Câmpul românesc de la Hamilton - o Românie in miniatură
Că românii s-au răspândit pe toate meridianele lumii nu mai este de mirare. Că lumea este mare dar si mică, iarăsi nu ne mai surprinde. Asa se face că anul trecut pe 3 august, la Cenaclul ,,Mihai Eminescu’’ din New York condus de Preot Prof. Univ. Dr. si scriitor Theodor Damian, l-am cunoscut pe Dumitru Ichim, Preot Dr. si poet din Kitchner, Ontario, Canada, care venise să-si lanseze, cea mai recentă carte de poezii, Psaltirea apocrifă a dreptului Iov. Aveam, la scrut timp să aflu că părintele Dumitru Ichim se născuse în comuna Dărmănesti, jud. Bacău, tocmai acolo unde odinioară tatăl meu, Preotul Constantin Sârbu fusese preot, iar Dumitru Ichim (pe atunci aproape absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamt cânta la strană împreună cu tatăl lui, dascăl si el la aceeasi biserică).
Anul trecut, într-o seară, i-am trimis părintelui Dumitru Ichim poezia Globalizare tradusă de mine în engleză si în franceză. Răspunsul lui a venit prompt: ,,Să mă văd tradus în limba engleză e ceva, dar si în limba lui Moličre, măi...’’ Acesta a fost începutul ,,aventurii noastre literare’’ care, după mai bine de jumătate de an, s-a concretizat într-o antologie de versuri (aproape toate inedite), o editie bilingvă, Dumitru Ichim, The Ideogram of My Soul / Ideograma Sufletului meu, Editura Gracious Light, New York, 2013, 127 pp.
Dar încercările mele de a aborda, din punct de vedere literar, Canada, această tară cât un continent nu s-au oprit doar aici. Cam prin august 2011 aveam să-i cunosc pe Dan Ghitescu si pe sotia dumnealui, Dna Veve Ghitescu. Aveam ulterior să-l descopăr pe Dan Ghitescu ca fiind un prozator contemporan de mare talent si anvergură. Mobilul acestei cunoasteri, a fost traducerea în limba franceză făcută de mine la romanul lui, Omul care vine din Est (cartea va apărea spre finele anului 2013 sau în primul trimestru al anului 2014 la Paris, la prestigioasa Editură Descartes).
În fine, un al treilea motiv pentru care am abordat Canada a fost acela că, aveam să-i cunosc (prin intermediul poetului Theodor Damian de la New York, care a mijlocit întâlnirea noastră pe internet) pe Dl Dumitru Puiu Popescu, Director al ziarului Observatorul din Toronto, precum si pe Dl Alex Cetăteanu (pe care îl stiam din scrierile domniei sale în calitate de Director al revistei Destine literare, pe care o conduce de atâtia ani de zile, neobosit, asa cum îl stim, activând si la Asociatia Canadiană a Scriitorilor Români polarizând scriitori din Canada, din diaspora si din tară, adunând laolaltă minte, gândire si spirit românesc).
Nu în ultimul rând si, desigur nu cel mai putin important, în tot contextul acesta prezentat de mine mai sus, desigur că a fost dorinta mea de a vizita (într-un timp scurt de doar două săptămâni) Canada, în care, ca într-un mozaic vechi, dar si nou, trăiesc si muncesc de câteva sute de ani oameni veniti din tara noastră si din toată lumea. Si în tot acest amalgam de mentalităti ale oamenilor veniti, născuti, crescuti si care trăiesc de generatii pe acest teritoriu, au fost acceptati cu bucurie, cu suflet deschis, simplu, curat, dar mai ales cu prietenie cei care au venit din toate marginile lumii. Chiar dacă o vezi pentru prima oară, Canada nu-ti dă acea senzatie înfrigurată de ,,străinătate’’. Ajungi la aeroportul international Pierre Elliott Trudeau din Montréal si, după o călătorie obositoare (având în vedere distantele geografice enorme), vezi că esti primit în tară, încă de la granită, usor si fără nici un fel de oprelisti, care să-ti dea senzatia de ausländer. Înteleg, de la toti românii pe care i-am cunoscut aici si cu care am vorbit, că aceasta este atitudinea tării, simplă si firească, accueillante atât fată de turisti, cât si fată de cei care vor să se stabilească aici. Iar acest lucru se vede nu numai la nivel declarativ; Canada, cu toată măretia si grandoarea ei, se impune noului venit nu invaziv, ci prietenos. Tot ceea ce vezi este simplu, frumos si bine făcut. De altfel, aceasta este senzatia pe care o ai peste tot oriunde ai merge. Din punctul meu de vedere, poate unele cuvinte cheie care să-mi definească spusele si mai bine ar fi tocmai această natură cât vezi cu ochii, această senzatie de simplu, simplitate si la îndemână, de aici normalul si firescul ce decurg, frumosul, pe care îl întâlnesti la tot pasul, civilizatia, bunăstarea, siguranta oamenilor, bunăvointa lor. Ca tară în sine, îndepărtata si oarecum retrasa Canadă, este acea tară care, te nelinisteste (firesc prin necunoscutul ei) tocmai până ajungi să o cunosti, dar care te surprinde în mod plăcut atunci când ajungi să o vizitezi si să stai aici chiar si pentru o scurtă perioadă de timp. Dar ceea ce este cel mai fascinant, este faptul că nu te simti ,,străin în tară străină’’ ci, iarăsi firesc, trebuie să recunosc, te simti ca acasă sau ca în Europa. Se vorbesc, în mod curent două limbi străine (franceza chiar si engleza în Québec, engleza în restul tării). Unul dintre marile orase ale Canadei, Montréal, te învăluie într-o atmosferă caldă, calmă si primitoare, un amestec de vechi si nou arhitectural, de vest european si nord american. Construit mai mult pe orizontală, orasul aminteste de Paris, cu vestita catedrală Notre Dame din centru, dar si de metropolele tipic americane. Cred că fără să gresesc, Montréal poate fi considerat în Canada, un oras aristocrat, asa cum este Boston pentru Statele Unite al Americii.
