“Fata Nevăzută a Formei si Culorii” (editia a 2-a) de Mihail Mihalcu si Mihaela D. Leonida
Scrisǎ de douǎ personalitǎti de înaltǎ calificare stiintificǎ si tehnicǎ, prezenta carte reprezintă o fascinantă călătorie de initiere în atelierele vechilor mesteri români din Evul Mediu si de la începutul epocii moderne. Este o călătorie într-un cămp care pentru istoric si pentru istoricul de artă, pentru critic si pentru artist ar putea să pară, la început, un teritoriu arid, un teritoriu al stiintelor exacte, al datelor si formulelor chimice, al observatiilor tinând de fizică sau de tehnologie. Răsfoindu-i paginile, cititorul va realiza că, pe nesimtite, a fost atras într-o călătorie fără de care nu va putea vedea niciodată cealaltă fată, ascunsă a operei de artă, cea care este a mestesugului, a tehnicii, a tainelor de breaslă transmise peste veacuri sau rămase îngropate în uitare.
“Fata nevăzută a formei si culorii” este o carte cu caracter de enciclopedie care face conexiuni interdisciplinare subtile între domenii în aparentă divergente cum ar fi etnografia, chimia, arta, istoria artei, metalurgia, arta populară, fizica etc. Cartea tratează cu atentie cunostintele de bază legate de materialele, uneltele si tehnicile folosite de mesterii artelor populare si medievale de pe teritoriul locuit de români. Selectia termenilor a fost făcută cu o rigoare stiintifică care permite formarea unei idei despre varietatea artelor si mestesugurilor într-un spatiu anume, determinată de resurse locale dar si de legături comerciale cu alte culturi. Măiastra împletirea a unui spectru larg de fermecători termeni autohtoni (atât arhaici cât si moderni) cu cei stiintifici, de uz international, a rezultat într-o tratare enciclopedică (de tip Thesaurus) a subiectului. Este o carte necesară căci despre abilitatea tehnică si spiritul inventiv al mesterilor populari, înzestrati cu un har artistic deosebit, nu s-a scris la noi decât foarte putin sau chiar deloc pentru unele mestesuguri. Istoricii de artă si etnografii le-au considerat aspecte minore, temele lor favorite fiind cele legate de viziunea artistică, de simbolistică, simt coloristic etc. În putinele cazuri când totusi s-a scris, datorită formatiei netehnice a autorilor, erori surprinzător de naive si dăunătoare au dus la aparitia si perpetuarea peste decenii a unor puncte de vedere dăunătoare. Un exemplu a fost o opinie care sustinea cǎ, datoritǎ nefolosirii si uitǎrii unor termeni tehnici, informatiile si recomandǎrile din manuscrisele tehnice de altǎdatǎ (erminii) nu mai pot fi întelese si reproduse. Despre “stiinta” acestor uitati artisti, verigi importante ale unui lung lant, cententenar chiar multimilenar în unele cazuri (vezi ceramica neolitică de la Cucuteni si Ariusd), nu s-a scris sistematic niciodată.
“Fata nevăzută a formei si culorii” ne arată cu claritate cum acesti mari artizani, majoritatea locuitori ai unei lumi rurale, cunosteau în profunzime si foloseau toate resursele disponibile din natura ce-i înconjura (plante, animale, minerale). Cu înalte probitate stiintifică, autorii descriu tehnologiile simple dar ingenioase si eficiente pe care artizanii le-au folosit si adaptat la o varietate de materii prime si de caracteristici regionale si istorice.
Fermecătoare si originală apare împletirea dintre limbajul exact al chimistului cu numele ingenioase, de multe ori descriptive, date de artistii populari colorantilor naturali completate de indicatiile calendaristice pentru recoltarea lor. Autorii, bazându-se pe experienta lor din laborator si bibliotecă, leagă datele furnizate de traditia românească de cele ale botanistilor, chimistilor si farmacistilor din România dar cu referinte si la alte spatii culturale. Termenii ca “ohra” si “cârmâzul”, pentru ocru si carmin, “sulimanul veneticesc”, pentru ceruza din orasul lagunelor, sau “lazurul din Persia”, pentru pretiosul lapis lazuli sunt numai câteva dintre culorile amestecate pe “palitra” (artistului) despre a căror ingenioase tehnologii de preparare si caracterizări cartea ne explică în limbajul international al stiintelor interdisciplinare si ale căror explicatii detaliate modelează pentru cititor un univers de artă demn de admiratie perpetuă.
