Constantin Frosin, poet francofon si traducător
De universitarul-poet si traducător, eseist si publicist Constantin Frosin e greu să te apropii. Numai dacă parcurgi Cv-ul său, realizezi că ai în faţă o personalitate plurivalentă, dificil de prins într-o schiţă de portret. O personalitate care, se pare, e mai bine cunoscută în Franţa decât în România. Căci universitarul Constantin Frosin a ţesut, din ’90 încoace, drumuri trainice în spaţiul francofoniei, fiind, exclusiv, un scriitor de limbă franceză. Desi cunoaste bine încă alte sase limbi, a ales să publice si traducă cu prioritate pe acest palier lingvistic foarte apropiat de sufletul nostru: franceza.
Parcurgând toate treptele universitare până la profesor si decan, la Universitatea Danubius din Galaţi, Constantin Frosin a dezvoltat paralel o intensă muncă de traducător si a manifestat o vie prezenţă în spaţiul poetic românesc si francez. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2000), el este, totodată, membru al diferitor alte (multe) reputate societăţi din ţară, dar mai ales al unor prestigioase societăţi literare din Franţa (SPAF -Societatea Poeţilor si Artistilor Franţei; SPF- Societatea Poeţilor Francezi/ Société des Poètes de France), din Francofonie, în general (ADELF-Asociaţia Scriitorilor de Expresie Franceză/ Association des Ecrivains d’Expression Française; al Academiei Francofone, ori al unor organisme internaţionale (Academia Internaţională din Luteţia, Academia Europeană) s. a. Aceste demnităţi - pe care nu le-am mai întâlnit recent la niciun alt scriitor român - vorbesc de la sine despre prestigiul atins de domnia sa. Numeroasele premii si medalii deţinute - Premiul si Medalia Parlamentului European (,,Trophée Gerner”, 1995, Strasbourg); Marele Premiu al Academiei Francofone (1999) ; Medalia de Aur a Academiei Internaţionale din Luteţia (1999); Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură si al revistei Nouvelle Lettere (1998); Medalia de aur a Meritului si Devotamentului Francez (2009), Medalia de Aur a Renasterii Franceze (2012) etc. – vin să confirme recunoasterile sale în plan european si, evident, naţional. Ofiţer al Ordinului naţional francez al Artelor si Literelor (2009), Cavaler al Ordinului francez al Artelor si Literelor (2000), Ofiţer al Ordinului naţional francez alLaurilor Academici (2004),expert în problemele Francofoniei, membru al Academiei Francofone (din 1991), el este inclus în ,,Who’s Who in France”, în ,,Anuarul Personalităţilor din Francofonie: Le Richelieu” s. a. De altfel, autorul, foarte grijuliu cu fixarea imaginii sale pentru posteritate (si pentru contemporaneitate, evident), are propriul site, figurează în Wikipedia si în multe alte surse de informare din spaţiul virtual, fără de care se poate spune că e extrem de dificil să fii cunoscut astăzi.
Autor a peste 40 de cărţi originale (multe publicate în Belgia, Franţa sau Canada), între care 20 de poezie, el este, de asemenea, traducătorul neobosit, cu un palmares impresionant de volume (9 din franceză în română, cca 200 din română în franceză) apărute în edituri românesti si francofone, precum si de poeme, eseuri, publicate în reviste din Francofonie (peste 600, din Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg, Canada, dar si din Germania), între care, cca 100 de scriitori români etc. Aceste date pun în evidenţă o performanţă greu de atins, o trudă uriasă de a găsi echivalenţele cele mai reusite dintr-o limbă în alta, o stăpânire perfectă a acestora, a nuanţelor si bogăţiei lor de exprimare, o iubire nelecuită faţă de literaturile din care traduce (franceză, italiană, română). Mai mult, este si un teoretician al artei traducerii (La Traduction entre Mythe et Réalité, Éd. Le Brontosaure, 2003; Art et technique de la traduction, Ed. Fundaţiei Universitare ,,Dunărea de Jos", Galaţi, 2000), autor a numeroase eseuri despre traducere.
