Cum l-am cunoscut pe Ivan Kancev
M-am decis sa petrec un sfarsit de saptamana la vecinii bulgari, intr-o localitate pitoreasca, fosta capitala medievala a Bulgariei. Am plecat de la Bucuresti cu masina, distanta pana la Veliko Tarnovo, destinatia mea finala, fiind sub 200 de kilometri.
Drumul relativ liber, vremea uscata si frumoasa au facut ca distanta strabatuta sa mi se para scurta. Surprizele placute s-au tinut lant. Au inceput cu hotelul cochet (mic, curat, amplasat aproape de centru dar plasat intr-o zona linistita). Hotarat sa cunosc nu numai latura turistica, altfel puternic mediatizata de promotorii locali, am intrat in cladirea Universitatii “Chiril si Metodiu”. In interior, agitatia specifica tuturor centrelor universitare. Patrunzand, cu emotia generata de aminitrea vremurilor cand eu insumi eram student, am fost socat sa descopar o lume necunoscuta mie, plina de alte surprize placute.
Culoarul parterului era intesat cu lucrarile studentilor. Crochiuri minunate erau atarnate de pereti alaturi de colaje, bazoreliefuri, sculpturi in ghips dar si in marmura sau piatra de Vrata. Toate operele expuse apartineau studentilor. Am urcat timid, dar curios, inca un etaj. Nimeni nu m-a oprit. Am continuat sa privesc, aproape cu evalvia ceruta de rigorile unui muzeu, lucrarile existente la nivelul intai al Universitatii de Arta. Pe simeze erau expuse, de asta data, in principal lucrari ale studentilor de la grafica si pictura. Si peretii scarii monumentale erau ticsiti cu lucrarile lor. Imi doream sa pot achizitiona macar una din acele minunatii. La etajul al doilea surprizele placute au continuat. Acolo expuneau studentii de la design si de la arta comunicarii. Totul a fost de-a dreptul socant, fapt pentru care am simtit dintr-o data dorinta de a intra in dialog cu tinerii studenti bulgari intalniti acolo, pe culoare. Afland ca sunt roman, am fost indrumat catre unul dintre profesorii lor despre care stiau ca studiase in Romania. Asa am ajuns sa-l cunosc pe Ivan Kancev.
Mai intai si-a dezvaluit fata joviala, firea deschisa si sincera. Ulterior am descoperit in persoana lui un artist plurivalent, un profesor si un om extraordinar, plin de dinamism si dedicat cu altruism promovarii artei colegilor lui. Lucru rar, nu ? Ce este insa extraordinar la Ivan Kancev, pictor, sculptor, sticlar si ceramist ? In primul rand, pentru mine, e faptul ca iubeste romanii. Tine legatura cu Romania in permanenta. Fostii lui colegi de studentie il invita la manifestari artistice de tot felul. La randul lui, Ivan Kancev ii invita in Bulgaria la schimburi de experienta, la tabere de creatie sau sa participe cu lucrari la diverse expozitii. De unde atata energie la acest om, aparent masiv ? Raspunsul gasit de mine este simplu. Din dragoste fata de ceea ce face.
Ulterior Ivan Kancev mi-a vorbit si despre centrele de arta de la Kazanlak si de la Gabrovo. Oferindu-se sa ma conduca cu Honda lui rosie, am constatat, cu ochii mei, ca peste tot exista muzee, dar mai ales ca exista artisti si spatii generoase de expunere. Cu alte cuvinte exista o viata artistica dinamica acolo unde nici nu te astepti. Intr-o alta dimineata m-a invitat sa cunosc si o alta cladire a centrului universitar din Veliko Tarnovo care s-a dovedit a fi un adevarat campus de nivel european, cu ateliere de sculptura mari, luminoase, cu geamuri uriase deschise catre un peisaj ca de carti postale. Pe drumurile Bulgariei vecine, Ivan Kancev mi-a mai oferit inca o surpriza. Radioul din masina lui era fixat pe un post romanesc care, in momentul pornirii lui, difuza pe unde lungi muzica populara. Nu l-a inchis, a continuat sa asculte, explicandu-mi ca, printre altele, si postul de radio ascultat in masina il ajuta sa-si pastreze cunostintele de limba romana deprinse in urma cu multi ani, pe cand era student in Romania.
Din vorba in vorba am aflat ca Ivan Kancev are doi fii, artisti si ei, desi acestia inca nu pasesc cu fermitate pe drumul greu al artei. Am cunoscut-o si pe sotia lui, profesoara pensionata care, asemenea lui Ivan, munceste. O familie uimitoare, condusa de un om uimitor.
Am plecat cu amintiri de neuitat din orasul Veliko Tarnovo care se dovedeste ca nu degeaba a fost odata capitala medievala a Bulgariei.
7 iunie 2013
Bucuresti – Veliko Tarnovo
|
Ioan Puiu Popescu 6/7/2013 |
Contact: |
|
|
