Tragedie si triumf un roman despre credință si puterea dragostei în mijlocul furtunilor vieții
Fetița pădurarului, Portret de fetiță, Catiusa lipoveanca, Portret de copil sunt tot atâtea chipuri de copii ce te privesc expresiv, din tablourile pictorului Nicolae Toniza. Ochii lui Tonitza, ochii mari, rotunzi, inocenți, melancolici, naivi si plini de poezie ai micuților zugrăviți de el ne urmăresc cu lumina lor profundă. De-a lungul timpului, copiii au fost o veritabilă sursă de inspirație nu doar pentru artistii plastici, ci si pentru scriitori si compozitori. Dacă în artă, acestia au un loc bine delimitat, în religie ei fac subiectul unei recomandări de excepție din partea Mântuitorului lumii. Cu mai bine de două mii de ani în urmă, Isus a spus Lăsați copiii să vină la Mine. Câți dintre noi ne-am întrebat de ce Fiul lui Dumnezeu a poruncit să nu îi oprim pe copii să ajungă la El? De câte ori am văzut în ei un model de desăvârsire, de dragoste, de nevinovăție? Părinți fiind sau educatori, cât de des am meditat asupra responsabilității pe care o avem cu privire la odrasle? Ne-am pus vreodată, problema că un copil poate fi un model crestin pentru un adult? Cum ne îndeplinim ca indivizi, dar si ca societate, datoria ce ne revine față de micuții nostri? Iată tot atâtea interogații la care răspunde cu succes romanul crestin al Ligiei Seman, Tragedie si triumf. Dacă în romanele obisnuite scriitorul urmăreste să proiecteze cât mai bine anumite aspecte din realitate sentimente, frământări, experiențe, toate acestea văzute din perspectivă umană romanul crestin are menirea de a-i arăta cititorului că dincolo de experiența omenească limitată, se află divinitatea. De altfel, romanul crestin are o veche tradiție. Inspirată în general, dintr-o întâmplare adevarată, o astfel de creație îsi propune să aducă la lumină frământările si căutările noastre, în dorința de a-l descoperi pe Dumnezeu si de a începe o viață nouă, alături de El.
Ligia Seman debutează în anul 1995 cu romanul Funiile dragostei, urmat de Handicapul constiinței (1999), Tragedie si triumf (2004) si Domnind peste împrejurările vieții (2006) ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminină, îmbinate cu psihoterapie, propunând soluții biblice. Primele două cărți menționate prezintă pe lângă experiența crestină a personajelor, si o poveste de iubire bine conturată, ce aduce un plus de umanitate si dă o notă romantică narațiunii. Prin antiteză, în Tragedie si triumf, registrul tematic se schimbă radical. Acțiunea este extrem de complexă si construită cu o migală deosebită, Ligia Seman dând viață unor povesti încărcate de dramatism, relatate într-o notă gravă, dureroasă. Asistăm la scene violente, lipsite de moralitate, care uimesc prin notele descriptive naturale, sfâsietoare. Eroii au parte de necazuri, de încercări, de situații limită, pe care nu le pot depăsi decât prin harul lui Dumnezeu. Poate că tocmai de aceea, în finalul romanului, unul dintre personaje, capelanul Edi, afirmă : « Cu cât visăm mai mult,
, cu atât visurile au sansa să devină realități. Si, nu suntem îndreptățiți să visăm visuri mărețe când avem un Dumnezeu atât de mare? » Dincolo de elementele zguduitoare care predomină, cartea are un deznodământ apoteotic. Biruința binelui asupra răului aduce cu sine regăsirea sensului inițial, primordial al vieții. Se asterne pacea si asistăm în sfârsit, la triumf, ca la un element ce ține de prezent si de viitor. Cu toate că în carte are întietate tragismul, răsturnarea de situație căreia îi suntem martori la final, defineste si contrabalansează întâmplările zguduitoare ce marchează întreaga scriere, de la prima până la ultima pagină. O familie rămasă pe drumuri, cu multe guri de hrănit, acesta este tabloul de debut al romanului scris de Ligia Seman. Copiii sunt trimisi la cersit, tatăl se îmbată, mama, Valeria, trăieste undeva, la limita dintre demență si normalitate. Dintre atâția prunci, se detasează două figuri, Ana, fiica mai mare si Vlad, imediat următor ca vârstă, de care ea are grijă. Destinele lor se despart de îndată ce se produce ireparabilul: Valeria este ucisă de soț, iar odraslele iau drumul orfelinatelor. Si astfel, începe cu adevărat, tragedia.
