Despe lume, lume...
Fratilor,
Draga mea,
N-am mai vorbit de mult nici trecutului, oricum, fără să vrem, vesnic în prezentul nostru si nici vitorului mai asteptat ca oricând. Asteptat pentru a fi un prezent altfel decât cel de acum.
Am prefreat să luăm în răspăr clipa respirată, asa cum este, uneori mai putin clipă, mai putin prezentă, chiar dacă durata sa a trecut, uneori, de un an. Alteori am preferat un alt fel de prezent, animat de besmeticul potentat contextual si manifest când nici nu te astepti. Nu putine au fost însă momentele în care am avut sentimentul că-mi soptesc în barbă sau că mă adresez unui senin (la prima vedere), gol, mut, surd si absurd, peste măsură.
De ce? Păi, pentru că lumea e într-un permanent vârtej. Ne rotim cu căruta noastră cosmică fără a sti nici începutul, nici sfârsitul si nici încotro. Peste tot, pe fata pământului, un iarmaroc. Orice, de la părul pubian de fată mare (scump si greu de găsit), si până la un loc de veci (mai nou, la fel de greu de procurat. S-au înmultit mortii!), se negociază si se vinde. Totul a devenit un fel de contabilitate ridicolă, greu de imaginat, dar si mai greu de suportat. În aceste vremuri, în care banul e si viată, e si moarte, legea zilei se rezumă în a întreba chiar si la coltul străzii (unde zice-se că ar mai umbla câinii cu covrigii în coadă) sau seara, în pat, cât bagi si cât câstigi. Bagi ce si câstigi ce?
Iluzii, nimic altceva, dar când îti dai bine seama că si ele, iluziile, pier mai repede decât visele de peste nopate, o iei razna. Trecând peste asta, trebuie spus că, dacă în lumea afacerilor, a schimbului necesar (că cel cu droguri, armament etc. nu fac parte din om), întrebarea are un oarecare sens, o oarecare logică, în lumea negotului cu suflete (dacă se poate), nici pe departe. Altfel spus, în lumea subiectivului, bagi ce si câstigi ce? E, în această lume (dincolo de carne si de oase, suntem totusi altceva), evident, conditionată de necesităti, ce bagi si ce câstigi?
Ce, câtă vreme, tot din necesitate, omul, înainte de orice, după mintea mea, îsi doreste iubire. Da, iubire, dar de unde, cum si în ce fel? Repetăm, iubire, că sex (pe gustul boborului pe alocuri, bou-borizat) se găseste din plin pe micile si marile ecrane, pe centurile lumii sau în clădirile luxoase, cu felinarul semistins. Nu de alta, dar din câte se pare, în celelalte, unde arde rosul strident, cică s-ar vinde maimuta la kilogram, în conditii de mare concurentă.
Si nu m-ar mira! Din statisticile la vedere, zice-se că aproximativ 80% din femeile de peste 18 ani, din ,,Europa”, că să-l mai cităm pe nea corcodusă ăla, al nostru, sunt solo. Adică singure si în cumpănă! Stau asa, înclinate, când cu fata, când pe spate, într-un fel de probă, ba cu unul, ba cu altul, până ce încep să scârtâie. Abia atunci se înscriu, pe internet, la matrimoniale. Unele, înainte de a ajunge acolo, din singurătate, altele, din datorie (dar ce datorie?!), nasc. În termenii medicinei, aduc pe lume câte un copil menit a le tine unora, de urât, altora, un fel de loc în rândul lumii. Curând, însă uită de el, de copil, si cu noul statut pornesc la drum, trecând mai întâi pe lista celor libere si lipsă la continut (mental). ,,Alooo! Madmoiselle, ce ai zice dacă în weec-ul ăsta ne-am tăvăli Tanganica?” ,, Da?! Dragul meu, de când tot astept telefonul ăsta! Ah, clipa asta! ...Cum să zic, cu plăcere. Întâi ne îmbătăm si apoi o facem sau... Sunt fierbinte si tremur toată chiar de pe acum.” ,, Wow, wow, lată si cum vrei tu. Ok… În consecintă, ne vedem la avion, dar înainte de orice, ce-ai zice dacă am face la costuri jumi-juma?” ,,Vai, dragul meu, cum asa? ...Adică, eu da, dar maimutica... Are si ea nevoie de una, de alta... Întretinerea ei, cam grea. Costă al dracului chiar si snururile astea, noul model de tanga!
Mă rog, să zicem că la pofta ta ce mai contează un weec în toată regula?! ... Ce zici, batem laba?” ,,Fie! Ce-am câstigat săptămâna asta bag în tine, iar ce o să iasă, dracu stie!”. O sti, ce să mai zic?! – ne mirăm si noi. Cam asta ar fi varianta occidentală a unui frecvent dialog la sfârsit de săptămână. În varianta tipic românească, nici nu vreau să-mi închipui. Aici, sărăcia-i pe garduri, la vedere.
În Vest sau aci, la noi, chestiunea tine însă de nuantă. Nuantă, bine zic, însă cu iubirea, la care mă tot gândesc si pe care am pomenit-o mai sus, cum rămâne? ,,Ca în gară!’’ – o să-mi zică cei obisnuiti doar cu încălecatul pe mătură si cu datul din cur. Sau... mă rog, cu datul din orice... E, asta e, numai că în cele sugerate de mine e vorba de iubirea de om, iubirea de Dumnezeu, iubirea de lume, chestiune, în ultimă instantă, de relationare umană, manifestă în functie de gramul de creier functional al fiecăruia. Dar dacă aci, în problema cu azi aici, mâine în Focsani sau tocmai la mama dracu, ar mai fi loc si de o scuză (să zicem că nu mai functioneză neuronul.
