Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Alchimia Gândurilor - o noua expozitie a lui George Turia

Altfel.
Altfel de artă. În altfel de loc, pentru un alt timp: timpul linistii.
George Turia e un altfel de artist. El e un vers de început pentru o poezie încă nescrisă de nimeni. Este prea modest că să-i fie titlu; dar eu simt că el e ritmul, e rima, e sângele care curge prin venele lutului încă nears.

Pe George l-am cunoscut într-o Duminică. Îi stiam de mult lucrările, le vedeam adeseori prin unele case unde intram, sau îl descopeream minunat în galeriile de la Distillery District din Toronto . În ziua aceea, înainte să îmi înving emotia, a venit spre mine si mi-a întins mâna ca unui vechi prieten. Ne unea - asa cum aveam să definim mai târziu în discutiile noastre-nationalitatea ortodoxă. Apoi am ajuns să vorbim despre nationalitatea Brâncusi si universalitatea pietrei cioplite. Avea tristete în glas când îmi spunea de opere de început ale maestrului plecat pe jos la Paris - un Badea Cârtan modern - tinute sub cine stie ce scări de muzeu, în uitare. Oare Henry Moore a avut rădăcini în acelasi pământ cu Arp si Brâncusi? Oare Pollock în miscarea lui entropică, anticipase bosomul Higgs? Oare acul busolei indică nordul de bronz greu al comorilor presărate prin oras de Sorel Etrog, ori răsăritul lemnului cioplit al lui Nicăpetre ?

George caută limbajul primordial ascuns în proportiile de aur ale tăcerii, si fiecare intrare din acest nou dictionar o reuseste chemînd copilul din el. Candid si profund, el e “o duminică de om! “ ca să îl parafrazez pe Dan C. Mihăilescu.
Viata lui artistică s-a aflat sub magia literei ”T”. Păstrând proportiile, tot sub un semn - cel al Crucii - Împăratul Constantin pleca pe vremuri spre victorie.
Odată ce îl cunosti pe George Turia, nu mai poti să tragi linie unde se termină el si unde începe arta lui. Totul e coerent. Asa se întâmplă cu orice creator si creatia lui. Unii spun că erau mai multi de Picasso în Picasso. George, vorbind despre perioadele acestui surprinzător artist, la un moment dat s-a oprit si s-a uitat la mine cu licăr de admiratie în ochi, apoi mi-a zis ”iti dai seama ce trăire avea Picasso când spunea că fiecare copil e un artist, dar problema e cum să rămâi artist după ce cresti”.
Eu nu stiu câti de Turia sunt în Turia.
Stiu doar că regii lui de bronz - orbi cât pentru toate justitiile pământesti - mi-au invadat tabla sahului ideatic; si nu e pion pe lumea asta care să nu apere maiestatea sa estetică. Si mai bănuiesc că rotile ce lasă urme pe pânzele lui, ar putea fi chiar rotile istoriilor ce gonesc peste noi. Zborul si muzica se materializează la el în forme solide în asteptare; dacă te uiti atent, vezi că gratiile din lucrările lui protejează amintiri la fel cum cusca pieptului protejeaza inima, iar plasele lui pescuiesc nostalgii dar sunt inevitabil sparte. Pentru că timpul nu-l poti tine captiv.

El îsi distilează ideile până la sâmbure si traduce totul în forme primare, exact asa cum geometrului îi poate ajunge o sferă pentru o viată, iar muzicianul poate reduce orice simfonie la doar 7 note.
Trecutul ajunge o umbră interioară, iar viitorul e doar lut alb.
Curat.



The Show entitled
Alchemies of the Mind - George Turia
at the TeodoraART Gallery,
214 Avenue Road, Toronto.
The show opens May 25 from 3 to 6 pm
and runs through June 9, 2013.






Razvan Mitulescu    5/16/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian