O carte de Elena Adriana Răducan : Fabule
Comparată cu alte specii literare, fabula a avut întotdeauna un aer de elegantă, prin regia si scenografia autorului. Am convingerea că ELENA ADRIANA RĂDUCAN creionează în volumul „FABULE” un tablou al moravurilor unei societăti, în asa fel încât reuseste să lărgească cu mult cadrul acestei specii literare. Nu pot să nu remarc o bună tinută poetică, ce duce la o reală confruntare de idei, construită pe diferite nivele. Versul alb, versul liber, versul clasic, rimele împerecheate sau încrucisate sunt mânuite academic, accentul si măsura lucrurilor sunt centrate pe imperfectiunea lumească, pe sublinierea cu îndrăzneală a tarelor unei societăti ce nu mai poate oferi modele.
Cititorul asistă la o acerbă satiră, o adâncă cunoastere a lumii din toate timpurile si până astăzi, marea disciplină, pe care autoarea ar dori-o, poartă expresia faptelor concrete de viată. Ironia, substituirile paradoxale, antitezele bine gândite recuză elementarul, ELENA ADRIANA RĂDUCAN abordează logici cu o estetică proprie, tâlcul, morala fabulelor având ceva din miracolul copacului ce-si desface umbrele în cercuri armonice. „Iată că-n această lume / Pe cel care îl ignori/ Îti aduce vesti mai bune/ Decât marii dregători” – „Ursul brun si ariciul”. Slovele sale stimulează figurativul uneori, ironia tâsneste neasteptat, e aproape prevalentă, iar satirizarea defectelor omenesti este fără înconjur.
Elanul său poetic, ca printr-un tur de fortă, alege cu inteligentă „decorul”, cadrul face ca actiunea să fie mai cumpătată sau mai gravă: „Vântul bătea a primăvară / Pe când o barză si o cioară / Făceau din existenta lor o dramă …/
- Dumnezeu pe toate-a rânduit / Tie ti-a dat un farmec anumit, / Iar mie… ani multi de vietuit, / Pe fiecare ne-a împăcat, / Mai dă ceva, mai ia …neapărat! /” – „Barza si cioara”.
Textura fabulelor oferă cititorului o aventură a cunoasterii, naturaletea replicilor, forta dialogului, întelepciunea fără granită, ochiul de umbră ce stăruie atent, registrul de asociatii, disputele vivace, rostogolirea de situatii, iuresul faptelor, falsele prietenii…toate cristalizează demonstrativ etapele ce-i disting pe oameni. Realitatea pare halucinatorie, izbită de un atare paradox, adică un viitor alterat, incert, fapt ce conturează “avansarea” în trecut si “înapoierea” la viitorul cârtitor:
“Si misiunea greilor e în toi… / Se războiesc si se împacă între ei / Puterea de-o împart, chiar diferită, / Îsi iau din ea, doar partea cuvenită/ ”- “Ursul si elefantul”.
Invidia, vanitatea, ticălosia, lăudărosenia, avaritia, câstigul fraudulos, infatuarea, egoismul, indiferenta fată de semeni, artificialul, premisele unei conventionalizări a minciunii, nestatornicia, ignoranta, grotescul, comicul luat în tragic si tragicul tratat în derâdere…fac ca mulajele animalelor, plantelor, obiectelor să revolutioneze, cum era si firesc, o lume care are în centrul ei omul, cu robustetea si slăbiciunile lui: “Când nu ti-ajunge împărătia / Si vrei în frunte să te-arăti, / Tu îti sacrifici semetia / Ce bine e să mai socoti!.../” – “Paharul si cana”.
Desi vorbim de fabulă, construită pe un anume schelet arhitectonic, ADRIANA RĂDUCAN nu uită că “anatomia” fabulei e una specială, morala câstigând treptele de înaintare a surprizei: “Nu-ntotdeauna poti face ce vrei…/ Ea carapacea broastei o ciocni / Si o bucată bună din pliscul ei plesni” / - “Barza si broasca testoasă”. Lumea animalieră scoate în prim-plan demagogia, conduite negative.
Comicul de situatie si de limbaj situează personajele pe diferite trepte ale societătii. Autoarei i-a revenit nobila misiune de distribuire a rolurilor, haina metaforică dă expresivitate, dar si o notă de amuzament. Motivele fabulelor sunt întâlnite, începând de la Esop, Martial, La Fontaine, Grigore Alexandrescu, ca să citez doar câteva nume. Originalitatea fabulelor ADRIANEI RĂDUCAN constă în maniera personală de a trata tema aleasă, aspra ironie frizează batjocoritor pe cei ajunsi în slujbe importante, pe care nu le merită:
„ - Muncesti? Cum? Nimeni nu te vede, / Să nu strigi lupul că dobitocimea nu te crede / Si prin ogrăzi ai pus încuietori / Cu cheie dublă, crezi că au comori? / …/ Un sfat îti dau, nu fi geloasă pe vocea nimănui / Să-ti împrumut talentul? Nu pot si nu am cui…/ - „Girafa si privighetoarea”
În acest vârtej de idei, apar circumscrise viciile omenesti si emblema timpului în care trăieste, circul zilnic rămâne o sursă importantă a inspiratiei sale, nelinistea sufletească găsind un cald refugiu în această masinărie a timpului.
|
Florentin Smarandache 5/16/2013 |
Contact: |
|
|
