Rudy Roth: „Cred că oamenii au vocatia universului”
Rudy Roth – pseudonimul artistic al lui Eduard Rudolf Roth – este un tânăr artist român care locuieste în Palma de Mallorca (Spania) si vorbeste despre cum împarte timpul asimetric în fâsii de lumină pentru a-l decoji de sens si contururi.
Absolvent al Facultătii de Relatii Economice Internationale din cadrul Academiei de Stiinte Economice din Bucuresti si apoi a două programe masterale – unul al Universitătii din Bucuresti (Administratie publică si e-electronică) si altul al University of Kent at Canterbury (Relatii Internationale) – urmate, începând cu anul 2009 de un program doctoral la Scoala Natională de Studii Politice si Administrative din Bucuresti (Relatii Internationale). Cu anumite întreruperi, jurnalist la Radio România (1996–2000), iar din 2006 consultant dezvoltare greenfield / business@key, optimizare costuri si management corporate pentru mai multe firme din România si Ungaria.
Acesta este universul în care s-a format si trăieste Rudy Roth.
Pe lângă aceste preocupări, scrie si desenează. Sigur, pasiune dar si provocare pentru că grafica lui e un posibil răspuns al timpului pierdut, al timpului câstigat, o îmbinare de planuri reale si imaginare.
Pe data de 1 octombrie 2013 se va deschide oficial, la Biblioteca Metropolitană din Bucuresti, prima expozitie cu lucrările care-i poartă semnătura.
Reporter: Spuneati la un moment dat, într-o însemnare de pe blogul dvs., un lucru tulburător despre vise „născute din seva unei lumi muribunde”, pentru un timp a cărui poveste se desăvârseste în infinit. Cum ati redefini această sintagmă din perspectiva unui viitor apropiat, fiindcă timpul ne obligă să urcăm treaptă cu treaptă?
Rudy Roth: Fiecare dintre noi are, fără doar si poate, vocatia universului. Din această perspectivă, nu cred că rostul nostru constă doar în a face figuratie pe retina timpului, în numele unei revelatii a resemnării. Cred, simt că trebuie să ne trăim povestea – cu aceeasi intensitate de la un capăt la altul al vietii desăvârsindu-i, prin visurile, emotiile, tăcerile si sperantele noastre – fie si pret de o clipă – necuprinsul. Si pentru că nu cunosc un alt fel de a trăi, decât acesta care transcende timpul, nu-mi pot asuma o redefinire căreia să nu-i apartin.
Reporter: Ati debutat, spun eu, sub semnul marii poezii, desi vorbim de grafică si la invitatia Editurii Ars Longa din Iasi ati ilustrat volumele „Pasii profetului” si „Lauda somnului” de Lucian Blaga. Poezia lui Lucian Blaga cuprinde orizonturi nebănuite si este, în ultimă instantă, o măsură a timpului. Ati pătruns si cum ati pătruns sub corola de minuni a lumii?
Rudy Roth: Cu pasi extrem de nehotărâti. În versurile lui Lucian Blaga am simtit dintotdeauna că mă încarc de întelesuri. Îmi aduc aminte că imediat după ce am acceptat invitatia Editurii Ars Longa de a-l descifra pe Blaga în câteva schite, m-am regăsit, recitind poeziile, într-o stare de însingurare pe care nu o mai experimentasem de prin adolescentă, când am avut primele întâlniri cu poezia lui. Apoi totul a venit de la sine, versurile lui Blaga sunt pline de seva creatiei. Nu trebuie decât să vibrezi în rezonantă cu ele si restul vine de la sine.
Reporter: Si o altă întrebare care decurge firesc din prima: ati urmat pasii profetului?
Rudy Roth: Fiecare din noi îsi trăieste invariabil propria sa profetie, care dă sens pasilor săi si căreia omenirea îi spune destin. De asta, cred că fiecare dintre noi este, în esentă, un profet, ce merge prin multime „încărcat de visuri, care duc spre mare...”
Reporter: „Lauda somnului”, o altă dificilă trecere, o altă nebănuită treaptă (să folosim expresia marelui poet), o zbatere cu timpul sau o armonie nebănuită. Cum ati gândit si realizat aceste compozitii grafice, menite să continue o idee poetică?