Am întâlnit aici doi români despre care se stiu mai multe sau mai putine în tară: Dl Dan Fornade si scriitorul Alex Cetăteanu. Voi începe prin a vi-i prezenta asa cum i-am cunoscut în ordine cronologică. Pe Dan Fornade (care locuieste de vreo 35 de ani în Canada) l-am cunoscut prin intermediul artistei Lia Lungu de la New York. Le-am făcut, lui si sotiei lui, o scurtă vizită acasă si am rămas absolut impresionată de munca, o adevărată pasiune de o viată, depusă în a ,,răscoli’’ efectiv cele două tări, Canada si SUA, de la nord la sud si de la est la vest, pentru a putea recupera cantităti impresionante din vechile ziare si publicatii românesti ale primilor imigranti sositi pe aceste meleaguri. Cercetările Dlui Dan Fornade au mers de la a căuta, găsi si contacta români si parohii nu numai ortodoxe sau catolice, ci si de alte confesiuni, sau chiar până la a găsi familii, de acum canadiene sau americane chiar a patra generatie, descendente din primii români care au venit să se stabilească si să-si găsească aici un rost. În afară de vechi publicatii românesti, adevărate comori care atestă existenta noastră aici, Dl Dan Fornade îmi mai arată sute de dictionare nu doar lingvistice, ci si despre personalităti ale României grupate pe diverse categorii.
Cu o seară înainte de a pleca din Montréal, gazdele mele si cu mine ne-am întâlnit, într-o atmosferă tipic românească si cu Alex Cetăteanu, care trăieste de o viată acolo dar, la fel ca ceilalti români, inima lui bate tot pentru cei rămasi în tară, gândul lui sau dorurile lui cristalizându-se aici în Canada, (asa cum suneam mai sus) într-o asociatie culturală de scriitori româno-canadieni de prestigiu, într-o revistă de literatură si cultură cunoscută deja în toată lumea. La fel ca multi alti români plecati, Alex Cetăteanu a încercat si a reusit să aducă cu sensibilitate, aici în Canada, dorurile lui de acasă.
Părăsesc minunatul oras Montréal si iau drumul spre Toronto, Ontario. Aveam să stau acolo doar o zi, timp total insuficient pentru a vizita un oras atât de mare, complet deosebit de ceea ce văzusem până atunci în această tară. Un oras urias, tipic american, cu zgârie-nori si întesat în downtown de birouri, de bănci si de centre comerciale. Un oras care poartă pecetea metrolopelor americane, în care, ca să-i admiri toată panorama, urci în CN Tower 114 etaje doar în 48 de secunde. Dar în ciuda faptului că este imens si îti oferă această senzatie de apartenentă si nu de străinătate, Toronto te face să te simti ca acasă si prin multitudinea de turisti veniti din toate colturile lumii.
