Cu demonii lui Leonardo Da Vinci
Tocmai m-am întors din frumoasa Florenta care mi-a adus aminte nu numai ca noi, românii, suntem legati de italieni din mai multe puncte de vedere, inclusiv limba noastra de origine latina, dar si de temperamentul lor artistic atât de asemanator.
STARZ-TV este firma producatoare de cablu, întemeiata de unul din fostii patroni ai lui HBO, care s-a despartit de ei si si-a facut aceasta companie care acum este în competitie crescânda, chiar cu HBO-ul. Fara doar si poate, STARZ este socotita deocamdata ca decanul firmelor pentru cablu, dar nu pentru mult timp, caci mintile hollywoodiene au descoperit ca, totusi, anumite genuri de povesti care ar fi costat o avere pot gasi locatii si servicii profesionale chiar si în tari ca România. Pacat, însa, ca la noi e înca neclar în mintea multora care nu înteleg ca nu exista Turism far'de Cultura, ambele facând parte din Leisure Industry (Industria Timpului Liber) ce poate contribui, chiar 50% din venitul national al unei tari în dezvoltare. Cum adica, Europa de Est, Buda-pesta si Praga sa aiba peste 10 milioane vizi-tatori anual si România nu a!
Turnarea serialului s-a facut si continua sa se faca în regiunea Welsh din Anglia, deoarece locatiile originale din Florenta sunt prea în-chistate ca sa permita armatei cineastilor sa se desfasoare, în special ca scenografie interioara, dat fiind, de asemena, si protejarea elementelor autentice create de maestrii ca DaVinci, Michel Angelo si tot grupul monstrilor clasici de pe cele vremuri. Desigur, ca si bugetele reduse si asistentele autoritatilor locale ca, de altfel, si fondurile EU/Media, au contribuit la pozitionarea pachetului de afaceri, de îndata ce un proiect atât de special se iveste!
Pacat ca autoritatile române de pâna acum nu si-a dat seama de comoara pe care o ofera România atât geografic, istoric, cât si talent creativ. Faptul ca, mai recent, anumite productii minore straine au profitat de costurile de filmari reduse. Nu este de ajuns sa se creeze o industrie cinematorgrafica/TV care sa concureze global. Sigur ca premiile capatate recent de generatia noua a cineastilor români a stârnit atentia în directia României. Dar una e "poezia" si alta e planificarea si dezvoltarea unei industrii care sa concureze serios vis-a-vis de tarisoarele din America Latina, de exemplu.Nici noi nu suntem departe de a avea asemenea subiecte interesante si captivante dar, mai mult din cauza neîntelegerii ca si cultura nationala este o forta economica si nu numai tra-la-la, am fi capabili de un venit enorm din aceasta supra-structura care este splendoarea tarii noastre, România !
Ca sa nu mai spun la câte mii de oameni ar da de lucru si îmbunatati în mod bugetar localitatile alese din tara. Incidente din istoria Europei sunt înca fascinante pentru americani si, mai ales, cele din Europa de Est, renumita în cultura americana mai mult prin filmele cu Dracula – numai anul trecut s-au facut cca. sase filme, iar anul acesta trei deja sunt pe platou, cu acelasi personaj !
Iar România care poseda aceste "branduri", Dracula si Transilvania, nu profita cum ar fi trebuit de-a lungul anilor. Doar este parte din cultura anglo-saxona si nu din cea româna !
Florenta, si-a mentinut o reputatie aparte din cauza focarului cultural din perioadele Re-nasterii care ne-a lasat un tezaur artistic unic si care ne fascineaza si va continua si cu viitoarele genratii de-a lungul secolelor. Cât despre povestea lui DaVinci, putini sunt vizionarii multilaterali ale caror talente sa fie recunoscute de catre statul si societatea economica locala, regionala si nationala care sa-i ajute financiar sa se salte si sa poata atrage si pe altii din afara care actioneaza si ca magneti atragând multitudinea.
