Subiectiv : Cu ce să încep?
S-ar părea că problemele de fiecare zi nu mai apar ca de obicei, una câte una. In scurtul timp de când m-am întors din concediu am fost surprins de-o adevărată avalansă de probleme, atât locale cât si de pretutindeni, încât însăsi sortarea lor e grea si de neînteles pentru că zilnic suntem înfruntati de noi fatete ale vechilor probleme nerezolvate. De la asa zisul video despre Primarul Rob Ford acuzat de droguri, la casarea celor doua termocentrale electrice de câtre Guvernul Dalton Mc Guinty, ce le-am plătit cu peste $585,000,000, la reactia populatiei de culoare după achitarea lui George Zimmerman de câtre un tribunal din Florida pentru uciderea tănărului Trayvon Martin si nu mai putin căderea sub ghilotina falimentului a orasului Detroit, sunt numai câteva din vârfurile de lance ce ne străpung fiinta lipsita de scut si incapabilă să se adăpostească din calea lor.
Nu este pentru prima dată de la alegera lui ca Primar al orasului Toronto, Rob Ford, să fie acuzat si tărât în numeroase procese de câtre adversarii lui politici din Consiliul Municipal, cu tot felul de învinuiri fără fundatie, din care totdeauna a iesit cu mâinile curate. După numerosi ani, în sfârsit, un om simplu, fără bravadă în tertipuri politice si fanfaroneală electorală, a reusit să atragă marea majoritate a alegătorilor, promitând reducerea taxelor municipale si gospodărirea orasului în limitele bugetului.
Pentru prima oară, Toronto a realizat un surplus în bugetul anual. Totusi au fost si au rămas unii ce sustinuti de presă si televiziune, continuă campania de defăimare si împroascare cu noroi a acestui gospodar care s-a pus pe treabă in folosul cetătenilor. Putini sunt cei care văd dincolo de bărfeli, omul ce preferă să-si vadă de treabă fără dezvinovătiri si explicatii si mai ales, fără să dea atentie corului de lătrători asmutiti pe urmele lui. In istoria acestui oras, probabil, numele lui Rob Ford va fi mereu legat de înfăptuirea liniei de metrou din Scarborough ce a primit aprobarea consiliului orăsenesc si asteaptă binecuvântările celor din Ottawa si Queen’s Park .
In ultimii patru deceni, devenind membru al acestei societăti, problema rasială părea că desi nu a fost rezolvată în întregime, nu mai figura ca o urgentă în discutiile politice. Populatia de culoare, recunoscută de albi ca cetăteni cu aceleasi drepturi ca toti ceilalti, în locurile de muncă, scoli si facultăti, a fost inclusă în toate activitătile sociale; s-au legat legături de colegialitate si prietenie si nimeni, alb sau orice altă rasă, nu se simtea discrimnat de atitudinea celuilalt. Dacă nu-ar fi fost asa, n-ar fi existat nici astăzi statii de televiziune, reporteri, medici si profesori universitari de culoare, iar Barac Obama nu ar fi avut sansa să fie ales în Senatul American si nici Presedinte al Statelor Unite. Ar fi fost normal, cred, ca după alegera sa in cel mai inalt oficiu public al Americii, ca Presedinte, problema rasială să alunece treptat în declin încadrându-se în amalgamul social al natiunii. Din păcate nu asa stau lucrurile: Desi au fost unele conflicte minore între autorităti (politie) si populatia de culoare, în ultimii cinci ani de zile problemele de discriminare rasială au căpătat un caracter tot mai acerb, incurajate în parte de afirmatiile retorice ale Presedintelui Obama, care nu a omis un prilej de-a involbura spiritele, chiar si atunci când juriului din Sanford, Florida a decis un verdict de achitare in cazul Trayvon/Zimmerman.
Atât in Canda cât si în Statele Unite, majoritatea populatiei de culoare continuă să trăiască în ghetouri, cu mult sub nivelul general al celorlati cetăteni. O mare parte dintre ei nu au nici o pregătire profesională, cultură sau etică socială. Somajul în aceste ghetouri este aprope de trei ori mare decât restul populatei, iar numărul copiiilor născuti în afara căsătoriei depaseste 70% în comparatie cu populatia albă. Nu se poate spune că populatia de culoare este lipsită de aceleasi oportunităti ca si concetătenii lor albi, decăt prin faptul că familile lor nu exercită aceleasi valori în educatie si învătătură ca populatia albă, si din această cauză, sansele de-a găsi un job si-al mentine este redusă. Ar fi bine ca Mr. Obama să reflecteze mai adânc acestă situatie.
Obligatiile de serviciu m-au dus de multe ori pe drmurile orasului Detroit, dar ca nicăeri în alta parte, aici soselele erau pline de gropi, neîngrijite si orasul în sine părea înegurat chiar si în zilele însorite. Cine nu a auzit de faima trecută a acestui oras, patrie de început a industriei de automobile, locul unde Henry Ford a creat prima linie de asamblare în serie a faimoeselor lui masini, ce decade la rând au stat în fruntea îndustriei. Si acum, după un asemenea trecut, a ajuns în dezintegrare cu o populatie de trei ori mai mică decât la sfârsitul războiului, cu 78,000 de constructii vacante, din care jumătate trebue să fie demolate ca fiind periculoase pentru folosintă si o datorie ce depăseste 18 miliarde de dollari, care nu poate fi achitată. Deci faliment. Pare de necrezut, dar e adevărat; un oras pustiit de neglijentă, birocratie, politică excesiv anti-capitalistă cu taxe de vârf pe întregul teritoriu al Statelor Unite si capitulare la fiecărei cerintă a sindicatelor. În timp ce majoritatea intreprinderilor si a populatiei au părăsit orasul mutându-se în suburbii, Detroitul a rămas dominat de activitatea institutiilor guvernamentale, ajungând ca astăzi, la o populatie de numai 700,000, un functionar guvernamental să deservească numai 55 de rezidenti. În acelasi timp, autoritătile nu au voie prin contract să concedieze nici un salariat. Sunt necesare restructurări radicale, negociate contracte noi, mai reale, în special cele privind pensiile. Taxele ar trebui să fie reduse astfel ca să atragă învestitori si initiativa personală trebue încurajată. Poate că astfel orasul să revină la trecuta lui glorie. E o unică oportunitate pentru celelate orase, ca Montreal, Toronto, Winnipeg ori Vancouver să anlizeze cauzele ce-au determinat decăderea orasului Detroit si să ia măsuri de corectare si eliminare a acestor cauze în proprile lor teritorii. Să sperăm că această oportunitate nu va fi pierdută.
Toronto/ august 2013
|
David Kimel 8/19/2013 |
Contact: |
|
|
