Obsesii ...
O expoziţie "The human body", din cadavre special tratate, aparţinând unor oameni a căror origine nu se cunoaste, a ajuns si la Bucuresti, ca altădată balena "Goliat"...
Ȋn Europa există si un muzeu - corp omenesc de dimensiunile unei clădiri
Entuziasmat de această nouă realizare tehnică a mileniului trei, un prieten mi-a trimis imagini din muzeul CORPUS ( "Corpul omenesc") din Olanda, inaugurat de regina Beatrix în 2008. Călătorind prin corpul uman, vizitatorul ia cunostinţă de modul cum e construit , si vede, simte si aude cum funcţionează, convingându-se cât de importantă este mâncarea sănătoasă, viaţa sănătoasă, sportul. Dacă până acum a fost un ignorant, vizitatorul va găsi aici răspunsuri clare la întrebari existenţiale precum " De ce trebuie să dorm?", "Ce se întâmplă când strănut?", "Cum îmi creste părul?" si la multe alte întrebări dintre cele mai intime.
Mai în glumă, mai în serios, am făcut prietenului meu observaţia că nu văd sufletul, sufletul unde e? Că fără suflet, adică fără suflarea de viaţă, toată această masinărie se descompune si devine lut de ulcele. Prietenul s-a supărat, lăsându-mă să înteleg că sunt niţel cam obtuz si nu înţeleg importanţa educativă a unui asemenea muzeu. Că, doar n-oi fi vrând sa fie pusă Biblia în muzeu? Biblia nu, dar măcar primele trei capitole din Facere. Replica prietenului a fost că sunt obsedat de Dumnezeu deoarece Ȋl implic în orice problemă. Dar, oare, este vreo parcelă a lumii si a vieţii noastre care poate face abstracţie de Dumnezeu? Nihil sine Deo! Europa de astăzi, fostă crestina, a preluat în constituţia sa deviza dar făra sine Deo.
Expresia obsedat de Dumnezeu m-a pus pe gânduri... Nu că m-as fi speriat că m-am mai ales cu înca o boală, desi , din perspectiva unor weltanschuung-uri ateist-stiinţifice, această obsesie este o boală pentru a cărei eradicare se fac eforturi uriase: politice, stiinţifice, educaţionale, mediatice, financiare etc.
Muzeul CORPUS este o expresia didactică a obsesiei de trup, cultivată... obsesiv în vremurile cele mai din urmă, adică cele pe care le trăim. Ȋn atenţia si grija guvernelor, a unor instituţii naţionale si internaţionale, starea de sănătate trupească a populaţiei este verificată periodic ( asemenea date sunt o mană cerească pentru marile concerne farmaceutice!). Presa scrisă, televiziunile, radioul, internetul, abundă în propaganda sănătaţii trupesti. Urmărirea parametrilor fiziologigi, căutarea febrilă a celei mai adecvate terapii (cu medicamente, cu buruieni, cu apă, cu minerale, cu copaci, cu pietre, cu bioenergie, cu practici orientale, cu propriile gânduri etc.) vaccinurile, alimentaţia ( echilibrată, bio, organic, din surse sigure), preocuparea pentru somn, sex, cosmetică, vestimentaţie etc.etc. sunt indicii ale unui compotament raţional, civilizat al omului secolului XXI (sic!) Asemenea comportament cere să fii cât mai informat. Un nutriţionist ne-a si băgat în sperieţi: " Alimentele pot să ucidă! Scapă cine stie!" De aici o goană febrilă după informaţii, încât pacienţi , închipuiţi sau reali, au ajuns enciclopedii ale bolilor si remediilor. Si mass-media religioase rezervă spaţii , de loc neglijabile, acestui aspect. Credinţa în slujba trupului! La terapiile amintite anterior se adaugă terapia prin post, prin rugăciune, cu aghiazmă, cu sfântu' maslu, cu sfintele moaste, cu turism spiritual. Totul pentru trup, totul pentru sănătatea acestuia! Ca si cum la Judecată ne vom prezenta cu meniul si dieta, cu fisa medicală si vaccinările la zi! Una este grija pentru sănătatea fizică si strunirea poftelor (si toate terapiile Bisercii sunt de folos), ca trupul să nu devină din prieten dusman, si alta este obsesia de trup, o altă tiranie.
