Tineretea “Madrigalului”
Sub cupola Ateneului Român, concertele corului national de cameră “Madrigal” recrează, pentru fiecare concert, o dorită atmosferă de sărbătoare. Cea mai recentă aparitie scenică a fost, în duminica din mijlocul lui Aprilie, concertul dedicat sărbătorilor pascale, simbolic intitulat “Lumina învierii”. În cuvintele de moderator rostite de fosta madrigalistă Sorina Goia am descoperit si ideea generică a acestui eveniment muzical dăruit de coralisti publicului, si anume “Madrigalul tânăr”. Da, asa ceva asteptăm acum de la membrii ilustrei formatii. Nu o virtuală întoarcere spre trecut, ci o revigorare a potentialului valoric, care se conturează din ce în ce mai evident în prestatiile madrigalistilor, cu speranta unui “mai bine”, din perspectiva timpului “ce vine”. Nu ne uităm istoria, o evocăm. Cei 50 de ani de existentă, împliniti acum, au venit cu reluarea emotionantului “Florilegiului bizantin – ortodox” structurat de ctitorul Madrigalului, Maestrul Marin Constantin. Cântările si rugăciunile pascale si-au regăsit locul în repertoriul celor care preiau mostenirea unei prime jumătăti de veac de artă vocală si amintirea marilor compozitori. Ascultând-cântând capodopere de muzică cultică, semnate de Ioan D.Chirescu, Nicolae Lungu, Gheorghe Cucu, Paul Constantinescu se stabilesc si legăturile contemporaneitătii prin muzica lui Pascal Bentoiu.
Madrigalul îsi reconstruieste fiinta prin tinerete, trecând dincolo de tristetea pierderii fondatorului său. La rându-i, fiul Maestrului, dirijorul Ion Marin, a formulat către viitor proiectul “Cantus Mundi”, chemând glasurile copiilor să se alăture madrigalistilor, învătând astfel cum să cânte. În straiele noi, înflorate primăvăratec de Doina Levintza, glasurile artistilor prezenti pe scenă ascultă de gesturile dirijorului lor, Voicu Popescu, urmându-l pe o cale a frumosului, a ceea ce numeam cândva “magia sunetului”, arătată de Corneliu Cezar în capodopera Flăcări si roti, cu care s-a încheiat concertul pascal. Dacă traditia Madrigalului nu este o legendă, tineretea Madrigalului este o promisiune.
|
Grigore Constantinescu 5/1/2013 |
Contact: |
|
|