Dumitru Ichim - Ideograma sufletului meu
Pe Dumitru Ichim din Kitchner, Ontario, Canada l-am cunoscut anul trecut pe 3 august la cenaclul Mihai Eminescu de la New York, cenaclu condus de Pr. Prof. Univ. Dr. si scriitor Theodor Damian.
Aveam atunci să descopăr un om aparte, un preot de pe meleagurile Moldovei, din îndepărtata comună Dărmănesti, unde acum cincizeci si ceva de ani slujise chiar tatăl meu, Preotul Constantin Sârbu, despre care părintele Dumitru Ichim, aici de fată mi-a vorbit, în dese rânduri deosebit de frumos. Dar mai aveam atunci să descopăr un om, hărăzit de Dumnezeu să scrie.
Scos la iveală sau la lumina textului dintr-un ungher tainic, pe care uneori nici el însusi nu si-l poate explica, Cuvântul la Dumitru Ichim este contemplat, analizat, slefuit până la atingerea perfectiunii fizice a statuilor ovoidale ale lui Constantin Brancusi, înnobilat cu diverse categorii gramaticale (adverbul devine substantivizat prin acordarea articolului hotărât ,,prea devremele chemării’’ sau conferirea adverbelor cu notiuni de profunzime ,,când era târziu în glas’’ – Dispretuiri de număr, sau chiar exprimări oarecum neobisnuite pentru limba română ,,Între codri de nu stiu’’ – Cărare usianică), schimbat chiar uneori voit, diferitele lui fatete semantice, pe care le dobândeste în acest proces de creatie lirică ducând în acest caz, la nebănuite si nenumărate valente filosofice si interpretative. Iar ca să fie si mai convingător, Dumitru Ichim îsi permite chiar să folosească sau să inventeze cuvinte cu iz de vechi, arhaice sau extrem de rare, care aproape nu mai sunt folosite astăzi.
Pentru el, poezia pe care o asteaptă implorând parcă să o scrie în fiecare zi, este acea corvoadă dulce si permanentă, care mistuie si purifică întru căutarea ideii exprimată tot prin Cuvânt. ,,Voi porni pe sub cuvânt/ Către cel ce m-a supus’’ – Căutare usianică este atitudinea lui de supunere si de umilintă vis-ŕ-vis de Cuvânt, este însusi drumul vietii si al destinului lui ,,Voi ajunge în atunci/ Si de-acolo în voi fi’’ – Cărare usianică. Ea este zbaterea permanentă de a iesi din sine, de a evada. Dacă ar fi să parafrazăm, nu cred că în cazul poeziei lui Dumitru Ichim ar fi gresit să spunem ,,din Cuvânt te-ai născut, în Cuvânt te vei întoarce’’. Fiecare vers scris de el este un univers care se deschide în progresie geometrică spre alte noi universuri. Filosofia poeziei lui este oarecum paradoxală, sigur deconcertantă ,,Ne-nteles e întelesul’’ – Nemitarnic de olar. Si desi nu ni se spune, întelegem printre versuri predilectia poetului către lumea lui sferică, tăcută, misterioasă, asa cum spunea si Eminescu ,,desi vorbesti pe înteles,/ eu nu te pot pricepe’’ – Luceafărul. Cu cât strădania este mai mare, cu cât dorinta de apropiere de lumină sau de lumina Cuvântului este mai mare, cu atât sfiala, retragerea în sine, izolarea si speranta sunt mai mari.
Avem aici de a face cu o adevărată plăcere de a se scufunda, în mod deliberat, în polisemantismul cuvintelor, poetul jucându-se cu versurile, cuvintele ce le alcătuiesc sau notiunile religioase, sau cu categoriile filosofice care uneori pot fi puse chiar invers, ca în joacă. Câti îsi mai permit oare astăzi să scrie într-o astfel de manieră? Cu sigurantă numai un poet cu har, asa cum este Dumitru Ichim, dar si un cunoscător perfect al limbii române, care foloseste cuvinte create de el însusi pentru ratiuni uneori de prozodie, sau pentru frumusetea, căldura, gingăsia si inefabilul textului. Dumitru Ichim crede cu tărie în Cuvântul scris, în Cuvântul ziditor ,,Întrupează-te, Cuvinte’’, pe care în conditia lui umană va fi condamnat să-l caute toată viata pentru a-i descoperi măretia lui divină si creatoare, de necuprins cu mintea ,,Unde-o fi primul cuvânt?’’ – Cersind la poarta logosului.