Folosind un volum mare de informatie provenit din recomandările tehnice ale unor manuscrise românesti si grecesti (erminii), din cele slavone, din scrieri medievale vest europene si din Orientul Apropiat, autorii fac si sugestii etimologice si oferă succinte comentarii despre evidente legături comerciale si culturale între artizanii de pe teritoriul României de azi si cei din alte zone geografice. O bună parte din informattii au fost adunate de autori, pe parcursul a mai multor decenii, direct de la etnografi, pictori de biserici si mesteri populari parte a unui lant lung de creatori început undeva în noaptea timpului si ajuns până la noi.
Prezenta lucrare, cu caracter enciclopedic, explică multi termeni tehnici vechi românesti dispăruti din uz dupa revolutia industrială (sec. XVIII - XIX) si mutatiile produse de către aceasta si, implicit, contracarează teoria păguboase (veche de mai bine de un secol) conform căreia manuscrisele tehnice vechi si care cuprind recomandări pentru pictori nu mai pot fi intelese si folosite deoarece sensul prea multor termeni tehnici, datorită nefolosirii, a fost uitat de mult.
Caracterul interdisciplinar al lucrǎrii si calitatea informatiei o fac utilǎ unui larg public cu interese variate si pregǎtiri diferite. Cei cărora cartea li se adresează si cărora cartea le este neapărat necesară sunt:
- conservatorul si restauratorul muzeal care trebuie să intervină pentru a conserva o pictură veche românească, o icoană pe sticlă, or orice alt obiect de artă populară ;
- artistii plastici si ucenicii lor
- elevii, studentii si candidatii la masterat si doctorat în stiinte, istoria artei, etnografie, sociologie, economie, psihologie, teologie, lingvistică s.a., ca si cercetătorii din aceleasi discipline si personalul didactic din învătământul legat de toate acestea;
- alti lucrători din muzee ;
- oameni de cultură, colectionari evoluati si unii publicisti ;
- experti si alti lucrători din laboratoarele de expertize juridice si artistice.
Editia întâi a acestei cărti s-a epuizat în câteva săptămâni si a fost extrem de bine apreciată de personalităti marcante ale vietii culturale românesti. Prof. Dr. Paul Petrescu (membru corespondent al Academiei Române) spunea în prefata acelei editii că “Fata nevăzută a formei si culorii” este “rodul muncii de acumulare metodică a cunostintelor de-a lungul câtorva decenii de cercetări făcute cu pasiune, în paralel cu o activitate stiintifică de înalt nivel… ” motivată de “o mare curiozitate intelectuală, servită de un vast orizont cultural”.
Editia a 2-a îmbogăteste continutul enciclopediei cu termeni identificati si definiti ca rezultat al muncii de cercetare dusă pe parcursul ultimilor 15 ani si este bogat ilustrată cu schite ale unor obiecte discutate (autor Prof. Adelaida Mateecu) si cu un număr crescut de fotografii originale ilustrând activitatea talentatilor artisti populari care au lucrat pe teritoriul locuit de români.
Despre editia întâi a enciclopediei ilustrul om de cultura Alexandru Paleologu scria (coperta IV) :
“Dictionarul de arte si mestesuguri Fata nevăzută a formei si culorii ….umple un mare gol nu numai în domeniile de specialitate, dar si în cel mult mai vast al reperelor fundamentale de care dispune însusi cultura noastră. Lucrarea este totodată si un manual probitate intelectuală, adică un cod de inteligentă si deontologie culturală.”
Autorii
Mihail Mihalcu, specialist român în istoria vechilor tehnici populare si a stiintei din vechime, a sustinut o teză de doctorat în domeniul interdisciplinar dintre istoria artei si chimie, publicată cu titlul “Conservarea monumentelor de artă si istorice” si urmată de “Valori medievale românesti”, de “Fata nevăzută a formei si culorii” si “Din tainele iconarilor români de altădată” (coautor) . Personalitate aparte în istoria artei românesti, el este cel care, singur la început, a deschis drumul studierii tehnice a artei populare românesti (acad. Paul Stahl, 2008). Rodul unei activităti desfăsurate timp de mai multe decenii, scrierile lui s-au impus în tară si în străinătate.
