Poezii
1. Motanul Ioachim (Visul)
În curtea-picotindă, sub trei covoare de omăt,
Trosnind sub ger năpraznic adus de pe tăpsan,
Stă-nfrigurat al toamnei logofăt
Si-adaugă stingher câte-un suman.
Motanul Ioachim dă roată prin odaie,
Pe lângă soba-ncinsă si cosul cu surcele;
Se unduie băltatul, chitit pe vreo trasnaie
Si-ntinde-agil labuta gândind la păsărele.
De la o vreme însă, pe burtă odihneste,
Priveste gales carpeta cu flori de micsunele,
Si a bunicii furcă ce iute se roteste
Torcând sprintene vise, puzderie de stele...
Când sfârâie cocenii prinsi cu-n uzat vătrai,
Prin codrii de mătase motanu’-naintează;
Ioachim este în visu-i mândru fecior de crai
Ce doi balauri groaznici degrab’ intimidează.
Mărsăluieste-n noapte, voinicul nostru brav,
Pentru domnita lui rabdă si ger si zloată,
Luptă cu orisicine, cu troli, cu-n djinn puhav,
Pe zmeul aprig îl biruie pe dată.
Iar când deschide ochii –doi nasturi cafenii,
Prin ghemele bunicii se-alintă cotosmanul,
Se răsuceste-n cosu-i cu dulci priviri zglobii
Si miorlăie si toarce în voie hotomanul.
A pâine bine coaptă respir-acum odaia,
Crăiasa iarnă-agată prin crânguri zurgălăi,
A înghetat pe câmpuri ciumăfaia
Si-crivătul aleargă cuprins de năbădăi.
2. Străinul
Fredona rătăcirea când l-am găsit în port,
naufragiat, la sfârsit de octombrie,
retras sub borurile prea largi, pătate de vreme,
apăsat de dorul de-ai lui, de vatra strămosească,
de ce-i mai rămăsese din bruma anilor.
Soarele scăpăta peste deal,
diluat în asternutul serii;
cerul, si el neînteles, fumega-n copite de cai...
Un sunet de toacă, despletit din linistea mării
îi seca lacrimile tânguite-n privirea
adâncă, răscolitoare,
ce nu-si găsea alinarea.
Lumina candelei îl smulgea beznei
torcând gânduri rebele pe faldurile fruntii.
- Mă simt străin în tara-mi! rostea necontenit
frângându-si palmele de tâmple...
Cromozomii lui, contemporani cu cei ai pelasgilor,
refuzau a se dispersa obedienti în retina vremii,
încifrati ca-ntr-o carte de tarot,
încolonati în marsul dictat...
- Norii plâng când cerul îsi pierde sfintii,
când nu mai sunt plasturi
pentru ipocrizie ori slavă desartă,
dar mereu, cu încăpătânare,
vor vâna curcubeul!
îi tot sopteam pribeagului, în noapte...
- Sunt doar străin...de lume si de tot,
dar demn, n-am să-mi plec fruntea
nicicând în fata lor!
3. Stingere
Iscoditoare degete mioape
cercetează consistenta cerului
crăpat
în zbor mucegăit.
Vesnicia se-agată obosită
de durerea dorului damnat,
durat
de-o mână nevăzută.
Privirea e vâslă funerară
prin pintenii pădurii pictate psihedelic,
prădate
de toti strigoii firii.
Scurtul popas al lumii
se spulberă scâncind
secătuit
în gândul păpusarului trudit.
4. Cardinalul Ratiune torturează...
Viitorul sparge coaja fragil-a prezentului
În cazna-i eternă de a se-ntoarce-n trecut
Si a-l îngurgita nesătios –
Uroboros hulpav!
Traseu plictisitor!
Ratiunea decide blazată
Să-i injecteze pe-ascuns
Bromura de pancuroniu
Ce-l imobilizează.
Prizonier în propriu-i trup,
Timpul retrăieste
Chinul lui Giordano Bruno pe rug,
Sufletu-i se contorsioneză,
Spaima-i nemăsurată,
Îndură si-asteaptă...
Ratiunea-l va salva ca pe Galilei?
Dar nu, cardinalul e neînduplecat!
Clorura de potasiu
Inima i-o prinde-n menghină
Si-l tintuieste-n clipă.
Degeaba-i totul...
Cardinalul Ratiune,
La rându-i,
Capitulează-n gând trufas!
Timpul va reveni mereu
La eterna particulă subatomică
Din care naste VIATA!
5. Iubire, pe creste…
Serafică mi-apari în prag
Cu buze-nrourate,
Păsesti sfioasă, cu pas larg,
Luceferii-si dau coate.
Iar stelele duc flori în plisc
Si freamăt de pădure,
Lângă ruine, sus, pe pisc,
Se-ascund în coame sure.
Sub cer himeric – mester faur,
Un cânt încearcă din lăută
Doi licurici ce tes cu aur
A lumii mantie volută.
Cuminti, pornind spre nestiut,
Pe umeri calzi de vară,
Pământu-n larg am străbătut,
Dar n-am găsit o gară.
Iubirea noastră-n gând usor
Se-adun-acum pe creste,
Născând în al noptii cuptor
Un sâmbur de poveste.
6. În pasi de flamenco...
Noaptea fosneste sus pe creste,
În dulce-aromă de poveste;
Castanii-au prins păsind sonor
Al lumii ritm strălucitor.
Ies veverite-n luminis
S-admire luna pe furis;
Agile, saltă prin foiase,
Urmând castanii, curioase.
Un dans cu-evantaie colorate,
Flameco-ardent si trupuri horbotate
Dau viată-acum castanii pasiunii
Cu inimi înfocate, sub reflectorul lunii.
