La Radio România Cultural, în premieră, emisiunea Marivaux: iubiri galante din seria „Clasicii dramaturgiei universale”.
Duminică, 30 iunie 2013, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Natiobal Radiofonic vă invită să ascultati în premieră emisiunea Marivaux: iubiri galante din seria „Clasicii dramaturgiei universale”. Realizatori: Pusa Roth si Costin Tuchilă.
În timp ce clasicii secolului al XVII-lea preconizau imitarea anticilor pentru a atinge perfecţiunea, Marivaux nu recunoastea „în nici un gen, în nici o natiune, în nici un secol, nici maestru, nici model, nici erou.” El „prefera să stea umil, în ultima bancă, lângă micul grup al autorilor originali, decât să se afle, trufas, în numerosul cârd al imitatorilor.”, scrie D’Alembert în Elogiul lui Marivaux (Opere filosofice, istorice si literare, volumul X, Paris, 1805). În jurnalul „Cabinetul filosofului” (1734), Marivaux sustine că visează „la o lume adevărată”, adică la un univers în care fiintele comunică fără erori si fără minciună. Întreaga sa operă este o interogatie asupra posibilitătii de a atinge această transparentă în viaţa socială, în care el descoperă false aparente, vanităti si ambitii. În această lume în care se înfruntă adevărul si minciuna, câmpul de bătaie este până la urmă limbajul. Marivaux utilizează toate siretlicurile, subliniind ambiguitătile în mecanica precisă a pieselor sale, dar si în analiza subtilă din romane.
În primul număr din „Spectatorul francez”, autorul Triumfului iubirii descrie o experientă decisivă: aceea a măstilor care caracterizează existenta socială si care justifică ambitia scriitorului de „a examina oamenii” cu luciditate. „Făcând din dragoste principalul si unicul subiect al pieselor sale, spune Ion Brăescu în Micul dictionar de scriitori francezi, marea inovatie a lui Marivaux a fost de a o privi sub unghi comic. Racine analiza dragostea în momentele ei de criză sau când se sfârsea în mod tragic. Marivaux prezintă dragostea născândă, începuturile ei, înfiriparea unui sentiment care încă se ignoră sau caută să se deslusească. Comediile lui se termină acolo unde tragediile lui Racine de-abia încep.”
Putini scriitori au sansa de a-şi transforma numele în substantive, adjective, verbe devenite bunuri comune. De a face ca derivatele numelui lor să păsească dincolo de granitele operei lor. Este cazul lui Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, normandul născut la Paris, la 4 februarie 1688, la 15 ani după moartea lui Moličre si plecat spre alte zări tot într-o zi de februarie, 12, a anului 1763, uitat si izolat de lume. Marivaudage înseamnă de două veacuri „amabilitate preţioasă, limbaj galant.” Caracterizând un stil, adjectivul marivaudé a devenit sinonimul livresc pentru „rafinat, pedant, pretios, întortocheat, alambicat.” Cât despre verbul marivauder, inutil, poate, să amintim semnificaţia lui: „a imita stilul afectat al lui Marivaux”. „Îndrăgostit de teatru si de adevăr, moralist fără a fi mizantrop, spectator lucid al unei lumi în schimbare, Marivaux a dorit să inventeze idei si limbaje noi. Este ceea ce el numea a gândi în calitate de om”, scriu istoriile literare.
Detalii despre teatrul lui Marivaux, receptarea sa în epocă si receptarea contemporană, fragmente semnificative din piese aflate în Fonoteca Radiodifuziunii (Jocul dragostei si al întâmplării, înregistrare din 1957, Triumful iubirii, 1986, Insula sclavilor, 2005) în emisiunea de duminică, 30 iunie 2013.
Pușa Roth, Costin Tuchila
|
Costin Tuchilă 6/29/2013 |
Contact: |
|
|
