Magia Culorilor (96) Culorile liturgice
Cand vorbim despre culorile liturgice de fapt ne referim la culorile folosite la veșminte, la acoperămintele de la altar și alte obiecte liturgice din biserică în contextul slujbelor. Lucrul acesta este consemnat și în Vechiul Testament de la religia iudaică, de unde creștinismul a moștenit o serie de datini și obiceiuri cultice. In cărțile lui Moise, în Exod Levitic și Numeri se descriu pe larg forma și întrebuințarea acestor veșminte de către arhiereii, preoții și leviții Vechiulul Testament.
Despre culorile liturgice se cunoaste ca au existat astfel de preocupari inca din veacurile 3-4, preocupari confirmate de canoanele lui Hippolyt. In iudaism, inca de pe vremea lui Moise, vesmintele de cult erau confectionate din purpura - semnul demnitatii regale, in patru culori : alb, caramiziu, rosu si violet. Albul era culoarea nevinovatiei, rosul era culoarea pacatului, iar caramiziul si violetul sugereau prevestirea unor furtuni; totusi, predomnanta era culoarea alba, a panzei de in, considerata de romani ca sacra. Veșmintele liturgice au o funcție practică și o valoare iconică, ele completand semnificația fiecărui gest liturgic. Potrivit Enciclopediei Wikipedia, din timpurile Bisericii primare, clericii creștini au purtat veșminte speciale când celebrau atât slujbele bisericești, cât și celelalte funcții clericale ; veșmintele clericale sunt un fel de uniformă, permițând identificarea purtătorului după slujba și rangul său, dar ele au și o funcție spirituală, creând pentru credincioși o atmosferă favorabilă înțelegerii faptului că, în Biserică, creștinul caută să se apropie mereu mai mult de Împărăția Cerurilor.
În Biserica Ortodoxă datorita semnificatiei lor, sunt folosite în principal șase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vinețiu), roșu, albastru și auriu, dar se mai folosesc si vesminte de culoare neagra, portocaliu stacojiu și ruginiu. Albul semnifica puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Verdele este culoarea vietii, a Sfantului Duh si a lemnului Sfintei Cruci. Purpuriul semnifica patima Domnului Iisus Hristos. Rosul inchis semnifica sangele lui Hristos si al martirilor. Albastrul este pentru sarbatoarea Maicii Domnului. Auriul este pentru bogatia darurilor Sfantului Duh. Negrul este al mortii si a doliului. Veșmintele deschise la culoare exprimă bucuria, frumusețea și măreția Lui Dumnezeu, în timp ce veșmintele de culoare închisă ne întipăresc în suflete sentimentul pocăinței și nevoia de a ne întoarce la Dumnezeu. Culoarea veșmintelor este în legătură cu semnificația sărbătorii si difera la anumite sarbatori. Albul este purtat de Paști, Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Înălțarea Domnului și Schimbarea la Față. Violetul este purtat în timpul Postului Mare. Verdele este purtat de Duminica Floriilor, Rusalii și de sărbătoarea sfinților cuvioși. Albastru este purtat în timpul Sărbătorilor închinate Maicii Domnului. Rosu este pentru Sărbătorile Sfintei Cruci, ale Sfântului Ioan Botezătorul, pentru Sărbătorile Sfinților Mucenici, pentru Postul Crăciunului, pentru Sărbătorile Apostolilor și Adormirea Maicii Domnului. Auriu este folosit atunci când nici o altă culoare nu este necesară și transmite bogățiile și slava Împărăției Lui Dumnezeu. De retinut ca in biserica rusa si cea greceasca sunt unele modificari. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis in anul trecut Hotărârea nr. 5274 din 5 iulie 2012 prin care s-a stabilit o regulă unitară de folosire a veșmintelor și însemnelor arhierești, precum și a culorilor liturgice recomandate pentru fiecare praznic, prilej sau perioadă liturgică.
In Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, la inceput, toate veșmintele liturgice aveau culoare albă, sau in combinații de culori cu firul argintiu sau auriu, dar ulterior au aparut si alte culori. În ritul greco-bizantin se folosesc două categorii de culori : ornate luminate si ornate rosii. Ornatele luminate sunt albul ca si culoare de baza, argintiul, auriul, bleu deschis, albastrul si verdele ; sunt ornatele cele mai utilizate, folosite în zilele de sărbătoare, duminicile de peste an și în zilele comune. Ornatele roșii au rosu ca si culoarea de bază, vișiniul sau diferite combinații pe fond roșu-vișiniu ; astfel de ornate se folosesc în perioada Postului, în ajunul anumitor sărbători și în ziua sărbătorii. Se mai folosesc (dar mai rar) si ornatele de culoare neagră, dar în mod exclusiv la slujba înmormântării. Culorile liturgice se reflectă și în împodobirea lăcașului de cult folosindu-se insa doar culorile luminate și culorile de post, care se regăsesc în acoperitoarele Sfintei Mese, în ornamentarea altarului și a navei bisericii. Albul este culoarea bucuriei Paștelui, a luminii, a vieții. Roșul - are două semnificații: darul Duhului Sfânt, dar e și culoarea sângelui, adică a suferinței, a martiriului. Verdele exprimă tinerețea Bisericii, începutul unei vieți noi. Violetul indică speranța, așteptarea și dorința de a-l întâlni pe Isus, spiritul de pocăință. Acestea sunt culorile principale, dar mai sunt și altele care sunt mai puțin folosite. Auriu - se folosește la sărbătorile foarte mari pentru a evidenția importanța lor. Rozul reprezintă penitența, într-o formă mai atenuată decât culoarea violet. Bleu este culoarea folosită în sărbătorile dedicate Maicii Domnului . Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică a reglementat vesmintele si culorile liturgice prin Decretul nr. 21 din 21 mai 2009 semnat la Blaj de PF Lucian, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
La alte culte, precum bisericile baptiste si penticostale nu sunt consacrate culori anume, simplitatea si cumpatarea fiind o caracteristica ce asigura o linie spirituala sanatoasa; amvonul este cel care de fel este conceput din lemn pretios si decorat cu gust iar incapeile sunt zugravite nu neaparat dupa anumite reguli impuse. In religia islamica in sala de rugaciuni, atat peretii cat si covoarele sunt decorate cat mai simplu pentru a nu distrage atentia de la rugaciuni, iar hainele persoanelor care vin sa se roage sunt cat mai simple si fara imprimeuri ce ies in evidenta, in timp ce imam- si el imbracat in haine simple si descult, este asezat inaintea lor cu fata aspre mihrab, poarta catre Mecca.
Richmond Hill -ON
|
arh. Ion Constantinescu 10/16/2013 |
Contact: |
|
|
