Dorinta de a scrie, nevoia de a citi.
Inconstient, în fiecare dintre noi există un jurnal personal. Martor al trăirilor celor mai importante ale noastre, ale bucuriilor si împlinirilor, ale lacrimilor vărsate atunci când suntem fericiti, tristi sau dezamăgiti.
Fiecare suntem un depozit al amintirilor sau trăirilor prezente dominat de momente de sinceritate si dorinta de confesiune.
Unii le păstrează ca pe albumele de familie, în locuri speciale ale trăirilor sau memoriilor persoanle. Altii, însă, au curaj îsi fac timp si astern sentimentele pe hârtie, fie ea o scrisoare, un jurnal, pe un blog , sau pe o pagină într-un ziar, revistă, sau pe carte.
A scrie ce gândesti, si ceea ce ti se întâmplă, a citi ce ai scris înseamnă rememorarea momentelor pe care le-ai trăit cu o mare intensitate. Alcătuite din reguli si limite pe care ti le impui. Si vârsta nu este un impediment în a scrie sau a citi.
Sărăcia informatiilor, în trecut, a stimulat setea de lectură mai mult ca niciodată, asa încât, peste tot puteai vedea oameni care citeau, indiferent de nivelul de studii: vânzătoarele din magazine aveau o carte sub tejghea, în autobuz, vânzătoarea de bilete citea între statii, se făcea coadă si la librării, pentru a prinde o carte bună.
Cărti importante care ne-au marcat tineretele, ne-au deschis alte orizonturi si atâtea sperante.
În mod natural, o carte te însotea nu numai ca un prieten devotat, ci ca un prieten complice, care îti asigura evaziunea din monotonia monocromă a străzii, oferind îndrãznete pete de culoare în griul cotidian.
Astăzi, când ziare si reviste, pentru toate gusturile, sau multimea cărtile, te întâmpină la tot pasul, nu numai în librării, dar si în mall-uri, pe tarabe, în aeroporturi, în gări, în spitale, la chioscuri, pare greu de imaginat că a existat o vreme în care căutătorii, mai ales cei care stiau exact în ce zi „se bagă marfă” veneau înainte de deschiderea librărilor, asezându-se, si aici, la coadă, pentru a avea acces la cât mai multe cărti.
Nu stiau ce noutăti aveau să vină, dar asteptarea, căutarea, răsfoirea, surpriza, bucuria făceau parte dintr-un adevărat ritual premergător cititului, care sacraliza accesul la o nouă poartă spre cunoastere, o poartă aparent nepăzită de ochiul atoatevăzător si atoatestiutor.
A avea o bibliotecă în casă, era o modalitate de a te defini individual, dirijând, oarecum, echilibrul între „a fi” si „a avea”.
Astăzi, aici si acolo, străzile sunt colorate, vitrinele variate, reclame luminoase ne întâmpină la tot pasul; ajunsi acasă, televizorul, ca o prelungire a străzii, oferă cu generozitate aceeasi coloristică ispititoare în care te pierzi, îndepărtându-te de tine.
Când să te regăsesti, târziu, cu o revistă sa o carte, de pe noptieră, invazia informatională de peste zi te doboară într-un somn adânc, ce tot amână plăcerea lecturii, până spre dezobisnuire…
Unde sunt plăcerile de altădată?
Dorinta de azi, a fiecăruia, de a fi informat este extraordinară, tehnologiile actuale prin internet au evoluat formidabil.
Dar parcă nimic nu este asa de interesant, ca a citi o revistă, un ziar, sau o carte.
Si când bibliotecile sunt pline, când librăriile, inca, se bucură de o asa audientă, când în mijloacele de transport se citeste, când participi la o lansare de carte, când sunt atâtea edituri, există târguri internationale si salone de cărti, festivaluri de poezie, se reeditează cărti, se fac filme după cărti valoroase, plăcerea de a scrie si a citi rămâne pentru noi o sursă de bucurie permanentă.
|
