Evanescenta cifrelor
1.
Cine crede că startul este de la zero se însală, până n-ai ajuns la unu, nimic n-ai făcut, nu se vede. Unicitatea până la urmă,într-un noian, într-o multime, fie ea de trei, de o mie, sau de milioane – fire de nisip, populatii alungate de secetă, de frig, de cutremure, de musoni, năvălind peste calmul normalitătii. Unu va fi în fruntea acelora, unu pe meterezele apărătorilor, multimile nu vor face decât să urmeze arătătorul aceluia favorizat de ape, de nori, de întâmplare. Poetul însăilează la masa de lucru fie de lemn, fie de pixeli, fie cântând precum Homer la coltul de drum -unu- care a văzut toate trecerile, iubirile, năvălirile, împlinirile, viata.
2
Rock, masinism, tehnologie, expeditii, mari descoperiri geografice sau de interior, pentru suflet deopotrivă, pentru anatomie, n-ar fi existat, n-ar fi putut să existe. Copilăria cu farmecul de neegalat, cu primii pasi clătinati si ridicarea pe verticală, până domină lumea, a copilului, nu putea să existe. Gingăsia bobocului de trandafir, plin de rouă în dimineata vioaie, atunci când deschizi, somnoroasă, fereastra, ori îl găsesti într-un suflet - nu exista. Dacă la început - doar Adam si Eva, acum sunt miliarde la numărătoare, insule altădată pustii ivesc în furtuni luminite, este că altfel nu puteau ca să fie. Să te miri că nenumărabilul de schimbători ai lumii, trestii gânditoare, la urma urmei vezi că se trage dintr-o cifră mică, atât de mică?
3
Coplesit de urât, de nevoi, de necunoscut, dornic s-ajungă în dulcea lumină, a lăsat statornicia acolo-n colibă de trei ori s-a dat peste cap. Astfel a uitat obârsiile sale, tot înaintând în stiintele lui, fugind de prezent, nestiind viitorul: „Alles gute sind drei”, zice Hans. Poate că prezentul îl trăieste fără a-l observa, însă, din mers, poate întrezăreste ceva din ce va fi mâine. Îndoit nu mai ajunge, acum – întreit. Se-ntoarce, că-i singur, spre vechea icoană, întrebându-se cât de mult va cuprinde din tărâmul fără sfârsit al cunoasterii? Sfintit număr în Sfânta Treime. Nehotărât încotro-i directia bună, ca un nor pluteste cuvânt peste văi: Ai grijă cum procedezi cu viata. vezi că te ia la trei păzeste.
4
De-a lungul istoriei se târăsc, prin praf, prin desert, pe corăbii, gânduri de explicat, de neexplicat, atât de logic să desfaci firu-n patru. Mai spre soare-răsare praful de puscă, în bete de bambus purtate secrete, cine credea că o să ajungă în toate punctele cardinale ale lumii? Dacă întelepciunea se exportă, cum de sunt atâtea coincidente si obiceiuri aceleasi pe insule si continente?, „cum crapă piatra-n ochii caprei”. Cel ce visează începe cu încetul să se întoarcă la mestesugurile practice si să desfiinteze sistematic distantele, cum are masină patru-ori-patru, cum vede prin sticlă astri cu viată, cum simte cu secoli înainte cutremurele, cum numără multimi pe care nu le vede, cum stie mai tot, mai putin de unde vine.
5
Stai în centrul imaginii în picioare si reasezi punctele cardinale, iar dacă le numeri, îti ies fix cinci degete de la o mână. Dar activându-ti toate energiile, poti să constati, numai dacă esti atent, că destui tovarăsi de drum te consideră numai a cincea roată la cărută. Nu te-ntrista, fiecare spune ce vrea, vede ce vrea, aude ce crede si în tot timpul acesta îti cresc puterile ca grâul, încincit. Mai ai timp? Se mai poate-ndrepta ceea ce răul si răutătile au îndepărtat de la a căii dreaptă lumină, ceasul nu e decât fără cinci.
6
Reflectezi la umbrele vietii cum că dacă (si cu parcă) si încă te tot astepti, dar ce-ti revine la urmă: ia, acolo, o juma de duzină. Lumea nu doarme nici noaptea, pentru că sunt emisferele două, pretutindeni iubirea întrezărită de Lună. Norul, complice, tine de sase. Pe alocuri, sătui de monotonie cei mai putini, cei mai multi de sărăcie, visează câstig, munca lăsând la o parte, nu e doi-unu, ci chiar sase-sase. Unii găsind în orisice semn, ciot, formă de nori, întoarceri de ape, păsări trecându-ti calea sau croncănind, se tem de acel sase-ntreit. Dar viata alunecă lin, în arome plăcute, în sunete dulci si culori binefăcătoare, alteori, fulgerătoare cravasă, încâlcită, înnodată, împletită-n sase.
7
Sapte păcate, sapte hotare, sapte lumi necunoscute si nevăzute, totul se încheagă în jurul lui sapte, săptămâna cu zile si tot atâtea nopti, dar si sapte vaci slabe venind după sapte vaci grase, de sapte ori se dă peste cap personajul din basme ca să ajungă ce să ajungă? Ceea ce stiti, cea ce doriti, ceea ce visati, însă nu uitati că cifra este puternică, asupritoare, în vagoane navetistii joacă septic, iar bogătanii înmultesc până la sapte ori sapte mosiile, conturile, vilele, dregătoriile, pe când sapte noduri fac la basma săracii veniti la prăvălie să petreacă si ei ceva mai bine cele sapte tăpsane de sub sapte curcubee, de lângă sapte munti si sapte pâraie care duc toate la mare si, în sfârsit, linistite, se afundă în acelasi ocean pentru toti.
8
Natura este rotundă precum o cifră uitată-n decor după Pomul de Crăciun, iar cercurile din apă o spun tuturor: două roate de bicicletă fac un opt. Jocul cifrelor slujind armonia, putine: unu, sapte, patru sunt colturoase, totul e fie să, fie să nu te bazezi pe noroc. Zice jucătorul de septic: Taie optarul? Repetă istoria de-a latul orizontului si în adâncime trecutul niciodată exact, iar omul se complace până la urmă: pare acelasi sunet, însă e la octavă! Să iei în serios ce s-a clădit până-n momentul de fată si mâine să rămână doar subredă punte? Infinitul adormit pe-o ureche e doar un opt.
20
Lumea e condusă de cifre rotunde, nu are timp deloc de măruntisuri, totul se cântăreste zecimal si infinitezimal, era si o revistă numită „Secolul XX”. Deschizi afacerea, cum se zice acum, când te apuci de ceva cu sfârsitul incert, sau, dacă ai capital, te extinzi până la înăltimea de unde auzi: Dă-mi un pol. Dacă citesti, dacă întelegi, dacă aspiri spre un IQ formidabil, degeaba, pe acesta din nastere îl ai sau nu-l ai, citeste de zece, ba de douăzeci de ori. Tineretea se impresionează de cifre, în special de cele ce sunt aruncate în fată, gândul nu i se desprinde de nota zece, care fascinează până la ani douăzeci. Elementar însă, toate au limita lor, de ce să te omori cu învătătura, să stii să jonglezi cu milioane, bilioane, trilioane, la mâini si picioare ai degete douăzeci.
|