Zâmbind, să mai trăim măcar un ceas…
de lumea-i vis
atunci de ce dor clipele
de ce nisipuri curg
clepsidrele se-neacă
]i suntem expulzati din paradis?
suntem atât
doar călători prin viată
ne trece-n grabă mâna peste frunti
destin pribeag prin holdele de vise
si le preface-n zgură si urât…
dar ne-au rămas
cuvinte-nmănuncheate în pagini albe
le-asternem si sorbim nectar sublim
“soarele soarbe un nor de aur din marea de amar”
zâmbind, să mai trăim măcar un ceas…
Gândul meu, alb…
mâini împreunate
asprite de vreme… vremuri
zdrobesc în talgerele nopţii umbre
ce-atârnă de tălpile stelelor
sângerând pe urme de vise
himere...
ating, tainic, umerii obosiţi
si ninsi de întuneric
ai timpului
de ieri, de azi
tinând licărul
celui de mâine
în căusul palmelor bătătorite
zbucium
dans sălbatic de iele
jaruri de maci
zefirul ce unduie-n ierburi
lacrimi de cer
fuioare de-argint
pe tăpsanul cu trifoi înfloriti
şi-o margine de lume
unde odihneste
nestingherit
gândul meu
alb
SFINŢIT DE PLOI, PĂMÂNT MUSTIND A VARĂ...
Sfintit de ploi, pământ mustind a vară
Poartă pe trupu-i floare răsucită
De iasomie-n trecerea-i fugară
Prin vise de fecioară despletită.
Cu roiuri de miresme-n păru-i ninge
Si-atâtea frici din tremurul de vreme
Suspină lin, prin taine se prelinge,
Zvâcnesc dureri, călcând peste blesteme...
În unduiri de-arcus, vioara veche,
Muscând din gând crâmpeie, înfioară...
Curgând pe strune doruri nepereche
Alunecă-n iubiri de-odinioară.
Mai fur-un vis, mai fură o dorintă
În pumnii strânsi strivind mărgaritare
Apun lumini în rugi de neputintă
Cu jar de maci se-azvârle pe-altare.
Când stăruie-n priviri un gând sfielnic
Săruturi reci dintr-un potir de ceară
Îsi cată loc pe trupu-i feciorelnic
Sfintit de ploi, pământ mustind a vară...
|
Georgeta Resteman 6/19/2013 |
Contact: |
|
|
