Despre libertatea libertătilor ...
.... si neamestecul ,,unsilor’’ în găleata cu jumări
Dragii mei,
O vreme, după ce am lansat volumul ,,Lacrimi si bani’’ sau ceturi peste plaiuri mioritice, subtilu sugerat de profesorul George Sorescu si împărtăsit de subsemnatul, am încercat să filtrez si altfel lumea, prin sufletul si mintea mea. Nu totul pare a fi macabru, nu totul este supus destrămării - mi-am zis - desi cunosc bine principiul termodinamicii, principiu conform căruia, ,,tot ce este structurat în univers tinde spre destructurare si dezorganizare’’. Cu alte cuvinte, mi-am zis că nu tot ce reprezintă o formă de energie ,,împachetată’’(omul este o astfel de structură) are caracter entropic. În consecintă, am părăsit constient planul realismului critic (loc în care urâtul din noi îsi face de cap) si m-am plasat, partial, în sfera frumosului manifest, convins fiind de faptul că o astfel de stare (imposibil de conceptualizat, de măsurat) poate fi, să zicem, un adevăr cu valente ce tin de context. Asa că am scris despre un fel de bine, usor ,,împănat’’ cu povestile noastre, lăsând la o parte marile carente umane.
Chestiune nu tocmai ortodoxă întrucât ar trebui să acceptăm în acelasi timp si în acelasi fel si urâtul, si frumosul. Adică să cântărim cu aceeasi balantă si să folosim aceleasi unităti de măsură si pentru bine, dar si pentru rău. În lumea formalizării, pentru un matematician, probabil, chestiunea ar fi una posibilă sau poate chiar banală. În planul ontologic, unde omul este variabila cu permanentă din primordii (aici infinitul nu îsi mai găseste locul), totul se complică. Mai ales dacă avem în vedere fie si numai structura emergentă, permanent flancată de versativitatea acestuia. ,,Fals!’’- mi-ar spune literatura contemporană continentală, în special cea de tip anglosaxon sau cea de peste ocean. ,,Binele învinge răul! Chiar si atunci când, cantitativ, e cu lipsă de măsură!’’
Câti însă, dintre noi, mai suntem în stare de a face neconditionat si din onoare, binele în sine? Bine pentru om si, evident, bine pentru omenire, că despre el, despre binele comun structurat universal, este vorba! Totusi, plasată într-un ansamblu holistic, îi dau si ei, literaturii respective, dreptate, câtă vreme atât ea cât si cinematografia din aceeasi zonă, în mare parte, sunt puternic angrenate în manipularea umană, fiind, evident, viorile de pe primul rând al orchestei în propaganda puterilor ce le patronează. Păi, altfel cum ar mai fi robotizat ele, marile puteri ale lumii, (indiferent de modalitatea de organizare, democratică sau totalitar-extremistă), omul oferindu-i doar iluzia, un fel de cer culcat aici, pe pământ, într-un viitor încă nestiut?
Fratilor, uite, de-aia expresia ,,banul e ochiul dracului’’ tinde să se conceptualizeze si să aibă valoare universală. ...Chiar si pentru papuasi, care mai practică încă schimbul în natură. Asa că si literatii, si cineastii, în genere, oamenii de cultură, s-au făcut (mai nou, se întrec în a se face) frate cu ăl de la putere. Tartorele, de! Preferă si ei osul de ros, în locul marginalizării.
Da, marginalizare, dacă nu, mai grav, moarte prin înfometare! Singura formă concretă si la vedere într-un stat democratic, cum este al nostru, al românilor strânsi între granitele unei tări functionale, mai ales la nivel fictional. De altfel, ce mai poate fi, în conditiile de astăzi, când globalizarea si-a arătat bine coltii, o tară sau un popor? Mai nimic, dincolo de adunătura căreia îi vorbeste telembizorul cu un scop si el bine preplătit. De cine? E, ghiciti si voi! Nu intuiti? Vă sugerez eu expresia: ,,aceeasi Mărie cu altă pălărie’’ , inventie lingvistică, aici, pe plaiurile mioritice.
