Scrisori personale : Despre frustrati si starea lor manifestă
Dragii mei,
Nu stiu cum se face, dar de când ne-am pomenit aci, în poala Carpatilor, tot trăncănim câte în lună si stele, fără să fim în stare să punem măcar ceva la cale spre binele nostru, al tuturor.
Să facem si noi în asa fel încât să fim asemenea celor pe care îi bârfim, uneori pe bună dreptate, alteori de-aiurea. Spun asta pentru că, pe de o parte, Dumnzeu stie cum am fi putut fi altfel, câtă vreme, pe meleagurile în care ne-a asezat Cel de Sus, au venit cam tot ce putea veni (de la asiatici până la cei de peste ocean), au luat (nu glumă!) apoi au plecat. Probabil de aci si expresia lui Preda, din Morometii: ,,N-am! Iar dacă n-am, nu am! De unde să dau dacă nu am?’’ ...Dar ne crede careva?! Pe de altă parte, parcă prea le dăm nas tuturor din exterior, cantonându-ne într-un fel de văietat nejustificat aici, pe plan intern. Plouă un ceas, două, ies din matcă râurile si cade cocioaba improvizată (ce-i drept, banii pentru o casă adevărată au fost investiti în moartea ce va să vină mai nou de pe sateliti), punem ochii pe cer, blestemăm ca besmetici, apoi zmiorcăim (în ultimul timp, la ,,telembizor’’ cât să dăm satisfactie tâlharilor, chiar si cu ei însisi, din ce în ce mai sadici) sau cădem, de-aiurea, în fata altarului (evident, unul imaginar de la care doar cerem), fără a constientiza faptul că nici
Dumnezeu nu poate ierta nesimtirea (în discutie sunt doar cei ce o au în sânge, nu asa, ocazional) si nepăsarea. Si nici nu cred că ar fi iertat-o vreodată, câtă vreme înainte de ar fi făcut-O, noi, ăstia, nesimtitii, ar fi trebuit să o recunoastem. Iar chestiunea asta, cu a ne vedea mai întâi ,,parul din ochiul nostru’’ e cu neputintă. Oricând si oriunde găsim (sau inventăm), pe cineva pe care să aruncăm vina. Pentru confort, desigur, e mai simplu. E si mai profitabil să luăm pozitia ,,telectualului’’, a ,,înteleptului’’ (de margine de sant), ce priveste peste umeri, până hăt, dincolo de vârful pantofilor, si să proclamăm: ,,suntem si noi niste personalităti!’’. Si poate chiar suntem, mai ales că pădure fără uscături nu există, dar de ce să mai iesim si în drum?! ...Că pute!
În altă ordine de idei, nu tot românul stă la umbra dudului din care să-i cadă para mâlăiată. Nu în toti trecem prin viată ca gâsca prin apă, dănd doar ,,indicătii’’, din ,,indicătiile conducătorului iubit’’, pe care le-am sfintit, cu ,,responsabilităti’’, în omagii. Nu toti suntem ciorditori cum ne fac unii, altii... Nu de alta, dar ne-am fura ca chiorii si am ajunge într-o zi săpun pentru cine mai stie care natii. Într-un cuvânt, nu toti avem ,,genialitatea’’ doar la nivelul turului de pantaloni.
Dragii mei, după cele câteva rânduri introducere, un fel: (foaie verde de gurgui, mă urcai în deal să-ti spui, cum că musca muscului, ochi când rosii, când gălbui, de sub coada calului, rupse gura târgului), de cârlig, la tot ce vreau să spun, trebuie să reamintesc mai întâi spusa ,,înteleptului’’ Brucan, unul din arhitectii comunismului-totalitar, specializat, ceva mai târziu (de cine? Probabil că stiti si voi, nu trebuie să vă mai spun), în revolutii (că loviturile de stat nu dau bine, spre diminetile viitoarelor manipulări, atunci când vor cânta iar cocosii): ,,lumea se împarte în prosti si destepti’’. Personal, nu am crezut niciodată în ceva ce s-a vrut transant, radical. Uneori, nici măcar în conceptele cu structură filosofică (desi acolo e chiar gândire, nu glumă), tocmai pentru faptul că ele reprezintă expresia unei stări de extremă. În consecintă, nu pun pret nici pe bazaconia anterioară, dar dacă tot am amintit-o, musai, ca în ea, la lumea prostilor (las desteptii de o parte, oricum sunt putini si rari la vedere), as mai adăuga una a frustratilor. ...Si ei tot ,,telectuali’’! Ba chiar unii nevoie mare, câtă vreme au parcurs ,,din coperti în coperti, Omagiile’’ si, mai nou, cam toate aiurelile ce vin, strop cu strop, pe teava internetului (astăzi, ce-i drept, inventia secolului, multora, si scoală, si tată, si mamă! Cum s-ar zice, pentru ,,desteptii’’ acestui secol, din mileniul trei, noul Dumnezeu!). De aici, si ,,genialitatea’’ în a fi chiar ei marginea de sant despre care vorbeam noi mai sus.
