Politica si compromisul
„Omul s-a născut liber si este
pretutindeni în lanturi”
Jean Jacques Rousseau
Omul se află continuu în procesul evolutiei; el nu se opreste într-un punct, ci tinde mereu spre perfectionare, întotdeauna, cum se spune, este loc si de mai bine. Experienta vietii face ca fiecare dintre noi să devină mai mult decât este.
Viata omului e un întreg proces spiritual al cărui sfârsit nu poate fi prevăzut. În laboratorul fiintei se amestecă o multime de substante, sunt adăugati o multime de reactivi, uneori catalizatori care măresc vitezele reactiilor, dar niciodată un putem fi siguri de ceea ce se va obtine. Presupunem doar, ghidându-ne după rezultatele experientelor asemănătoare. Deducem sau intuim. Deducem implicând simturile dar si gândirea - judecata, rationamentul; intuim, adică încercăm să ne imaginăm viitorul, bazându-ne pe cunostinte si experiente acumulate. Unii consideră intuitia a fi iratională, în opozitie cu simtirea si gândirea, dar ea este mult ajutătoare. C. J. Jung spunea: „Dacă se speră sau se nutreste exclusiv convingerea că fiecare conflict se poate rezolva potrivit legilor ratiunii, există riscul de a se obstacula o solutionare reală de natură iratională”. Perturbări, reactii imprevizibile pot fi, asteptările, de multe ori ne pot fi înselate.
Putem deci evalua faptele, valorile trecutului, dar nu le putem evalua pe cele ale viitorului, un putem sti cum vor creste sau descreste. „Ceata” pluteste în mod infim asupra trecutului, dar este intensă asupra viitorului. Trecutul are glas, prezentul este asurzitor, viitorul e mut; viata ne oferă sansa de a atinge măcar, binele si frumusetile ei! Poate de aceea în cutia Pandorei a si rămas – Speranta.
Actiunile din viata omului trebuie să aibă în primul rând motivatii rationale. Fiecare om caută să rezolve problemele vietii în interes personal, familial si în armonie cu societatea, adoptă o cale de luptă pentru atingerea unui scop care include cunostinte teoretice si practice, ia în final anumite decizii, adică face politică. Jean Jaques Rousseau (1712-1778) considera că fiecare om participă activ la treburilor statului prin deciziile sale si fiind o fiintă morală - în măsura în care respectă un set de reguli de comportare impuse de normalitatea în viaţa de familie şi în cea de societate - este obligat a face legătura dintre politică si morală. Filozoful francez Vincent Descombes (n. 1943) a făcut distinctia dintre politică si morală, spunând că „pozitia morală este pozitia spectatorului, pozitia politică este cea a actorului”. Da, dar spectatorul este cel ce apreciază, determină valoarea actorului!
Dispunem de timp si de spatiu acordat, în care ne desfăsurăm vietile atât de scurte - vai!- si încercăm să creăm acea armonie mult dorită, pentru care uneori suntem dispusi a face compromisuri – întelegeri, cedări. Trăim, se pare, o perioadă a compromisurilor, întrucât cu toată libertatea avută, se aud deseori zornăituri de lanturi.
Persoanele care purced la compromisuri au diferite caractere - însusiri psihice-morale - care „se manifestă în modul lor de comportare, în ideile si în actiunile lor”. Comportamentul pe parcursul vietii poate fi îmbunătătit, corijat, omul ajungând a avea opinii, păreri, chiar idei clare. „A gândi nu mai este a contempla, ci a te angaja, a fi cuprins în ceea ce gândesti, a fi într-un proces-eveniment dramatic al fiintei-în lume”, spune filozoful francez Emmanuel Levinas (1906-1995) în cartea sa „Între noi – încercare de a-l gândi pe celălalt”.
Caracterul unui om poate fi frumos, de admirat sau urât - de neacceptat. Oamenii pot avea diverse motive pentru a-si schimba părerile, ideile, functie de experientele dobândite, de adaptare la noile conditii de viată, de dorinta de a îndrepta anumite greseli. A-ti schimba părerile nu denotă neapărat un caracter urât. Există însă si oameni cu caractere urâte determinate de dorinta de parvenire, orgoliu exacerbat sau labilitate psihică. Când intervin anumite evenimente, ele pot schimba viziunea unor oameni, fără a-i face pe ceilalti din jur să considere că a făcut ceva gresit, ci chiar să le fie apreciate noile viziuni si noile actiuni, fără a le defăima caracterul, acea „putere morală a omului”, dar numai atunci când schimbarea este făcută în cadrul dreptătii, sinceritătii, binelui general.
Unii consideră că a face compromisuri este o adevărată artă care necesită talent. „Podoaba vietii este talentul, cununa talentului e caracterul”, spunea academicianul român Simion Mehedinti. Viata ne-a demonstrat că unele minti luminate, talente, chiar genii ale omenirii, nu au avut ceea ce li s-ar fi cerut în plus – caracter - si lipsa acestuia i-a împins la greseli. Mai târziu, ei au fost numiti „monstri umani” sau „genii ale răului”.