In cazul lui Vinci, întruchiparea lui ca un rebel multi-talentat care pe parcursul mis-culatiunilor politice din acele timpuri a fost recunoscut ca un geniu ce nu poate fi sta-pânit de nimei decât de muzele lui. Ceea ce trebuie sa recunosastem ca acestea nu apar singure, ci ele sunt acompanite în parte si de demonii celor dotati atât ca talent, sau cu configuratia unui corp si frumusete estetica aproape perfecta – femei, barbati sau copii – conform regiunilor de provenienta si cu exceptiile respective care au devenit legendare.
In anii lui DaVinci, ca si pe timpurile grecilor si romanilor, configuratia corpului omenesc era adulata, iar mintea, depinzând de circumstante si inovatii extraordinare, ca ale lui DaVinci, un talent multilateral care refuza sa se supuna unor protocoluri sterile impuse de Vatican sau bogatasi. Asta nu a însemnat ca nu a trebuit sa recurga la siretlicuri ca sa atraga atentia ducelui de Medici sau a comerciantilor care au riscat sa intre în conflict cu alte familii mari ca Borgia, pentru ca toti vroiau sa profite de pe urmele acestor talente uluitoare, în ciuda claselor societatii!
Cum, adica, unul din gloata, chiar foarte ta-lentat, sa fie "acaparat", elevat, ca sa poata sa fie acceptat în rândurile pricopsitilor a Mai rar, dar nu imposibil.
Sa revenim, însa, la Demonii lui DaVinci - (DaVinci's Demons), noul serial care acum urmeaza dupa Borgia. Odata lansat la Flo-renta, unde DaVinci s-a nascut si a crescut si de unde a stârnit atâta controversare, dat fiind refuzul lui de a se conforma cu protocolurile rigide impuse de Vatican si lacheii acestora, serialul va fi distribuit pe mapamond via a peste 250 de canale TV si e produs de 20th Century Fox si BBC, worldwide. De luat în vedere, însa, ca nici producatorii, regizorul si nici scenaristii nu pre-tind ca aceasta prezentare este o redare documentara sau docu-drama asemanatoare adevarului istoric ; este doar o interpretare a ceea ce s-ar fi putut întâmpla pe timpurile acelea, dupa o documentare apriga si cât mai aproape de adevarul istoric, chiar pâna la 95% – daca nu chiar si mai mult – este o vizi-une a scenaristului/regizor si co-producator David Goyer, renumit pentru subiecte de mare succes ca Batman, Superman etc.
Oricum ar fi, este fascinant sa urmarim si sa fim coplesiti de natura predispusa divertismentului, neavând, de altfel, de unde sa dibuim mai mult decât ceea ce a fost des-coperit în anii depusi de cercetatorii istoriei si asamblat într-o costumatie a modei de atunci, care ne fura ochii si imaginatia de cum ne-am fi comportat si noi în acele timpuri a
RA: David, dec e tocmai DaVinci si nu alte subiecte mai noi a
DG: O întrebare buna...adevarul este ca m-a preocupat ideea înca de când aveam 8-9 ani, când am fost introdus lui Mona Lisa si când, mai târziu, am descoperit cine a pictat-o si, ca în plus, a fost si un inventator de seama, mi-a ramas în suflet.
Pe de alta parte, nimeni n-a explorat asa cum s-a facut cu alti maestri din timpurile acelea si m-a tentat sa fac o încercare. Doar s-a facut mai rcent BORGIA, ROME etc., dar multi aici n-au stiut despre DaVinci.
Spre surpriza mea, firma de cablu STARZ-TV a cazut de acord ca sa se creeze acest mini-series si, deci, ce am realizat este viziunea mea de cum s-ar fi întâmplat datorita timpurilor acelea.
RA: Cum a fost selectionarea actorilor a
DG: Mai întâi am vrut sa prind perioada tineretii lui, nu cum multi îl tin minte ca un om batrân cu barba. O favoare a unui accent european decât american, cum e si normal- si faptul ca, neputând filma interioare în Mu-zeele din Florenta, cât si limita spatiului ex-terior, dat fiind spatiul si prezervarea originalelor, ca si fondurile alocate de European Union, am gasit ideal sa facem proiectul în regiunea Welsh din Anglia, care are un studio de filme enorm. Asa ca actorii alesi sunt englezi sezonati. Dar nu va dura mult ca si restul globului sa-i admire dupa acest serial care apeleaza vârstelor de la liceu în sus.