În plus, este istoric al literaturii franceze (Aperçu d’histoire de la littérature française, ed. Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2004) si lingvist, alcătuitor de dicţionare (Dicţionar de argou francez-român, Ed. Nemira, Bucuresti, 1996), de instrumente necesare juristilor (Le français juridique, Ed. Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2001), economistilor, turistilor si oamenilor de afaceri, pentru a se descurca în această limbă. Să amintim că prima traducere a fost o carte despre Eminescu, pe care a publicat-o în Franţa (Constantin Crisan. Eminescu sau blestemul în genunchi / Eminescu ou le blasphème de l’agenouillement, Éd. Les Trois Cailloux, Amiens, France, 1993), că s-a aplecat cu atenţie asupra poeticii geniului poeziei românesti căutând cele mai reusite echivalenţe în limba lui Hugo (Luceafărul, Sonete, 1997, 2001, 2002). Din aceeasi dorinţă de a face cunoscute valorile literare naţionale, i-a tradus si publicat pe Caragiale (Cartea Românească, 2002), Ion Barbu (Ed. Eminescu, 1995), Urmuz (Cartea Românească, 2001), ori pe contemporani, precum Sorescu, Eugen Simion (editaţi la Strasburg), Horia Zilieru, Leonida Lari etc.
Din literatura franceză s-a oprit la nume de scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi (Louis-Ferdinand Céline, Daniel Walther, Laurent Bayard - Ed. Nemira, etc.), aducându-i în atenţia lectorului român. Datorită bogatei sale activităţi în această sferă a echivalenţelor lingvistice, a fost ales, pe merit, Presedintele de Onoare al Asociaţiei Traducătorilor Profesionisti. ,,Practic, toate traducerile din română care ne parvin, sunt datorate d-lui Costantin Frosin, profesor la Universitatea Danubius Galaţi” - remarcă Paul Van Melle, subliniind astfel o realitate dură, si anume lipsa unui proiect naţional de anvergură la acest definitoriu capitol al promovării literaturii române în lume.
Activitatea sa publicistică e strâns legată de cea de traducător, întrucât publică prioritar în limba franceză, în calitate de colaborator la prestigioase reviste din spaţiul francofon (,,Lettre Internationale”, ,,Bulletin Français”, ,,Le Bulletin de la Maison de Poesie de Paris” s. a.), sau în revistele ,,Le Courrier international de la Francophilie” (al cărei director este), ceea ce i-a adus si calitatea de membru al Asociaţiei Ziaristilor din România (AZR, din 1991). Debutul în publicistică s-a petrecut în limba română, în România (februarie 1990, în Revista V, Focsani), ulterior a debutat si în limba franceză, în spaţiul francofon, în care a optat să scrie exclusiv (1990, în revista Florica a lui Nicolas Sylvain).
Am considerat această succintă incursiune în biograficul autorului necesară pentru conturarea profilului său poetic, întrucât cele două faţete - de traducător si poet francofon - se află mereu în interdependenţă si interconexiune, cu atât mai mult cu cât el nu scrie decât în franceză. Afirm asta pentru că, iată, Constantin Frosin a debutat editorial ca scriitor mai întâi în limba franceză, în afara ţării (L’ivre de peau hési(t)e, L’Etoile d’Argent, Belgia, 1992), si apoi la o editură din România, dar tot în limba franceză (Ikebana en miettes, Éd. Alma, Galaţi, 1994), lucru mai rar întâlnit si extrem de dificil - ca un poet să se traducă singur, să scrie direct în altă limbă decât cea maternă, ori în două-trei limbi. De subliniat că, la cele 20 volume de poezie proprie (între care 11 apărute în România, 9 în spaţiul francofon), se adaugă peste 300 poeme proprii publicate în reviste din Francofonie, sau multe altele incluse în cele peste 60 antologii de poezie de expresie franceză, apărute în Franţa, Belgia, Luxemburg, Canada (Flammes vives, Éd. Flammes Vives, Paris, 1993; Poètes roumains du XX-e Siècle, Éd. Résu, 1995; Mille poètes, mille poemès,Éd. L’Arbre à Paroles, Bruxelles, 1997; La Brigade, de René Bonnet de Murlive, Éd. Arcam, Paris, 2002);Soif de Mots, Éd. Le Brontosaure, Franţa, 2003 s. a.). Este, în plus, alcătuitor de antologii de poezie română tradusă în limba franceză (Poètes Roumains du XX-e siècle, éd. revistei "Résu", France, 1994 s. a.). Mots de passe (1995), Poèmes (1995), Pages poétiques (1997), Tout en vous aimant (1998), Pohèmes drôles à tics (2003), Aprèsl’amour, à la belle étoile (2002), sunt câteva din titlurile volumelor de poeme originale editate la Strasburg, la Paris, la Avignon (Éd L’Ancrier, Le Brontosaure etc (la edituri franceze, belgiene, canadiene, luxenburgheze, italiene)).
