Mai tii tu minte
Requiém pentru limba română
Săracă limbă-a gintei nobile latine,
ce cu sadism te-au ciopârtit, te-au schilodit
cei snobi, cei ce nu stiu iubi, nici te-au iubit;
câti te mai caligrafiază cu aldine!?
Nu semintii păgâne, tribale, te-au proscris;
nărozii, tâmpii te-au strivit, analfabetii,
adulatorii, agramatii, inconstientii, -
un fratricid, cum Cain pe Abel l-a ucis.
Să cauti printre pricini, cui găsesti o vină
căzutului hilar în desuetudine?
desteptii n-au luat vreo atitudine
să te imunizeze, să rămâi latină.
Un requiém nu pentru morti, ci pentru vii
si-o rugă pentru voi ce mai sunteti români:
vă fie milă si respect pentru străbuni
si pentru templul-grai al sfintei Românii!
Ascunsă dup’ o stea
Te-am căutat prin risipire să te-adun
din infinituri si din colb de stele,
din fiecare Evă să te recompun
imagine din visurile mele.
Si preschimbată-n pasăre după vreo stea
ca fata de-mpărat ascunsă după lună,
as vrea să te cobor cu mâna mea
încet, încet, tinându-te de mână.
Să te ascund în suflet pustiit si gol,
să bem ca în povesti din apa vie,
iar dacă-ti va fi dor de nor, de stol,
portita e deschisă de la colivie.
Mai tii tu minte
Mai tii tu minte-n luncă, noaptea răcoroasă,
că ne-apucase frigul, am făcut un foc
si cum, pe ani lumină, steaua norocoasă
ne trimitea blagoslovire si noroc?
Mai tii tu minte, oare, cerul larg deschis,
seninul din Cefeu , azur séptentrional
si cum pe raza lunii ne curgea, ca-n vis,
un binefăcător fluid universal?
Din largi fioruri s-au desprins porniri rebele
ca valurile-nvolburate-n neostoi
si tot privind aprinsul ca pe-un foc de iele
au ars pân’ la cenusă fiorurile-n noi?
Mai tii tu minte, ai vreo tremurare
când cerul noptii arde-n foc întins ?
acum ai alte-ngrijorări si ti se pare
că alte focuri ard, dar tot de necuprins?
......................................................................
Cefeu, - constelatie din emisfera boreală a cerului, situată între constelatii-le Ursa Mică, Girafa, Casiopeia, Sopârla si Lebăda.
Septentrional, ă, - adj. – Nordic.
Cuvintele
Lăsati cuvintele să râdă la lună,
la soare,
la stele, la prund, la pământ,
la toate câte sunt.
Râdeti cuvintelor, niciodată nu plângeti!
Slobod fie-vă râsul, spusul, ajunsul.
Râdeti cuvinte surori, cuvinte frati,
cuvinte mame, cuvinte tati.
Râdeti cuvintelor, nu lăcrămati!
Dragoste fie-vă orice vocală,
orice consoană,
orice silabă!
Si iubire, fie-vă!
Fiti, voi cuvintelor,
drepte, neaplecate, neirosite,
neînvrăjbite, neobosite,
nerobite, nesubjugate,
nepline de păcate!
Fiti bogate, nu sărăcite!
Iar voi,
care încă mai sunteti nemuriti,
mânuiti-le,
folositi-le săbii
care lovesc adulatorii de neromânesc,
invadatorii, stricătorii, detractorii!
Voi,
care mai aveti un Dumnezeu,
dati închinăciune
cuvintelor crescute pe plai românesc!
|