La aproximativ o oră de aici, trecând pe un drum perfect din punct de vedere tehnic (Highway 11, care de-a lungul anilor s-a întins de la Toronto până la granita cu statul Minnesota, devenind sinonimă cu Yonge Street, care în timp, si-a căpătat reputatia disputată, chiar si astăzi de ,,cea mai lungă stradă din lume) si plin de ferme strecurate discret prin pădure, se află destinatia noastră finală. Nu ai cum să nu o vezi. La intrarea din sosea se vede tricolorul pe care scrie mare Câmpul Românesc. Alături, stă parcă chezas ca o piatră de hotar, un bolovan, adus si el aici cine stie de când, vopsit tot în culorile steagului nostru. Câmpul Românesc este proprietatea comunitătii române din Hamilton, Ontario, Canada. Un teren imens, cumpărat în 1957. Când intri aici chiar ai sentimentul că te afli ,,pe un picior de plai/ pe-o gură de rai’’ (balada Miorita). Te întâmpină o troită ce parcă vrea să îti spună că Dumnezeu îi apără pe români, oriunde s-ar afla, dar mai cu seamă aici, atât de departe de tară. Un loc cu pajisti, copaci seculari, printre care zăresti mese si scaune de lemn (ce amintesc de decorul serbărilor câmpenesti de la noi), asezate pe ici pe colo, învecinate cu o rotondă a scriitorilor români (George Dornev, Horia Stamatu, Vasile Posteucă, Vintilă Horia, Mircea Eliade, Aron Cotrus, Mihai Eminescu), busturi în bronz executate de binecunoscutul si regretatul sculptor Nicăpetre. Undeva, putin mai departe, se zăreste un lac, cu trestii, nuferi si o insulă plutitoare (totul aminteste de Eminescu si de inegalabilile lui versuri ,,lacul codrilor albastri/ nuferi galbeni îl încarcă/ tresărind în cercuri albe/ el cutremură o barcă’’ – Lacul). Peste el trece o punte îngustă de lemn, la capătul căreia urci câteva trepte ca să ajungi la o bisericută făcută tot din lemn, unde la ora 18.00 fix se trag clopotele pentru slujba de vecernie. Impresionant până la lacrimi cum părintele Dumitru Ichim si preot diacon Chirtu din Richmond Hill înaltă ruga de seară către Dumnezeu, în acest colt de rai, uitat parcă de lume, unde timpul pare că s-a oprit demult în loc. Aici, în fata credinciosilor, ruga de seară începe efectiv ritualic cu Tatăl Nostru care se înaltă spre ceruri murmurată într-o piosenie si mai adâncă si mai profundă si mai curată, la care desigur, contribuie si absoluta curătenie, aproape sfântă a locului. Îmi dau lacrimile gândindu-mă acasă, la cei care nu mai sunt printre noi, de aici sau de oriunde în lume, gândindu-mă la cei lăsati departe, în tară, si de care, cu sigurantă, ne este foarte dor, gândindu-mă la cei care au plecat de generatii, de o viată, de zeci de ani, sau poate de putină vreme pe meleaguri străine. Dar ce înseamnă toate acestea în comparatie cu măretia, linistea, pacea si solemnitatea locului? Câmpul Românesc abundă de spiritul neamului, de trăire si suflare românească, de oameni stabiliti pe aceste meleaguri si veniti din toată tara. Auzi vorbindu-se limba română, cu accente diferite, în graiuri diferite, ca si cum câte un reprezentant din fiecare parte a tării ar fi fost adus aici anume. Sunt multi, sunt foarte multi români care, tineri sau mai în vârstă, din zona Hamilton sau chiar din alte colturi ale Canadei, au venit să participe la această săptămână culturală care are loc în fiecare an, între 8 si 16 iulie. Si se bucură si sunt mândri că pot participa la acest eveniment deosebit, pregătit cu mare grijă si efort de la un an la altul, dar mai ales pregătit cu suflet, simtire si sensibilitate românească. As vrea să vă descriu cât mai bine cât de mult se străduiesc românii de aici să asigure tuturor invitatilor un sejur extrem de agreabil, să le ofere întreaga lor ospitalitate (multumim pe această cale tuturor doamnelor de la bucătărie care ne-au făcut să ne simtim chiar mai bine decât la mama acasă – Dna. Sanda Breaz, Dna Mihaela Moisiu, Dna Emilia Răchitan). Fiecare din cei care au fost alături de noi, nu au stiut ce să facă mai mult si mai bine ca cei veniti de departe, oaspetii lor, să aibă o vacantă deoebită. Asa că timpul minunat care ne-a fost oferit acolo s-a datorat si tânarului de 17 ani Daniel Olteanu, precum si tatălui său Dl Aurel Olteanu, care cu naturalete, politete, solicitudine permanentă si drag ne-au înconjurat pe noi toti. Dar cel mai mult din toate acestea, săptămâna 8-13 iulie 2013 s-a datorat celor care ani la rând au organizat totul aici: Preot Dr. si poet Dumitru Ichim si Dlui Dumitru Răchitan, Presedintele Asociatiei Culturale Române din Hamilton. Cei doi au fost întotdeauna, sufletul acestor manifestări, cărora le multumim încă o dată si pe această cale.
