Dumitru Matcovschi ( 1939 - 2013 )
O boală grea si nemiloasă l-a smuls dintre noi, în noaptea de 26 spre 27 iunie 2013, în jurul orei 23.00, pe Dumitru Matcovschi, distins poet, prozator, dramaturg si publicist, personalitate emblematică a Miscării Nationale din Basarabia.
Cavaler al Ordinului Republicii (1996), Dumitru Matcovschi a fost un luptător pentru libertate si adevăr, un poet aflat în slujba celor mai înalte idealuri naționale.
Născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul Rascov din județul Soroca. Debutează editorial cu volumul Maci în rouă (1963). Cartea Descântece în alb si negru este cenzurată si scoasă din circuitul editorial. Au urmat volumele Univers intim (1966), Grâul (1974), Axă (1977), Patria, Poetul și Balada (1981), Tu, dragostea mea (1987), Imne si blesteme (1991), Măria Sa, poetul (1992), Capul și Sabia (1993), Aici, departe (2004), Neamul Cain (2008) și altele. A semnat mai multe romane: Duda (1973), Bătuta (1975), Toamna porumbeilor albi (1979), Focul din vatră (1982), Roman teatral (1984), mai multe piese montate de toate teatrele din republică.
În calitatea sa de redactor-sef al revistei Basarabia, a avut curajul să publice în 1988 istoricul articol Veșmântul ființei noastre de Valentin Mândâcanu, care a aprins flacăra conștiinței naționale în lupta pentru limba română si alfabetul latin. La 17 mai 1989, poetul a suferit un grav accident rutier, în urma căruia a scăpat cu viață în mod miraculos după sase luni de aflare în comă, timp în care a suportat peste 20 de intervenții chirurgicale. Desi marcat de acea nefericită întâmplare, Dumitru Matcovschi și-a continuat activitatea, fiind omniprezent în viața socială și culturală a republicii.
Dumitru Matcovschi a fost un scriitor prolific, activ, antrenat în exercițiul zilnic al scrisului. Este autor al mai multor versuri pe care s-au scris melodii de mare popularitate și rezonanță civică și lirică: Basarabia, Focul din vatră, Bucurați-vă, prieteni, Sărut, femeie, mâna ta și altele.
Scriitor al Poporului (1989), membru titular al Academiei de Științe din Moldova, laureat al Premiului Național (1989).
În anul 2012, Dumitru Matcovschi a fost distins de către presedintele României Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Cultural în grad de mare Ofițer, pentru abnegația si perseverența cu care a promovat valorile naționale si culturale românesti.
Pentru literatura si cultura noastră, moartea lui Dumitru Matcovschi este o pierdere grea, incomensurabilă.
Plecarea lui lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut si apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa luminată.
Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova
Chisinău, 27 iunie 2013
Patru poezii de Dumitru Matcovschi
Inimă de mamă
Inimă de mamă, inimă de tată,
cade stea din ceruri roșu fulgerată.
Inimă de tată, inimă de mamă,
cade iară frunza codrului de-aramă.
Toamnă obosită, toamnă zbuciumată,
inimă de mamă, inimă de tată.
Iarnă-nzepezită, cruntă ca o vamă,
inimă de tată, inimă de mamă.
Grea, tot grea, de piatră
noaptea peste vatră;
câinele pândește
luna și o latră.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pândeșște
inima anume.
Inimă de mamă, inimă de tată
A trecut o viață ca o clipă, iată
Inimă de tată, inimă de mamă
Două doruri strânse nod într-o năframă.
Dincolo de noapte,
dincolo de vânt
clopote albastre
se aud bătând.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se întorc copiii
la părinții lor.
Bucurați-vă
Eu mă grăbesc, tu te grăbesti, el se grăbeste.
Îmbătrânesc, îmbătrânesti, îmbătrâneste.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
simplă de tot,
scurtă de tot
viata ne este.
Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-u băiat floare și-a pus la pălărie.
Uite un prunc, râde în prag, ai, năzdrăvanul!
Uite-un moșneag, tace-n toiag, alb ca troianul.
Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine esti tu, cine e dînsul?
Noi am stiut zborul înalt, dorul si plânsul
Zilele trec, zilele vin
Ce v-a rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de păine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viata descreste.
Eu mă grăbesc,
tu te grăbesti,
el se grăbeste.
Bucurați-vă, prieteni, de prieteni și de frați,
Bucurați-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtați.
Bucurați-vă de-un cântec,
de-un amurg cu flori de tei,
bucurați-vă o viață
de lumina dragostei
Doar femeia
Mai regină decât floarea
doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.
Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.
Mai frumoasă decât viața
doar femeia poate fi.
Mai deșteaptă ca povața
doar femeia poate fi.
Mai cuminte ca poemul
doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
doar femeia poate fi.
Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de șoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.
Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi.
Iubeste-mă, bărbate tu mă învedniceste,
dar chipul niciodată nu mi-l tăia în piatră.
Decât o veșnicie, mai bine dăruiește-mi
căldura cea de taină a focului din vatră.
Cu Limba Noastră
Este a noastră limba noastră
si noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veșnica lumină-a lor.
Este a noastră limba noastră
si noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape vesnic vălurând.
Este a noastră limba noastră
si soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta si cu pasărea.
Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut si crestem, demn,
cum creste pomul din țărână
suită-n frunză si în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.
|
Vasile Soimaru 7/2/2013 |
Contact: |
|
|
