Proza scurtă , din volumul recent : Bilet dus - întors
Conversatie
- Am uitat umbrelele!
Lil îsi trage scaunul mai aproape de cel al lui Tim, a cărui fată se luminează când îi atinge buzele. Afară ploaia îsi deapănă bobinele pe geamul arcuit.
- Nu putem iesi...o să fim murati.
- Nu-i nici o grabă. E ca plumbul afară.
- Trebuie să discutăm. Lil îsi adăposteste buclele bogate sub bratul lui muschiulos.
- Hai să fim realisti! Nu mă duc înapoi nici în ruptul capului! Să mă stergi de pe listă! Si Lil se pierde în ploverul lui împletit de mână.
- Atunci...avem o problemă serioasă! El îi scanează fata prin ochelarii de vedere.
- Nu te enrva. Cred că trebuie să cântărim situatia în mod detasat. Tim însfacă felia orfană de turtă dulce de pe platou si o mestecă satisfăcut. Au! Cred că mi-a căzut o plombă! Iar trebuie să trec pe la dentist! Asta-mi mai lipseste acum!
- Hai să fim realisti, Tim! Calcă în picioare amintiri zdrentuite.
- Îmi dau bine seama că trebuie să luăm o decizie... cât se poate de repede.
- Tim, a ajuns la capăt! Priveste dincolo de fotografiile Colonelului! Hai să fim realisti! Arată ca un giulgiu pe o stelă. Vocea lui Lil trece prin aer ca un curent.
-...un ou spart...într-o capsulă a timpului? Înteleg foarte bine ce vrei să spui, Lil.
- Este conectată cu întreruperi. Hai să fim realisti! Nu mai pot...nu mai vreau să am grijă de dânsa! Ce sugerezi, Tim?
- Nu mai rămâne decât casa de bătrâni, iubito! Fără doar si poate! Să sperăm că medicul ei de familie ne poate sugera un loc potrivit.
- Tim, trebuie să aibă dormitorul cu baie si ferestra cu deschidere spre parc sau grădină... ca să privească afară când se leagănă în balansoar... Ştii cât de mult îi place să stea în balansoar!
- Lil, stii bine că nu are economii, ci numai pensia de profesoară...după ce Colonelul s-a pierdut...
-...Nu mai vreau să am grijă de dânsa! Vreau să-mi trăiesc viata, Tim! E asa de posesivă...si pretentioasă! Mă înspăimântă cu atâtea...amintiri încuiate în cusca mintii ei...Cuvintele se încheagă în gâtul lui Lil.
- Dacă nu cumva... se pierde între timp...si atunci suntem cu totii salvati...Ochii migdalati ai lui Tim îi ard fata.
- Nu vorbi asa, Tim! Voi pretinde că nu am auzit asta! Dimineată, când am intrat în apartamenul ei...am găsit-o îngrămădită pe pat ca o mumie, ascunsă în lintoliul ei de amintiri...privea la cutia cu fotografii...
- Trebuie să te duci înapoi, Lil! N-o poti abandona asa pur si simplu! S-a obisnuit cu tine...până-i găsim loc într-o casă de bătrâni!
-Usor de ziz, Tim! Ştii cât este de dificilă! Întotdeauna mă pui în astfel de situatii! Vrei să mă simt consumată de vină!
- Lil, s-a oprit ploaia! Hai să mergem pân’la grajduri!
Afară, cerul de bronz se topeste peste crăcile delicvente ale castanilor comestibili însirati de-a lungul trotuarului bulevardului.
- Ieri am fost la grajduri. Cu inima grea. Sunny tocmai terminase de rontăit grânele si Brian, grăjdarul îi peria coama castanie când am ajuns acolo.
- Cucoane! Ştie că-l vindeti! Flăcăul bombăni abătut.
- Ştiu Brian, dar nu mai pot face nimic acum! I-am spus.
- Cucoane, stiu că nu-i treaba mea, dar n-ati putea totusi să-l tineti! Nu supără pe nimeni si întelege.
- Trebuie să-l vând, Brian. Este prea încet acum. Nu-mi pot permite să-l tin degeaba. Îmi trebuie banii. Mă însor la vară.
- L-am privit pe Sunny. Lumina se făcea schimbătoare pe spatele lui. Ştampila cu copitele modele confuze în paie. Capu-i era înfundat în piept. I-am mângâiat capul si coama. Mi s-a părut că detectez lacrimi în ochii lui blânzi...ca si cum ar fi stiut...La fel...spini ascutiti reverberau în inima mea. Lacrimi erau încuiate în ochii mei. Am mers direct acasă si mi-am turnat o băutură tare. M-am gândit la Sunny până în zori. Nu mai pot face nimic pentru el...