Rudy Roth: Catalitic pentru această suită de schite a fost expresionismul extrem de fertil al lui Blaga, care mi-a redefinit optiunile estetice si, în bună măsură, si tehnice. Efectul vizibil a constat într-o trecere de la un simbolism articulat într-o manieră destul de primitivă la un imaginar tributar unei spiritualităti ancestrale, de la interpretări ale misterului la geometrii contradictorii care sfidează ratiunea…
Reporter: O altă experientă, o altă treaptă în timpul devenirii a fost întâlnirea cu poezia maestrului Mircea Albulescu din volumul „Ultimele noduri”. Surprinzătoare, poezia maestrului dă un verdict chiar din titlu. Dincolo de ultimele noduri este visul, dar ele, nodurile, aveau nevoie de un reper, un reper grafic sugestiv, poate grav sau poate ultimativ. Cum ati gândit această uniune ?
Rudy Roth: Cu bunul meu, marele Mircea Albulescu, revelatia creatiei a avut cu totul si cu totul alte dimensiuni. Mi-aduc aminte că l-am cunoscut într-o zi oarecare, într-un loc, nu în ipostaza actorului sau poetului, ci în ipostaza unui pescar de suflete care – undeva la marginea timpului – înnoda liniste din năvoadele mirării. Aveam să resimt aceeasi senzatie atunci când am citit pentru prima data nodurile. De asta, cred că ceva mai presus de orice a rostuit cele câteva schite pe care lumina mi le-a înnodat caligrafic de degete pentru a le alătura poeziilor maestrului…
Reporter: Ati ales ca titlu al unui desen sintagma proustiană ,,în căutarea timpului pierdut”. În opinia dvs., timpul pierdut poate fi timpul câstigat? Sunt convins că cei care vor vedea grafica dvs. îsi vor pune si o asemenea întrebare.
Rudy Roth: Cred că timpul este rostuit după chipul si asemănarea noastră. De asta, timpul pe care l-am strivit odinioară sub călcâie, ne va hăitui mai târziu copilăria prin palme, în timp ce timpul tatuat pe tâmplele iubirii îsi va hasura invariabil prezenta în culorile răsăritului. Timpul pierdut nu poate fi câstigat, toată acea perioadă dinaintea desteptării constiintei este doar un nontimp măsluit de mintile noastre în ideea de trecut.
Reporter: Expozitia care se va deschide pe 1 octombrie 2013 poartă de asemenea un titlu pe cât de sugestiv, pe atât de tulburător: „La déesse du temps perdu”. Femeia, zeită a timpului pierdut, ea, mit al fertilitătii, al iubirii, o măsurati cu timpul?
Rudy Roth: Măsor femeia cu timpul iubirii. Si nu orice femeie, doar acea femeie care nu si-a pierdut aderenta la visele ei si care încă poartă tatuată pe tâmple nostalgia Edenului.
Reporter: Principalul reper al expozitiei dvs. este, asa cum se întelege, femeia, dar fără un contur precis, fără o identitate anume. Considerati că femeia este deasupra unei identităti oarecare, este chintesenta vietii pe pământ?
Rudy Roth: Nu. Femeia este, în această arhitectură a absentei bărbatului, o mirare înglodată în jumătăti de vise si-n jumătăti de gânduri, întelese doar pe jumătate. Viata există în seva roditoare a unei iubiri desprinse din textura infinitului. Iar iubirea nu poate supravietui în singurătate…
Reporter: Grafica dvs. este, cel putin la prima vedere, o combinare neasteptată de forme, obiecte, volume, spatii. În opinia dvs., este cumva o grafică-metaforă a ideii de timp?
Rudy Roth: Arta este, în general, o invitatie de a căuta inefabilul în energiile creative ale imaginatiei inconstiente. Desigur, timpul si lumina pot împărti o singură umbră, dar alegerea este fără doar si poate o întâmplare. Lucrările mele pot exista dincolo de timp, dar îsi trăiesc sensul doar atunci când cineva le tălmăceste, prin ochi si propriile gânduri, necuprinsul.
|
Observatorul 9/2/2013 |
Contact: |
|
|
