Ilarie Hinoveanu
Ilarie Hinoveanu - ultimul Pandur al Românismului numai este.
Craiova si Oltenia, România si Românismul, Pan-Românismul si ostirea purtătorilor de lamură a fiintei neamului nostru rămân tot mai sărace.
Stinghere, parcă, smerite si sărace…
…Al. Piru, Nestor Vornicescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Ion D. Sîrbu, Marin Besteliu, Romulus Diaconescu, Alexandru Firescu, Patrel Berceanu, Octavian Lohon, Dan-Ion Vlad, Claudiu Moldovan, Teodor Costin, Nicolae-Paul Mihail, Mihnea Gheorghiu si, mai ales, Geo Saizescu s-au grăbit să-l cheme la Domnul, alături de ei, pe Ilarie Hinoveanu.
Ultimul mare pandur al Craiovei, Ilarie Hinoveanu, ne-a părăsit intempestiv, în aceste zile însorite de octombrie 2013, la nici patru săptămâni de la împlinirea vârstei de 79 de ani, pe care o ducea cu semetie, vigoare si seninătate leonină.
Lucra cu fervoare la finalizarea unei noi cărti, după ce, anterior, imprimase, la ALMA Craiova, altele două: Esente. Eminente. Excelente. Existente…, respectiv, Tiparnite craiovene sub dictaturi – Izbânzi editoriale contra vrăjmasilor spiritualitătii nationale.
La câteva zile după ce-l condusesem pe ultimul drum, la Cernica, lângă Bucuresti, pe Geo Saizescu – cel ce a nemurit Spiritul Olteniei în filme artistice de lung metraj -, îi ofeream freneticului Ilarie Hinoveanu, la telefon, câteva detalii despre ceremonialul religios si militar al despărtirii de marele regizor mehedintean.
Ilarie m-a ascultat cu atentie, mi-a zis că am făcut foarte bine participând la îndoliatul eveniment, împreună cu prietenii Romulus Turbatu si George Obrocea, după care – cu un oftat abia ascuns – a lansat, brusc, ghilotina unui verdict de o luciditate dureroasă ca o inimă în care ai înfipt un ghimpe: ,,Dane, rămânem, am rămas tot mai putini… Nu-l mai avem decât pe D.R. (n.n. Dumitru Radu Popescu). Trebuie să tinem strâns, cât mai strâns legăturile…”
Si iată că, fulgerător, la o lună după Geo Saizescu, Ilarie Hinoveanu renuntă la efemerul său trup de humă, trece portile învesnicirii si se naste în cer, alături de prietenii săi de o viată amintiti mai sus: Piru, Vornicescu, Vieru, Păunescu, Besteliu, Diaconescu, Sîrbu, Firescu, Berceanu, Lohon, Vlad, Moldovan, Costin, Mihail, Gheorghiu, Saizescu…
Despre viata, creatia si laborioasa activitate a sa – ca secretar general de redactie si redactor sef adjunct la revista Ramuri (vreme de 7 ani/ 1965-1972) – apoi ca director al Editurii Scrisul Românesc (răstimp de 18 ani, din vara anului 1972 până în aceea a lui 1990) – se pot scrie tomuri voluminoase.
Voi spune doar că, în tot ceea ce a făcut, Ilarie Hinoveanu s-a dovedit un om onest, corect si cinstit, ducând în lume Cumintenia pământului din Vânjuletul mehedintean natal, onestitatea pe care Constantin BRÂNCUSI o pretuia ca pe nimic altceva, dându-i chip în capodopera sa din piatră cu contururi si sonuri arhaice: Cumintenia pământului.
Ilarie Hinoveanu a fost totdeauna inspirat – ca poet, ca publicist si eseist, ca făurar de reviste si edituri, ca fervent om de cultură si animator cultural în sensul major al expresiei, ca om si cetătean pentru care spiritul civic, iubirea de istorie si glie străbună, devotiunea fată de Limba Română (patria dintâi a oricărui scriitor, a oricărui român adevărat) au constituit nu doar idealuri supreme, dar si misiuni, tinte cărora li s-a dedicat cu har si cu toată energia sa, debordantă, cuceritoare si contagioasă.
L-am pretuit si respectat, l-am iubit si l-am admirat ca pe un minunat român (cu demnitate si neînfricare de Dac de pe Columna lui Traian). Ilarie Hinoveanu a fost si rămâne un model, o efigie eclatantă de Cetătean al Craiovei, al Olteniei, al Europei si al Lumii acesteia nebune, nebune de legat care a devenit Terra, satul gobal ce înghite hulpav tot ceea ce tine de traditii, identitate culturală, specific national, demnitate natională, patriotism si nationalism luminat.
Se cuvine să-i aducem omagiul reînviind cuvintele-cheie, cuvintele-emblemă pe care regretatul Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu, le dăruia celor cu adevărat merituosi: Pretuire si respect, binecuvântare si caldă îmbrătisare pentru Om, Profesionist si Patriot !
Rostind cu totii, acum, în aceste clipe cernite de durere, Dumnezeu să-l ierte, Dumnezeu să-l odihnească ! -, vă îndemn, dragi prieteni, să vă amintiti mereu privirea caldă, chipul zâmbitor, enorma dragoste de oameni, lumina pe care o radia toată fiinta scriitorului Ilarie Hinoveanu – ctitor, temelie si grindă, stâlp de pridvor, streasină si icoană pentru viata culturală a Cetătii Băniei si a Olteniei, în deceniile de la cumpăna mileniilor.
Păstrati-i vie această imagine, dar, vă rog, să nu plângeti, ci să vă îmbrătisati si să vă mângâiati frăteste, asa după cum a făcut-o totdeauna cu noi Ilarie Hinoveanu, asa cum si-ar dori-o mereu.
Sub directoratul său, la Editura Scrisul Românesc, a girat peste opt sute de cărti, toate originale, multe dintre ele fundamentale pentru stiinta, filozofia si literatura acestui crâmpei de Europă.
A lansat, a dat aripi si a sustinut câteva sute de autori – care, gratie încurajărilor sale, în jumătatea de secol ce tocmai trecu, s-au afirmat ca personalităti veritabile.
Asa după cum îsi dorea Adrian Păunescu să se scrie pe crucea sa: El a iubit valorile românesti sau Grigore Vieru: A fost un fir de iarbă… -, putem afirma si noi despre Ilarie Hinoveanu: A fost ultimul mare pandur al Olteniei…
…Bună seara si Noapte bună pe Terra, dar, mai ales, Bună dimineata în ceruri, drag si nepretuit prieten, ILARIE HINOVEANU ! Totdeauna când ne despărteam, după două-trei ceasuri de taină, mă întrebai: Când ne mai vedem, când ne mai vedem, să mai vorbim si noi putin ?
De acum încolo, vom tăinui numai prin tăcerile grăitoare, căutându-te, cu privirea, printre stele sau privind fix icoana tămăduitoare si murmurând rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieste-l pe fiul tău Ilarie!
Craiova, 25 octombrie 2013
|
