Pastila de weekend : Vest ... de vest... spre vest
- Ai luat biletele ?
Bună întrebare ! Eram, deja, în metrou. Urcăm în interregio de Timisoara. Se asterne la drum cu 32 de minute întârziere. Pregătirea pentru lunga noapte este scurtă. Totul fiind gândit de acasă. Completat cu antrenamente intense de acomodare în spatii mici. Urc scara si poposesc în cuseta destinată. Rezervare specială. Stabilită de ardeleanca mea. În lipsa televizorului, atac Magazinul. Cu stiri proaspete de secole. Repetitio mater studiorum !
- Da, pe usă de ce scrie 41 - 43 - 45 ?
- Trebuie să fie locul însotitoarei !...
Chiar de ce o fi trecut si 43 ? Nu termin bine gândul si aud bătăi hotărâte. În prag, o namilă de vreo doi metri. Cu un asemenea gabarit, greu de pătruns în interior.
- Biletele !?!
Am răsuflat usurat. Nu era el ... însotitoarea ! Le ia si dispare.
- L-ai văzut ?, întreb. Era de la CFR ?!?
Stingem lumina. Cea verde, de veghe, mi se fixează în ochi. Hodoronc-tronc, tranca-tranca, târâs-grăpis, după nouă ore, trenul acoperă cei 462 de km de cale ferată. Românească. În nouă ore eram dus-întors la / de la Londra. Cu avionul. Dar, ce să caut la Londra ?!? Să iau un suc. În tren nu erau asemenea servicii. Corect. Doar aici, vii să dormi.
Am ajuns cu două minute mai devreme. Măi, să fie !?! Plecat-am cu jumate de oră mai târziu si ajungem cu 120 de secunde mai devreme ! Să vezi, iar primesc felicitări de la NASA pentru noua performantă ! După cea, de 1 mai muncitoresc, pe ruta Bucuresti-Constanta. Realizată de CFR&Jandarmeria Română !
Sau să se fi schimbat fusul orar si nu ne-a anuntat nimeni ?
Coborâm în milenara Timisoară, cucerită de avari pe la anul 553. Locuitorii sunt mândri cu prioritătile lor pe teritoriul românesc: cea mai veche fabrică de bere (1718); Bega, cel mai vechi canal navigabil (1728); primul oras cu străzi iluminate cu lămpi (1760), apoi cu gaz (1855); primul serviciu telegrafic (1854); prima retea de telefonie (1881); primul oras din Europa continentală cu străzi iluminate electric (1884); prima statie de salvare din Ungaria si România (1886); primul meci de fotbal european din România (1889), acum aflat în mare suferintă; prima stradă asfaltată (1895); primele proiectii cinematografice (1897); al doilea tramvai electric după cel, din 1894, din Bucuresti (1899). Desigur, si cu declansarea Revolutiei Române împotriva regimului ceausist (16 Decembrie 1989).
E 10 Mai. Zi cu mari semnificatii atât pentru noi, românii, cât si pentru întreaga omenire. Independenta, regalitatea, Europa … Se anuntă o zi plină. Taximetristul ne face le buzunare cu pe de trei pretul normal. Clar ! Suntem în România ! La Timisoara.
Cazare, dus, spatir !
Dacă tot am bătut atâta cale, hai o fugă până la Arad ! Să vedem minunile lui Falcă (primar) ! În microbuz, noi si câtiva concetăteni. De-ai locului.
Telefonul mă anuntă: Bun venit în Serbia ! Îmi vine alt gând. Întreb cât facem până la Belgrad. Două ore. Las pe data viitoare. Nu am la mine pasaportul.
Trecem prin Vinga, cu celebrele bomboane-bombă de altădată. La Sagu, politia ! Mi-l purică pe tânărul sofer cum scrie la carte. Toate procedurile. Oare, pentru a fi siguri, că viata noastră e pe mâini bune !?!
- Aia, ai ? ... Autorizatia !... Carnetul ... foaia de parcurs ... Nu-i bună asta, alta ! ... diagrama ... Aprinde semnalizarea din dreapta, farul din stânga ... Trage frâna de mână ! ...