În ritm febril de castaniete,
În straie voluptoase, cu paiete,
Tropăie sacadat castanii
În ropot viu, uitându-si anii.
Jderii morocănosi privesc de pe coline,
Dar intră iute-n dans pe lângă vizuine;
Dansează si sticletii si mierlele si cucii
Natura-nvolburată întinde brate-lucii.
Si îi priveste cerul-orgă de lumină
Săltând ghidus, ca pe o trambulină
Înviorează firea si stelelor dă vestea
Nevrând nicicum să termine povestea.
Dar clipoceste-n gene dimineata,
Cu vânt usor ce le sărută fata,
Si se ascund acum, cu tot cu castaniete,
Asteptând seara, ca dansul să repete.
7. Indiferentă cotidiană
Păseste mefient pe culoarele amărăciunii,
Se si petrece cu alti pacienti istoviti -
El, Timpul, îsi târăste genunchii gonartrozici
Socotind cu-n cutit pe răboj
Banii până la chenzină.
Priveste-apoi gingia noptii spartă,
Si boala care îsi ascute coltii...
Ce frig e-n încăpere! Cât negru-n scrumiere!
Strănută în batista zdrentuită
Si îsi ocupă loc în sala de-asteptare.
Se simte obosit, c-o veche jenă-n piept,
Livid, se prăbuseste...
În mâna-i înclestată, el tine strâns...
Un bon de ordine!
8. Fereastră către tine
Fereastra mea împinge cu umărul
Întunericul asternut între peretii tăi;
Dar bezna fermentează-alchimic
Pe parbrizul sortii ce refuză
A porni stergătoarele.
Te consumă!
Acolo, timpul si-ascute coasa
Secerând soapte nenăscute
Ori priviri risipite pe podea...
N-ajung la tine!
Iei pipa si inspiri adânc,
Peretii se-ngustează, hibernează
Atrofiati, închistati....
Fereastra mea-ti întinde mâini
Ce se preschimbă-n păsări negrăite -
Făpturi ale Raiului, pline de Duh Sfânt,
Care coboară spre tine, în vrie.
Între peretii constiintei tale
Sunt dezlăntuite particule
De aur monoatomic, irizat.
Te luminezi!
9. Alegeri pe arcusul înserării
Îti amintesti cum priveai placid
Rana ce se căsca-n abisul întristărilor noastre
Numărând coastele neîncrederii?
Voiai să mă doară, desi te-omora implicit...
Era primăvară cu arome dulci de salcâmi,
Dar toamnă vestedă în noi,
Cei doi cătărători pe vorbe si iluzii –
Vornicul înserării se cuibărise
De ceva vreme pe plăcile reci, de teracotă,
Din sufletele noastre-amare,
Într-o ceată gri-alburie,
cu marama tivită de indecizii.
Momentul acela a fost grăitor
Pentru ce urma să devenim
Odată cu înstrăinarea tacită:
Tu...pribeagul din crisalida sovăielilor mele
Eu...nehotărârea dorintelor tale
10. Spaimă sezonieră
De Ovidenie, era forfotă mare pe tăpsane,
Când anotimpurile se-ntruniră la zenit
Cu bănuială de blestem mustit,
Înfăsurând febrile fularele gripate...
Cu ochii-nlăcrimati, nu regăseau prin buzunare
Cochilii de sărbători nepomenite
Ori sărindare neglijate.
Puseră pentru azi, crengute de măr
În căldări cu apă de izvor,
Să le fie de leac.
Aprinseră candele pentru răposati,
Făcură cuvenitele parastase
Si unseră cu ai, dup-obicei străbun,
Cercevelele ferestrelor, cuptorul...
Cu toate-acestea...un junghi le stăruia în coaste
Si-o tuse seacă ciocnea guralive impresii
Despre ursita lor funestă. De ce ar fi pierit?
Amurgul decupa cu foarfeci flori de mină,
Când gândul, vârcolac de-argint,
Fugi terifiat, cabrat în alambicul serii.
Se lipiră cu tâmplele zvâcninde
De trupul Geei, asteptând....
Mandibula clipei toaca mărunt
Scenarii ce rodeau cu ropot de cascadă...
Iar cerurile, deschise-ntr-un târziu al lor,
Le anuntă
Belsug si-un an mai roditor!
11. Rost
Silabele-ncadrate-n rama zării
Pictează cu lumină
Neprihănita taină -
Un clopot al tăcerii
Ce-si urcă supusii
Spre nimbul desăvârsirii.
Adunate din zori
În arca lui Utnapistim,
Cuvintele tânjesc
După fâsii
Din nostalgia nemuririi...
Întind avide degete
Spre tabernacolul
Din inima Sensului.
Odată diluviul învins,
Rostirea refuză
Judecata lui Anunnaku.
Încrezătoare,
Irupe ca havuzul
În straiele Iubirii,
La brat cu-Eternitatea.
12.Vesnicie-n doi
Norii se plimbau în cămăsi cu mânecă scurtă,
Savurând înghetată în scurte popasuri
Prin poienele de fânete de lângă Certeze.
Cutreieram îndrăgostiti pe sub cerul
Cu priviri agere de tarsier
Ce despletea necontenit cai azurii
Din pletele noastre balaie
Si picura clipele în lanuri cu maci de rubin.
Desenam cu creioane colorate lumea
Pe care o năsteam împreună;
Îi modelam aripile din plastilină
Ori decupam cu foarfeci de clestar
Hârtia creponată si-o preschimbam în stele...
Pânzele albe ale yolelor noastre
Deveniseră păsări,
Fiecare - reflexia celeilalte,
În jocul vesniciei,
Pe care-l construiam în doi.
|
Mihaela Oancea 11/12/2013 |
Contact: |
|
|
