Interferentze : Despre cancanuri
Cancanurile i-au atras dintotdeauna pe oameni, iar mass media le foloseste pentru atragerea consumatorilor. Gazetele la care colabora Caragiale erau pline de cancanuri, care, de altfel, au fost si sursa lui de inspiratie pentru conturarea celebrelor lui personaje.
În ziua de azi, revistele de cancanuri se numesc “tabloide”si se bucură de mare succes. Ne plac micile bârfe ale celebritătilor, ne amuză necazurile lor si, nu de putine ori, ne dăm seama că nici acesti “răsfătati ai soartei”, care detin averi si palate în locurile cele mai pitoresti din lume, nu sunt scutiti de neplăceri cotidiene, ca oamenii de rând.
Editurile revistelor “tabloid” fac profituri imense si din când în când, dacă nu au stiri reale, inventează bârfe, după care sunt dati în judecată de cei calomniati.
Cititorilor, însă, putin le pasă dacă stirile sunt adevărate sau nu, amuzamentul nu dispare ci, dimpotrivă, subiectul de discutie devine chiar mai palpitant: poate că nu e adevarat, dar, dacă ar fi fost, ce s-ar fi întâmplat?
Atâta timp cât cancanurile rămân în sfera tabloidelor nu e nicio problemă.
Fiecare consumator citeste ce vrea, pentru bârfe cumpără tabloide, pentru ceva serios se orientează spre reviste sau emisiuni de radio /TV de specialitate.
Se întâmplă însă ca uneori si în alte reviste sau emisiuni radio / TV să alunece cancanuri. Explicatia e simplă: un mic cancan strecurat pe ici pe colo măreste vânzările. Andrei Plesu a scris de multe ori împotriva acestui fenomen care se întâmplă în România.
Eu însă voi scrie despre un fenomen observat în Canada, tara în care locuiesc si în care urmăresc zilnic posturile de radio de muzică clasică.
Câtiva realizatori, ca să câstige mai multă audientă, au luat initiativa - care în sine nu e rea - de a prezenta piesele clasice precedate de o mică povestioară, nu neapărat bârfă de cancan, ci cu amănunte necunoscute din viata personală a compozitorului sau interpretului.
Apreciez din plin efortul acestor realizatori, sunt sigură că el implică o laborioasă cercetare documentară. Am ascultat cu emotie o poveste despre compozitorul austriac de origină cehă Carl Czerny, cu ale cărui exercitii pentru pian m-am chinuit ani de zile –zadarnic- pentru a dobândi tehnica pianului. Recunosc, Czerny a fost un pedagog genial si nu e profesor sau elev de pian, astăzi, care să nu-l fi exersat. Dar n-am stiut motivul pentru care el s-a hotărât să compună aceste studii.
Le-am aflat, la o asemenea emisiune, recent: Czerni a trăit în acelasi timp cu Beethoven si si-a dat seama imediat de genialitatea lui si de imposibilitatea de a concura cu marele Beethoven.
De aceea a hotărât să se dedice elevilor si să compună caietele de exercitii de pian pentru ei, caiete inegalate de niciun alt compozitor. Am ascultat apoi, în acea emisiune, un quartet de coarde de Czerni, pe care nu-l auzism niciodată, de o mare frumusete. Am fost impresionată si acuma percep altfel numele acestui compozitor!
Sau, într-o altă emisiune, de data asta la TV, am aflat că Mozart a avut la un moment dat o slăbiciune pentru o soprană care nu numai că nu i-a răspuns cu aceeasi simpatie, dar a refuzat să-i interpreteze niste arii. Atitudinea ei l-a supărat pe Mozart atât de tare încât s-a răzbunat întruchipând-o în Regina Noptii din opera “Flautul Fermecat”.
Nu numai că personajul este negativ, dar ariile Reginei Noptii au o remarcabilă dificultate tehnică de interpretare si nu oricine le poate aborda.
Pentru mine, aflarea acestui mic “amănunt” din viata lui Mozart m-a miscat. Opera “Flautul Fermecat” este una din preferatele mele si m-am îndrăgostit de ariile Reginei Noptii din momentul în care le-am auzit cântate de marea Elisabeth Schwartzkopf. Eram adolescentă, nu văzusem încă opera si nu stiam ca Regina Noptii era un personaj negativ, iar felul în care Elisabeth Schwartzkopf cânta ariile ei mă fascina. De altfel, cu tot respectul pentru sopranele actuale care încearcă această performantă, n-am ascultat încă o interpretare care s-o egaleze pe cea a vestitei Schwartzkopf.
Acest gen de povesti îmi plac pentru că ele aruncă o lumină nouă peste muzica pe care o stiam. Nu toate povestioarele oferite de realizatori sunt însă atractive.
Unele n-au nicio legătură cu piesa prezentată. De exemplu, într-o dimineată, prezentatoarea a spus: “Cunoasteti pe cineva care vrea zilnic acelasi mic dejun, cu 2 felii de pâine prăjită, cu omleta si costita în aceeasi pozitie pe farfurie si, alături, acelasi pahar de suc?Ei bine, asa era Beethoven. El lua la micul dejun numai o cafea la care folosea zilnic 68 de boabe”.
După această introducere a urmat uvertura “Egmont” de Beethoven. N-am găsit legătura dintre micul dejun si uvertura Egmont si nici de ce faptul că Beethoven folosea aceeasi cantitate de cafea era atât de special! Probabil că pentru cantitatea de cafea măcinată ( 2 lingurite) îi trebuiau cele 68 de boabe, ca să le râsnească. Nimic neobisnuit. Astăzi nu se pun măsuri exacte de cafea în cafetiere?
Altă dată, aceeasi prezentatoare a spus ceva despre gimnastica de dimineată, după care a urmat o simfonie de Dvorak. Nicio legătură între ele! Sunt sigură că ascultătorii de muzică clasică ar fi fericiti să scape de acest gen de anoste comentarii care se vor “cancanuri”!
Ba chiar, să fiu sinceră, as accepta la o adică si un “cancan” mai savuros, dacă tot nu are nicio legătură cu muzica...
|
Veronica Pavel Lerner 11/17/2013 |
Contact: |
|
|
