Sonetul amintirii
Mi-a înnoptat lumina în privire,
Iar dorul meu, din vise si din soapte,
Întreagă dragostea cu voi împarte,
Căci toată vesnicia-i doar iubire!
M-a luat ,,ea cruda si m-a dus departe
Pașii-mi sunt grei de-atâta ispășire,
În rugă doar copiii-mi dau de stire
Că nimeni și nimic nu ne desparte!
Drumul în gol nu stiti cât mă mai doare,
Dar ce sa fac? Azi sunt doar depărtare
Ducându-mi cu sfintenie povara
Si pentru toate, cine-i vinovatul?
Chiar de-i târziu, mi-e martor neaflatul:
O cale-n altă cale, tristă vara!
|
