Dorin Teodorescu – Voievodul Operetei
După un timp, după mult timp, mereu ne gândim la cei care nu mai sunt împreună cu noi, la cei pentru care am simtit afectiune. Arareori întelegm că nu i-am uitat si, mai ales, întelegem de ce nu i-am uitat. Cei care l-au admirat pe Dorin Teodorescu, purtându-i statornică prietenie, gândind la el cu nostalgie si tristete, pot recunoaste că de-a lungul vremii imaginea si vocea “Voievodului Operetei” apartine pentru totdeauna memoriei. Oricând si oricât îi repovestim spectacolele, revedem momentele suprebe ale carierei sale, din păcate prea scurtă, pe cât a fost de frumoasă.
Pe la mijocul anilor saizeci a fost descoperit de rectorul Conservatorului “Ciprian Porumbescu”, profesorul dr. Victor Giuleanu, care urmărea din juriu un concurs de tineri interpreti amatori. La acea clipă a intersectiei cu un alt destin, Dorin Teodorescu a părăsit Timisoara si a început, la sfatul Rectorului studiul cântului clasic. S-au ridicat spre înaltul cerului frumoasele jerbe ale glasului său, care învăta de la Maestrul Petre Stefănescu-Goangă cum “se cântă”. Îsi asculta colegii – Eugenia Moldoveanu, Cristian Mihăilescu - cu care cânta la clasa de operă sub sfatul lui Eugen Gropsanu, Hero Lupescu. Urca treaptă cu treaptă spre împlinirea visurilor de-abia bănuite cu câtăva vreme în urmă. Dar destinul său la condus către scenă, unde “Mister X” avea să-si înceapă călătoria de vedetă a operetei bucurestene, nationale, internationale.
Prietenia noastră s-a clădit pe sentimentul pretuirii, la lumina fiecărui spectacol urmărit. Timpul trecea repede, primii zece ani, apoi alti zece, numnărând vârstele si succesele, premierele, turneele Când, de la o lună la alta, postul rediofonic “România muzical” ne reaminteste, cu o anume arie, vocea lui Dorin Teodorescu, mi se pare incredibil că acest minunat glas, trezind tăcerile, să se audă de departe, din “Marele Dincolo”. Revin, năpădesc amintirile, fie Vânzătorul de păsări, Lăsati-mă să cânt, Voievodul tiganilor, Frumoasa Elena, O noapte la Venetia, Lysistrata, Rose Marie, Se mărită fetele, Contesa Maritza, Văduva veselă, Liliacul, Printesa circului, Secretul lui Marco Polo, Tara surâsului, Victoria si-al ei husar, Mătusa mea Faustina, Plutasul de pe Bistrita. Melodiile se schimbă, înfătisările eroilor întruchipati de Dorin la fel. Dar, după spectacol, iesea din teatru purtând încă pe chip clipa abia trecută, revedeai întotdeauna aceiasi figură senină, plăcută, de o expresie caldă, plină de simtire. Se poate oare să vorbim la trecut despre Dorin Teodorescu, după anii care au trecut de la despărtirea sa de scenă ? Ultimul său proiect, Victoria si-al ei husar îl astepta în teatru, la repetitiile de cabină si de scenă. Zadarnic, căci întunericul avea să înlocuiască ridicarea de contină.
Prea tânăr pentru a pleca din mijlocul ansamblului al cărui director fusese, din preajma studentilor de Conservator pe care la rându-i îi îndruma, din apropierea dragei sale familii - Andreea si Fani, din proximitatea aplauzelor publicului. Au trecut paisprezece ani de absentă; ar fi împlinit acum, în luna iulie, sapte decenii de viată.
Soarta i-a cumpănit darurile, bucuriile, munca si satisfactiile. Dar mai ales i-a oferit dreptul la dragostea nestinsă, dreptul la memorie. Neuitare.
|
Grigore Constantinescu 7/3/2013 |
Contact: |
|
|