La acestea se adaugă studiile critice - o pertinentă si inedită abordare a lui Cioran (L’autre Cioran. Cioran lève la masque, Editions L’Harmattan, Paris, 2010), trecută aproape neobservată în ţară –, bogata eseistică (cca 100 eseuri în reviste străine, cca 200 în cele românesti, între ele: Schimbarea limbii nu înseamnă schimbarea la faţă, Editura Eminescu, 2000; Du non sens au paradoxe, éditions Le Brontosaure,)
Pentru scriitorul de expresie franceză Constantin Frosin, ,,literatura este, asa cum mărturiseste (Mărturisirea mea de credinţă literară, în ,,Monitorul cultural”, nr.9, 2011) ,, o cale, un mijloc, iar nu un scop în sine”, ce s-ar putea divide în trei direcţii: ,,1. poezie, de tip experiment (vezi Subrealismul, direcţie lansată de noi în Francofonie); 2. Eseu - categorie care se subdivide în: a. eseu legat/inspirat de problemele puse de traducerea literară(...), cu caracter didactic, dedicate (...) traducătorilor profesionisti;b. eseu filosofic ori metafizic; c. eseu cu tente de libellă, autoironie sau pamflet (...); 3. creaţie literară de tip ludic, defulatoriu, sau scriitură sub dicteu; 4. recenzii, prefeţe, postfeţe. În toate aceste direcţii s-a manifestat si el. ,,Poezia nu e deci pentru el nici consolatoare, nici reparatoare, ci substanţă vie » - remarcă criticul literar Jean-Paul Gavard-Perret.
Cele două cărţi apărute în 2012 la Tipo Moldova Iasi, în ambiţioasa colecţie ,,Opera Omnia. Poezie contemporană” (în care au fost inclusi importanţi poeţi contemporani din spaţiul general al limbii române), relevă sintetic cele două dimensiuni creatoare ale scriitorului si traducătorului Constantin Frosin. Este vorba de două antologii: una colectivă - Petite anthologie de poésie roumaine (traducere si selecţie de Constantin Frosin); alta de autor - Constantin Frosin. L’Âme de l’argile.
Prima dintre acestea se deschide cu traduceri din folclorul românesc - trei celebre balade/legende românesti (Mioriţa, Legenda Mânăstirii Argesului, Toma Alimos) – si continuă cu peste 250 de poeme din creaţia literară, începând cu Petru Cercel si încheindu-se cu Vasile Voiculescu, ordinea stabilită fiind cea alfabetică. Finalul volumului include, în loc de postfaţă, poemul La traduction de René Bonnet de Murlive, o binevenită notă biobliografică si câteva (deloc puţine) referinţe critice semnate de reputaţi critici literari, universitari, oameni de cultură din ţară (Eugen Simion, Bogdan Ghiu, Valentin Protopopescu), cât mai ales din spaţiul francofon din Franţa (Jean Dutourd, de la Academia Franceză; Jacques Charpentreau, directorul revistei ,,Maison de poésie de Paris”; Paul Van Melle, directorul revistei ,,Inedit”; Gustave Hodebert; Catherine Bankhead, directorul revistei ,,Art et Poésie de Toraine”; Nadine Dormoy, presedinta Asociaţiei ,,L’Europe plurilingue”, Dominique Dutilloy, jurnalist; Françoise Wuilmart, directorul Centrului European de Traducere Literară ‹Centre Européen de Traduction Littéraire›; Joël Conte; Jean-Paul Gavard-Perret, profesor la Universitatea din Chambéry; Louis Delorme, poet, critic, eseist, editor; Daniel Aranjo, profesor universitar, poet si critic literar, traducător, laureat al Academiei Franceze ), Canada (Jacques Bouchard, Universitatea din Montréal), Italia (Gio Ferri, directorul revistei ,,Textuale”). Să spunem că cel mai întins spaţiu este rezervat lui Eminescu (47 de poeme, între care nu si Luceafărul-tradus si publicat separat -sau Memento Mori, Glossă, în schimb, multe postume): capitolul Eminescu - Le génie tutélaire. Selecţia este una subiectivă si obiectivă, alături de Vasile Alecsandri, Nicolae Iorga, Alexei Mateevici, Alexandru