În 2003, Ministerul Culturii si Cultelor, Secretariatul de Stat pentru Patrimoniu Cultural National i-a conferit Diploma de Excelenta, ca Promotor al Cercetarilor din domeniul Conservarii Patrimoniului, pentru intreaga activitate. El a publicat zeci de articole si a sustinut aproape 100 de comunicări în tară, în Germania, Franta, SUA, Canada, Republica Moldova. Prin ele s-a impus o nouǎ disciplinǎ în literatura tehnico-stiintificǎ din Romania (Acad. Prof. Paul Stahl, Sorbona).
Mihaela D. Leonida a sustinut două teze de doctorat în domenii stiintifice interdisciplinare (în România si în SUA), a fost laureată a unei burse Fulbright si visiting profesor în Canada si Franta.
Actualmente este profesor la o universitate din statul New Jersey în SUA.
Ea este autorul a peste saizeci de articole stiintifice, coautor a patru texte didactice si a dat conferinte si prezentat comunicări în Romania, Canada, SUA, Germania, Rusia, Finlanda si Franta.
Pe lângă cercetările făcute în domeniul biomaterialelor, ea este interesată de materialele si tehnicile folosite de vechii artizani români. Această activitate a rezultat într-o carte “Din tainele iconarilor români de altădată” (coautor) si mai multe articole publicate si comunicări prezentate în tară si străinătate.
O carte de care cultura română avea nevoie
de Mircea Gheorghe
A apărut de curînd la editura Eikon din Cluj-Napoca o carte cum nu se poate mai utilă culturii româneşti : Faţa nevăzută a formei şi culorii, cu subtitlul Enciclopedia îndeletnicirilor tehnico-artistice populare vechi româneşti de la A la Z, 351 p. (autori Mihail Mihalcu şi Mihaela Leonida).
Titlul este semnificativ fiindcă abilităţile tehnice, cunoştinţele şi competenţa meşterilor anonimi, materialele pe care aceştia le foloseau, coloranţii naturali şi felul de preparare, uneltele de lucru, modul de organizare a muncii, conţinutul manualelor profesionale (erminiile) etc. nu sunt luate în considerare, sunt o faţă ascunsă şi neglijată cînd se comentează frumuseţea şi bogăţia patrimoniului cultural tradiţional românesc.
Or fără cunoaşterea acestei feţe ascunse care a făcut posibilă varietatea unei moşteniri culturale milenare, de la produsele de olărie şi de la ţesutul covoarelor, pînă la pictura religioasă murală a vestitelor mănăstiri din nordul Moldovei şi la arhitectura populară, laică sau a religioasă din toată ţara, comentariile noastre, oricît de entuziaste şi de bine documentate estetic şi filosofic, oricît de bine intenţionate din punct de vedere patriotic, riscă să pară superficiale şi impresioniste.
Cartea este în fapt un dicţionar alcătuit cu multă rigoare şi erudiţie în care impresionează polivalenţa autorilor, competenţa lor multidisciplinară (chimie, istorie, istoria artei religioase, etnografie, lingvistică, iconografie etc.), precizia definiţiilor şi, nu în ultimă instanţă, eleganţa limbajului.
Dicţionarul, de factură enciclopedică, explică termeni tehnici puţin sau deloc cunoscuţi de marele public (blaiţucar, clempuş, coajnic, haragul, krunghelb, pafilent, saătlîc etc.), abordează termeni cunoscuţi care în trecut aveau şi alt sens, în raport cu o întrebuinţare artizanală specifică (ciocan, leuştean, lup, pană, periniţă, a săpa etc ), sau termeni cărora autorii le rezervă adevărate sinteze, interesante şi instructive, unde se regăsesc, de la caz la caz informaţii despre istoria obiectului, despre felul cum este construit, despre variantele lui şi contextul tehnologic şi cultural de utilizare, despre funcţia lui simbolico-religioasă etc. (balaur, bărdaş, erminie, grund, icoane pe sticlă , iconostas, laviţă, lazur, ocru, potasă, râşniţă, secure, soare etc.).
Să mai spunem că unul dintre meritele importante ale acestei cărti este legat de promovarea identitătii nationale. Cultura veche românească, are în Fata nevăzută a formei si culorii o excelentă lucrare de referintă care demonstrează temeinicia bazelor pe care s-a constuit si originalitatea ei în contextul cultural est european.
|
Observator 7/22/2013 |
Contact: |
|
|