Casa de copii unde nimereste Vlad, un băiețel cu o sensibilitate exacerbată, îi oferă un mediu complet ostil. Personaje precum Doroftei sau Miron Gură vin să îi amplifice spaimele, nelinistile, durerile. Anii trec si după multă suferință, umilință si traume greu de descris, Vlad alege să depăsească faza instituțională, încercând să zboare spre un nou tărâm strada. Alături de Cristi, un micuț adus de pe drum la căminul de orfani, acesta se decide să încerce. Cu atât mai mult cu cât în mintea lui persistă cuvintele spuse cândva, de fostul vagabond. Eu eram domn pe stradă. Acolo faci numai ce vrei tu, nu ce zice altul. Vrei să dormi? Dormi. Vrei să mănânci? Mănânci. Si acolo nu te bate nimeni. E rai viața când nu te bate nimeni. Vlad încearcă să se apropie de rai. Un rai în care un copil lipsit de părinți are măcar sansa de a nu lua bătaie. Cei doi evadează si, în drumul lor spre libertate, înțeleg că mai este nevoie de încă un element pentru reusită: Eu mă rog, zicea Cristi, si se oprea din când în când, pupa pământul în fața lui Vlad si zicea: Doamne ajută, Doamne ajută să nu ne prindă. Fă si tu asa, îi zicea lui Vlad. Iar Dumnezeu îi ajută. Si astfel, cei doi învață să trăiască de azi pe mâine, în canal. Nu singuri, ci alături de alți nefericiți, la fel ca si ei. În fond, moda copiilor străzii nu a început azi si nici ieri. Să ne gândim la Fetița cu chibrituri, din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen, la Gavroche, micul erou din Mizerabilii lui Victor Hugo, la Oliver Twist, personajul principal din romanul cu acelasi nume scris de Charles Dickens, ori la Remi din Singur pe lume sau Romain Kalbris, din cartea cu titlul similar, ambele aparținându-i lui Hector Malot. Vlad evoluează pe stradă. Ajunge unul dintre cei mai de temut sefi de gască. Pentru că iadul în care trăieste nu îi poate oferi altceva. Si totusi, el plecase spre rai. Există însă, si raiul, căci are sansa să o întâlnească pe Magda, o fetiță de familie bună, educată, pe care o cunoaste din întâmplare. Cum reacționează Vlad, la întâlnirea cu un personaj desprins din acest rai spre care năzuieste de când se stie? Îi venea să plângă, se dezobisnuise să plângă în public. La insituție, tuturor lacrimilor adunate si neplânse le dădea voie să curgă numai când se retrăgea în pădure, unde era sigur că nu-l vede nimeni plângând. Ciudat că aici, în mijlocul acestei aglomerații, acestei civilizații fremătătoare pentru care era ca inexistent, se simțea mai singur, mai izolat chiar decât în pădurile din împrejurimile instituției.
Pe lângă lipsuri, ură, încrâncenare, Vlad are ocazia să trăiască si alienarea produsă de marele oras. Oras care îl transformă într-o specie ce poartă un nume inconfundabil aurolac. De fapt, chiar Cristi, tovarăsul alături de care fugise, îi spusese: De la aur vine aurolac. Si atunci, lumea în care trăia era vinovată de durerea si răutatea lui? Erau vinovați cei mari, care aveau resurse să-l ajute pe el si alte suflete aflate în situația lui, dar nu o făceau? Era vinovată societatea? Era vinovat Însusi Dumnezeu?
La rândul ei, singura ființă ce îl protejase pe Vlad, în copilărie Ana, sora sa mai mare, trece printr-o experiență similară. Cei doi sunt despărțiți imediat după moartea mamei, iar Ana, aidoma lui Vlad, trăieste în canal. Se prostituează. Are o fiică abandonată la spital. Visul ei dintotdeauna, acela de a-si clădi o familie, lucru banal în concepția multora, nu se împlinise până atunci. Destinele paralele ale celor doi frați se intersectează, iarăsi. Vlad si Ana se întâlnesc într-o noapte, pe stradă, si se recunosc. Iar revederea îi trezeste celui dintâi bruma de sentimente umane uitate undeva, în adâncul inimii sale chinuite. Amintirea iubirii ei din copilărie îl încălzea, îi dezmorțea sufletul, degerat în nopțile când sorbea aurolac. Dacă o întâlnise, în sfârsit, după atâta timp si ea nu-l mai iubea, simțea că s-ar fi prăbusit. S-ar fi prăbusit, din simplul motiv că relația aceasta de rudenie, suplineste pentru el o altă lipsă. Aceea a dragostei pe care numai mama si tata ți-o pot oferi. Legătura copil părinte, una dintre reflecțiile cele mai pregnante ale necuprinsului încredințat de Dumnezeul infinit cuprinsului; măreție a exprimării chipului Tatălui în spiritele în care El a suflat viața-I pentru a da primului contur de lut forma dumnezeirii. Zâmbet, mângâiere, vorbă cu alin, învățate de Adam de la Dumnezeu Însusi în răcoarea dimineților edenice.
