Festivalul George Enescu : Sostakovici versus Ceaikovski
Cu o istorie centenarã, Pittsburgh Symphony Orchestra ocupã unul dintre primele locuri în viata muzicalã nord americanã, realitate explicabilã si pentru invitarea ansamblului la editia Festivalului enescian. Dupã Capela de Stat din Berlin, iatã un nou colectiv orchestral venit, sub conducerea directorului sãu artistic, dirijorul Manfred Honeck, cu dorinta de a-si obtine pretuirea publicului românesc. Acum, o searã muzicalã totusi nu lipsitã de probleme, în sensul potrivirii aprecierilor europene cu maniera de abordare stilisticã americanã. A fost preocuparea celor care, ascultând Concertul nr. 1 pentru pian si orchestrã de Ceaikovski, urmãresc modul de realizare în conceptie si comunicare, ce le poate aduce sau nu satisfactii. Muzica marelui romantic rus este cunoscutã la noi drept un discurs poetic, expresiv si emotional, triadã ce lasã în planul secund performantele de ordin tehnic. Orchestra simfonicã din Pittsburgh pare cã este mai putin receptivã atitudinal la aceastã muzicã impulsiv romanticã. Nici vedeta serii, pianista de origine chinezã Yuja Wang, de asemenea. Cu un sunet “voinic”, potrivit cu sala, si o derulare performantã a tehnicii, de alurã cvasi-sportivã, solista aleargã pe traseul tempourilor, se ascultã percutând claviatura, dialogheazã la concurentã de vitezã cu acompaniamentul. Iar muzica lui Ceaikovski trece, în aceste conditii, în plan secund. Suplimentul acordat de Yuja Wang, un vals de Chopin, nu mi se pare suficient pentru a sugera iluzia romanticã pe care o asteptasem.
De interes, pentru alcãtuirea programului de Festival, a fost Simfonia nr. 5 în re minor de Sostakovici, cu care Manfred Honeck si-a antrenat muzicienii într-o aventurã spectaculoasã. Ceaikovski, mai îndepãrtat temporal de ei fatã de Sostakovici, creazã împrejurãri de executie potrivite unei orchestre moderne, deschisã contrastelor, alternând planuri de poezie si spectacol sonor. Am urmãrit unitatea coardelor, calitatea suflãtorilor de lemn, deosebite de agresivitatea alãmurilor, definind lucrul de studiu cu dirijorul. Rezultatul este mai convingãtor si oglindeste generic maniera americanã de interpretare simfonicã, deosebitã de cea a ansamblurilor europene. Cunoastere, comparatii, edificãri de opinii, iatã rezultatul acestei noi întâlniri muzicale, din care fiecare element component, creatie si interpretare, dã de gândit “pro sau contra”. Perspectiva artisticã a lunii septembrie ne promite numeroase astfel de subiecte pentru discutii din care si organizatorii au de învãtat.
|
Grigore Constantinescu 9/4/2013 |
Contact: |
|
|
