Eminescu
Mi se pare că vorbesti
Într-o sferă deschisă,
Că-n inimă porti
Tara duios de aprinsă.
Doar răsuflarea-ti rece
Stiu c-o porti în gol
Cum umblă zburătoarea
Fără pene-n stol.
Esti atârnat de stele
Prin limba Ta de vis
Si când vorbesti cu Domnul
Devii de neatins!
Grai de zeu
La restaurantul Uniunii Scriitorilor
Stau fată-n fată cu Nichita Stănescu,
Vinul rosu dă de-a dura tărusii socialismului,
În ochii lui albastri îl văd pe Eminescu.
L-am visat pe Misu, îmi spune râzând,
L-am împins cu trupul la marginea somnului,
Tara dansa tinându-ne de mână
Înainte de-a intra în inima Domnului.
Am intrat, am răsucit razele Luceafărului,
Timpu-l mirosea în existentă prezent,
Geniile adunau de la noi epitete alese!
Iadesul minunii mă face prudent.
Dar tara maestre Stănescu, dar tara
Cum o văd ochii acestia albastri?
Tara este mama eternă, este mama
Ce naste muritori dar naste si astri.
Eminescu e înger, e stea plutitoare,
E viata ce ne-mbie si-n restaurant
Unde se scriu poemele iubirii
Prin care curg licori si sânge adevărat.
Ascult toate acestea din graiul unui zeu,
Zeul Nichita Stănescu. Acum? Acum odihneste
Pe floarea limbii române sădită
De Eminescu pe-o stea care creste!
La Hliboca
La Hliboca, la Hliboca
N-are liniste Poetul,
I se fură chiar si capul,
I se devastează pieptul.
Hotii, hotii vin să fure
Părti cu parte din statuie,
Niciodată n-or să stie
Că îsi bat în suflet cuie.
Geniul Lui si românimea
Arde vesnic în dreptate,
Ne-a-nvătat cu limba-i sfântă
Să-i zidim inima-n carte.
Stiu hotii ce este slova,
Omenia, geniul, zarea
Pe unde-a umblat Poetul
Luminând în vers cărarea?
Stiu ei că-n a noastre inimi
S-a zidit chiar nemurirea?
Ei, nimicnicia vietii
Vor urma poteci aiurea.
N-or să aibă un Luceafăr,
Ce va străluci în cer,
La Hliboca, la Hliboca
Capete de înger pier!
Cu tristete,
|
Marin Moscu 6/15/2013 |
Contact: |
|
|
