Divine înlesniri
„Năstrusnică fiintă-i omul!”,
Atotputernicu-Si spunea
după al lumii control fulger
ce armonia-mprospăta.
„L-am înzestrat cu cugetare
ca să-i rodesc vremelnicia –
el îsi afirmă miselia
negându-Mă cu-nversunare...”
- Tu, Petre, zise-odată Domnul
către preabunul bătrânel,
cunosti Pământul cel mai bine
si viul strâns la piept de el.
Căci nu degeaba tot acusi
cu pământenii stai la sfat
si-apoi mă rogi să peticesc
destinul lor întemnitat
în jignitoarea întâmplare
din a Edenului grădină.
As vrea, de-aceea, despre om
s-aud părerea ta deplină,
ca să schimbăm ce-i de schimbat
în toată speta omenească,
iar nu să tot surubărim
unde-am decis stare firească.
Nu ti se pare că-i firesc
ca omu-n drepturi decăzut
după păcatul săvârsit
cu suferinta să-l unesc,
dar să-i dau sansa ca prin luptă
cu eul lui înfumurat
să redevină nepătat
într-o viată nesfârsită?
Răspunse tulburat bătrânul
la preailustra provocare:
- Nevrednic sunt, iubit Părinte,
să Te privesc cu adorare!
Crezi drept aceea că-i cuminte
din orbi să-si facă soimul călăuze,
când judecata mi-i mult prea mioapă
să-Ti preamăresc lucrarea muză pentru muze?!
Părerea mea nescrisă-n gând
deja o stii,
pentru că numai Tu
cunosti ce timpul n-a schitat
si-n cuget nu-i încă-ntrupat.
Da,
mult mi-as dori ca suferinta
să fie mai din scurt tinută
si-n alt chip distribuită,
încât oricare
necuvântătoare
- copil de tâtă, pasăre sau fiară –
de ea să nu se sinchisească
(fiind ei netovarăsi cu păcatul)
chiar moartea de-ar trudi la coasă.
Nu-i cuseră nici prăvălirea
perfidei avalanse de necazuri
taman pe capul celui oropsit,
când lumea-i plină de boghete tinte
unde si rău si bine-atâta s-au tocit,
c-o nouă încercare
divertisment doar pare
pentru fetizii lotusi răstigniti
pe balta spleen-ului cu izuri de morminte.
Cunosc popoare strânse-n chingi
(românii-s fruntea între ele)
de-acele hoarde de haini,
ce geografia violează
si din istorii fac o varză
cu rangul lor de-arhimisele.
Pentru acestia-i de dorit
o necesară îndreptare
prin limbă, port, statornicie
si prin credinta neclintită
c-au fost si sigur o să fie.
*
Asa se face că românii
au fost plasati sub scut divin,
ca Domnul să-i îndestuleze
cu dărnicia Lui din plin.
Iar El le-a dat o tară bună
si mirosind a pâine caldă
din holdele cu mult mai tari
decât deodată turci si muscali.
Căci ea-i câmpii, munti, văi si ape,
bisericute-n lemn cioplit,
e fata-n ie ce zâmbeste
si-i doru-n doine cetluit.
Le-a dat apoi limba zemoasă
(alternativa la nectar),
mult gratioasa catedrală
cu turla-n ceruri împlântată,
la a cărei înăltare
atâtia mesteri mari,
calfe si zidari
spetitu-s-au pe rupte
împinsi din spate de legende,
de-ambitii voievodale
si trebuinte milenare,
asa c-al limbii patriarh
poeticeasca rugă să-si rostească
în noul grai universal...
Dar nu le-a dat minte destulă
să folosească ce-au primit,
fapt pentru care trag din greu
la jugul paradoxului
dintre Apus si Răsărit.
|
George Petrovai 9/12/2013 |
Contact: |
|
|
