Tracul Orfeu aruncă un nou Pod de lumină peste Dunăre: Cvartetul de harfe duble ,,New Europe Bridge’’
…Luminoasă zi de Ciresar 2013. Vineri, 14 iunie. A doua zi după Înăltarea Mântuitorului Iisus Hristos la cer, când este serbată – sub acelasi semn al jertfei altruiste - si Ziua Eroilor.
Plec din Craiova – acompaniat de consilierii Romulus Turbatu si George Obrocea, de la Directia Judeteană pentru Cultură Dolj, membrii în staff-ul Revistei europene ,,Lamura’’ - cu un tonus pozitiv, generat de gândul că voi trăi un eveniment cu adevărat istoric: inaugurarea Podului Calafat-Vidin. Si, totusi, fără niciun motiv anume, nu mă încearcă deloc vreo senzatie de exaltare, ca în preajma unui miracol. Desi podul acesta – doar al treilea, în 2000 de ani, tâsnit de pe malul românesc spre fratii din sudul Dunării – constituie realmente o înfăptuire rarisimă.
Este un pod pentru eternitate.
Un pod pentru Noua Europă.
Un pod care scurtează energic drumurile comerciale dinspre Dresda (Germania) spre Salonic si Istanbul, via Belgrad, Drobeta Tr. Severin, Calafat, Vidin. Si invers : din vechea Tracie (Turcia si Bulgaria), se va ajunge mult mai usor în inima Transilvaniei si de acolo – în Ungaria, Austria, Polonia…
După podul construit în vremea marelui rege Burebista – cel ce a unit, cu mână forte, 222 de triburi ale dacilor, getilor si tracilor, de la nord si de la sud de Dunăre, neamul strămosilor nostri fiind numit de Herodot, părintele istoriei, “cel mai numeros după acela al inzilor” -, pod cu stâlpi de piatră si paviment din lemn, intrat , însă, în istorie sub numele de Podul lui Apollodor din Damasc, din aval de Drobeta, a trebuit să treacă mai bine de două milenii până când, între Giurgiu si Russe, să fie arcuită o nouă punte de prietenie între România si Bulgaria (1954).
Botezată chiar “Noua Europă/ New Europe Bridge”, lucrarea de artă inaugurată acum te frapează prin elegantă, suplete si un aer de sigurantă, de altitudine princiară, atribute indubitabile, care îti dau convingerea că acesta este doar un nou început, un nou cap de pod, o capodoperă pentru viitoare împliniri pe multiple planuri: economice, sociale, culturale.
Lăuntrica retinere care mă locuia vag în drumul de la Craiova la Calafat era stârnită, cred, de câteva frământări: tergiversarea noului proiect de-a lungul a circa 13 ani si starea sordidă a infrastructurii ce leagă podul de marile metropole, atât din România, cât si din Bulgaria – făcându-l să pară o insulă rătăcită între două zone marcate drastic de criză, inertie, lipsă de suflu renăscător -, ambele cuplate cu incertitudinea privind ziua si ora solemnitătii de inaugurare, amânate de mai multe ori.
…Radovan, Perisor, Giubega, Galicea Mare, Golenti, Basarabi – traseu rutier la fel de linistit ca în urmă cu două săptămâni, când îl parcursesem împreună cu vreo 90 de arheologi de elită ai tării. Elementul de noutate îl constituia faptul că, în ultimele zile – după obiceiul românesc al îngrăsării porcului în ajunul Ignatului -, se lucrase intens si se lucra încă la extinderea tronsoanelor modernizate ale căii rutiere, dar mai ales la peticirea zecilor de kilometri de sosea, care scânceau, parcă, după vigoarea pe care o avuseseră în ,,Epoca de aur’’.
Se lucra de zor si la câteva poduri de pe traseul Craiova-Calafat. George Obrocea glumeste : ,,Bulgarii au construit doar unul, mare si bun, însă noi, uite, realizăm poduri mai multe, aproape în cascadă, pe soseaua ce se doreste drum expres, dacă nu chiar autostradă, în perspectivă…’’.
Socantă era banda proaspătă de vopsea galbenă, cvasicontinuă, care despărtea sensurile de circulatie. La întoarcere am constatat că marcajul cu vopsea galbenă se oprise la iesirea din Giubega înspre Calafat. Ori terminaseră vopseaua, ori, mai degrabă, aflaseră că sefii cei mai mari vor veni cu elicopterul, direct în Bulgaria.
…Calafatul ne întâmpină cu acelasi aer molcom, de municipiu curătel, căruia parcă îi e teamă să restaureze, în afară de Muzeul de Artă si de Primărie, măcar încă 10-20 dintre frumoasele sale edificii cu valoare de monumente istorice – pentru ca, într-adevăr, ,,orasul trandafirilor’’, al acad. Stefan Milcu si al copilăriei actorului Stefan Iordache, să te izbească prin imaginea proaspătă si dinamică.
