Despre a fi singur si starea de singurătate
Domnului Titu Tudosie, un Om cu o inimă cât lumea.
Dragii mei,
Săptămâni la rând, am tot pus în discutie carentele umane, în genere, răul ce bântuie fie prin te miri ce institutii ale statului (evident, de oriunde de prin lume), fie de aiurea, prin felul nostru de a fi, în căutarea nemuririi, inconstienti de faptul că nu oricine poate puncta vremurile omului (timpul încă nu a putut fi cuprins de mintea sa). Luată la bani mărunti, istoria mintii si a faptelor umane (,,Lumea este totalitatea faptelor” – Wittgenstein, altfel spus: lumea este ceea ce se întâmplă), de cele mai multe ori doar plasată în context, spune ceva ce poate influienta mersul noatru, de aiurea, parcă spre un niciunde. Pe scurt, ar trebui să fii Fiul lui Dumnezeu, ca omenirea să poată spune ,,înainte si după Christos’’; să fii măcar un favorizat al Celui de Sus, precum Thales, Platon, Aristotel, Heraclit din Efes si multi altii ca noi, cei de acum, să spunem ,,înainte si după marea filosofie greacă”; să fi împărtit cumva puterea de a rationa, încât cunoscătorii să poată spune ,,înainte si după Descarttes”; să fii măcar unul din cei ce au format marea filosofie continentală, încât să poată spune oricine ,,înainte si după gândirea germană”; în sfărsit, să fii autorul Jocurilor de limbaj, încât cei ce se ocupă de el, de limbaj, de structura acestuia, dar mai ales de adevărul ce stă ascuns în cuvânt, să poată spune, ,,înainte si după Witgenstein”. Să fii! Dar cum? Petre Tutea găseste răspunsul prin raportare la Dumnezeu. După el, doar dacă esti în gratiile Divinitătii, gratii de care, desigur, nu poate beneficia orice păcătos, orice muritor ce se vrea si popă, si hot, poti fi. Iar dacă nu esti, bati câmpii, mâzgălesti topuri de hârtie cu vrute si nevrute sau strici tastele de la calculator, cum face marea majoritate, probabil, si eu acum. De altfel, tot din istoria gândirii umane stim cam cum e cu a lătra la stele, din dorinta de a fi auzit fie si măcar în noptile omenirii. Cea mai semnificativă poveste în materie de lălăială a fost în cei peste cincizeci de ani ce s-au scurs între enuntul unei fraze – concept al empirismului - si completarea acesteia, printr-o virgulă urmată de trei cuvinte – definitivarea conceptului. Tone de cerneală peste alte tone de hârtie! Am mai spus fraza, însă de dragul ei, dar mai ales de puterea acesteia de a semnifica, am să o reamintesc: ,,nimic nu a fost în intelect înainte de a fi în simturi” – Hobbes; ,,nimic nu a fost în intelect, înainte de a fi în simturi, cu exceptia intelectului însusi” – J. Locke. Altfel spus, aceste cuvinte ,,cu exceptia întelectului însusi” deschid perspectivele apriorismului kantian, rationalismului, în general, deschid chiar si drumurile psihologiei sau ale cercetărilor în domeniul comunicării din lumea contemporană. Si ca să-mi argumentez afirmatia, amintesc doar conceptia Scolii de la Palo Alto, conceptie conform căreia, la nastere, mintea omului nu este o tabula rasa, ci o puternică structură informatională transmisibilă genetic, structură din care tâsneste, după ei, întreaga fiintă comunicatională.
Revenind, a fi, în termenii ontologiei lui Heidegger, înseamnă a fi întru Fiintă, spre fiintare. Cu alte cuvinte, a fi tu însuti parte a Dasein-ului aruncat în lume spre re-înăltarea ei. Problema se complică atunci când verbului ,,a fi’’ i se adaugă termenul ,,singur’’ si expresia devine ,,a fi singur!’’ ...Si să fii! Dar, din nou, cum câtă vreme până în prezent am avut de a face, chiar si în cazul lui Iisus, cu pluraritatea (Dumnezeu Tatăl, Duhul Sfânt si Fiul. O pluraritate întru` Unu!)?
Thales vorbeste de existenta unui singur ,,Principiu’’, el însusi logică a tot. Ideea principiului a fost pliată în comunicare, în secolul trecut, de către H. P. Grice, ca Principiu al Cooperării. Autorii olandezi Frans van Eemeren si Rob Grootendorst aplică variantele prescurtate ale acestuia, astfel: atunci când comunici ,,fii clar, cinstit, eficace si pertinent” (F. van Eemeren, Rob Grootendorst, La Nouvelle dialectique, Éditions Kimé, Paris, 1996, p. 60). Să fii clar, cinstit, eficace si pertinent în ziua de astăzi?! Cam greu, dar fie!
Cu multi ani înaintea lui Thales, Moise insistă asupra ,,Unu-lui’’, iar acesta este Dumnezeul (unic) tuturor celor văzute si nevăzute.
Cu peste o mie de ani înaintea lui Moise, despre prezenta ,,Unu-lui’’ ar fi pomenit si unul din faraonii Egiptului. Una este însă a vorbi de existenta unui ,,Unu’’, (nici pe departe definit, cu toată stiinta, până în ziua de astăzi) si alta e să fii ,,unul’’ singur-singular-aparte. Expresia ar căpăta consistentă, dacă am coborî în lumea noastră (o lume căreia îi dăm sens, si, în acelasi timp, nouă însine), prin vorbire, prin comunicare. Aici ,,a fi singur’’, contextual, poate însemna (în sens pozitiv sau, după caz, negativ) a fi singular, a fi aparte (asemenea celor pe care i-am pomenit mai sus), prin felul în care ai amprentat pânza vremurilor tale. Dar, în acelasi timp, ,, a fi singur’’ poate însemna a fi marginalizat prin îndepărtarea ta din lume, din lumea privită ca întreg. Într-un alt sens, ,,a fi singur’’ înseamnă a te fi înstrăinat, a iesi tu însuti, cumva, din contingentul de cele mai multe ori vulgarizat, plin de Târdei, Urinele, de Joitine, Sfârlogei si Cioc(cioline), personaje ce tind spre universalizare, cătă vreme, parcă, le-ar fi semănat cineva anume, prin lume.
Singur poti fi si dacă nu esti înteles, dacă esti un înstrăinat, dacă încărcătura ta emotională stăruie la nivelul Sacrului, Fiintei, Iubirii, Mortii sau Tăcerii si comuniunea cu ceilalti este ratată.
Dragii mei, din cele puse în discutie mai sus, se creionează, oarecum, si starea de singurătate. Totusi, când în lumea în care respiri ai un prieten adevărat, un prieten de suflet, oricât de departe ti-ar fi ea, lumea sau Cel de Sus, nu mai esti singur. Apoi, o inimă mare la nevoie se cunoaste! Nu uitati însă că Târdeii, tot Târdei! Urinelele, Joitinele, Sfârlogeii sau Cioc(ciolinele), asemenea! Orice ai face! Pentru ei, gazdă, doar centurile lumii! Nimic altceva. Iar acolo, mizeria.
|
