MARII NOSTRI PROFESORI
E TOAMNA IAR, si orice inceput de toamna se leaga de un nou inceput de an scolar.
Desi astazi scoala nu mai este ceea ce a fost, tehnica moderna incercand, pose-siva si geloasa, sa se impuna tot mai mult, ea ramane un element fundamental al formarii tinerilor, mai ales datorita unor profesori dedicati si inimosi. Daca astazi elevul are urechea inclinata adesea spre cell phone si nu spre spusele dascalului, daca astazi elevul se crede adesea destept si atoatestiutor fiindca e capabil sa navi-gheze pe Internet, profesorul ramane "busola" care poate si trebuie sa ghideze mintile spre adevar si realitate, spre cultura, valori morale si metode de afirmare. Astazi, ca si ieri, dascalul se dovedeste indispensabil, in ciuda unor voci iresponsabile ce cred ca elevii de astazi sunt mai destepti decat cei de ieri si pot invata prin "corespondenta". Un Euclid de acum 2000 de ani nu ar avea prea multi concurenti printre elevii din scolile publice!
In fiecare inceput de toamna, la inceput de un nou an scolar, fiecare dintre noi ar trebui sa ne aducem aminte de primul nostru invatator, de profesorii care ne-au marcat viata. Asa cum ne aducem aminte de ciresul din vecini sau de nucul din curte, asa am putea sa ne gandim la marii nostri profesori, ca la niste stejari. Echilibrate si ferme, ramurile lor gazdu-iesc o lume intreaga. Sub coroana lor se adapostesc generatii de trecatori, zabovind fiecare o vreme, rezemati de trunchiul solid, captand parca seva copacului si dobandind taria de a merge mai departe. E loc pentru fiecare.
Am putea sa-i vedem ca pe izvoare. Nu le pasa cine si cati se apleaca sa bea, atata vreme cat le pot astampara setea. La fel cum razele soarelui incalzesc fara discriminare pe toti, buni si rai.
Unii dintre noi poarta vreme indelungata in memorie imaginea celor ce li s-au daruit cu generozitate, perpetuand prin propria lor viata modelele ce s-au impus prin seriozitate si verticalitate. Este emotionant sa vezi cum la intalnirea cu prieteni si colegi din tinerete, reiterarea ispravilor din scoala si evocarea dascalilor reinnoada legaturi ce pareau moarte. Altii uita curand ajutorul acordat cu dezinteres de profesor, dar e cu neputinta sa nu regaseasca in ei ceva cat de (aparent) neinsemnat din cuvintele, ideile, gesturile celor ce ani de-a randul le-au stat in fata.
Adevaratii profesori sunt calauze iscusite ce insotesc mintile noastre neexperimentate in fundamentale calatorii de explorare, sunt cei care despica firul cunoasterii pentru noi incurajandu-ne mai apoi sa-l impletim la loc in felul nostru. Sunt cei de la care asteptam sa ne ajute sa crestem astfel incat sa nu ne fie rusine sa-i privim drept in ochi cand ne mai intalnim. Profesorii nostri nu sunt, pe de alta parte, invulnerabilii eroi, detinatorii absoluti ai adevarului, cum ii vedem in prima zi de scoala. #nvatam cu timpul ca sunt oameni cu slabiciuni si pasiuni, care stapanesc insa dificilul mestesug de a-si lasa grijile la usa clasei, sunt oameni care, fara a cunoaste toate tainele lumii, au harul de a ne trimite pe noi in cautarea lor.
A fi profesor e o stiinta si o arta. Acestei stiinte si arte ne incredintam copilaria, adolescenta si o buna parte din tinerete. Iscusinta profesorilor si rabdarea lor pot face sa-nfloreasca talentele, inclinatiile, vocatiile, aptitudinile noastre. Profesorii ne schimba viata. Asta marturiseau invatatii nostri, oamenii importanti ai culturii, stiintei noastre atunci cand, ajunsi la apogeul carierei, al vietii, nu uitau sa-si evoce cu veneratie profesorii, maestrii.
Astazi credem tot mai mult ca profesorii sunt simplii manuitori de informatii, de la care invatam calculul (si nu misterul cifrelor), regulile gramaticii (si nu spiritul viu al limbii), alcatuirea pamantului (si nu frumusetea lumii), formule si reactii chimice (si nu miracolul continuei transformari si interactiuni a materiei), sau aride formulari filosofice (si nu gandirea insasi). Profesoratul ca vocatie e tot mai mult subiect doar de romane sau filme romantate si asta pentru ca in nici o carte de pedagogie nu (mai) scrie ca principalul dar al unui profesor este dragostea. Dragostea pentru cunoastere si pentru oameni. Ea e cea care se transmite. Ea e calea spre cuvinte si metode potrivite, spre rabdare, intelegere, apropiere si respect.
De aceea, macar acum, la inceput de an scolar, sa le aducem fostilor nostri profesori un gand de recunostiinta. Marii nostri profesori ne-au dat dragostea lor inainte de toate si asta se cuvine sa dam si noi mai departe ca unica recunostiinta posibila.
Observator
|
Puiu Dumitru Popescu 9/21/2002 |
Contact: |
|
|
