Samburele
Chiar si pacatul, cat e de pacat,
Are in el un sambure curat –
Cat de cazut e omul, si de greu,
Tot are-n el un chip de Dumnezeu…
Si-atunci, din necuprinsu-mi de nimic,
M-agat de Cel ce-i Bun, si ma ridic –
O palma, un genunchi, sau nici atat –
Dar nu raman in bezna, si urat …
Chiar si pacatul, cat este de greu,
Este uman, cum este Dumnezeu –
Preface ce e rau, in ce e bun -
Iubeste Dumnezeu, ca un nebun …
Chiar si pacatul, cat e de pacat,
Are in el un sambure curat –
Cat de cazut e omul, si de greu,
Tot are-n el un chip de Dumnezeu…
Fiti buni cu Iuda
Fiti buni, fiti buni cu Iuda, cu Iuda care rupe
O data, inca-odata, de zeci si zeci de ori,
Soldatii unor file, ce-au dezertat din trupe
Perfecte, din caiete - sa birui, sau sa mori –
Fiti buni, fiti buni cu Iuda, cand fisele-i marunte
Vi le aseaza-n fata, sa memorati mereu,
Sa puneti pasul mintii pe munte dupa munte,
Iertati-l ! Caci pe lume, de carne-i Dumnezeu!
Fiti buni, fiti buni cu Iuda, mereu daca va cere
Sa te invingi pe tine, ca sa invingi mereu –
Fiti buni, fiti buni cu Iuda, n-o face din placere,
Usor doar sa va para, cand ce traiti, e greu –
Fiti buni, fiti buni cu Iuda mereu de va pretinde,
Mereu de va impinge, mereu, mereu, mai sus –
Numai acolo-n ceruri, mai este azi, merinde,
Pentru aceia care mai fac ceva de spus –
Fiti buni, fiti buni cu Iuda, profesorul, perfectul,
Ce inca va mai cere sa fiti, cumva, perfecti,
A fost si el, odata, neputincios, de-a dreptul,
Si a platit cu chinul o paine intre drepti –
Fiti buni, fiti buni cu Iuda, caci stie unde duce
Perfectiune asta, de a rata mereu,
Acolo unde lumea e toata pe o cruce,
Si o salveaza numai nebunul Dumnezeu !
Fiti buni, fiti buni cu Iuda, caci stie ca va vinde –
Caci stie ca nu-I bine, dar n-are incotro –
El va va da argintii, si stiinta, ca merinde,
Si va urca pe cruce, strigand salbatic: Ho!
Cerneala
Mirosul de cerneala, iesind din calimara,
Cerneala cea albastra, sau rosie, sau doar
Cerneala care-mi scrie trecutul pe o nara,
Cu ziua inodora de astazi, sa-l compar –
Cerneala asta cruda, cu care-am scris odata
Din filele uitate, revine inapoi,
Barbat dupa baiatul, femeie dupa fata,
Ce au trait odata chiar ziua de apoi –
Miros atatea scrise, si ce credeam pe vremuri
Mai bun acum imi pare, mai simplu, si mai pur,
Mirosul de cerneala, pe lume daca tremuri
Ti-l pun, ca pe o limba de moarte, imprejur –
Cerneala asta curge din mine, totdeauna –
Mirosul ei imi umple secunda cu poeme –
Cu mine, cel ce curge, si scrisul meu, e una,
Imi picura cuvinte, cerneala mea din vene…
Si poate ca cerneala aceasta ce ma cerne
Cerneala e de bine, ce-l caut atat de orb,
Cerneala de regrete sperantelor eterne,
In care, coli de veghe, luminile ma sorb…
|