RA: In mod special, nu am putut omite faptul ca actrita principala Laura Pulver sea-mana "leit" cu super-starul Angelina Jolie. Un fenomen foarte rar chiar si în lumea cinematografiei. Oare asta a contribuit la alegerea ei a
DG: Nu. Deloc. E talentata si s-a evidentiat în multe productii facute mai ales în Anglia. Am avut nevoie ca sotia lui Cosimo de Medici sa fie foarte frumoasa. Iar asemanarea ei cu Angelina este o coincidenta. Precis ca, pâna acum, n-a fost "recunoscuta" ; dupa acest serial, îsi va lua avântul publicitar global si va fi bombardata ca atare.
RA: Ceea ce e mai mult un blestem, decât o blagoslovire, ca sa fim drepti.
DG: Asta cam asa se întâmpla cu orice success, care pare ca a venit subit, lumea ne-stiind de anii de sacrificiu si munca depusa de artistii creatori.
RA: Corect! E ceva mai special ce-mi poti divulga despre episoadele urmatoare a
DG: Sa nu râzi, dar mi s-a nazarit ca atât DaVinci, cât si Vlad |epes Dracula sunt contemporani si numai sase zile cu calul de la Florenta la Transilvania. De ce nu ar fi pu-tut sa se întâlneasca a Asa ca vara asta ne du-cem în România sa tatonam posibilitatile.
RA: Seriosa Sper ca n-o faci pentru ca te-am influentat eu fiind de origine româna a
DG: Nici chiar asa...poate mai încolo, seri-os, însa, nu crezi ca s-ar fi putut întâmplaa
RA: Cu viziunea asta a ta se poate întâmpla orice ... când te-ai hotarât, suna-ma si poate pot sa te atentionez cu niste treburi si sa-ti economisesc niste dureri de cap.
DG: Buna idee. Sa ne vedem dupa ce ne întoarcem la Los Angeles.
Cred ca ne-am despartit cu impresia ca fiecare din noi are ceva important de îm-partasit când ne vom revedea.
ce prin intermediul filmului, este tot atât de veche ca filmul însusi. Primul film despre patimile si rastignirea lui Christos a fost realizat în 1897, la New York - The Passion Play. În fata filmelor biblice însa, de cele mai multe ori spectatorii ramân nemultumiti: unii pentru ca filmul adauga scene care nu sunt în Bi-blie, iar altii pentru ca filmul nu le-a oferit ceva nou.
Nasterea, ca poveste pe ecran
Povestea nasterii (The Nativity Story) este cel mai recent film mare realizat despre nasterea lui Iisus. A fost lansat pe marile ecrane în 2006, fiind proiectat si la Vatican în fata a peste 7.000 de spectatori. Pentru prima data în ultimii 50 de ani, un studio mare - New Line Cinema - a pus în joc un buget urias pentru a realiza un film biblic necomercial. Povestea nasterii nu a stârnit controverse ca Patimile lui Christos (The Passion of the Christ) si astfel a pierdut din start sansa de a-si asigura numarul de spectatori sau încasarile realizate de Patimile lui Mel Gibson.
Dupa o documentare de 11 luni, cu scopul pastrarii acuratetei istorice, scenaristul Mike Rich a recunoscut ca a fost intimidat de sar-cina completarii golurilor din Evanghelii. În conditiile în care nasterea lui Iisus este prezentata succint în cartile lui Matei si Luca, „scopul meu a fost sa ma asigur ca toate acele scene ,cele imaginate de scena-rist - , erau compatibile cu scrierile lui Matei si Luca"2 - a declarat Rich. Catherine Hardwicke, regizoarea filmului, s-a straduit ca scenele filmate în Italia si Maroc sa corespunda textelor biblice, decorurile si casele din Nazaret fiind reproduse astfel încât sa reprezinte cât mai fidel cadrul original.
Povestea nasterii urmareste calatoria lui Iosif si a Mariei spre Betleem, în paralel fiind prezentate calatoria magilor si planurile regelui Irod de a scapa de un posibil rival la tron. Filmul a urmarit mai degraba detaliile umane ale povestii nasterii lui Iisus, accentuând mai putin latura supranaturala a evenimentului (vizitele îngerului, de exemplu). Maria (interpretata de Keisha Castle-Hughes) este o adolescenta frustrata de faptul ca parintii i-au aranjat o casatorie cu un barbat pe care abia îl cunoaste.