- Tim, îmi pare asa de rău. Vocea ei sună stâlcită.
- Ce pot să mai spun! O să treacă si asta! El o tine strâns în bratele lui păroase. Aerul este greu de durere.
De vânzare
Paranoică, asa te percepe toată lumea, dragă! Trebuie să te calmezi. Nimeni nu te persecută. Priveste situatia reală. Revino la realitate si toate cele acumulate se vor rezolva. Dormitoarele din casa ta au atâta mobilă si tablouri în ulei că dau un aer de claustrofobie si asta nu se face pentru o casă decomandată gata de vânzare. Timpul este de esentă în acest caz! Dar va fi dificil! Trebuie făcute multe modificări, fără doar si poate!
Atmosfera din casa lor, ca s-o spun fără ocolisuri, este ciudată, tensionată, pentru că dânsa a insistat să cumpere douăzeci de metrii de Parramatta. Între dânsa si partenerul ei, care este parasutist de profesie, s-au ivit mici neîntelegeri atunci când au cumpărat această tesătură usoară din lână si bumbac pentru a recapitona canapelele si fotoliile din camera de zi. Dânsul a insistat pe benzi paralele egale, dânsa pe o tesătură netedă. I-am spus în fată că trebuie să se re-angajeze cu viata reală.
Mai întâi, dintre toate, trebuie să renunte la soba cu parafină pentru că afumă casa întreagă si face redundantă încălzirea centrală. Mai ales că proiectează familia noastră - care este de ani de zile un model de excelentă în comunitate - într-o lumină proastă, mai ales pentru cumpărătorii posibili de locuinte.
Dânsa trebuie sâ întelegă că vânzarea unei case necesită manevre delicate si specialisti cu înaltă calificare, în special atunci când expui casa la paradă.
Totul a devenit clar când agentul imobiliar a venit să le viziteze casa si să o pretuiască. Uimit, acesta a arătat cu degetul numărul de custi care adăpostesc papagali de toate culorile. Agentul imobiliar a părăsit casa imediat în timp ce dânsa a făcut o criză de isterie. Ei bine, am avertizat-o că trebuie să revină la realitate pentru că, a vinde o casă plină de animale sălbatice necesită cel mai înalt nivel de plănuire si ordine. Dânsa a invocat o multime de scuze si chiar si acum, după doi ani buni de efort din partea tuturor rudelor, a prietenilor si a numerosi agenti imobiliari - care au mers la medici cu stres după ce au fost în contact cu dânsa -, casa rămâne tot de vânzare!
Mă întreb cine este de vină?
Dânsa insistă să păstreze în fiecare cameră câte un paravan pictat cu papagali! Cum că-i aminteste de călătoriile din tinerete. Cine este de vină că bunica ei paternă a lăsat atâta bănet, pe care tatăl dânsei, într-o fază romantică, l-a cheltuit în călătorie după călătorie, după călătorie! Iar dieta dânsei, din legume fierte la abur - care-ti urează „bun venit” de îndată ce se se deschide usa de la intrare -, este, fără doar si poate, menită să inspire pe orice cumpărător serios să fugă cât îl tin picioarele. I-am atras atentia că parapetul pe care partenerul dânsei l-a construit din cărămizi reciclate în partea din fată a casei va trebui demolat: e la mintea cocosului că locuintele moderne nu au nevoie de ziduri de apărare precum castelele medievale!
Ei bine, cum poti să o faci să înteleagă realitatea?
Nu-s sigură că dânsa si parasutistul au ajuns la o concluzie satisfăcătoare, dar de un lucru sunt sigură: că-i va fi extrem de greu să vândă casa din motiv că dânsa este cunoscută tuturor agentilor imobiliari din judet drept o clientă paranoică.
Propunerea
Scumpele mele maman, gran’mama si surioară,
Am primit vestea cea mult asteptată. Lunile mele petrecute în asteptare intensă au ajuns la capăt! În cele din urmă!
Ieri, Louis si cu mine ne aflam pe promenada de la Southwold. O căldură uleioasă străbătea suprafata mării.
În jur, era o atmosferă de familie: cu mame îmbrăcate în culori pastel, cu plozi care înghiteau hulpav apă acidulată de la gheată, cu tati epuizati, întinsi pe sezlongurile acoperite cu pânză cu modele zoologice, care-si făceau siesta cu convingere .
Cerul era ca azurul, iar pe dig pescarii amatori se gândeau la nimicuri. Ceasul din mijlocul digului era înconjurat de bunici cu plozi de mână care se smiorcăiau că vor înghetată.
În fata ceasului cu apă, Louis s-a lăsat într-un genunchi, a extras o cutie mică din buzunarul bermudelor si din cutie un inel delicat...în fata tuturor acelor martori... mi-a luat mâinile în mâinile lui păroase si mi-a cerut candid: "Vrei să te căsătoresti cu mine, dragostea vietii mele?"
