Un simplu târziu
Pe haina timpului alunecă o stea,
iar eu doresc să am un singur vis, să fiu,
doar ca să mai înteleg suspinul lirei
si să nu las fără rost un simplu târziu.
Număr zilele pe frunzele de trifoi
si-mi surâde o galbenă păpădie,
dar mă acoperă umbra unei aripi
adusă dintr-o uitată comedie.
Am dorit să cânt o simplă poezie,
stând ascuns în menuete efemere
si pentru soapta din murmurul brazilor
un târziu am adus pentru încheiere.
Într-un târziu zilele-s egale cu anii,
nu stim unde punem clipa care se naste,
smintim monotonia cu iluzii mute
crezând că cineva ne va recunoaste.
Printre tăceri
Tăcerea pare aruncată în abis,
însă viata este o simplă rătăcire
cu drumurile fără sens spre paradis,
iar ghetarii vor încălzire nu răcire.
Cad lacrimi pe ogoarele nebrăzdate,
desi printre rugăciuni se bate un clopot
cu amintiri pe sperante amestecate
cu urmele pasilor ce nu mai fac zgomot.
Gândurile mute vor să aibă soapte,
dorurile sunt puse pe-o cenusă tristă
a copilăriei dusă din etate
doar de ideea nemuririi fără vârstă.
Pentru un zâmbet să inventăm seminte
din ecoul pădurii care pune sensul
pe căutările din vechile dorinte.
Minunata taină a vorbirii e versul.
Sugestia tainelor
Sugestia alunecă fără înteles,
se pare că nimicul va rămâne ascuns
în negura cuvintelor din biblioteci,
izvoare de imagine pe al lumii puls.
Să întelegem timpul de ieri cu felinare,
amestecând speranta cu realitatea,
pipăind iluziile prea putin citite
din izvoarele care au timiditatea.
Se vinde jalea rătăcirilor cu un pret
simplu, fără adaos muzica si versul,
dar cu neîndemânarea matematică
care adoarme fără soapte universul.
Stau ascuns în răsuflarea cuvântului
tăcut si neuitat în tăcerea paginilor,
pe căutările stropilor din cenusă
care să înteleagă sugestia tainelor.
Învăluiri zidite
Literele m-au învăluit,
mi-au pus răsuflarea în cărti
cu paginile petale de nuferi,
unde păsările au uitat mlădita zborului.
Aripile păsărilor ascund aeroportul,
cuvintele pătimase vindecă cataracte
cu emotii suportabile de orice dictionar
care are norul metaforelor mai străveziu.
Metaforele ne ascund răsuflarea iubirii
ameliorând iluzia unui gând repetat
si trezind nevăzutul ascuns între enigme
pentru împerecherea vesnică cu speranta.
Speranta ne tine la periferia timpului
care vorbeste singură cu cerul albastru
si-am acceptat gândurile rătăcite normale,
însă cuvintele zidite m-au învăluit.
Ecou înghetat de fanfare
Zborurile-s înghetate de inimi goale,
nu se mai acceptâ scări coborâtoare,
se stie dacă esti pe vârfuri sau în vale,
dar ecoul care dispare nu moare.
Vreau să-nchid toate usile pentru amintiri,
fanfarele n-au motive de paradă,
din tren nu mai ai lanuri de grâu în priviri
si zâmbetele în întunecimi vor să cadă.
Zăbrelele scumpe au fost puse pe pleoape,
vorbele sunt cu articol nehotărât,
dorintele flămânde nu mai sunt aproape
si fiorul pădurii are un somn amărât.
Clopotele aduc un sunet fără frică,
tremură trupurile prinse-n răcoare,
căsătoria-i obsesie domestică.
Ce rost are viata cu stâncile goale?
|
Constantin Rusu 8/4/2013 |
Contact: |
|
|