Si ea, Măria cu altă pălărie, tinde spre universal! Nu de alta, dar, mai nou, ,,statul e în toate si în cele ce sunt si mâine vor râde la soare’’, oriunde pe fata pământului. El are teschereaua cu crăitari, el e cu ,,dă-i si ăstuia că e de-al nostru!’’ ,,Si dacă nu e?’’ – puteti întreba voi. Nu e si basta! Ce mare scofală, câtă vreme tot suntem prea multi si trebuie restructurată omenirea precum un SRL, de către niste actionari incompetenti. Pe de altă parte, tot statul e si cu joarda (pardon, arsenalul,) cu care s-a înzestrat (chiar cu voia noastră), arsenal (mijloc si scop) cu care ne plesneste tam-nesam, si pe ascuns, si la vedere, dacă cârtim în front.
Ce drepturile omului? Ce libertate în a gândi si a te exprima liber? (Cu exceptia bălmăjitului la cer si la orătăniile pământului, într-un pustiu în care poti chiar urla dacă te tin plămânii). Ce drept la proprietate sau la demnitate? Ce drept la viată decentă? Când e invocat binele suprem (cu sigurantă, pentru om. Care o fi ăla, domnilor?!), toate principiile anterioare dispar ca si când nici nu au existat vreodată. În această situatie, mai poti vorbi despre un bine?
Da, doar dacă ai intrat în cârdăsie cu orbetii si ai orbit si tu. În caz contrar, te întorci în antichitatea lui Platon si repeti spusele acestuia: ,,Ceea ce este este!’’ Altfel spus, în această lume a schimbărilor, a inconsistentei, există ceva real, comunicabil, în virtutea faptului de a putea fi comunicat, iar tu îl spui. Problema, după aceea, tine de auz că, dacă vorbesti la pereti, ti-ai stricat degeaba si creierasii, si coardele vocale, si tastele de la calculator. E, în această situatie, vreau sau nu, trebuie să mă întorc în lumea ce potentează surzenia, lătratul la stele, într-un cuvânt, răul. Să revin în lumea cacavelelor, a Joitinei, a lui Târdel, Sfârlogel si Urinelei (helăuuu!), si a multora ca ei, lume de care parcă am fost blestemat să am parte. ...Si de care să nu mai scap!
Dragii mei, sunt convins că nici voi nu le-ati dus dorul, câtă vreme am încercat să-mi văd de ale mele. ...Însă am putut? Nu! Nu câtă vreme cacavelismul se reinventează, renaste, se metamorfozează, din dracul gol puscă, în îngerul cu chip de om ce dispretuieste zâmbind artistic?! Doar sunt consiliati de profesionisti cu renume! Noi, muritorii, într-o vesnică amorteală a mintii, ne pricepem cum nu se poate mai bine, să punem ,,pret pe dispretul lor’’ si să îi aruncăm acolo, sus, dreapta si stânga împăratului, un fel de ,,unsi’’, ,,alesi’’, ba chiar ,,distinsi’’. ,,Riscurile democaratiei!’’, zic unii, carentele acestei orânduiri, spun altii. Nesansa de a te fi născut în această lume a destrămării si frângerii de sine, spun si eu, mai ales atunci când dau în clocot. Revenind, cacavelismul odată recosmetizat (din patru în... cinci ani, în saloane ,,Style’’), se pune în miscare, se rostogoleste, iar odată cu el si muritorul ce îsi plăteste cu vârf si îndesat ,,desteptăciunea’’.