Macedonski (cu câte un poem), figurează poeţi interbelici (Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Octavian Goga, Magda Isanos), sau contemporani (Nicolae Labis, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Stefan Augustin Doinas, Zaharia Stancu, Ileana Mălăncioiu, Radu Cârneci), si un rătăcit optzecist (Adrian A Lui Gheorghe). Despre calitatea traducerilor lui Constantin Frosin au scris personalităţile menţionate mai sus, texte publicate din care voi extrage (în traducerea mea) doar câteva aprecieri foarte elocvente: ,,minunată traducere (Ion Barbu) sub pana lui Constantin Frosin, care face să reiasă jocul de visare si muzică, de idee si cuvânt” (Jean-Paul Gavard-Perret); ,, Cunosc de multă vreme traducerile lui Constantin Frosin, care sunt traduceri făcute de un poet. Ceea ce reiese din simţul ritmului, din focul său tainic. Când stăpânesti o limbă în felul acesta, când « o posezi », înseamnă că o iubesti si o cunosti sub toate aspectele, si că esti capabil chiar s-o întorci pe toate feţele, asa cum merită, de altfel, doar adevăratele amante - cele iubite.”(Daniel Aranjo); ,,Constantin Frosin, Românul perfect bilingv, si în plus dublat de o vastă cultură, de un vocabular francez foarte bogat si mai ales de o sensibilitate estetică” (Jacques Bouchard); ,,prin întreaga sa activitate poetică si literară din ce în ce mai auzită/cunoscută, el se situează ca un cuceritor al acestei Europe, la care noi toţi aspirăm, reunind culturi nu atât diferite, cât complementare” (Joël Conte); ,,versiunea pe care o publică Constantin Frosin (a poemului ,,Luceafărul”- Hypérion - de Mihai Eminescu, n. n.), considerată prin comparaţie (cu traducerea Magdei Isanos, n. n.), este vizibil mai modernă, mai vie si mai ales mai accesibilă lectorului de astăzi” (Paul Van Melle); ,,Nu este deloc simplu să reconstitui gândirea unei limbi în alta, să nu-i trădezi nici spiritul, nici litera”(Louis Delorme, prefaţatorul antologiei Les Poétes roumains à l’honneur, directorul Editurii Le Brontosaure, editorul Antologiilor Soif de mots, primul Poet laureat al unui Premiu naţional de Poezie, acordat de totalitatea asociaţiilor si societăţilor de poezie din Franţa, prieten al României si preţuitor al valorilor românesti); ,,traducerea d-voastră (Sonetele lui Eminescu, n. n.) e un mic cadou pe care îl faceţi literaturii franceze” (Jean Dutourd); ,,sunt într-adevăr impresionat de efectul transportării versului muzical din Joc secund (Ion Barbu, n. n.) în limbajul, periculos prin precizie, al poeziei franceze” (Eugen Simion); ,,două excelente versiuni (Urmuz, n. n.), în franceză (Constantin Frosin, n. n.) si în engleză, impecabil realizate” (Bogdan Ghiu); ,,Constantin Frosin este un teribil traducător în franceză, constant interesat de promovarea, interpretarea si apărarea marilor autori ai culturii române. (...) Un lucru e cert: umanistul autor gălăţean este un intelectual superior. (...) scrie cu rigoarea unui logician metamorfozat în gramatician si cu dezinvoltura unui scientist convertit la literatură.” (Valentin Protopopescu, în revista ,,Radio România”).Traducătorul aduce clarificări nu numai în ceea ce priveste arta traducerii, ci si în selecţiile operate, menţionând că ,,Principalul criteriu de selecţie al valorii ori al priorităţilor trebuie să fie cel al confirmării, al validării respectivei valori de către critica si istoria literară”. Asadar, un mare traducător, foarte cunoscut si apreciat în afara ţării, recunoasteri de care beneficiază foarte puţini dintre confraţii săi, foarte onest în raport cu zgomotul unora dintre acestia, desi cu mai multe etaje decât unii dintre dânsii.