În curtea Primăriei Calafat – cumpărată nu demult de la urmasii celebrei familii Drăgulescu -, edilul sef, Mircea Gută, îmbrăcat la patru ace, ca un lord englez, răspunde întrebărilor insidioase ale unei videojurnaliste cu păr rosu, prins într-un coc răzvrătit.
- Zi grea cred că o să aveti – îi zicem după ce scapă de chingile interviului.
- Ei, zi…, zile… Că de vreo săptămână si mai bine ne calcă zeci de echipe de redactori, cameramani, fotoreporteri, din tară si din străinătate. Ieri, i-am avut oaspeti pe cei de la BBC… Agentia Associated Press ne-a vizitat ceva mai înainte… Azi cred că va fi mai usor, pentru că întregul ceremonial se va desfăsura pe malul bulgăresc, la Vidin.
- E firesc. Bulgarii au fost antreprenorul general, ei au construit podul – printr-un concern spaniol – si tot ei se vor bucura de oficiile de gazdă ale solemnitătii inaugurale.
- Asa este, dar si noi, pe malul românesc, am construit o infrastructură rutieră de standard occidental. Ti-e mai mare dragul, când vii dinspre Craiova, dinspre Bechet si, evident, dinspre Vidin… La noi, azi, va avea loc, cel mult, o conferintă de presă, la Muzeul de Artă/ Palatul Stefan Marincu, demn de orice capitală culturală a Europei…
Primarul Mircea Gută si secretariatul său tehnic ne pun rapid la dispozitie datele de maxim interes despre pod, pe care le înregistrăm rapid, sorbind, din când în când, câte o gură de cafea si de apă plată.
Iată-le, telegrafic. Este unul dintre cele mai lungi poduri peste Dunăre, având aproape doi kilometri. Câte patru benzi de circulatie pe fiecare sens : două pentru autovehicule, una pentru trenuri rapide, alta pentru biciclisti, la care se adaugă trotuarul pentru pietoni. Costurile totale sunt estimate la 273 de milioane de euro, în mare parte din fonduri europene nerambursabile.
Starea de oarecare retinere pe care o resimtisem aproape toată ziua avea să fie accentuată, după amiază, de vestea că presedintele Bulgariei nu va onora ceremonialul, apărând ceva neprevăzut, în ultimul moment; Uniunea Europeană nu va fi reprezentată de Baroso, cum se stia în urmă cu mai multe săptămâni, ci de Johannes Hahn, consilierul pentru Dezvoltare Regională; Patriarhia României nu va fi prezentă în niciun fel.
Zvonurile că festivitatea se va muta de la ora 16.00-16.30 la 18 sau, după altii, chiar la ora 19 au dat noi dimensiuni sentimentului că, nu se stie din ce pricini, ceva rămâne nebulos.
Premierul român Victor Ponta a părut stânjenit de faptul că lucrările de constructie au trenat atât de mult. Omologul său bulgar, Plamen Oresarski, a întărit această mărturisire.
Reconfortantă a fost opinia guvernatorului Băncii Nationale a României, Mugur Isărescu, conform căreia una dintre viitoarele bancnote euro va include imaginea Podului Calafat-Vidin.
…Patru ieroglife bizare, de înăltimea unui zgârie nori, par cei patru stâlpi de sustinere a zecilor de cabluri care tin suspendate deasupra fluviului vijelios, cu debit de 9.000-10.000 litri pe secundă, tăblierele podului, fiecare de sute de metri lungime.
Dacă îti imaginezi fiecare dintre aceste ieroglife profilate pe o halucinant de mare filă de cronică bătrână, dacă ridici această filă spre zenit, o răsucesti spre nadir si încerci a o privi în adâncime -, poti descifra siluetele imperiale ale unor lebede mute, ascunzând/ ocrotind în giganticele aripi răsfirate harfe tainice si lire înălbite, argintate de dorul dorurilor ancestrale.
Dor de Burebista si Decebal, dor de împăratul Traian, care atât de ofensat s-a simtit încât a declansat două războaie fratricide…
Dor de Constantin cel Mare – care, liberalizând religiile în Imperiul Roman la începutul anilor 300 d. H., a pus punct prigonirii crestinilor si sângeroaselor secole de martiraj (numai predecesorul lui, Diocletian, ucisese, în câtiva ani, 60.000…), dând cale liberă credintei în crucea mântuitoare a lui Iisus Hristos.