Vlad creste pe stradă si pe măsură ce anii se scurg, în inimă îi încolțeste dragostea pentru Magda, singura ființă coborâtă din raiul adevărat, nu din cel contrafăcut. Aflați la vârsta întemeierii propriului cămin, o relație între ei se dovedeste imposibilă. Mai mult, Magda este pe cale să se căsătorească cu Raul Oprea, misionar. În viziunea Ligiei Seman, Raul reprezintă acel tip de slujitor care se bazează pe abilitățile proprii si chiar se mândreste cu ele. El este tipul crestinului dornic a face lucruri înalte pentru Împărăția lui Dumnezeu, dar care nu e încă zdrobit. Oamenii nezdrobiți acționează prin puterea intelectului si a abilităților proprii. Ei au rezultate în misiune, chiar extraordinare, dar caracterul lor nu se remarcă prin blândețe, iar lucrul acesta se vede în relațiile cu semenii. Raul dovedeste abnegație față de cei pierduți, dar are si o anumită doză de aroganță. Nu îi tratează pe toți cu aceeasi măsură, ci le oferă mai mult interes si timp persoanelor pe care le consideră mai importante. Răspunsese cu mai multă atenție si meticulozitate întrebărilor puse de personalități din conducerea orasului, pe când celor pe care nu-i considera atât de însemnați le acorda mai puțin timp, uneori chiar fără să-si dea seama, era chiar expeditiv cu ei. În antiteză cu el este Adrian, prietenul lui. Oamenii, toți, indiferent de statul social sau slujirea lor în biserică simțeau că se află în fața unui om care îi înțelege, care le va spune cu blândețe cuvintele lui Dumnezeu, de aceea aveau curajul să-i destăinuie esecurile lor, fără teama că ar putea fi judecați. Mai mare însă, decât contrastul dintre Adrian si Raul este cel dintre Raul si Vlad. Speranțele ultimului se năruie încă o dată, atunci când află de relația dintre Magda si Raul. La ce altceva ar putea să se gândească decât să îsi facă singur dreptate?De ce să nu repete gestul tatălui său acela de a ucide? Nenorocirile îi transfiguraseră inima într-o rece si neînduplecată stâncă. În noapte, Vlad astepta ca Raul să iasă de acolo, din casa de unde împreună cu Magda se bucurase de frumusețea cerului
Vlad plănuise să se răzbune cumva pentru a-si alina durerea că el nu poate si nu va putea vreodată să trăiască o asemenea bucurie. Să comiți o crimă pentru că nu îți este dat să cunosti bucuria! Are loc confruntarea. Fostul copil al străzii îl atacă pe cel ce aduce vestea bună a mântuirii. Se reia o luptă ancestrală, ce a început probabil, cu multe milenii în urmă, în ceruri. Lucifer atentează asupra Fiului lui Dumnezeu, deoarece îsi doreste fericirea. Acum erau față în față
Raul o icoană reală a ceea ce poate pune Dumnezeu mai frumos si minunat într-un tânăr: calități fizice, energie, inteligență, vitalitate si Vlad o relicvă diformă, o imagine distorsionată a ceea ce ar fi putut fi un tânăr si nu era
Se auzeau două inimi bătând în acelasi timp, dar atât de diferit ca si cum ar fi fost din două lumi, ca si cum n-ar fi avut acelasi Creator Atotputernic, Stăpân peste toate, desăvârsit în bunătate si dragoste pentru orice pământean, fără deosebire. Dar tocmai pentru că Dumnezeu este desăvârsit în bunătate si dragoste pentru orice pământean, fără deosebire, tragedia lui Vlad nu mai are când să se extindă si asupra lui Raul si a Magdei. Creatorul Atotputernic intervine si îl opreste pe Vlad să ucidă. Dreptatea si dragostea lui Dumnezeu nu se contrazic. Oricât ar suferi un om, oricât ar fi de traumatizat, nu îi lipseste puterea de a constientiza binele si răul. În sufletul lui Vlad mai există încă intactă o fărâmă de iubire si astfel, reuseste să-si învingă gelozia si dorința de răzbunare, renunțând în ultima clipă la ideea diabolică de a înfăptui omorul. Raul însă cu toată măsura înaltă de iubire pe care o primise de-a lungul vieții nu este capabil să-si învingă egoismul de a-si trăi tinerețea si a face lucruri mari pentru Dumnezeu , alegând să se protejeze. În consecință, îl părăseste pe Vlad, desi acesta rănit, se zbate între viață si moarte.