M-am uitat la el uluită...mi-a fost imposibil să rostesc un cuvânt.
Un plod, cu o lopătică si o găletică într-o mână si o înghetată în cealaltă mână, s-a uitat direct în ochii mei si mi-a spus fără fasoane:
" Doamnă, spuneti Da "
M-am uitat la Louis coplesită si un timid "Da" mi-a zburat din gură.
Martorii din jurul ceasului au aplaudat zâmbind cu gura pân’la urechi.
Ei bine, scumpele mele maman, gran’mama si surioară, vă pot spune în sfârsit, cu un oftat de usurare, că eu nu mai sunt în pericol de a fi pusă la păstrare pe raft precum o fată bătrână profesionistă.
Amănunte cât de curând.
Vă îmbrătisează cu tot dragul,
Yvette
Dis-de-dimineată
- Bună. Eu sunt. Te-am trezit din somn?
- Ah, ce surpriză! Ce mai faceti, tanti?
- Asa s-asa, draga mea.
- Cum adică?
- Ei bine, vezi tu ... Vinerea trecută m-am trezit în dormitor cu noaptea-n cap, cu doi pompieri, doi politisti si doi paramedici femei.
- Oh! Ca să vezi! Am suspinat în telefonul meu de tip vechi.
- Eram adormită ... într-un somn foarte adânc, într-adevăr. Am auzit o agitatie undeva, dar m-am gândit că trebuie să fie gunoierii. Stii ce confuzie este după Crăciun! M-am întors pe cealaltă parte, mi-am acoperit capul cu plapuma mea norvegiană din puf si am asteptat să se facă liniste.
- Ce s-a întâmplat, tanti?
- Zăpăceală grozavă afară, zarvă mare. Mă urmăresti?
- Sigur. Sigur. Ce s-a întâmplat?
- Iar mă întrerupi! Ei bine, ca să vezi! Am simtit o mână fermă că mă scutură. Am înghetat sub plapumă. Spre deosebire de reacta mea obisnuită, cuvintele mi-au rămas suspendate pe corzile vocale. Am simtit că-mi ies ochii din orbite. Frau Bucur, Brigitte, cum vă simtiti, e totul în regulă? Am dat din cap precum o marionetă. Numai că...vorbele nu-mi ieseau din gâtlej.
- Ce s-a întâmplat, tanti"
- Taci, dragă. Iar mă întrerupi! Voi ajunge si la asta. N-ai răbdare! Problema tinerei generatii! Ei bine, una din cele două femei scotocea într-un fel de geamantan mare. Celaltă femeie mi-a spus atunci cu o voce măsurată: Frau Bucur, suntem aici pentru că am fost alertati de Centrul de dializă. Nu v-ati prezentat la clinică la orele 7-00 precum o faceti în fiecare luni. Pentru că nu ati absentat sau întârziat vreodată, managerul clinicii, temându-se că vi s-a întâmplat ceva a alertat pe toată lumea, dânsul a sunat la politie, care a sunat la pompieri, care au sunat la statia de ambulantă! Vocea mi-a revenit si le-am spus că trebuie să fi dormit asa de adânc că nu am auzit soneria ceasului desteptător. M-am trezit initial la orele 5 si am decis să mai stau câteva minute sub plapumă.
- Oh, tanti!. Ce-ati făcut atunci?
- Iar mă întrerupi? Ai acelasi prost obicei ca si draga ta mamă, esti prea curioasă si nerăbdătoare. Le-am spus că voi merge direct la clinică. Unul dintre pompieri a deschis gura ca un peste si s-a balansat de pe un picior pe altul, ca să se echilibreze. Vedeti Frau Bucur, am încercat să intrăm, dar nu am putut deschide usa de la intrare pentru că este din stejar. Am încercat să deschidem usa cu geamuri duble de la terasă si am tras obloanele de lemn din balamale. Am aflat ferestrele prea mari. Am considerat ferestrele de la bucătărie si am fortat obloanele din lemn. N-am putut deschide ferestrele cu geamuri duble. A trebuit să folosim berbecul. Putem să vă transportăm la clinică? I-am înghetat cu privirea.
Asculti ceea ce-ti spun?
- Desigur, tanti!
- Vezi! Asta-i problema cu voi, tinerii? Sunteti nerăbdători! Nu spune un cuvânt. Doar ascultă-mă! M-am întors spre acesti intrusi nedoriti. I-am întrebat: Ce-ati făcut cu fereastra mea? Si cu obloanele mele? Să le puneti imediat la loc cum au fost!! M-am dat jos din pat si am făcut repede un dus. Când am iesit de sub dus, i-am văzut ocupati pe telefoanele mobile. I-am întrebat: Ati sunat la compania cu geamuri termopane si la cea cu obloane? Răspunsul lor a ricosat nesatisfăcător: Încercăm! Le-am răspuns, în drum spre usa de la intrare: Ce mai asteptati? Voi fi plecată timp de cinci ore, timp suficient pentru ca să-mi reparati paguba cauzată proprietătii mele!
