Recunosc
da, recunosc, sunt un om demodat
si mai ascult încă muzică veche
nu renunt la masina de dactilografiat
si port o pălărie pe-o ureche
dau bună ziua până si-unui pom
si port cămăsi cu mâneci suflecate
oricum as fi eu mă consider om
fac fapte bune dar am si păcate...
Toamnă păgână
Umbră pământului
doarme sub
maluri
apele-si caută
adâncul în pesti
sui pe-o cocardă
săltată de
valuri
toamnă
păgână ce esti...
Atât
nu sunt decât o limpede fântână
la care se adapă ceru-n zori
cu ciutura întinsă ca o mână
sub linistea supremei sărbători
nu sunt decât o senină fereastră
prin care trece timpul uneori
spre dimineața ce-o visez albastră
și văduvă de umbre si de nori
nu sunt decât un mugur pe tulpină
ce-ascunde-n el căldură, sevă, flori;
prin el respiră glia grea lumină
si răbufneste pacea deseori
nu sunt decât o pasăre ce face
întâiul zbor prin dragoste încât
se-aude visu-n oameni cum se coace.
nu sunt decât un scurt poem !...si-atât !...
Recunostintă
Sărut mâna, mamă, ca-ntr-un vers frumos
când se coc sub pleoape boabe mari de rouă
mă întorc acasă pururea pe jos
tu, în prag, te bucuri ca glia când plouă
sărut mâna, mamă, azi când se aud
cum plesnesc pe ramuri mugurii de sete
de se-mbrățișează-n lanuri grâul crud
si-ncolțesc devreme noi iubiri în fete
sărut mâna, mamă, anotimp etern,
istm ce toată viata de pământ mă leagă
în poemu-acesta as dori s-astern
calm, recunostinta ce ți-o port, întreagă...
Cărări de dor
de-atâta iarnă-mi vine să m-ascund
între poeme pân` la primăvară
să beau paharul nopții pân` la fund
si-n zori să-l umplu cu iubire iară
îmi înfloresc la tâmple ghiocei
îi simt de-o vreme însă nu îmi pasă
si-un stol de vise zburdă-n ochii mei
iluminând cărările spre casă
în geamul dinspre ziuă bat ninsori
suspină coala albă-n palma dreaptă
mi-e dor amarnic, parcă tot mai dor,
de cei ce-n sat mă strigă si m-asteaptă
Noapte albă
harbuzul diminetii îmi strepezeste gura
alung melancolia si plâng în urma ei
cu ceaiul neodihnei îmi limpezesc dantura
si-atârn după ureche modestul meu condei
dau stolului de gânduri permisul ca să zboare
spre locurile unde demult nu am mai fost
când luna-ncercănată se duce la culcare
ca-ntr-o romantă veche ce-o stim toti pe de rost
în cească zațul negru s-a închegat si-i rece
lămâia insomniei zadarnic o mai storc
mai trece încă-o noapte si multe vor mai trece
ca frunzele pe ape ce nu se mai întorc...
|
Ioan Vasiu 11/18/2013 |
Contact: |
|
|