Cartea a doua, apărută la Tipo Moldova, este o selecţie de autor din majoritatea volumelor publicate până în prezent, o ediţie în limba franceză a unui poet francofon român. Cartea are în titlu o metaforă – L L’Âme de l’argile (Suflet de argilă) – ce este foarte sugestivă pentru tematica generală, filosofică, a operei sale poetice. În loc de prefaţă, cum ne-a obisnuit deja, el asează un poem dedicat lui de către René Bonnet de Murlive, pe care-l voi cita în întregime, pentru că din acesta reiese preţuirea francezilor pentru încăpăţânarea autorului de a traduce într-o limbă si o literatură care si-au pierdut din rolul lor de odinioară, respirând greu sub invazia brutală de englezisme, de a le păstra/reda frumuseţea si puritatea, de a scrie în numai această limbă, care nu este cea maternă: ,,Du côté de l’ aurore,/ Où renaît la lumière,/ Au pays de Trajan,/ Latin indélébile:/ Un français impeccable,/ Écrit comme parlé,/ Plaît à l’œil, à l’oreille.// Un langage accompli/ Non pollué s’exprime,/ Avec la pureté/ Du celui d’autrefois/ Qui devrait honte faire/ Au franglais d’aujoud’hui,/ Que l’on préfère en France, / En ce temp d’indigence...// Ami de Galati,/ Cher Constantin Frosin: / Enseignez-nous l’amour/ Le respect de français/ Comme vous le savez”. Condiţia sa de scriitor de expresie franceză a făcut ca majoritatea cronicilor despre opera sa poetică (evident si despre traduceri) să apară în spaţiul Francofoniei si mai puţin în cel naţional, el deschizând astfel un nou drum, cel al poetului Europei unite, ce alege să scrie în una din limbile de largă circulaţie ale acesteia: franceza. Astfel se explică si apariţia lucrării Constantin FROSIN, Francophile roumain, la Luxemburg (Editura Poiêtês), în 2007, sub coordonarea lui Laurent FELS, lucrare în care sunt incluse cronicile scrise si publicate de personalităţi din acest spaţiu. ,,Constantin Frosin îsi plasează textul într-un cadru metafizic unde lumina, printr-un procedeu alchimic din cele mai sublime – se metamorfozează în obscuritate si unde Nimic –ul devine Tot –ul.”- remarcă acesta. ,,Precum un Augustus al Poeziei, Frosin o transformă într-un act scurt, gratuit si un act ratat - ratat, dar reusit prin cei/cele despre care vorbeste (el sau ceilalţi), care sunt adesea actori sângerosi proiectaţi contra decorurilor prăbusite cu un miscător si emoţionant ansamblu de suspine. ”- observă Jean-Paul Gavard-Perret. ,,Un stil foarte personal”- precizează Samuel Bréjar (în revista ,,Rimbaud”, nr. 8-9/1996), referindu-se la volumul Pour de bon. Alte asemenea aprecieri vin să fixeze poezia sa la locul pe care aceasta cu adevărat îl merită: ,,Constantin Frosin a sfârsit prin a fi francez” (Paul Van Melle, ,,Inédit Nouveau”, nr. 166/2002); ,,Constantin Frosin măsoară lumea si societatea de astăzi cu privirea unei înţelepciuni a celui care refuză să dispere atunci când oamenii devin mai puţin umani” (Paul Van Melle); ,,textele tale sunt de o incredibilă calitate” (Jean Sagittaire, presedintele fondator al ,,Arts d’Oise”, 1993); ,,...această nouă operă, în care regăsesc completa măiestrie a limbii franceze si a prozodiei „( Roland Le Cordier, presedintele de onoare al Société des Poétes Français, 1999); .... . Nu e de mirare, prin urmare, că René Bonnet de Murlive îl asemuie cu Jean Dorat, eruditul Pleiadei Franceze, numindu-l ,,Primul francofon din România, pentru care franceza este o altă limbă maternă, original poet, îndrăgostit de Franţa si de limba franceză” (în: Préface la antologia La Brigade, Éd. Arcam, 2002),iar alţii cu Laforge etc.