Programul propus de Asociatia Culturală Română, Săptămâna Internatională de Cultură dela Câmpul Românesc, Editia 8 – 13 iulie 2013, a fost unul deosebit de dens si de interesant. Participantii, personalităti ale culturii române, veniti nu doar din Canada, ci si din alte colturi ale lumii, s-au pregătit în a tine conferinte diverse si extrem de interesante legate, în special, de istoria neamului nostru, literatură, dar si în a abordara unele probleme de imagine ale României si românilor, precum si a fratilor nostri de peste Prut. Ideea generală a fost una extrem de actuală si de permanentă si anume aceea de integrare a românilor în general, din România sau din Republica Moldova, dar si a imigrantilor, în special, în noile structuri ale tării gazdă, a păstrării spiritului românesc, pentru a arăta celorlalti cine suntem. Dacă ar fi să privim cele două părti am putea spune că atât invitatii cât si auditoriul au fost, în egală măsură, animati de dorinta de a comunica, de a-si împărtăsi cât mai multe idei, gânduri, frământări sau sperante rezultate din lecturi, informatii, studii, dintr-un contact permanent cu cartea. Voi descrie, în continuare, programul de lucru al fiecărei zile.
Luni 8 iulie 2013
1) În alocutiunea sa, Argumente pentru o nouă directie culturală, scriitorul, ziaristul si profesorul Mircea Platon (Toronto) a făcut o interesantă paralelă între opera lui William Faulkner ,,cum e la ei’’ si permanenta idee care ne însoteste peste tot ,,cum e la noi’’.
2) Profitând de anul Nichita Stănescu, Sandu Sindilie din Kitchner a prezentat Tineretea octogenarului Nichita Stănescu, o amănuntită biografie a poetului.
3) Mentinându-se în sfera aceluiasi paralelism noi vs altii, Iulian Ichim (Kitchner) a sustinut în limba engleză un expozeu despre Paralelismul spiritual – Irlanda si o paranteză basarabeană.
4) Ultimul vorbitor din această seară a fost Muguras Maria Petrescu care a prezentat toate romanele scrise de prozatorul Dan Ghitescu (Montréal). Ea a insistat asupra caracteristicilor tuturor romanelor lui (Praful si pulberea, Zodia Cameleonului, La răsărit apune soarele, Noaptea nu apartine nimănui si Omul care vine din Est): o lectură plăcută, usoară, extrem de antrenantă care te face ca la sfârsitul cărtii să îti pară rău că aceasta s-a terminat pentru că si cititorul, în egală măsură cu personajele, se simte ca făcând parte integrantă din carte. Fiindcă înainte de toate Dan Ghitescu a fost regizor de teatru, toate romanele lui pot fi transformate cu usurintă în filme. Citindu-le ai impresia că toată actiunea lor defilează prin fata ta, ca la cinematograf. Se mai cuvine aici să mentionăm că Dan Ghitescu are serioase documentări de istorie, care merg până în cele mai mici detalii (obiceiuri ale vremii, gastronomie, arhitectură, modă, moravuri, maniere, mentalităti, etc.) si care, vin să coloreze, într-un mod măiestrit, toată epoca ce sustine fundalul actiunii din romanul respectiv. În sfârsit, ironia si stăpânirea cu putere a cuvântului, vin să încununeze scrierea acestui prozator, pe care critica literară din România l-a descoperit de aproape un an de zile cu entuziasm si care a reusit să se impună, prin cărtile lui, chiar până în Australia. În finalul serii a vorbit Dan Ghitescu care a multumit de invitatia de a participa la Câmpul Românesc si a mărturisit că tot ce a scris până acum are la bază si ideea veche a manipulării (manifestată sub diverse forme).
Marti 9 iulie 2013
1) Cea care a început prezentările din această seară a fost Muguras Maria Petrescu (Bucuresti), traducătoare de literatură si membră a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România. Ea a prezentat mesajul de felicitare transmis de Dl Doru Dinu Glăvan, Presedintele acestei uniuni, cu prilejul organizării unui astfel de eveniment cultural atât de important, invitând pe cei care sunt membri ai UZPR din diaspora să fie cât mai activi, dar si pe cei care nu sunt, să se înscrie în această uniune, în cazul în care doresc acest lucru. Întrucât tema pe care trebuia să o dezvolte a fost Verbul ,,a fi’’ la români începe cu poezia, ea a considerat că cel mai bine ar fi ca toată această temă să stea sub semnul lui Mihai Eminescu. În acest sens, Muguras Maria Petrescu a recitat prima strofă din Glossă. Revenind la acelasi mare poet, dar si ziarist, ea a prezentat cea mai recentă carte care a fost publicată de Prof. Univ. Dr. si eminescolog Nicolae Georgescu, lansată de Uniunea Ziaristilor Profesionisti la Muzeul Literaturii Române din Bucuresti, pe 28 mai 2013. Este vorba de O zi din viata lui Eminescu (28 iunie 1833) – dosar de presă, publicată de Casa Editorială ,,Floare albastră’’, Bucuresti, 2013, în care se dau detalii importante despre felul în care s-a petrecut această zi fatală din viata marelui poet, dar mai ales jurnalist la ziarul Timpul. Greu de crezut, Mihai Eminescu a fost scos, prin manipulări si uneltiri concertate, dar si printr-un simplu proces verbal bine ticluit, definitiv din viata publică a României acelor vremuri, cu sase ani înainte de a muri.
