Cântecul florarului
Cântecul meu, iubito, nu asteapta bani
Ci-si are plata în parfumul altor ani,
Când păsări nevăzute, si cu zborul jos,
Eram un singur cântec, îngânat frumos…
Eu n-am stiut nimic să-ti spun, dar să te cant,
Să pun – din taina ta – un cântec în pământ,
Ca mâine, sub mereu grăbitele ninsori,
Parfumul lui să zămislească alte flori…
Si azi, iubito, încă ti-l mai cânt,
Cât suntem, tainic, încă, păsări de pământ,
Cât, încă, ne desparte, în comun, un drum,
E mai frumos parfumul lui curat, de-acum…
PLOAIA
Ploua, si pomul avea boabe de cristal.
Erai un pom spalat de limpezi ape.
Ti-am mangaiat nervurile din pleoape,
Tulpina ti-am cuprins-o pe un mal -
Doar ploaia-a stat. Si vantul din livezi
S-a stins. Stiind cum singuri ne vom zbate
Sa ne cuprindem ramurile verzi,
Sa ne atingem mainile curate –
De-atunci, pe buze am mirosul tau de floare,
Si-n inima, tot florile ma mint,
Frumos… cum numai crinii de argint,
Stiu sa te-mbete-n dulcea lor uitare –
Ca un copac, tacut, as vrea sa fiu –
Sa iti astern sub pasi o umbra fina –
Privindu-te-mpietrit, si totusi, viu,
Sa ma patrund de frageda-ti lumina…
Iarna salcâmilor
Iubito, ce salcâm ţi-a dat sărutul
Să mi-l întinzi, în mugur, mai departe?
La umbra lui, să stau şi după moarte,
Fără să aflu vieţii, începutul?
Cum ţi-aş cuprinde miezul, cu-mprumutul,
Furat atât de blând, din taina pură
A gurii tale, tandre precum lutul,
Să-i simt duhovniceasca lui arsură!
Ce frunze suntem astăzi, mână-n mână,
Urcând în rădăcina de argint
A dulcilor salcâmi, ce ne amână
Mireasma noastră-n florile ce mint!
Mai trece-o iarnă blândă, poate două,
Vom fi salcâmi cu flori - şi ne vom da
Sărutul vechi, prin alţi copii de rouă,
Jucându-se prin neaua mea, şi-a ta…
BALADA
Se arde grau la pompa de benzina –
Dupa lacuste, a ramas doar fumul –
Ce fericite isi urmeaza drumul,
Spre alta galaxie de lumina!
Se arde grau, firesc, in rezervoare,
Se arde din recoltele de maine,
Ce neatent consuma fiecare
Calatorii in zarile de paine!
Se arde grau cotat la bursa zilei,
Ce pręt modest pretinde viitorul –
O omenire, in cutia milei,
L-ar bate, mult mai ieftin, cu piciorul –
Se arde grau cu zambetul amabil,
Se-ntind sosele, tot din scrum, pe glie –
Desi ideea ca un dirijabil
De patru locuri, l-ar salva, se stie!
|