O prestatie apreciata de public a avut-o tâ-narul Oscar Isaac, în rolul lui Iosif. Descris laconic de evanghelistul Matei, prin adjectivul „drept"/„neprihanit" (Matei 1:19), Iosif prinde viata ca personaj complex, sot îngrijorat si tata.
„Fiecare replica a sa este consistenta si indica dragostea lui pentru Maria"3 - observa Lori D'Augostine, în cronica realizata acestui film. Una dintre replicile memorabile ale lui Iosif este întrebarea retorica: „Cum sa cresti un asemenea copila"
Filmul abunda în aluzii la texte biblice care depasesc cadrul restrâns al istoriei nasterii. Într-o secventa, Iosif striveste capul unui sarpe - aluzie la textul din Geneza 3:15, iar imaginea frângerii pâinii sugereaza jertfa lui Iisus de mai târziu.
Evanghelia dupa Zeffirelli
Italianul Franco Zeffirelli „a consacrat în media o noua evanghelie, a cincea" - afirma Stephenson Humphries-Brooks, profesor de studii religioase. Se referea desigur la mini-seria de televiziune Iisus din Nazaret (Jesus of Nazareth, 1977), o coproductie anglo-italiana de 6 ore si 20 de minute, care a de-venit versiunea „canonica" cinematografica a vietii lui Iisus.
O buna parte din succesul miniseriei i se datoreaza, însa, carismaticului interpret al lui Iisus, actorul Robert Powell.
Viata familiei lui Iisus este completata, în scenariul scris de Zeffirelli si Anthony Bur-gess, cu detalii numeroase nementionate în Evanghelii. O parte din material se bazeaza pe legende târzii, în timp ce unele aspecte sunt pura fictiune.
Iosif este prezentat ca un om blând, care iu-beste copiii si îi învata secretele tâmplariei în micul sau atelier din Nazaret.
Maria (interpretata de Olivia Hussey) apare ca o persoana pioasa, fiind în opinia lui Hum-phries-Brooks „cea mai frumoasa Mama a lui Iisus care a fost portretizata pe ecran". Zeffirelli a inclus în film secvente cu logodna si nunta lui Iosif si a Mariei si a încercat sa creioneze un tablou detaliat al comunitatii nazarinene, cristalizata în jurul sinagogii locale. Detalii, precum prezenta Anei, mama Mariei, sau discutia lui Iosif cu rabinul, în contextul sarcinii inexplicabile a Mariei, nu se regasesc pe paginile Bibliei, însa îl ajuta pe spectator sa înteleaga mai bine contextul, dimensiunile sociale si spirituale ale episodului nasterii.
În secolul al XXI-lea, cultura generala se formeaza predominant prin privit si mai pu-tin prin citit. Cartile nu au disparut, dar interesul publicului pentru lectura a scazut, comparativ cu generatiile anterioare.
Fenomenul lasa amprente în interiorul di-verselor confesiuni crestine, tinerii prefe-rând sa vada un film decât sa citeasca o carte despre viata lui Iisus.
Astfel, productiile cinematografice devin sursa de formare a culturii biblice. Filme precum The Ten Commandments (1956) si The Greatest Story Ever Told (1965) au ofe-rit imagini care au stat la baza constructiilor mentale ale unor generatii de spectatori, cu privire la istoria poporului evreu si a crestinismului primar.
Câte filme, atâtia Iisusi
O parte dintre filmele cu subiecte biblice reflecta fundamentalismul crestin, fiind gândite si create ca „sa învete, sa conver-teasca, sa reafirme credinte si sa mântuiasca" - dupa cum rezuma autoarea Shirley Ruth Steinberg, de la Universitatea McGill (Montreal). Dincolo de acestea totusi, exista o lista lunga de adaptari cinematografice ale vietii lui Christos care se abat de la istoria biblica.