Pornind de la aceste premise si de la acest context general si vrând să creeze atmosfera propice care să ducă la starea de poiesis, Muguras Maria Petrescu a recitat un fragment din Scrisoarea I, trecând apoi către tema pe care avea să o dezvolte si care a fost, în fapt, un eseu despre poezia lui Dumitru Ichim în general, cu referire la Ideograma sufletului meu, volum bilingv de versuri în traducerea în limba engleză făcută tot de Muguras Maria Petrescu. Cartea a fost publicată la Editura Gracious Light, New York, 2013, 127 pp. Ideea generală exprimată de traducătoare este aceea că ,,scos la iveală sau la lumina textului dintr-un ungher tainic, pe care uneori nici el nu si-l poate explica, Cuvântul la Dumitru Ichim este contemplat, analizat, slefuit până la atingerea perfectiunii fizice a statuilor ovoidale ale lui Constantin Brâncusi, înnobilat cu diverse categorii gramaticale, schimbat chiar uneori voit, diferitele lui fatete semantice, pe care le dobândeste în acest proces de creatie lirică ducând în acest caz, la nebănuite si nenumărate valente filosofice si interpretative... Asemenea lui Iov care rabdă, dar nu-si pierde speranta, la fel si Dumitru Ichim crede cu tărie că nu poti să scrii sau să existi în Dumnezeu decât în tăcerea absolută a ascultării si a Cuvântului ,,născut, iar nu făcut’’. Poezia lui Dumitru Ichim este împreunarea mâinilor în rugăciunea poeziei.’’ (Muguras Maria Petrescu, Verbul ,,a fi’’ la români începe cu poezia).
2) A urmat apoi profesorul Constantin Teodorescu din Kitchener, care a prezentat lucrarea Preot Profesor Dumitru Stăniloaie si spiritualitatea românească.
3) Profesorul, scriitorul si binecunoscutul istoric Sebastian Doreanu (Denver, Colorado, SUA) a prezentat un material deosebit de interesant si de acutual încă despre Greva regală, Regele Mihai împotriva ocupantului sovietic, text în care a clarificat cu lux de amănunte această pagină de istorie românească în particular, dar si în context general, asa cum a fost ea si nu asa cum intentionat distorsionat am fost învătati noi la scoală. Sebastian Doreanu ne-a demonstrat încă o dată (dacă mai era nevoie) că studiile lui aprofundate despre istoria neamului românesc coroborate cu o lectură solidă si o informatie adunată de el si pusă cap la cap cu mare grijă, asternute pe hârtie cu minutia istoricului dăruit si cu talent scriitoricesc pe deasupra, pot să facă lumină chiar si acolo unde, din motive obscure, istoria se doreste a rămâne distorsionată.
4) Ultimul vorbitor din acea seară a fost Constantin Groza din Kitchener, care în textul său Clima spiritului românesc din afara României a ridicat o problemă care, cel putin până acum a fost lăsată oarecum în plan secund: anume, aceea că în ciuda unor manifestări culturale, sustinute si diversificate, asistăm la o diminuare a spiritului românesc, lucru îngrijorător. Din acest punct de vedere, alocutiunea lui Constantin Groza constituie un serios semnal de alarmă, care ar trebui să-i preocupe deopotrivă atât pe românii din diaspora, în general, cât si pe cei de acasă, în special.
Miercuri 10 iulie 2013
A fost o zi minunată pentru că gazdele noastre ne-au oferit bucuria de a vizita unul din cele mai cunoscute locuri din lume: orasul si Cascada Niagara. Drumul de la Câmpul Românesc (Hamilton) până la Niagara este doar de aproximativ o oră. Orasul, destul de mic, dar plin de atractii turistice (cazinouri, un Jurassic Park în miniatură, un minunat parc de distractii pentru toate vârstele, o casă a groazei, magazine de suveniruri felurite si terase) te întâmpină cu un aer de permanentă veselie si voie bună. Ca peste tot în Canada te simti bine si îti doresti să petreci cât mai mult timp aici. Odată vizitate toate aceste puncte turistice, desigur cascada te atrage ca un magnet. De pe malul canadian se vede podul care face legătura cu Statele Unite ale Americii, spre Buffalo, precum si cascada Niagara dinspre această tară. În partea dreaptă, în Canada, se vede aceeasi cascadă în formă de potcoavă. Se spune că privelistea cea mai spectaculoasă este în Canada. Este a cincea cascadă ca mărime din lume, dar are debitul cel mai mare de apă.