Foarte dificil de deslusit în toate tainele sale, întrucât poetul Constantin Frosin e dublat de filosoful, esotericul, omul de cultură cu bogate lecturi, traducătorul Constantin Frosin, discursul său poetic nu poate fi încadrat într-o direcţie anume, într-un curent sau orientare literară. Ceea ce se observă de la o primă si atentă lectură, este tocmai această asezare a lui dincolo de orice limitare, mai exact, în sfera libertăţii totale de exprimare si utilizare a limbajului poetic. Sensul profund al celor exprimate trebuie căutat în adâncuri, nu la suprafaţa adesea înselătoare a cuvântului, ori aceasta presupune înarmarea cu instrumentele cele mai fine de analiză. Căci Constantin Frosin te poate însela prin suprafeţele versurilor lui, adâncimile însă scot la suprafaţă un poet fără niciun fel de complexe, de graniţe lingvistice, un poet care aparţine lumii.
Elegiac, clasic prin structură si educaţie, el creează un univers poetic de mare sensibilitate, muzicalitate si rafinament, balansând continuu între sobrietate si ludic, gândirea sa paradoxală, fiind armătura de neclintit a acestora. Spaţiile aparente pe care le cutreieră eul poetic sunt cele ale frumuseţilor senine, miraculoase, ale naturii, sau cele ale iubirii ca unic pansament si con de speranţă a lumii aflată în degringoladă, tocmai pentru că nu poate vedea minunile ce se petrec în fiecare zi sub ochii ei, ci numai zgura. Întotdeauna însă ele sunt dublate de o încărcătură filosofică, uneori ezoterică. Căci tematica centrală a acestora e una existenţială, metafizică. Timpul si curgerea sa, Infinitul si raportul cu Creatorul, Viaţa si Moartea, Realul si Irealul, Destinul si Hazardul, Aici si Dincolo, Iubirea si Iluzia, Golul creaţionist-Golul interior, Dumnezeu si Creaţia Sa sunt dimensiunile filosofice ale poeticii sale existenţialiste. Este o poezie plină de speranţă, de un umanism si o bunătate contaminante, dar, în acelasi timp, o poezie gravă care te obligă la reflecţie privind existenţa umană raportată la Divinitate. Topos -urile si simbolurile te poartă cu gândul spre alte lumi, pline de armonie si încântare, ce aminteste de clasicii greci, dacă discursul poetic - lăsat să zburde în vers liber - nu ne-ar aduce în prezent, la toată nelinistea lumii în care trăim. Eul poetic e astfel mai totdeauna dedublat, dar nici Celălalt nu-si găseste locul si atunci se întoarce în eul din care plecase, căci încrederea este mai totdeauna erodată de îndoială si vrea certitudini. Ironia, autoironia, paradoxul, calamburul, parodia, jocul, ludicul, teatralizarea, umorul, nihilismul, interogaţia sfredelitoare sunt câteva din instrumentele poetice utilizate de acest Don Quijote al secolului nostru, ce caută cu obstinaţie sensul ultim al cuvântului, revelarea sensului lumii, manifestându-si, înainte de toate, setea de iubire si de cunoastere.,,O personalitate si o operă pline de faţete!” – cum afirma Catherine Bankhead . Intrat în jocul lui, îl descoperi, rând pe rând, sub diferitele sale măsti poetice: romantic si afectat de iluzii, lucid si asediind realul, introspect si ironic, muzical si pictural, rece ca lama unui brici si raţional, duios si uman, religios si nelinistit. El plonjează din real în imaginar si invers cu o lejeritate dezarmantă, cele două dimensiuni pierzându-si adesea limitele, încât nu e deloc simplu să-l urmezi în plecările si revenirile sale. Oglinda, Umbra încadrează aceste evadări continue. Asemeni pictorului care intră si iese din tablou, el intră si iese din oglindă ca simbol al trecerii dintr-o dimensiune în alta. Topos -urile poeticii sale nu sunt legate de un spaţiu anume, ele fiind cele generale ale umanităţii. Sonete sau poeme lungi cât un volum, haiku-uri sau poeme în vers alb, versurile sale - meditaţii asupra existenţei umane - ne invită într-un labirint plin de enigme. Disperat, acid, nihilist si debordând de încredere, interogativ-filosofic si exclamativ, retoric si incifrat, romantic si de o terifiantă luciditate, melancolic si gânditor profund si teatral, plin de entuziasm si golit de iluzii, el este preocupat continuu de problematica existenţei umane.Imagini splendide si metafore rare sunt însoţite de o simbolistică cu largi semnificaţii: Stix, Charon, Infinitul, Destin, Cartea Destinului, Spaţiu, Moartea, Paradis si Infern, Noaptea, Absenţa, Tristeţea, Singurătatea, Paradisul pierdut, Marele Anonim, Apollo s. a. - scrise cu majuscule.
