Septembrie
E toamna. Daca ingerii au gust,
Si mai exista ingeri pazitori,
Ei singuri s-au zdrobit si stors in must,
Vestind colind curat de sarbatori –
Si i-am baut mirati cat sunt de dulci,
Cand gustul vietii e atat de-amar –
Si-au coborat si stelele, din nuci,
Sa le avem, pe foc, in loc de jar –
Si vantul a cantat din frunze moi,
Si-au inviat, urcand galbui, la cer,
Sa ceara pentru toti copacii goi,
Caldura frumusetilor ce pier –
E toamna. Inviem si noi, putin,
Din moartea intelesurilor toate,
Cu sangele, otet, in loc de vin,
Si casa ratacind prin strainatate –
Ca turmele, trec nori de borangic
Spre unde fiecare ne vom trece,
Pamantul, deocamdata, e prea mic,
Pentru atati ramasi, cu suflet rece…
SOARELE SI LUNA
Cu buzele de mã atingi din urmã,
De-acum un sfert de veac si jumãtate,
În loc de viatã, moartea mi se curmã,
Si-ti sunt, din nou, un clopot care bate –
De aripile tale-mi tes pe umeri,
Poteci pe care îngerii coboarã,
De-atâtia ani, câti nici nu stii sã numeri,
Mã-nchin în mãnãstirea ta, stelarã –
De lacrimile ochilor pãdurii
Ce o strãbat cu prada vietii-n sânge,
Mi le adapi cu cãprioara gurii,
Lumina-mi esti, ce-mi râde, si îmi plânge –
Si poate nici nu esti, de-atâta vreme,
Si poate nici nu sunt, sau fost, vreodatã,
Noi ne-am nãscut, din dragoste, poeme,
În herghelii de toamne coapte, roatã –
Si frunzele ne vânturã, într-una,
Si vântul în fânete ne adunã,
Eu, soarele, si tu, iubito, luna,
Eu, soarele, si tu, iubite, lunã…
|