Ne cercetează fugar si pe noi. Călătorii. Eu si sotia. Oameni de încredere. Eu, cu părul alb. Da, mă gândesc, câti nu sunt cu părul alb. Mafioti. Au dreptate oamenii ! Să ne controleze ! Si pe aici, nu numai prin Cipru. Până la urmă dau liber la decolare, vădit nemultumiti.
Nici pustiul n-a vrut să le dea dreptul. Bravo, se schimbă mentalitătile !
Coborâm la noua catedrală si parcurgem La Rambla arădeană plină de verdele intens al primăverii nebune. Într-o oră, maximum două, fără magazine, am îndeplinit obiectivul.
La Primărie o amenajare de prost cu gust. Pe bani publici. Grei, am înteles. De la un arădean. Mi-a amintit de Crăciun. Cam pustiu, desi era o vreme superbă. De weekend.
Revenim la casa temporară. Din cochetul si aerisitul campus universitar. De vest. Cred că e unic în Republica România. A treia. Se asemănă cu cel din Viena, plasat într-o pădure uriasă. Parcă, aici, cu mult mai multe terase, baruri, restaurante, shaormerii, fast-food-uri ... unde se pot sparge, accidental, tot felul de colocvii ! Amintirile mă coplesesc. Atâta tinerete ! Peste 21.000 de studenti. Sunt si magazine diverse cu preturi mici, mici ! Fără concurentă ! Pentru studii si aplicatii practice la economie ?!? Răutăcisme !
Dus, prânz si spatir !
Catedrala Mitropoliei Banatului ne întâmpină cu multiplele ei turle acoperite cu ceramică colorată smăltuită. Credeam că sunt prin Piatra Moldovei !
Un amănunt. Catedrala a fost inaugurată în anul 1946 în prezenta Regelui Mihai și a primului-ministru Petru Groza !?!
În muzeul de la subsol se află, între cele trei mii de cărti bisericesti, Cazania lui Varlaam (1643) si Noul Testament de la Bălgrad (1648).
Are 5.000 de locuri, iar Biserica Patriarhiei Române cca 300 de locuri ! Sunt nemernici, proveniti din moluscă, care comentează în fel si chip intentia seculară de a avea si poporul român o catedrală a neamului, pe măsura istoriei milenare, dacă nu a prezentului !
Străzile din jur amintesc de evenimentele din Decembrie ’89. Nici astăzi nu se stie cine a dus cei peste 40 de morti (Operatiunea Trandafirul) la crematoriul din Bucuresti. S-a tot vorbit de diverse scenarii ale Revolutiei.
Acum, lucrurile sunt clare. Perestroika, glasnosti !… Igen !
Cu noi sau fără noi, revolutionarii, căderea comunismului din Europa de Est tot s-ar fi petrecut. O stiau, deja, unii „disidenti” de după 1985 ! Dar, atunci, multi au fost victime ale grupurilor românesti de interese dornice să acceadă la putere. Si nu numai la Timisoara. Omagiu !
Obsedant, se manifestă în denumirile institutiilor bănătene, cuvântul vest. După cum au mers lucrurile, în ultimele decenii, pare de înteles.
Sună telefonul. Urmează o seară cu prietenii. Ne întâlnim, normal, într-o bibliotecă din campus, unde citim volume de Heineken, Peroni sau de autori locali Timisoreana, Ursus ... Fiecare, după ce limbă a mai învătat ! Pe ecrane, rula un remake între foste glorii ale fotbalului românesc. De astă dată, doar multe artificii ! Prin tribunele încinse de oamenii cavernelor contemporani. A doua zi am aflat rezultatul.
Previzibil !...
Mă bucur că o româncă, din Basarabia, a cântat româneste si s-a calificat prima.
FELICITĂRI, Aliona Munteanu !
Ai dat o lectie dâmbovitenilor plini de fite si imitatori de limbă !
Asta înseamnă să fii român !
Să tii la limba ta ! Si să fii normal.
|
Sergiu Gabureac 5/17/2013 |
Contact: |
|
|