,,Sunt suflet din sufletul neamului meu,
Si-i cânt bucuria si-amarul.’’
George Cosbuc, Poetul
1) Ca si înainte, seara a fost deosebit de interesantă. Prof. Univ. Dr. si scriitor Ala Mîndîcanu (Montréal), Presedinte al Comunitătii Moldovenesti din Québec, a sustinut lucrarea cu tema Diaspora basarabeană si spiritul national românesc în conditiile de auto-deportare, o expunere extrem de interesantă si de bine documentată despre problemele actuale dar si acute ale românilor de peste Prut (răspânditi în toate colturile lumii) si ale problemelor lor, dar si pe cele ale Republicii Moldova. Desi extrem de obiectiv prezentat, acest expozeu a lăsat un sentiment de mâhnire în sufletele tuturor celor de fată. Acest sentiment al românilor din cele două tări despărtite doar de un râu care odinioară nu constituia o granită naturală, devine cu atât mai accentuat cu cât te îndepărtezi de ele, geografic vorbind. Părerea exprimată de Prof. Univ. Dr. si scriitor Ala Mîndîcanu este aceea că diaspora trebuie să se organizeze şi să demonstreze capacitatea de a se solidariza, de a stabili un plan de activităti bine coordonate. În continuare, vorbitoarea a mai arătat că este nevoie de un demers consolidat si bine structurat al diasporei fată de organismele statale de profil ale Romaniei şi Republicii Moldova. Ea a adresat multumiri membrilor comunitătii române din Canada (Montréal, Toronto, Quebec, Sascatchewan) care participă la sustinerea familiilor de basarabeni din Montréal, colaborează cu CMQ, FC Moldova si participă la activitătile comune. Diaspora trebuie să se organizeze şi să demonstreze capacitatea ei de a se solidariza si de a stabili un plan de activităti.
2) Poetul Mircea Stefan Bartan (Cleveland, Ohio, SUA) a continuat seara si a vorbit despre Aspecte inedite din viata si opera lui Octavian Goga aducând la lumină detalii mai putin cunoscute despre activitatea acestui mare poet si om politic.
3) Scriitorul Marius Fincă de la Montréal a prezentat lucrarea Cine sunt strămosii nostri? Pornind de la un citat al lui Mircea Eliade „Cei mai glorioşi «nationalişti» nu sunt eroii, nici şefii politici, care nu fac decât să conducă destinele istorice ale neamului lor. Cei mai glorioşi «nationalişti» sunt creatorii care cuceresc de-a dreptul eternitatea. Există o sete de eternitate în fiecare om, sete pentru neamul şi tara lui. Dar există şi o altfel de eternitate: un salt dincolo de istorie, prin care o tară şi un neam intră şi rămân în eternitate”. Autorul afirmă că lucrarea lui ,,nu se vrea o cronică istorică completă, ci doar o inventariere a ştirilor referitoare la etnonimul strămoşilor noştri. Din lipsă de spatiu şi timp ne-am referit doar la cele mai cunoscute patru nume: dac, get, valah şi român, cu toate variantele lor, lăsând la o parte altele mai putin răspândite.’’
4) Scriitorul si memorialistul Ion Anton Datcu din Montréal a sustinut lucrarea Martiri în infernul concentrationar, drama ofiterilor români, o prezentare elevată a pătimirilor celor care au luptat pentru tară si neam, asasinati, după cel de al II-lea Război Mondial, de noile autorităti comuniste, una din victime fiind chiar tatăl lui, Lt. Col. Anton Datcu, care la 7 august 1942 a fost grav rănit în lupta de la Stalingrad. Acesti eroi ai neamului românesc, care au fost aureolati pe câmpul de onoare si primiti după război cu înalte onoruri militare, asa-zisa floare a ofiterimii române, a ajuns să fie degradată, batjocorită si acuzată cu acuzatii imaginare, iar în final, distrusă complet.
5) Înainte de incheierea acestei seri, cântăreata de muzică populară Valeria Stoian din Germania ne-a delectat cu melodii românesti.
Joi 11 iulie 2013
De dimineată, Preot Dr. Dumitru Ichim ne-a oferit o plimbare plină de farmec prin piata menonitilor din Kitchner, după care am vizitat minunata biserică Sf. Ioan Botezătorul si toate sălile aferente (toată constructia a fost realizată de comunitatea românească locală în 1994).
1) Seara a debutat cu discursul tinut de poeta Doina Uricariu, Directoarea ICR New York, care a vorbit despre ICR în general, si-a prezentat cărtile de memorialistică Maxilarul inferior si Scara leilor si a recitat câteva poezii din creatia proprie.
2) Scriitorul si poetul Iacob Cazacu de la Chisinău a sustinut lucrarea Miscarea de rezistentă în Republica Moldova fată de regimul sovietic.