Dor de voievozii români – de la Mircea cel Bătrân, Dan I, Dan II, Vlad Dracul, Neagoe Basarab, până la Matei Basarab, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu – care au îndestulat cu bănet si danii zeci si zeci de lavre mânăstiresti si biserici, ctitorite de ei ori de înaintasii lor în întregul Balcan, de fapt în marele regat al lui Burebista… Regat extrem de întins, după cum atestă marii istorici ai antichitătii : de la vărsarea Bugului în Pontul Euxin/ Marea Neagră (în est) până la confluenta Moravei cu Dunărea Mijlocie si până în Slovacia (în vest), de pa Carpatii Pădurosi (în nord) până la Muntii Haemus/ Balcani (în sud).
Într-un soi de secretomanie s-au desfăsurat lucrările de construire a semetului Pod Calafat-Vidin – lucrări în ritm de melc, sugerând, volens-nolens, că un Lucifer nebănuit încearcă să se opună curgerii vremurilor, zădărnicind, dacă nu cu încă un mileniu, măcar cu încă un an, o lună, încă o săptămână ori chiar si numai o zi, puntea dintre frati si frati, puntea dintre români si români, puntea dintre bulgari si români, dintre oameni adică, dintre făpturi ale lui Dumnezeu.
Dacă la giuvaerul ctitorit de Neagoe Basarab la Curtea de Arges se cunoaste jertfa supremă a Mesterului Manole, intrată în legendă, dacă la Transfăgărăsan, la canalul Dunăre-Marea Neagră, la salbele de hidrocentrale Bicaz, Arges, Portile de Fier I, Portile de Fier II, Lotru este cunoscut spiritul de sacrificiu al constructorilor -, de astă-dată totul este păstrat sub un văl de mister împietrit.
Mai nimic nu s-a comunicat opiniei publice despre evolutia complexelor si atât de dificilelor etape de constructie, mai nimic despre solutiile si performantele tehnice, nimic despre geniul ingineresc (si artistic !) învestit în ,,New Europe Bridge’’.
Si tot mai nimic nu s-a spus la momentul inaugural – palid, anost, sordid… De parcă intra în circuitul public un chiosc de zarzavaturi, o gheretă de paznic stradal ori o tarabă cu încăltări second-hand, deselate…
Câteva fraze cu iz politicianist, vagi crâmpeie de idei neduse până la capăt, de parcă si români, si bulgari ar fi comis o grozăvie în dauna spiritului uman si a Trinitătii Divine.
Dar Podul Calafat-Vidin – cu discret aer de superioară întelegere si întelepciune de sacerdot traco-geto-dac sau de basm ce stie că va supravietui peste veacuri – a trecut peste toate acestea, văzându-si, Uriasul, de trăinicia sa cu fruntea în eternitate.
Sobră, parcă prea sobră, această festivitate istorică, fără niciun moment cultural cât de cât simbolic, în pofida realitătii recunoscute, consacrate că Dunărea a fost, de milenii, nu sabie despărtitoare, ci axă/coloană vertebrală a Europei, punte polivalentă (culturală, economică, socială) între popoarele din nordul si din sudul său…
Dar, poate, asa e să fie la vremuri de criză indusă de marii bancheri ai lumii, când state asa-zis suverane sunt obligate să plătească – sub pretextul mincinos că ar exista datorii publice suverane - piruetele criminale ale băncilor private.
Cu toate acestea, am plecat din Calafat cu un sentiment de multumire si de bucurie bine strunită, bucurie curată, cum ar fi afirmat Constantin Brâncusi. Căci această operă colosală care este noul Pod Calafat-Vidin reprezintă expresia încrederii într-un viitor comun mereu mai luminos pentru oamenii de pe cele două maluri ale bătrânului Istru.
Privindu-l de la nord ori de la sud, de la est ori de la vest, de deasupra sau din lateral, giganticul Pod “Noua Europă/ New Europe Bridge” pare o bornă în timp, o salbă argintie de lebede-harpe răsădite de geniul uman, cale de doi kilometri, de la un mal la altul.
Evenimentul inaugural având loc a doua zi după Înăltare si în ajunul împlinirii a 124 de ani de la trecerea în eternitate a poetului nostru national, Mihai Eminescu, unul din marii romantici ai lumii, nu aveam cum să nu auzim – concomitent cu suierul vijelios al Dunării, suier de stindard dacic si dragon continental – cântecul maiestuos al celor patru duble harpe uriesesti întinse deasupra acestei columne lichide, acestui timp curgător întru infinire care-i matusalemicul Danubius.
Salvând lumea prin gestul său titanic de a arunca harfa nu în haos (generând apocalipsa universului), ci în mare -, anticul, legendarul cântăret trac Orfeu a dezlăntuit cântecul ca esentă si unică tămăduire a omenirii.
Si, pentru ca acest cântec să aibă un nume nou si un nou chip nepieritor, Orfeu ne-a zâmbit tainic dintre stele, îmboldindu-ne să construim această minune în zorii mileniului al treilea: Podul Calafat-Vidin.
|
Dan Lupescu 6/17/2013 |
Contact: |
|
|