Esti încă acolo, dragă? Mă asculti? Spune ceva!
- Da, tanti. Vă ascult!
- Ei bine, m-ai întrerupt din nou! Când am revenit acasă, totul era la loc ca mai-nainte. "
- Asta-i o veste mare, tanti!
- Este si nu este! Ieri am primit un plic oficial de la Rathaus, cu o factură de 500 de euro! Ce ticălosie! Am trimis factura fotocopiată în trei exemplare la pompieri, la serviciul de ambulante si la serviciile sociale, însotită de o scrisoare de la avocatul meu pentru actiune în instantă pentru violare de domiciliu si intrare fortată.
- Oh, tanti!
- Asta-i tot ce poti spune, după tot ce-am suferit? Tânără generatie n-are suflet!
D-ale turismului
Suntem la aeroport, gata să ne întoarcem acasă. Valuri peste valuri de călători, mame cu copii în cărucioare, părinti cu copii mici si cărucioare, pasageri tineri si bătrâni care se luptă pentru cele patru bănci din lemn plasate de-a lungul ferestrei imense, de la podea la plafon, în holul de la intrare. Aici se aflȁ ghiseele unde sunt controlate biletele si unde se depun bagajele pentru a fi trecute prin aparatele de x-rays si tot aici se aflȁ punctul de frontieră. În aceastȁ parte a aeroportului nu sunt magazine, nu există cafenele sau restaurante.
Stȁm la o coadȁ reptilianȁ la check-in, ca să depunem bagajele la ghiseul unde vor fi radiografiate. Ofiteri în uniformă înmănusati ne analizează minutios pasapoartele. Urcȁm la grȁmadă la etaj pe scara rulantă. Ne descăltăm si ne încăltăm, ne este controlat bagajul de mână. Urmez instructiunile ad litteram.
Suntem gata să trecem prin aparatul de x-rays. Din ianuarie încoace, mi s-au făcut deja x-rays la piept, la gât, la dinti... oricum, încă o radiografie n-o să mă omoare!
- Goleste-ti buzunarele. Aud pe femeia ofiter. Îmi golesc buzunarele..
Trec fără probleme prin aparatul de x-rays. Aud clar agitatie după mine. Aud distinct cum sotul meu argumentează... sunt sigură că-i vocea lui pentru că suntem căsătoriti 33 de ani :
- Eu sunt clientul!
Aud pe femeia ofiter cum pronuntă într-un walkie talkie:
- Această persoană nu co-operează!
Astept încă 10 minute. Fiica mea trece prin aparatul de x-rays, apoi fiul meu. În cele din urmă apare si sotul meu ametit ca după o sedintă de catedră înaintea unei inspectii de la minister..
- Ce s-a întâmplat? Îl întreb cu o vocea blândă. Arată profund perturbat.
- Femeia aia mi-a cerut să-mi golesc buzunarele. I-am spus că am doar o batistă. Ea nu m-a crezut. Asa că am scos-o.
Oh, aceea de culoarea Isabel, îmi spun. Şase săptămâni de excursie!. Ce-o fi crezut femeia la vederea batistei?
- După ce-am scos batista din buzunar, mi-a cerut să-mi scot cureaua. I-am explicat că e cusută de pantaloni. Dar nu m-a crezut! I-a raportat supraveghetoarei ei că nu vreu să co-operez!.
- Te-am auzit cum argunentai cu dânsa! Spun lipsită de tact.
- Este vina ei! Eu sunt clientul! Nu a mai putut argumenta si m-a lăsat să trec.
- Trebuia să urmezi instructiunile! Esti norocos că nu te-au arestat. Si mă uit la el cu dragostea celor 33 de ani trăiti împreună si la bine si la rău!
Mergem la singurul magazin care vinde băuturi si sandvisuri.
Dragul meu sot cumpără un sandvis si o cească cu cafea.
- N-ai de gând să ne cumperi si nouă câte un sandvis si niste apă minerală? Îl întreb nedumerită.
- N-are rost să mai schimb bani acum. Ni se dă prânzul în avion. Voi nu ati trecet prin ce-am trecut eu! Îmi răspunde absent. Şi muscă cu poftă din sandvisul cu jambon. Mestecă satisfăcut, după care bea cu plăcere din ceasca cu cafea.
|
Mariana Zavati Gardner 8/22/2013 |
Contact: |
|
|