3) Ion Anton Datcu ne-a prezentat un material foarte interesant Între literatura interzisă si cea permisă în care a vorbit despre autori români care, în mod deliberat, au fost trecuti sub tăcere în anii comunismului (Octavian Goga, Radu Gyr, Petre Tutea, Eugčne Ionesco, Mircea Eliade si altii) în detrimentul poetilor proletcultisti.
4) Într-un decor anume gândit si pregătit cu minutie de Lia Lungu împreună cu Dumitru Răchitan (scena era foarte frumos decorată cu covore românesti din lână, tesute manual si care, pe un fond negru, desfăsurau în toată splendoarea flori de maci de un rosu aprins, ce aveau să prevestească parcă ritualurile de trecere la care urma să asistăm – culori simbolice negru de moarte, rosu aprins si frumos nuantat, de prevestire a vietii, de reluare a unui nou ciclu de existentă prin floarea frântă, prin rana macului rupt, două măsti populare executate de Nicolae Popa din satul Târpesti, Jud. Neamt, icoane vechi pictate pe lemn sau sticlă, buciumul care suna a jale atunci când Dumitru Răchitan a deschis acest ritual, toate aminteau de curătenia, aproape sfintenia casei de la tară, pură si izbăvită de păcat). Seara a fost încununată de o conferintă sustinută de artista Lia Lungu (New York) despre Riturile de trecere la daco-valahi, însotite de exemplificări din ritualurile de prag. Aceste ritualuri fac parte din însăsi fibra poporului român, ele se pierd undeva în negura timpurilor si sunt ilustrate de artistă prin mici scenete extrem de sugestive. ,,Riturile de trecere comportă trei secvente: rituri de separatie (care preced nasterea, nunta, înmormântarea), rituri de prag (cuprind evenimentul ca atare) si rituri de integrare (intervalul ce urmează după consumarea evenimentului).’’ Ritul de prag al mortii se apropie de tenebrele ei, implorând cu dramatismul îngenunchierii, prin bocetul zorilor si cutremurătorul bocet al drumului (,,Rămâi, drumule, cu bine,/ Că n-oi mai păsi pe tine...’’) pronia divină pentru iertarea vreunui păcat, pentru frângerea vietii. Si peste toate acestea se asterne tăcută lacrima Liei Lungu, care stă culcată pe scenă, cu mâinile împreunate pe piept, în linistita pace eternă, asteptând reînvierea.
Vineri 12 iulie 2013
Încet, dar sigur, evenimentul cultural al Câmpului Românesc se apropie de sfârsit. Am trăit aici cu totii, o săptămână minunată. Păcat că timpul a trecut foarte repede. Si parcă în ton cu această părere de rău că vacanta se apropie de sfârsit la statia din sala unde au avut loc toate aceste seri minunate, răsună pur, româneste si trist melodiile inegalabilelor Maria Tănase si Ioana Radu. E ultima seară de conferinte.
1) Cuvântul îi este dat Prof. Univ. Dr. Anca Sîrghie care îsi prezintă cele mai recente cărti publicate: Aurel Cioran – Fratele fiului risipitor si Dăltuiri. Aurel Cioran, fratele, un model, desigur Emil Cioran, fiul risipitor, prezentat în carte ca o personalitate caleidoscopică. În cea de a doua carte, Dăltuiri, se arată că în decembrie 2012, Radu Stanca a împlinit 50 de ani de la trecerea în posteritate. Ce a făcut posteritatea pentru această mare personalitate, om de teatru, poet? Descoperirile autoarei s-au adunat tocmai în această carte. Un volum inedit pentru reconstituirea traiectului său evolutiv, un debut prematur la 12 ani, la 15 ani era deja un poet consacrat. În plină epocă a proletcultismului, Radu Stanca nu a scris nici un vers care să-l compromită. El rămâne în amintirea noastră ca un adevărat exemplu de demnitate. Actor, regizor si critic literar, mort prematur, dar având un talent indiscutabil, Radu Stanca este o figură unică a literaturii noastre.