Fratilor, sincer, ca să recunosc frustratul când îmi iese în cale, tam-nesam, ca tâlharul de pe timpuri, permanent la drumul mare (literatura de propagandă, de pe vremuri, l-a numit haiduc!!! E, asta e când vrei să scoti nemernicul basma curată), am căutat cuvântul în tot felul de cărti si dictionare. Cele câteva atribute, găsite ici, colo, cât să nu fie scosi definitiv din lumea în care ei colcăie, nu m-au convins. În realitate, din câte am văzut (după empiristi, ,,nimic nu a fost în intelect înainte de a fi în simturi’’), frustratul e aprope oriunde, în orice domeniu, pe fata pământului. Acolo, în locul în care s-a lipit (,,ca marca de scrisoare’’) sau în altă parte, răspândit ca praful din deserturi, el e vesnic în picioare, e cel ce pune mâna, dă din coate, culmea însă, mai tot timpul, fără rezultate. Asta însă nu-l împiedică să fie ,,uns’’, ,,ales’’ sau chiar ,,distins’’, chiar dacă nu trece de conditia unui permanent Târdel V. Limbric. Si el, ce-i drept, telectual-servitor în serviciul unui oarecare slujitor. Ori să fie o Cioc(ciolistă) pe scaunul de par-lamentat, sus, scaun de pe care, odată pusă, cu puterea în mână, scuipă, calcă în picioare chiar si pe mă-sa moartă. ,,Treci, fă, la produs! ...Chiar si pe lumea ailaltă, nu vezi ce greu o ducem?!’’ Doamne, fereste!
Frustratul e, din câte s-ar părea, sufletul mometului. El e puterea la vedere, tot el e si aceea din spatele peretilor. El împarte si reîmparte tot. Pune colo, în altă parte, chiar si creiere chircite de prin lume adunate. În consecintă, după cum e si folosit, frustratul ar fi un fel de prost mai răsărit. După mintea unei babe de pe la mine din sat, specialistă la datul în bobi, frustratul ar fi un fel de măgar parvenit, din preistorii, vremuri în care ar fi fost un biet iepure, si ăla pricăjit. După altii ce au în vedere progresul stiintei, tol el, frustratul, ar fi prostul, cu sigurantă, modificat genetic. Doamne, aci e aci beleaua dracu! Cu ăstia, ultimi, chiar nu e de glumit. De la porumbelul scos pe gură, până la a clipi din ochi, totul înseamnă gând de Târdel si Joitină pusă pe un permanent ,,profit’’. Spun ei, chiar dacă pute până si expresia, profit doar pentru om si bună-starea sa! De acord, a sa, da! Nu contează unde, fie chiar si pe vesnica centură, si frustratul si frustrata vrea putere, vrea să fie: Urinel si Urinela (helăuuuu!), Cioc(ciolista) cu V Limbric si sleatca. Să fie ei cei ce dau cu pumnul, să zică ,,asta!’’ si apoi ,,basta!’’. Si o fac cu usurintă când au, cam peste tot, marea si majoritatea. La concentrate-deconcentrate, frustărei, pe nasul, fina, pe târdelul încă nenăscut sau pe viitoarea Cioc(ciolista). Ăstia, ultimi, rezerva de cadre în frustrările manifeste viitoare.
Dragii mei, desi ar fi multe de zis, eu doar atât vă mai spun: feriti-vă de ei! Frustratii au si râie, au si pureci. Unii sunt pricopsiti chiar cu plosnite si păduchi (lati, din coclauri adunati). Ca să nu mai vorbim despre cei ce ar fi, după mintea lor, si trecut, si prezent sau viitorul noului viitor. Ăstia, pe deasupra, bonus, sunt plini si ,,de stiinte si de indicătii’’. Feriti-vă, că nu stiti care e chiar tartorele ăl bătrân! Si mare atentie!
Pe frustrati,
ca să nu-i găsescă moartea
cu creierul chircit,
se plimbă, asa, loază, prin lume.
Dus-întors,
la deal si la vale,
între un nord si-un sud...
Dealul lor e un fel de dus,
Valea, cică ar fi un fel de scurs...
Estul, Vestul l-au ascuns
Si atunci,
ca să nu-i găsească moartea
stând,
cu creierul...
pocit,
umblă asa, loază...
Între un nord si-un sud,
Dus-întors.
Musai!
|