La început aceste lipsuri ale caracterului lui Raul nu ies la suprafață si nu par atât de însemnate în fața oamenilor, până la momentul incidentului din Afganistan, în urma căruia Adrian îsi pierde viața. Dumnezeu este suveran, Stăpân peste viață si moarte, si abia în acest context se evidențează în mod special orgoliul lui Raul, astfel că el se simte vinovat de moartea prietenului său. Dar toate acestea, constientizarea caracterului său în Lumina lui Hristos pe care Îl vede în dedicarea sinceră până la moarte a lui Adrian - îl vor schimba pe Raul. Inima lui este transformată, zdrobită, iar poeziile si eseurile pe care le scrie, dar mai ales faptele lui vorbesc despre schimbarea petrecută. Întâlnirea cu Vlad rămâne un episod de referință, din acest punct de vedere. Acum, la lumina zilei, atacatorul, bicisnicul din noapte se mira de umilința acestui tânăr dotat si elegant, care cutremurat de plâns, îl îmbrățisa cu nespusă iubire, tocmai pe el
Raul insistă ca Vald să-l ducă si pe el să vadă în ce condiții trăieste. În canal mirosea oribil: a urină, a haine si trupuri nespălate, dar Raul, desi Vlad insistase, nu se dădu înapoi
Vlad se recuperează, atât fizic, cât si psihic. Începe să îsi făurească de acum înainte, altfel de vise. Iar acestea se leagă de biserică si de Cuvântul lui Dumnezeu. Si astfel, vagabondul de pe stradă intră în lăcasul unde se predică salvarea. Vlad deschide la propriu, usa si iată-l în Casa Domnului. Fascinat de melodie si cuvinte, biată ființă nestiind ce înseamnă conformismul, mânat doar de noua lui descoperire a iubirii pe care o căutase de atâția ani, înaintă si mai mult. Deja aproape toți ochii îl descoperiră. Unii îl priveau cu milă, alții cu dispreț, alții cu teamă, gândind că venise să tulbure.
Cine să înțeleagă de ce oamenii au numai dispreț față de cei ce mai încercați de viață? Tragedia lui Vlad este perfectă. Zbaterile lui se finalizează în moarte. Aparent, o înfrângere. Doar aparent, pentru că din această tragedie se naste triumful. Vlad înțelege că năzuințele sale nu trebuie să se îndrepte spre ceea ce aleg oamenii bogăție, faimă, orgoliu. El îsi dă seama că sansa autentică înseamnă o viață desăvârsită în Hristos, în care nu ți se interzice să trăiesti bucuria. Judecată doar din unghiul dimensiunii perceptibile si efemere viața lui pare a fi o catastrofă, iar Dumnezeu ar putea fi considerat nedrept favorizând-i pe unii în detrimentul altora, prin faptul că a îngăduit să se nască într-o anumită familie, prin oportunitățiile oferite, prin inteligență sau frumusețe
În carte, modul în care Dumnezeu judecă si semnificația pe care o dă El adevăratelor valori sunt sugestiv descrise în visul capelanului Edi. La rândul ei, Ana ia hotărârea să renunțe la traiul de până acum. Înmormântarea lui Vlad, la care asistă împietrită de durere, marchează un moment de răscruce în viața acesteia. Întoarcerea Anei la Dumnezeu se produce ca un triumf suprem. Până aici a fost tragedia. Creatorul Atotputernic i-a pus capăt. Ana si fiica ei nu mai au de ce să se teamă. « Cu cât visăm mai mult,
, cu atât visurile au sansa să devină realități. Si, nu suntem îndreptățiți să visăm visuri mărețe când avem un Dumnezeu atât de mare? » Un început trist, o evoluție dramatică si un final prin care se celebrează victoria. Dacă nu ar exista Acest Cineva Dumnezeu, afirmă Ligia Seman, care să ofere un cadru de referință, omul ar fi ca o corabie purtată de valurile vieții, aruncată de pe un mal pe altul, fără o busolă după care să se îndrepte, fără o țintă spre care să navigheze. Toată această tragedie, tot ce s-a întâmplat în roman a avut ca scop tocmai acest final, pentru ca oamenii să înțeleagă ce simte Dumnezeu pentru ei. Cartea se transformă într-un adevărat apel pentru ca pământenii să fie motivați a-L sluji cu dăruire. Creatorul nu apreciază mai mult lucrările aparținând semenilor nostri răsfățați de soartă, în detrimentul celor venind din partea copiilor Săi mai neînsemnați, care I-au pus totul la dispoziție, cu credința că El poate să înmulțească. Lucrarea cea mai mare pe pământ este dragostea. În ochii Tatălui, martir nu este cel care îsi dă doar o singură dată viața pentru El, ci cel ce zilnic trăieste o existență de renunțare, pentru alții.