Titlurile volumelor, în traducere în limba română, reflectă prin metaforele ce le poartă, diferitele paliere ale liricii sale: poezie filosofico - metafizică, poezie existenţială (Cuvinte de trecere, Pentru totdeauna), poezie filozofico-religioasă, moralistă (Mai aproape de Dumnezeu ca niciodată; În căutare de înger;), poezie filosofică de dragoste(În timp ce te iubesc; După dragoste, ....; Unui suflet frumos), poezie filosofico- ludică (Poezii amuzante cu ticuri), poezie-experiment (Poeme sub-realiste), poezie imnică (Imn Armoniei), poezie de omagiere (Între lăută si marmură).
Haiku-urile sale ( volumele: Ikebana în firimituri, Mai aproape de Dumnezeu ca niciodată;Cocosată, interogaţia) - adevărate poeme aforistice, bijuterii foarte fin lucrate (,,Quelles sont ces ténèbres / qui se tiennent derrière la vie ? Quelque ombre au tableau…” ; ,,Toujours en attente / jamais éternelle, / la vie s’égare au passage” , ,, Fêlé, le doute / s’arrache au provisoire, / mais colle davantage aux certitudes” , ,,L’arbre se fait brouillard / la route se recouvre d’impasses, / mon âme, de déserts ”) -, i-au adus unele dintre cele mai elogioase aprecieri.,,Stăpânirea limbii franceze îi permite să se joace cu cuvintele: le plasează, asociază, descompune…. Căci este vorba, într-adevăr, de o muncă de giuvaergiu”- notează Joël Conte în Prefaţa la antologia En quête de l’ange(Editura Pallas, Focsani, 2004); ,, Autor al unei serii de haïku-uri moderne, unde gândurile profunde, ideile, zboară din pagină în pagină” - sesizează Michèle Pichery (directorul revistei ,,École de la Loire”, 1994). Roberto Pasanisi (directorul revistei ,,Nuove Lettere”), referindu-se la volumul Bossue, l’interrogation, remarcă extraordinara muzicalitate a versurilor, cu efecte de polifonie, ce-l apropie de Verlaine si simbolism, un simbolism dual însă, ontologic si metafizic: ,,Muzicalitateaverlaineană a versului, bogatasubstanţăexistenţială si filosoficăa temei, a problemelor abordate, aerul de usurinţă în dictareconspirăpentru a face din acest volumomică bijuterie, o gingasă floarede seră din bogata grădinăapoezieifrancezecontemporane. " Dorinţa de Absolut, de revelare a acelui Tată Atotcreator, ce pare absent, indiferent faţă de creaţia Sa, străbate toate interogările si frământările existenţiale ale eroului poetic (,,Peut-on se dire seul/ Tant que Dieu est là?/ Sur quoi Veille l’Eternité?”; ,,L’Homme... se trompe-t-il/ de vie ou de Mort?/ Dieu fait la sourde Oreille”).