Sub jugul grijilor vieţii , majoritatea crestinilor văd în Biserică o societate filantropică si un spital ( contra cronometru la concurenţă cu altele), în care îsi caută mai mult vindecarea rănilor păcatelor si nu a celor pricinuite de lupta cu păcatele. Statutul existenţial al crestinului este , totusi, cel de militar, de luptător pentru si întru' Hristos. Biserica este, în primul rând, o navă de război ( cu spital de campanie) care ne poartă pe marea războiului nevăzut spre limanul patriei ceresti.
“Noul crestin urmează să fie trimis în lume pentru a fi (...) un martor (literal: un martir) al lui Hristos, un promotor al Împărăţiei lui Dumnezeu si de aceea un luptător împotriva stăpânitorului lumii acesteia. Viaţa sa va fi una de pericol permanent si de ispitiri nesfârsite. Pentru că stim din Evanghelie că dusmanul, învins precum este prin biruinţa lui Hristos i-a câstigat de la el, pentru a-i însela, dacă este posibil, chiar pe cei alesi ( cf.Mat.24,24). Orizontul istoric al Evangheliei nu este deloc optimist, complet străin de mitul modern al progresului: Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pamânt? (Luc.18,8). Rezultatul final este fie viaţa vesnică (acolo unde nu este nici intristare, nici durere, nici suspin, Slujba imormantarii), fie moartea vesnică ( întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea si scrâsnirea dinţilor, Matei 22,13), mântuirea sau osânda. De aici limbajul si simbolismul militar al Bisericii primare, complet străin pentru crestinismul modern , preocupat de probleme. (…) Realitatea este că în timp ce Biserica primară se înţelegea pe sine ca militia Christi, ca popor al lui Dumnezeu mobilizat să lupte cu Vrăjmasul, crestinul modern preferă să se identifice pe sine si credinţa sa în termenii terapeuticii, să se vadă nu ca războinic recrutat pentru un război lung, ci ca un pacient într-un spital.”
Extras din “ Din apă si din duh-un studiu liturgic al botezului” de Alexander Schmemann, Ed.Σ○φία, Bucuresti 2009
Obsesia de trup, este de fapt o obsesie a morţii, dincolo de care nu se mai asteaptă, nu se mai întrevede nimic sau se zăreste ceva neclar, potrivit cu mărimea bobului de credinţă. (N-am vizitat muzeul CORPUS dar, în ... întunericul obsesiei de trup, logic ar fi ca vizitatorii să între prin gură sau nas si să iasă prin anus sau uretră, în ambianţa olfactivă specifică.). Toate crizele de care suferă si prin care trece lumea sunt , în ultimă instanţă, consecinţe ale obsesiei de trup. Crizele încep în părţile superioare iar soluţiile, cautate tot în trup, duc invariabil spre părţile înferioare.
Iisus Hristos, cu moartea pe moarte calcând, a rezolvat si obsesia de trup si obsesia de Dumnezeu, împăcându-le si aducându-le în armonie.
De aproape două mii de ani, urmasii apostolilor, si urmasii urmasilor acestora, până astăzi, mărtusind pe Hristos, sunt sarea pământului si lumina lumii.. Pentru că nu se poate ca aflându-L pe Mesia să păstreze secretul numai pentru ei. Altminteri Biserica ar fi murit de mult. Femeia samarineancă, numai ce L-a aflat , si a lăsat găleata alergând să anunţe tot satul! Aceasta-i obsesia de Dumnezeu cea bună, pentru care milioanele de martiri crestini ( sub diferite forme) si-au adus , si-si aduc ( anual , mor circa 100.000 de crestini ca martiri, prin botezul sângelui) obolul la viaţa Bisericii.
Această obsesie de Dumnezeu aduce vindecarea si pacea sufletului ( si a trupului dacă este necesară în vindecarea sufletească) , si în veacul acesta si în cel ce va să fie, când trupul nu va mai fi înghiţit de moarte ci de viaţă.
Somerville, MA
|
Nicusor Gliga 5/2/2013 |
Contact: |
|
|