Asta e! Cine, Doamne, iartă-mă, ne pune să fim asa destepti?! Mai bine prosi, că tot se zice că ei, prostii, nu simt nimic. Nici măcar durerea! Iar dacă se întâmplă (rar, evident!), ea, durerea, devine un fel de preludiu la orgasmul colectiv, manifest, ca în versul poetului rostit de toti în copilărie: ,,noi vrem pământ’’ Păi, am vrea, dar si cu pământul ăsta nu e asa cum crede muritorul care dă cu sapa până îi ies ochii, ca în Evul Mediu. Esti în stare să pui de o ,,arogantă’’ cu alesul sau cu servitorul de serviciu, ai si tu osul de ros, altfel stai cu ochii pe cer si te sfădesti cu Dumnezeu pentru secetă si lipsuri. Da, cam asta e si nici că poate fi altcumva cât timp, oriunde te-ai adresa, aici, la noi, pe pământ (justitie, institutia ,,X’’, organul ,,Y’’ etc), fie nu ti se răspunde, fie primesti răspunsuri diferite de la o zi la alta, la aceeasi adresă, aceeasi plângere (chiar si penală!), din partea aceluiasi ,,dis-pus’’ să-ti răspundă. ,,Dovada! Cazuri concrete!’’ îmi cereti voi, ,,altfel bati câmpii fără să sti ce bati’’. Vă asigur de contrariu mai ales de când m-am apucat să număr personal copacii taiati ilegal de pe dealul Bujorăscu, din perimetrul Ocolului Silvic Motru.
Îi inventariez pentru că cei care ar fi trebuit să o facă sunt doar servitorii de serviciu la usa ,,unsului’’ în scaunul stătutului, pe banul boborului. Când voi termina, vin cu situatia, cu lista. Vă dati si voi cu părerea despre ce vom mai respira într-un mâine, dacă vom mai respira. Că dincolo de părere, un fel de alba-neagra, un fel de uite nu e, câtă vreme chiar si coana Joitina e si ea în toate, în cele ce sunt si a celor ce de când lumea măsluiesc dosare... E!... Si nu e de colea! Urinela, asemenea! Iar Târdel, pe post de servitor, un fel de slugă la dârloagă, îsi face mendrele. Bate tot ce îi stă în cale! (doar stiti că mi-a rupt coastele, mamei i-a spart capul în văzul tuturor, iar cei care ar fi trebuit să... mâlc!), taie (copacii, am vrut să zic, de prin pădurile despre care am pomenit, dar si-ar înfinge cutitul oricând pe la spate în spinarea oricui), spânzură (la comandă), mai ales acum, de când orbul găinilor si surzenia a cuprins cu dragoste tărisoara ce încă se mai numeste România. Mda, orbul găinilor si surzenia, molimă a dracului, nu glumă! Când e la un adică, nimeni nu se bagă, nimeni nu poate!
Domnilor, ce ti-e si cu libertatea libertătilor si neamestecul ,,unsilor’’ în găleata cu jumări. De altfel, ce atâta osteneală pe ei, dacă ele, jumările, sunt servite, elegant, pe tavă, de argati sau duse la gurită, de domnite cu rochitele în sapte ite. ,,Trai, nineacă, pe banii poporului!’’ bine boborizat! – că nu degeaba a lansat maestrul sloganul. Si pentru că tot am pomenit cuvântul dragoste, musai să spun că nu acest sentiment nobil ne alătură, ne împreună, ci interesul. Apoi tot el ne pune în conflict, în starea de a ne da arama pe fată, de a spune cine si ce suntem. Si, în definitiv, ce am putea fi?
În conditii de normalitate, de echilibru, nimic altceva decât un amestec de bine si rău cu potentări contextuale ce îsi revin singure în matcă. În caz contrar, doar un fel de sfârlogel în usă la bordel, pe post de papagal pentru o joitină si ea mocirlă din mocirlă. ,,Ce se naste din pisică tot soareci mănâncă!’’, zice românul.
Altfel spus, Joitină ai fost, joitină ai să mori, chiar dacă ti-ai pus ghilotei tanga si rochită în sapte ite, dorind cu disperare statutul prostituatei de lux, numai bună de servit desert, spre îndestularea ,,unsilor’’, târdeilor, sfârlogeilor si a celor care or mai fi fost, toti borfasi din popor. Că de, ,,pădure fără uscături nu e!’’ Importantă e libertatea libertătilor si neamestecul ,,unsilor’’ în găleata cu jumări. Ce atâta osteneală pe capul lor?!...Că doar sunt servite, elegant, pe tavă... Bă nene, mare minune si boborizarea asta!
Despre curve v-am mai spus câte ceva, dar am să revin. Nu de alta, dar prea sunt în toate si în cele ce ne calcă în picioare! Până data viitoare, să auzim de bine!
|
