Magia Culorilor (96) – Culorile liturgice
Cand vorbim despre culorile liturgice de fapt ne referim la culorile folosite la veºminte, la acoperãmintele de la altar ºi alte obiecte liturgice din bisericã în contextul slujbelor. Lucrul acesta este consemnat ºi în Vechiul Testament de la religia iudaicã, de unde creºtinismul a moºtenit o serie de datini ºi obiceiuri cultice. In cãrþile lui Moise, în Exod Levitic ºi Numeri se descriu pe larg forma ºi întrebuinþarea acestor veºminte de cãtre arhiereii, preoþii ºi leviþii Vechiulul Testament.
Despre culorile liturgice se cunoaste ca au existat astfel de preocupari inca din veacurile 3-4, preocupari confirmate de canoanele lui Hippolyt. In iudaism, inca de pe vremea lui Moise, vesmintele de cult erau confectionate din purpura - semnul demnitatii regale, in patru culori : alb, caramiziu, rosu si violet. Albul era culoarea nevinovatiei, rosul era culoarea pacatului, iar caramiziul si violetul sugereau prevestirea unor furtuni; totusi, predomnanta era culoarea alba, a panzei de in, considerata de romani ca sacra. Veºmintele liturgice au o funcþie practicã ºi o valoare iconicã, ele completand semnificaþia fiecãrui gest liturgic. Potrivit Enciclopediei Wikipedia, din timpurile Bisericii primare, clericii creștini au purtat veșminte speciale când celebrau atât slujbele bisericești, cât și celelalte funcții clericale ; veșmintele clericale sunt un fel de uniformã, permițând identificarea purtãtorului dupã slujba și rangul sãu, dar ele au și o funcție spiritualã, creând pentru credincioși o atmosferã favorabilã înțelegerii faptului cã, în Bisericã, creștinul cautã sã se apropie mereu mai mult de Împãrãția Cerurilor.
În Biserica Ortodoxã datorita semnificatiei lor, sunt folosite în principal ºase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vineþiu), roºu, albastru ºi auriu, dar se mai folosesc si vesminte de culoare neagra, portocaliu stacojiu ºi ruginiu. Albul semnifica puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Verdele este culoarea vietii, a Sfantului Duh si a lemnului Sfintei Cruci. Purpuriul semnifica patima Domnului Iisus Hristos. Rosul inchis semnifica sangele lui Hristos si al martirilor. Albastrul este pentru sarbatoarea Maicii Domnului. Auriul este pentru bogatia darurilor Sfantului Duh. Negrul este al mortii si a doliului. Veșmintele deschise la culoare exprimã bucuria, frumusețea și mãreția Lui Dumnezeu, în timp ce veșmintele de culoare închisã ne întipãresc în suflete sentimentul pocãinței și nevoia de a ne întoarce la Dumnezeu. Culoarea veºmintelor este în legãturã cu semnificaþia sãrbãtorii si difera la anumite sarbatori. Albul este purtat de Paști, Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Înãlțarea Domnului și Schimbarea la Fațã. Violetul este purtat în timpul Postului Mare. Verdele este purtat de Duminica Floriilor, Rusalii și de sãrbãtoarea sfinților cuvioși. Albastru este purtat în timpul Sãrbãtorilor închinate Maicii Domnului. Rosu este pentru Sãrbãtorile Sfintei Cruci, ale Sfântului Ioan Botezãtorul, pentru Sãrbãtorile Sfinților Mucenici, pentru Postul Crãciunului, pentru Sãrbãtorile Apostolilor și Adormirea Maicii Domnului. Auriu este folosit atunci când nici o altã culoare nu este necesarã și transmite bogãțiile și slava Împãrãției Lui Dumnezeu. De retinut ca in biserica rusa si cea greceasca sunt unele modificari. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis in anul trecut Hotãrârea nr. 5274 din 5 iulie 2012 prin care s-a stabilit o regulã unitarã de folosire a veºmintelor ºi însemnelor arhiereºti, precum ºi a culorilor liturgice recomandate pentru fiecare praznic, prilej sau perioadã liturgicã.
In Biserica Românã Unitã cu Roma, Greco-Catolicã, la inceput, toate veºmintele liturgice aveau culoare albã, sau in combinaþii de culori cu firul argintiu sau auriu, dar ulterior au aparut si alte culori. În ritul greco-bizantin se folosesc douã categorii de culori : ornate luminate si ornate rosii. Ornatele luminate sunt albul ca si culoare de baza, argintiul, auriul, bleu deschis, albastrul si verdele ; sunt ornatele cele mai utilizate, folosite în zilele de sãrbãtoare, duminicile de peste an ºi în zilele comune. Ornatele roºii au rosu ca si culoarea de bazã, viºiniul sau diferite combinaþii pe fond roºu-viºiniu ; astfel de ornate se folosesc în perioada Postului, în ajunul anumitor sãrbãtori ºi în ziua sãrbãtorii. Se mai folosesc (dar mai rar) si ornatele de culoare neagrã, dar în mod exclusiv la slujba înmormântãrii. Culorile liturgice se reflectã ºi în împodobirea lãcaºului de cult folosindu-se insa doar culorile luminate ºi culorile de post, care se regãsesc în acoperitoarele Sfintei Mese, în ornamentarea altarului ºi a navei bisericii. Albul este culoarea bucuriei Paºtelui, a luminii, a vieþii. Roºul - are douã semnificaþii: darul Duhului Sfânt, dar e ºi culoarea sângelui, adicã a suferinþei, a martiriului. Verdele exprimã tinereþea Bisericii, începutul unei vieþi noi. Violetul indicã speranþa, aºteptarea ºi dorinþa de a-l întâlni pe Isus, spiritul de pocãinþã. Acestea sunt culorile principale, dar mai sunt ºi altele care sunt mai puþin folosite. Auriu - se foloseºte la sãrbãtorile foarte mari pentru a evidenþia importanþa lor. Rozul reprezintã penitenþa, într-o formã mai atenuatã decât culoarea violet. Bleu este culoarea folositã în sãrbãtorile dedicate Maicii Domnului . Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolicã a reglementat vesmintele si culorile liturgice prin Decretul nr. 21 din 21 mai 2009 semnat la Blaj de PF Lucian, Arhiepiscop ºi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia ºi Fãgãraº, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolicã.
La alte culte, precum bisericile baptiste si penticostale nu sunt consacrate culori anume, simplitatea si cumpatarea fiind o caracteristica ce asigura o linie spirituala sanatoasa; amvonul este cel care de fel este conceput din lemn pretios si decorat cu gust iar incapeile sunt zugravite nu neaparat dupa anumite reguli impuse. In religia islamica in sala de rugaciuni, atat peretii cat si covoarele sunt decorate cat mai simplu pentru a nu distrage atentia de la rugaciuni, iar hainele persoanelor care vin sa se roage sunt cat mai simple si fara imprimeuri ce ies in evidenta, in timp ce imam- si el imbracat in haine simple si descult, este asezat inaintea lor cu fata aspre mihrab, ‘’poarta’’ catre Mecca.
Richmond Hill -ON
|
arh. Ion Constantinescu 10/16/2013 |
Contact: |
|
|
