Despre mandrie si vocatie
Mandria este cel mai mare pacat din toate timpurile, deoarece inseamna nesocotirea lui Dumnezeu,nerecunostiinta totala fata de Dumnezeu, nesupunere, fapta, gandire si vorba impotriva lui Dumnezeu.
Mai intai, din mandrie a cazut diavolul din locul sau de langa Dumnezeu.Pe urma,acesta a ispitit vointa lui Adam si Eva ("Nu veti muri ci veti fi ca Dumnezeu") si prin aceasta intreaga fire umana a pacatuit.
Interesant ca numai la om pacatul stramosesc s-a transmis, fiindca om naste om, dar inger nu naste inger; deci prin caderea lui Lucifer, nu s-a produs caderea tururor ingerilor,decat a celor care i-au urmat lui.Dar nici ingerii cazuti nu au mai putut naste ingeri carora sa le transmita pacatul.
Si atunci,ingerii cazuti s-au indreptat cu ispitele asupra urmasilor lui Adam.
Lipsa comuniunii cu Dumnezeu, pe care initial au avut-o protoparintii nostrii in Rai si care a insemnat o "hranire" din Harul lui Dumnezeu,intarea firea umana pe care o aveau si Adam cu Eva.
In lipsa comuniunii cu Dumnezeu si aceasta datorita pacatului,firea umana a slabit, insa nici nu s-a pervertit cu totul (cum afirma teologia catolica, care ajunge sa faca omul incapabil de a mai rationa pana la urma).
Am facut aceasta trecere in revista a slabirii firii umane, pentru a vedea cum se face intarirea firii: numai in comuniune cu Dumnezeu.
Intarirea firii umane in afara lui Dumnezeu,este total exclusa.
De aceea insista Sf.Biserica cu metodele de lupta impotriva pacatelor ca acestea sa se faca in comuniunea cu Dumnezeu.
Dar vreo noi oare adevarata comuniune cu Dumnezeu?
Ajung, ca si multi, sa ma mai intreb:mai este pe undeva credinta autentica si nu fariseism?
Si poate ca sunt multi ca mine care isi pun aceeasi intrebare. Raspunsul este:"DA!".
Insa nici padure fara uscaturi,nu exista.
Inca se mai gasesc si pe acest pamant, oameni care sunt gata la ajutorul aproapelui si care nu sunt bisericosi, la fel cum exista oazele in desert.
Si aceasta, doar pentru ca Dumnezeu a binevoit astfel.
Nu este nici de mirare un fapt care se intampla tot mai adesea in zilele noastre si care nu face deloc cinste: arhierei bulversati de multimea credinciosilor. Poate si Biserica ar trebui sa-si puna un semn de intrebare:facem ceea ce trebuie sa facem sau cedam si noi, cei care trebuie sa dam dovada suprema de sacrificiu,de martiriu pentru acelasi Hristos?
Cati preoti si arhierei mai sunt dispusi la sacrificiu in zilele noastre?
Totusi, nu intentionez sa critic Sf. Biserica Ortodoxa, pentru ca nu as avea nici o satisfactie si nici nu mi-ar face cinste.
Si pentru ca vorbim despre pacatul mandriei, el trebuie inceput cu clerul bisericesc pentru ca apoi sa fie aratat ca exemplu poporului lui Dumnezeu.
Si sunt ferm convins ca, pe masura ce clerul se va darui total misiunii sale, credinciosii vor vedea efectele acestuia si va fi pentru ei exemplu si necesitate de traire.
Si unde trebuie sa lucram; in constiinta clerului sau in constiinta credinciosilor? Eu zic ca si in una si in alta.
Pai ajung preoti sa afirme ca preotia este o "vocatie"!?
Nu! Preotia nu este o vocatie! Ea este o chemare direct de la Dumnezeu!
Vocatii sunt in meseriile laice. La preotie, nu este nici vocatie, nici meserie; este chemare la slujire.
Am ajuns si eu sa ma intreb cum de un arhiereu nu mai cerceteaza chemarea la preotie a unui candidat? Este posibil? Este ca si cum l-ai tagadui pe Dumnezeu Insusi, cel care a facut-o!
Lucru grav, dar asta este deocamdata.
Oare cand se va ajunge sa se inteleaga acest lucru, sunt convins ca Sf. Biserica isi va scutura colbul si va straluci in lumina.
|
Rev. Constantin Alexe 9/2/2013 |
Contact: |
|
|