Nu functionează si basta, ce să faci?!), în problema celor ce pretind că fac totul din dragoste pentru... Cum ar fi, de exemplu, din dragoste pentru cultură, pentru artă, în general, si literatură, în particular, cum rămâne? Păi, cum? Tot ca în gară! ,,domne, la pozitia mea si la cât eu... că doar stii că mă cunoaste lumea, din condei te fac artist, sciitor, te fac ce vrei?” ,,Da?! ...Si cam cât?” Păi, cum să-ti spun?!... În functie de... Ai scris, ai mâzgălit ceva?” ,,Trei pagini dintr-un carnetel si-am început ieri pe-al patru-lea.” ,,Da?! Bravo, domne! Om te fac! Chiar si-n uniune, nu astăzi, dar cel târziu mâine, am să te bag.” ,,Aaaa! Îîî... Păi, daaa, asa gândeam si eu, că la genialitatea mea... Domne, te trec si-n pomelnic... Ce s-o mai lungim? Cât?” ,,Păi, după cum te văd, pentru recenzie, cam atât, să ti-o public la fituică, încă un pic, pentru datul meu din... stii cât să te laud la cine trebuie, un alt pic, cu ce mai ung si eu pe ici, pe colo, sus... Cu totul, adică, mă întelegi, trei mii de euroi’’. ,,Cât?!” ,,Trei mii, nici un cent în minus, dar nici în plus. Banii îi recuperezi din pensii, cred că sti! Ti se măreste cu jumătate din cea de-acum, adică cu ce ti-au dat ăstia de la stat, întâi”. ,,Chestii, socoteli!…Mda, dar pe ici pe colo si mici daraveli… Si dacă până mă faci bestial, am să dau ortul popii, am să mor?” ,,Banii nu i-ai irosit, te pun în pagină în dictionarul dictionarelor, cum să-ti spun, enciclopedia enciclopediilor, la capitolul rezervat doar genialilor... Iar acolo, musai, tu nemuritor.” ,,E, dacă e asa, să scot din bancă ultimul meu drum, banii pentru lumânări, pentru popă, pomană, într-un cuvânt înmormântarea toată si dau.” ,, Hotărât, asa te vreau, nu rata ocazia! Domne, că dacă noi pe noi nu ne-ajutăm?... Vezi, banii, la V. Kil, el e luatul-datul si, gata, uniunea, pensia eccetera, eccetera... Iar dacă mai stii pe careva, adă-l încoa`! Domne, dacă noi pe noi nu ne-ajutăm?! Păi, ce dracu?!’’ ,,Mda! A mai fost cândva tot cam asa. Treceai Dunărea cu traista plină cu galbeni, la Bulgari, si veneai popă, călare pe măgar. Daaaa! Cu acte în regulă. Un fel de diplome de acum. Primeai în Tara Românească parohia si, la primul paraistas, recuperai, fără probleme, paguba. Cu diplomele ăstora, de azi, poti să te stergi la cur?” ,,Nu ne interesează! Scopul tău e măretia, e uniunea, e…” ,,A, păi daaa…” ,,Domne, asa vezi, te-ai prins! Hai, că stii? Si apoi, băi, domne, cine mai poate fi ca `mneata? ...În plus, cu asa operă nu esti un oarecare ăla?! Ce s-o mai... esti la geniali” ,,Si eu tot asa gândeam... Numai să nu suspin, că nu mai e ca pe vremea când scoala de popi era la... doar pe-acolo, pe lângă Sofia.”
Dragii mei, ăsta, evident, un alt domeniu, un alt fel de discurs, un alt fel de a tocmi si a-si vinde sarlatanii sarlatania. Că se vinde orice, până si părul pubian al babelor chelite, sau moartea venită cu naveta spatială, tocmai de pe Marte. Desigur, printre sacali, în orice breaslă, musai cu ale lor si găinarii. ,,Am scris despre `mneata desi, te stii, esti si nu prea... Adică, mă-ntelegi... Dar eu, care încurajez cultura... Te-am dat si la gazetă. Cum să-ti spun, te-am făcut puiet, te-am făcut domn. Cănd bem adălmasul, că se trăzveste tuica?”
Fratilor, draga mea, lăsând la o parte pe cei ce, în orice domeniu, au demnitatea de a fi aproape în orice breaslă, asemenea celor descrisi mai adineauri, cu duiumul. Iar acolo, în rândul căzăturilor, după cum stiti, se găseste te miri ce: Târdei, Joitine, Urinele, Sfârlogei, Cioc(cioliste) etc., toti si multi altii ca ei. Din rândul lor, cu sigurantă, împăiatii, tâlharii, curvele, prostii, toti laolaltă, un fel de piese de muzeu. Pentru ee, iubirea un cuvânt necunoscut. Banul, tată! Banul pentru muschiul lor, al hahalerelor de cartier, pentru altii, lacrimi si suspine.
Dragii mei, chiar dacă argumentele mele au fost putine si încă nu v-am convins, trebuie să stiti că eu, totusi, sunt stăpânit de sentimental conform căruia noi, cei ce tinem cu dintii de normalitate, trăim (existential) într-o lume în care suntem, zilnic, negociati ca la tarabă.
Sunt stăpânit de ideea conform căreia noi trudim (sisific), din primordii, doar într-o lume numai bani, lacrimi si suspine. Bine ar fi să mă însel, dar… Uite, vedeti, iar suspin. Asta ce o mai fi?
|
