Interferentze - TIFF 2013 - Filmul “Child’s pose” (Pozitia copilului)
Spuneam în prima relatare despre TIFF 2013 (Toronto International Film Festival) că filmul “Pozitia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer si premiat cu “Ursul de aur” la festivalul de la Berlin 2013, trebuie văzut.
Revin, pentru că nu se poate trece peste un asemenea film fără câteva comentarii în plus, cu atât mai mult cu cât filmul impresionează puternic si acompaniază gândurile spectatorului multă vreme după vizionarea lui.
Subiectul este simplu: o mamă încearcă să-si ajute fiul adult să iasă din necazul juridic provocat de accidentul de masină de la al cărei volan el loveste mortal un băiat de 14 ani. Iată, în două rânduri, cadrul filmului. Dar câtă complexitate umană, câtă întelegere fată de tragedia pierderii unui copil, câtă bunătate a personajelor emană filmul!
Am scris cu câteva luni în urmă gândurile mele despre filmul “Dincolo de dealuri”, în regia lui Cristi Mungiu. Spuneam atunci că dramatismul constă în faptul că toate personajele sunt bine intentionate, nu există niciun “rău” in film si întâlnim aceeasi atmosferă de neputintă a oamenilor în fata unor situatii tragice caracteristic si filmelor lui Ingmar Bergman. Găsim aceeasi neputintă si în filmul “Moartea D-lui Lăzărescu” din 2005, cu mare răsunet international, regizat de Cristi Puiu.
În “Pozitia copilului”, familia din care provine tânărul care provoacă accidentul este o familie înstărită de doctori si oameni bine plasati în societate. Mama acestui tânăr, Cornelia, în al cărei rol o regăsim pe excelenta actrită Luminita Gheorghiu, este respinsă emotional de fiul ei Barbu, întruchipat foarte sugestiv de actorul Bogdan Dumitrache. Nu este nici primul nici ultimul caz în care un tânăr vrea să iasă de sub “aripa maternă”, uneori prea priotectoare. Doar că aici, el o face cu brutalitate. Barbu pare insensibil la dragostea maternă, dar pe parcursul filmului vedem că el e “ciudat” si în comportamentul fată de tânăra lui sotie.
Mama lui Barbu înceacă tot ce-i stă în putere ca să-l salveze pe fiul ei de închisoarea la care s-ar preda fapta lui. Nu stim dacă va reusi. Mâna regizorului ne conduce inteligent prin dramă si suntem martori la multe manifestări dureros de brutale ale fiului contra mamei.
Tensiunea începe să crească atunci când apar în decor si părintii fiului omorât în accident. Contrastul dintre bunăstarea intelectualilor din familia lui Barbu si modestia si simplitatea celeilalte familii e bulversant. În plus, apare problema prezentată altfel: suntem în fata a două mame; ambele si-au pierdut fiul. Una l-a pierdut într-un accident mortal, cealaltă, emotional. Tragedia este de ambele părti greu de îndurat, iar situatiile nici măcar nu pot fi “comparate”, nu există un caz “mai bun” decât altul.
Poate am fi tentati să comparăm, de exemplu, situatia pierderii partenerului de viată si să ne întrebăm care caz ar fi mai “usor” de îndurat, pierderea lui prin moarte, sau pierderea prin faptul că a găsit o altă “iubire”? Nu stiu dacă există răspuns, ambele sunt greu de îndurat, dar întrebarea ar fi legitimă. În cazul pierderii unui copil însă, tragedia este atât de percutantă încât întrebarea nici măcar nu poate fi pusă. Copilul e carne din carnea mamei iar pierderea lui, emotională sau fizică, e pur si simplu tăierea unei părti din corpul si sufletul mamei. În acest sens, dialogul din film între cele două mame este un moment antologic, zic eu. Ambele mame suferă aceeasi tragedie, ambele cred că cealaltă mamă e avantajată, dar regia e astfel concepută încât spectatorul e lovit si coplesit de pierderea ambelor mame.
Asistăm si în filmul “Dincolo de dealuri” la două pierderi. E vorba de cele două prietene, una din ele moare, cealaltă, călugărita, abandonează credinta. Suntem în fata aceleiasi dualităti a pierderilor, una fizică, cealaltă spirituală.
Filmul “Pozitia copilului” atinge si comportamentele tatilor. Tatăl lui Barbu este mai putin afectat de îndepărtarea emotională a fiului pentru că, de fapt, el are mai putină nevoie de legătura cu fiul decât mama. Tatăl copilului accidentat mortal este foarte lovit, dar reuteste să-sicanalizeze atenttia, acuma dublată, asupra celuilalt fiu. Regia pune excelent în lumină diferenta dintre relatiile mamelor si respectiv a tatilor cu fiii lor.
Dar complexitatea filmului e încă si mai mare. Fiecare scenă are o seminificatie inteligent sugerată. La început, când Cornelia n-a aflat încă de accident, ea asistă la o repetitie despre care nu se precizează nimica. Întelegem însă că e vorba de o operă unde doi solisti tineri, o fată si un băiat, îsi cântă ariile sub privirea atentă a unei cântărete mai în vârstă, care pare a fi profesoara lor. Felul în care ea participă la jocul tinerilor, uneori cântând împreună cu ei, dăruirea acestei femei către cei doi tineri cărora ea le transmite arta e un preludiu foarte puternic la ce va urma în momentul următor: stirea adusă mami lui Barbu despre accident.
Acesta e numai unul din multiplele amănunte ale filmului, dar întâlnim multe asemenea momente, alese cu grijă, rafinament si mare artă.
Excelent jucat de întreaga trupă de actori sub îndrumarea regizorului Călin Peter Netzer, filmul “Pozitia Copilului”, după ce a primit “Ursul de aur” la festivalul Berlin 2013, acum a fost selectat pentru propunerea la sectia de “filme străine” a premiului “Oscar” 2013.
Cinematografia românească actuală e demnă de toată admiratia!
Toronto / oct 2013
|
Veronica Pavel Lerner. 10/27/2013 |
Contact: |
|
|