2) Ultimul vorbitor care avea să încheie seara si implicit întreaga manifestare a Câmpului Românesc de la Hamilton a fost binecunoscutul Dr. Cristian Răchitan de la New York. Înainte de a-si începe discursul Cum relatia dintre manifestarea noastră materială si existenta noastră spirituală afectează calitatea sănătătii si calitatea vietii, ce este viata si care sunt entitătile care constituie spatiul vietii, cauza bolilor, prevenirea si eliminarea lor, vădit emotionat, Dr. Cristian Răchitan a multumit antevorbitoarei pentru tot discursul ei. În expunerea lui, conferentiarul a vorbit îndelung despre cauza primară a bolilor mintii si trupului, dar si ce se întâmplă în creierul nostru atunci când gândim altceva decât ce ar trebui să gândim. Obsedat aproape de întrebarea ,,de ce?’’, el a călătorit în Asia, în Tibet (unde a stat mai multi ani), în China, Filipine, Indonezia si Tailanda, familiarizându-se si cu practicile medicinii vechi traditionale. Cauza bolilor poate fi explicată prin binecunoscuta relatie dintre cauză si efect. Odată depistată sau localizată cauza la nivelul structurii, se poate vedea ce este în neregulă, se pot obtine rezultate deosebit de bune spre vindecare. Un alt aspect abordat a fost acela al celor patru identităti si dimensiunile lor: spiritul, destinul, corpul si sufletul, care au fost, la fel, pe larg discutate. Ca si în serile precedente si această seară nu s-a încheiat fără binecunoscutul dialog permanent între cei din sală, care puneau nenumărate întrebări, semn că discursurile au fost pe toată durata acestei săptămâni deosebit de interesante si atractive ca subiect, dar si, fireste, de răspunsurile date cu competentă si bucurie de vorbitori.
3) Si pentru că filmul documentar nu s-ar fi cuvenit să lipsească de la o astfel de manifestare, iată că realizatorul Raul Dudnic de la canalul de televiziune ROMEDIA, Toronto, ne-a prezentat filmul ,,Românii din Alberta’’. Sunt mărturiile unor cetăteni canadieni, aflati la a patra generatie în Canada, dar care, desi vorbesc doar putin sau aproape deloc româneste (bunica, mosul, mămăligă, etc.), au lacrimi în ochi atunci când recunosc că sunt români si mai ales că se trag din acei tărani români care au plecat din satul Boian din Bucovina, atunci când era sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar si s-au stabilit în 1899 în provincia Alberta, acolo unde au găsit pâmînturi întinse si deosebit de fertile, pe care le-au lucrat cu drag. Dragostea lor fată de pâmîntul natal, lăsat în urmă departe, nostalgia după locurile lor dragi, după râurile în care se scăldau, iubitele părăsite si pe care nu stiau dacă le vor mai strânge vreodată în brate, nesigurata vietii noi începute, faptul că nu vorbeau deloc limba tării care poate nici nu stiau exact cum se numeste, biserica din sat unde fuseseră botezati, cununati, sau îsi prohodiseră mortii dragi, scoala unde învătaseră să scrie si să socotească, toate acestea i-au determinat să se stabilească în această provincie si, în amintirea a tot ceea ce odinioară îndrăgiseră si nu ar fi crezut vreodată că vor lăsa în urmă, i-a făcut să dea acelasi nume asezării pe care aveau să o reclădească aici într-o tară nouă, cât mai apropiat de cea pe care o lăsaseră dureros de mult în urmă: Boian. Ca o ironie a sortii Boian satul nu mai există pe harta României. Acum el este doar nu nume fără oameni undeva prin Ukraina.
Multumim încă o dată, pe această cale organizatorilor Pr. Dr. Dumitru Ichim si Dlui Dumitru Răchitan, Presedintelui Asociatiei Culturale Române de la Hamilton, pentru tot ce ne-au oferit timp de o săptămână, dar nu în ultimul rând, celui care a fost permanent alături de noi toti, liantul dintre invitati si auditori, moderatorului Sebastian Doreanu, pe care îl invităm să ne onoreze cu prezenta în tară, dar si să ne trimită materiale spre publicare în revistele literare din România. Aceeasi invitatie pornită din suflet o adresăm Pr. Dr. Dumitru Ichim, Dlui Dumitru Răchitan, dar si tuturor celor care au fost prezenti la acest eveniment deosebit.
Sâmbătă 13 iulie 2013 a avut loc banchetul de rămas bun.
Si pentru că nici aici gazdele noastre nu se puteau lăsa mai prejos,,cenaclul Nicăpetre de pe lângă revista Observatorul condus de editorul si publicistul Dumitru Puiu Popescu a sustinut un foarte frumos program literar si artistic, care a alternat poezia cu muzica si cu lansările de cărti.
De asemenea, Dl Dumitru Puiu Popescu a înmânat din partea revistei Observatorul diplome invitatilor care au sustinut conferinte la Câmpul Românesc.
Invitată special, artista Lia Lungu a încântat audienta cu melodiile ei, antrenând la voie bună si veselie.
Pe întreaga perioadă a desfăsurării Săptămânii Culturale de la Hamilton au mai fost expuse si tablourile pictorului Doru Cioată din Toronto.
Iată deci, că încă o dată, oriunde s-ar afla, românii au reusit să se îmbogătească în minte, inimă, cuget si spirit la o săptămână deosebit de densă din care sufletul nostru, al tuturor, a avut de câstigat cu sigurantă.
Muguras Maria Petrescu,
Membru UZPR
|
Muguras Maria Petrescu, 7/22/2013 |
Contact: |
|
|
