Atitudini : Aici si Acolo
Acum citva timpi mi s-a intimplat un lucru ciudat : am ajuns acasă venind de acasă !…
Mi-au trebuit citiva ani ca să simt că vin acasă atunci cind mă intorc in Montreal, dar acum pot să il numesc orasul meu, casa mea. Cred că asta se cheamă că m-am adaptat. Senzatia este insă putin falsă, o copie, un surogat, pentru că adevărata casă, originalul, va rămine intotdeauna România.
Asadar sint un om bogat: am douã case…Dar sint oare?
După cum se vede lucrurile nu sint prea clare in mintea mea.Este unul din motivele pentru care mi-a trebuit atita timp ca să scriu rindurile astea.Un alt motiv a fost frica. Frica de a fi inteles gresit, de a fi luat drept cine nu sint.
Vreau să spun de la bun inceput că nu sint unul din aceia care, dupã ce au trăit o vreme in occident, vin să-i invete pe fraierii rămasi acasă cum e cu democratia, cu economia de piată, ori cu NATO. Nu am uitat nici să vorbesc româneste(cu scrisul văd că e mai greu). Trăiesc intr-o lume care pretuieste diversitatea culturalã, religioasă, gastronomică…
De cand trăiesc aici am devenit, cred, mai tolerant, mai deschis si, paradoxal, mai putin materialist.
Am incetat să etichetez lucruri, fapte, oameni, nu mai incerc să le fortez să intre in anumite categorii. Nu mai cred in bun si rãu, ori alb si negru. Viata e mai complexă de-atita.
Cred in gri. Cred in omenesc. Cred in “fuzzy”.
Dacă imi voi da cu părerea despre anumite evenimente din România, va fi de pe această pozitie. Nu detin adevăruri absolute, nu am solutii magice, dar am convingerea că o părere diferită, un punct de vedere dintr-un alt unghi nu pot să strice.
Distanta la care mă aflu imi dă o oarecare obiectivitate. Imi pasă dar nu mă atinge cu nimic ceea ce se intimplă in tară. Ceea ce se intimplă aici mă atinge, dar nu imi pasă prea mult. Poate că nu m-am adaptat chiar asa de bine. Poate că mai cred, totusi,că mă voi intoarce intr-o zi.
Sigur e un singur lucru: iubirea de tară e neconditionată. Nu cred că poti să-ti iubesti tara mai putin, doar pentru că ai intilnit o alta mai frumoasă, mai bogată, ori mai tinără. Nici nu se poate ca o alta să fie mai frumoasă. Poate mai curată, mai spălată.
Compar tot timpul cele două case, iar la inceput România cistiga tot timpul. Tot ce gãseam aici mi se părea aiurea, făra cap, incomparabil mai prost decit ceea ce văzusem pină atunci. Case făcute din carton, tigări proaste, scoli slabe, limbă pocită, femei urite, birocratie, tenisi chinezesti, sucuri de soia, ouă fără colesterol, piine din burete, cafea fără cofeină, bere fără alcool, totul…
După o vreme, insă, am ajuns la concluzia că diferit nu inseamnă neapărat mai prost ; este doar diferit. Că am ajuns la concluzia asta din necesitate este o altă poveste, căci imigrantul nu are prea multe variante.
Una dintre ele este să te rupi cu totul de trecut, să-ti spui că România nu mai există pentru tine, că nu te mai interesează ce se intimplă acolo.Iti uiti pãrintii si prietenii, te-apuci să vorbesti franceză cu copiii, te simti chiar jignit dacă ti se aminteste că esti român.Am cunoscut citiva oameni de genul ăsta si aveau niste figuri cam triste.Se pare că nu te poti mintii chiar asa de tare.
O alta variantă, preferată in special de cei care au fãcut o haltã in Europa inainte de a ajunge aici, este de a circoti. Nu accepti nimic din ceea ce găsesti aici, iti aduci aminte tot timpul cit era de perfect in tara de unde ai venit si atunci comentezi. Intruna.
Bineinteles ca această atitudine va fi acceptată de unii, considerată hazlie de altii si combătută cu ardoare de cei mai multi.
Localnicii iti amintesc mereu că nu te-a chemat nimeni aici.
Apoi sint cei ca mine care incearcă să rămină obiectivi, să aprecieze ceea ce este de apreciat si să critice ce e de criticat. Este foarte greu, insă, să rămii obiectiv.
Si parcă spuneam că nu sint unul din ăia care categorisesc oamenii?...
Dacă as fi copil si m-ar intreba cineva care din case imi place mai mult, nu as sti ce sã răspund.
Si-atunci am intrebat un copil adevărat, al meu. Răspunsul a fost : cea din România.
Si asta nu pentru că din punct de vedere material a fost mai bine acolo, ci pentru că acolo sint multi oameni pe care ii indrageste: bunicii in primul rind, rudele, prietenii, dar si nenea care vinde suc, ori cel care conduce locomotiva din parc.
Cred că nu trebuie să uităm asta acum, cind România pare secătuită de toate bogătiile ei.
Cea mai de seamă bogătie sint oamenii…
|
Marius Micle 7/3/2013 |
Contact: |
|
|