Dar Dumitru Ichim poetul are si o formatie de preot. Nu este prima oară când întâlnim un astfel de caz. Este firesc, deci, ca unul si celălalt să-si dorească să-si definească poate altfel notiunea de Sfânta Treime pornind de la întrebarea sensului vietii si al existentei în sine. ,,Întreit în formă, cugetat în stâncă,/ Mai presus de grâne sinele se-naltă’’; sau făcând aluzie la ,,Eu sunt calea, adevărul si viata’’, versul propus este ,,Unde-o fi cărarea, câmpul si înaltul?’’ – Prea torsul de linisti; ,,Parcă ecoul tău în brate-l strâng/ Rostit de brazi în cercuri trisolare,// Multiplicat e-n toate atotsimplul/ Când prin păduri, când prin priviri de ren./ Sunt trei în unul ca eis, mia, en/ Si totusi mai există timpul, timpul...’’ – Doare, doare timpul. Paradoxal, deci, Sfânta Treime (Soare, Cuvânt, Divinitate) poate fi lucrul cel mai simplu, dar si cel mai de nepătruns. Asa cum sunt viata, existenta noastră si moartea. Din acest punct de vedere, Dumitru Ichim consideră că viata, existenta însăsi se repetă cu o anumită ciclicitate care a fost prestabilită de textele vechi ale Psaltirii. ,,E scris în frunze sens de rătăcire/ M-aplec în piatră timpul să-l întorn/ Si la răscrucea plânsului de corn/ Copacii par bâtrâni ca o psaltire.// Timpuri si spatii se repetă iară’’ – Doare, doare timpul. Si din această caznă de a găsi sensul timpului si al existentei, dureroasă, cum am mai spus, până la modul fizic, se conturează haosul, care înghite repaosul absolut, tăcut si misterios cu o sete nepotolită ,,Mereu a fost îl soarbe pe a fi/ Ca sâmbure de zi în anotimp de seară.// Tăcerile din stânga îsi îngână/ Negări de răsărit si de apus,/ În dreapta e cuvântul tău nespus’’. Ca si la Eminescu (,,Din haos, Doamne, m-am născut/ Mi-e sete de repaos’’ – Luceafărul) si la Dumitru Ichim haosul (tăcerea) nu înseamnă dezordine ,,Si din tăceri să-mi rostui graiul’’ – Dispretuiri de număr.
Cât despre moarte, ca pământeni, acesta este un adevăr de care din gena noastră suntem constienti încă de când ne nastem ,,Căci adevărul tău e moarte’’ – Dispretuiri de număr. Raportarea, pozitia noastră vis-ŕ-vis de ciclurile de viată (,,E în noapte-un prea târziu/ Si în toate-un prea devreme’’ – Prea târziu si prea devreme) care au trecut si pe care memoria noastră scurtă nu le-a mai putut retine decât la nivel de genom (adeptii teoriei reîncarnării sustin ideea vietilor anterioare ca cicluri existentiale), noi retinem (ca dimensiune extrem de scurtă) doar existenta de la facerea lumii încoace. Iar ,,prea devreme’’ este ideea că nu suntem încă pregătiti pentru veacurile ce vor să vină, desi semnele existentei lor au apărut si convietuiesc acum odată cu noi. Din acest punct de vedere, pornind de la vechile scrieri, Dumitru Ichim devine profetic.
Poate că de aceea am reusit să traduc The Ideogram of My Soul / Ideograma sufletului meu (Editura Gracious Light, New York, 2013, 127 pp.). Dumitru Ichim este un preot cu o credintă profundă. Citindu-i si traducându-i din poezii, cred că, pe undeva, el a rămas, în adâncul sufletului lui, tot acel ,,băiet cu suflet curat, care alerga pe dealurile Dărmănestiului’’. Cartea este o antologie de versuri, cheia însăsi care duce către chintesenta, către sufletului celui care a scris aceste poezii, este explicatia pe care poetul încearcă să si-o dea fată de el însusi, sau fată de universul din jurul lui: raportul lui cu Dumnezeu, cu el însusi, cu cea care i-a fost dragă o viată întreagă, Florica Batu Ichim. ,,Vezi anii nostri cum s-au dus?/ O viată-ntreagă te-am iubit/ si azi la fel,/ dar cu-n sonet în plus./ .../ Te-astept diseară-ntr-un sonet/ ce-abia a înflorit!’’ – Aniversarea puntii albe - p. 34.
Asemenea lui Iov care rabdă, dar nu-si pierde speranta, la fel si Dumitru Ichim crede cu tărie că nu poti să scrii sau să existi în Dumnezeu decât în tăcerea absolută a ascultării si a Cuvântului ,,născut, iar nu făcut’’, sau poate doar atunci când rătăcesti ,,din oare-n oare’’. Întreaga poezie a lui Dumitru Ichim stă sub semnul întrebărilor permanente ,,Cine sunt, ce răsărit/ Poate cifra să-mi însume?’’, iar ca răspuns la toată frămîntarea lui, el se auto-defineste astfel: ,,Adun cerul si pământul,/ În nici unul nu mă stiu/ Sub înalt verde-ierbiu/ Din ecou ti-am strâns cuvântul’’ – Binecuvântează-mi cerbii.
|
Muguras Maria Petrescu 7/27/2013 |
Contact: |
|
|