Am asistat la un adevărat bildungs roman, un roman al devenirii. Procesul maturizării eroilor este de durată, dificil si gradual, implicând nenumărate conflicte între dorințele si nevoile lor si ordinea impusă de societate. Asa cum este si firesc, romanul « Tragedie si triumf » este realizat în tonuri cenusii, reflectând faptul că dimensiunea personală a vieții personajelor are ca principală caracteristică întunericul, neputința, tenebrele. Noaptea este în armonie cu starea sufletească a acestora. Constiința lor pare înclinată să se scufunde în hăul obscurantismului si să rămînă acolo cât mai mult. Iesirea din neant devine chinuitoare. Sentimentul fricii, asa cum îl trăiesc protagonistii cărții, declansează în mintea cititorului o serie de întrebări existențiale.
Ar mai fi de remarcat mulțimea de persoanje secundare, gravitând în jurul eroului principal, Vlad. Între acestea se detasează preotul Mihail Stâncă, Vandana, un copil al străzii, Călin, singurul prieten al lui Vlad la casa de copii, Misu, protectorul temporar al Anei sau soțul acesteia. Foarte bine conturate, aceste figuri de planul doi vin să întregească si să aprofundeze profilul moral al celor aflați în centrul cărții. De asemenea, un rol la fel de important il joacă si Raul Oprea, Adrian Marcu, Edi si Magda, de ei legându-se momentul de întoarcere totală a lui Vlad si implicit, a Anei, de la tragedie, la triumful unei vieți noi, în Hristos.
Stilul romanului « Tragedie si triumf » este intelectual si echilibrat, dovedind o documentare serioasă si o maturitate literară. Tema narativă nu este complicată. Analiza psihologică si introspecția, prezentarea mecanismelor psihilogice si a motivațiilor interioare, surprinderea vieții lăuntrice, cugetarea si sensibilitatea dau consistență acestei creații semnată de Ligia Seman. În plus, autenticitatea experiențelor relatate, perspectiva largă asupra realității transformă « Tragedie si triumf » într-o carte a soluțiilor. Eu cred că oamenii când citesc o carte, nu au nevoie să fie pusi față în față cu realitățile zguduitoare ale vieții si atât, spune Ligia Seman. Nu suntem doar spectatori ai propriei noastre vieți si când lecturăm o carte nu e suficient să urmărim spectacolul altor vieți în care să ne regăsim si nimic mai mult
Oamenii au nevoie de soluții, să înțeleagă că durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se confruntă există Cineva care le poate da răspunsuri nu doar pentru viața aceasta efemeră, ci pentru vesnicie. « Tragedie si triumf » rămâne de asemenea, o sursă inepuizabilă de vitalitate în ceea ce priveste valorile crestine, răspunsurile la căutările noastre spirituale si religioase, dar si o lectură obligatorie pentru oameni din orice categorie socială. Convingerea mea personală este că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări sufletesti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu si-a atins întru totul menirea, afirma Ligia Seman. În cărțile mele dorința de a-i ajuta pe cititori să găsească acest cadru de referință, portul înspre care să navigheze pentru a-si regăsi identitatea a fost obiectivul de bază care m-a călăuzit si cred că m-a ajutat să-mi formez un stil propriu: roman crestin psihologic.
Phoenix, Arizona
|
Octavian Curpas 10/22/2013 |
Contact: |
|
|