Actorii poarta costume specifice epocii, de-corurile sunt realizate pe baza unei documentari serioase privind constructiile vre-mii, iar scenele sunt filmate în peisaje din Orient. Spectatorul pasiv e determinat sa creada ca detaliile corespund realitatii întru totul, desi, adesea, filmele despre viata lui Iisus contin evidente detalii fictive.
Uneori, Iisus dobândeste, sub bagheta regizorala, chipul unui om prea obisnuit, cu sentimente fata de sexul opus (unii au explorat ideea relatiei dintre Iisus si Maria Magda-lena), sau frustrat pentru ca nu are libertatea unei vieti personale, fiind destinat împotriva propriei vointe unei cauze prea înalte (cazul filmului Ultima ispita a lui Christos - The Last Temptation of Christ -, adaptat dupa romanul omonim al grecului Nikos Kazantzakis). Detaliile de acest gen nu numai ca nu se regasesc în textul biblic, dar contravin flagrant istoriei biblice.
Adaptarile cinematografice, la fel ca picturile sau creatiile literare, reflecta menta-litati si preocupari sociale ale perioadelor în care au fost realizate. Primele filme despre Iisus s-au limitat la reproducerea detaliilor din Evanghelii.
În functie de schimbarile sociale, biografiile cinematografice L-au interpretat pe Iisus adaptându-L idealurilor si credintelor timpului. Pier Paolo Pasolini a adus pe ecran un Iisus reformator (Il vangelo secondo Mat-teo, 1964), în timp ce Tim Rice si Andrew Lloyd Weber au stârnit reactii adverse în lumea crestina cu muzicalul Jesus Christ Superstar (1973), cu un Iisus apropiat mai degraba miscarii Woodstock decât portretului biblic.
Multe filme îsi cauta sursa de inspiratie în scrierile apocrife, în traditii si legende crestine, în operele de arta (Pieta, a lui Mi-chelangelo, sau Cina cea de taina, a lui Da Vinci) si chiar în alte filme pe aceeasi tema.
Când Mel Gibson a lansat, în 2004, Patimile lui Christos, presa a scris despre dezbaterile dintre teologi crestini, evrei si simpli cinefili cu privire la masura în care transpunerea de pe ecran corespunde realitatii biblice si isto-rice. Chiar Papa Ioan Paul al II-lea a intervenit în dezbatere, punctând ca „este exact cum a fost".
Cine priveste sa înteleaga!
Filmele sunt doar interpretari, asa cum sunt si picturile renascentiste, muzica marilor compozitori sau chiar tratatele voluminoase de teologie. Detaliile fictive ale scenaristilor pot face povestea mai usor de urmarit sau au rolul de a reflecta probleme si mentalitati contemporane (Color of the Cross, din 2006, aduce înaintea spectatorilor un afro-Iisus interpretat de un actor de culoare, în timp ce The Messiah, din 2008, realizat în Iran, prezinta o perspectiva islamica asupra lui Iisus). Dincolo de ceea ce se vede pe ecran, însa, sau de intentia unor regizori de a reda cât mai fidel istoria (Mel Gibson a mers pâna acolo încât le-a cerut actorilor sa învete replicile în limba aramaica), un Iisus portretizat pe ecran poate sa fie simpatic sau emotionant, poate sa ramâna o amintire pla-cuta, poate sa trezeasca interesul pentru a cunoaste mai mult.
Însa doar Iisus al Evangheliei poate sa schimbe viata omului, dându-i sensuri noi, nebanuite- si oferindu-i speranta vietii eterne.
________________________________________
1 Colleen McDannel, „Why the Moviesa Why Religiona" în Catholics in the Movies, Oxford University Press, 2008, p. 8
2 Scott Ross si Michele Wilson, „The Story Behind the Nativity", www.cbn.com
3 Lori D'Augostine, „«The Nativity» Bring Christ Back to Christmas", www.cbn.com
4 Stephenson Humphries-Brooks, Cinematic Savior. Hollywood's Making of the American Christ, Praeger Publishers, 2006, p. 81
5Shirley R. Steinberg, „Screening Jesus. Hollywood and Christonormativity" în Christotainment. Selling Jesus through Popular Culture, Westview Press, 2009
|
de Ray Arco - corespondentul nostru de la Holywwod 5/20/2013 |
Contact: |
|
|