Poezia de dragoste este un alt teritoriu de rezistenţă a liricii lui Constantin Frosin. Este o iubire marcată de trecerea timpului (,,temps raté”, temps manqué”), de trecerea propriei vieţi a eroului poetic (,,ma vie passée”), de melancolie si singurătate, căci iubita rămâne prinsă în ireal si iluzie. Setea lui de iubire (,,soif d’aimer”) se transferă astfel în alt plan, cel astral. Oglinda nu mai cuprinde cele două chipuri împreunate (,,C’était écrit ?.../ Une couche de glace/ sépare nos deux miroirs”- En queue de piano). Cântecele sale de iubire au uneori toate ingredientele romantismului sau simbolismului, absenţa iubitei multiplicându-se în mii de faţete ( Est-ce vrai que c’est faux?) , eroul poetic sfârsind golit de speranţă, se retrage în sine, trecând într-o altă dimensiune (,,je sombre / où règne l’Ombre”- Pour deux sous). Dialogul cu Celălalt Eu e o formă de a iesi si evada din real, formula utilizată fiind una imperativă (,,Va ton chemin / me dit l’Autre // Va ton chemin / à l’encontre du Destin”- Licenciement), finalul fiind cel cunoscut-necunoscut ( Qui va là? / surgit le holà / À l’autre bout / la fin de tout”- Après coup). Eroul poetic nu-si iartă înfrângerile, drept care se priveste cu ironie, îsi sfichiuie orgoliul (,,Narcisse veillard”). Imaginea Corbului poesc este magistral prinsă într-un poem intitulat C’était comme hier (,,Hier soir (je n’étais plus ce monde) / Dans mes orbites creuses s’engouffra / Un vol de corbeaux. Leur plan immonde / Visait à mettre à mort la foi”), simbolistica sa rămânând aceeasi: croncănitul ameninţător al sfârsitului, al Trecerii spre care ne îndreptăm cu toţii. Asadar, o poezie de dragoste cu puternice accente metafizice.
Omagiul adus lui Brâncusi prin volumul Entre le luth et le marbre se încadrează foarte bine proiectului poetic frosinian asezat în plan larg universal, căci toate sculpturile-idei din planul creaţiei inegalabilului sculptor devin idei-simbol în creaţia sa poetică. El priveste toată această simbolistică din perspectivă filosofică, conotaţiile găsite fiind de mare profunzime a gândirii si de subtilă liricitate. Brâncusi, numit ,,Poète-Sculpteur”, este artistul care deţine arta de a prinde lumina si a o face captivă în opera sa, care reface drumul imens al Genezei ( La rosée en prend de la graine). Simbolistica utilizată te poartă în lumi mitice: Masa Tăcerii (,,Table du Silence”) - Casă în Absolut (,,On célèbre ceux qui n’ont eu peur de mourir”- La pierre qui parle; ,,Nous montre que vivants et morts sont à l’étroit”- Facettes de la chimère ), dar si locul de unde vin si pleacă muritorii spre alte dimensiuni; Coloana Infinitului (Colonne sans Fin) – desfiderea Infinitului; soarta noastră ce tinde spre dimensiuni astrale (,,Supporte le Ciel, illumine la Verité”- Des hauts et des bas); Poarta Sărutului (,,Porte du Baiser”), dincolo de care, de o parte se află Paradisul, de cealaltă, Infernul (,,Son seuil a pour fondement le centre de la Terre / C’ est à nous d’accepter ou non l’Infini”- De part et d’autre); Pasărea (,,L’Oiseau”) –zborul spre alte dimensiuni, astrale (,,le vol sacré / Vers le Paradis des Hommes, où tout est beau”- En quête de soi), dar si pana poetului, inspiraţiei.
Reputat scriitor francofon, traducător, cărturar, fondator de publicaţii si de instituţii cu profil francofon, neobosit susţinător al unor idei culturale de integrare europeană prin valorile proprii fiecărei naţii, Constantin Frosin face si reface, cu migală si încredere, noi punţi ale României spre lume, spre acea Europă unită în care diferenţele sunt zestrea pe care fiecare ţară, cu atât mai mult România, le adaugă la patrimoniul cultural si literar general al acesteia, îmbogăţindu-l. Laurent Fels (poet, critic literar, profesor la Universitatea din Luxemburg, membru al Academiei Europene) îl consideră, pe bună dreptate, ,,apărător al Francofiliei” ce ,,trudeste pentru abolirea frontierelor literare si culturale în lume, care practică încă, foarte adesea, segregaţia”, iar René Bonnet de Murlive,,,O eminentă personalitate a României, cunoscută în Franţa si în tot spaţiul Francofoniei” (....).
|
Catinca Agache 6/13/2013 |
Contact: |
|
|