A existat si există în deciziile politice asa numita morală a compromisului si chiar una a lasitătii, cu efecte pe termen scurt sau pe termen lung. Iată de ce moralitatea a jucat si joacă în continuare un rol important în deciziile politice. Unii consideră că politica astăzi nu mai are nevoie de morală, dacă interesele par să convină momentan. Este adevărat că suntem uneori pusi să alegem între a face un compromis sau a renunta păstrându-ne principiile pe care le-am avut până în acest moment si care au constituit caracterul nostru. Când facem un compromis, suntem în situatia de a trece granita fiintei noastre, renuntăm la ceea ce până atunci poate fusese un crez, o valoare, pentru a putea merge mai departe si a spera în mai bine. Important este ca deciziile luate, compromisurile făcute să nu le regretăm mai târziu. Necesare în acel moment sunt: inteligenta si prevederea.
Clar este că suntem fiinte sociale si trebuie să convietuim, să ne acceptăm si să încercăm să învătăm unii de la ceilalti. Aceasta presupune o oarecare situatie de compromis, „o reglare a intereselor contradictorii care dă fiecărui adversar satisfacţia de a crede că a primit ceva ce nu trebuia să aibă şi că nu a fost privat”. Întrebările esentiale care s-ar pune: În ce scop se face compromisul? Pentru evitarea unui haos existent, pentru supravietuire, pentru progres? Ce cedezi? Ce dobândesti? Cât de maleabil trebuie să fii? Cât de inflexibil? Este moral a face compromisul respectiv? Este făcut pentru ideea de bine si de progres, sau numai de supravietuire? Se poate face chiar dacă el este contrar cu convingerile formate sau pe care tocmai societatea ni le-a impus? Nu poate fi semn de slăbiciune, sau remediu pentru o cale gresită? Se ia în calcul demnitatea si sinceritatea în acest nou demers? Cel ce-si asumă compromisul, îsi asumă si o mare responsabilitate.
Revin însă la cadrul religios, la italianul - Sfântul Toma de Aquino (1225-1274) – călugăr, teolog, filozof, doctor al Bisericii, cel care a afirmat că întotdeauna viaţa omului trebuie să fie adecvată la ceea ce este specific şi constitutiv omului - raţiunea. Binele omului este în conformitate cu faptul de a fi fiinţă raţională: „Bonum hominis est secundum rationem esse”. Conform teoriei lui, omul este fiinţă morală prin însăşi condiţia umană si în acelaşi timp este „o fiinţă familială, citadină, politică”, cele două însuşiri mergând împreună: condiţia morală şi cea politică. Filosofia politică a Sfântului Toma pleacă de la condiţia descoperită de Aristotel - unitatea între morală şi politică –, el dezvoltând mai amplu condiţia morală, virtuţile morale, nelăsând deoparte condiţia politică. În conceptia lui Aristotel, politica este o stiintă care studiază omul ca zoon politikon (animal social), politikon provenind de la cuvântul polis, „cetate” în limba greacă. Ideea lui este că „ceea ce face ca un regim politic să fie bun nu este conformarea sa la o normă ideală, ci adaptarea la datele concrete ale istoriei. Un regim neadaptat la realitate se găseste în mod necesar sanctionat pe termen lung prin tulburări sau revolutii.(…) Cetătile fiind diferentiate prin date geografice, prin populatie, prin cultură si istoria lor, nu se poate furniza un model universal de cetate ideală”. Ca atare, inflexibilitatea nu are rost în politică, fiindcă aici trebuie avut doar interesul de bine al poporului care este guvernat.
Ideea compromisului trebuie si ea să aibă un timp de pregătire (spontaneitatea poate fi o miscare gresită „pe tabla de sah”), în acest mod existând un timp de a se convinge de necesitatea compromisului, ca fiind singura solutie viabilă la problema apărută si a se împăca cu ideea, spre a nu avea regretul momentului decisiv. Trebuie avută acea virtute numită răbdare, stăpânire de sine. James Clawell, în cartea sa „Shogun”, considera că sunt sapte emotii importante ale omului: „Bucuria, mânia, nelinistea, adorarea, mâhnirea, teama si ura. Dacă un om nu se lasă în voia lor, înseamnă că are răbdare”. Apoi, odată ce ideea compromisului a fost confirmată, acceptată, ea devine obisnuintă si uneori chiar resemnare, se începe construirea altui „univers”, el nemaiavând acel principiu existent până atunci. Pentru a nu fi însă un simplu act negustoresc si pentru a nu se ajunge la confuzia si inversarea valorilor, compromisul în demersul său trebuie să tină cont si de constiinta care nu poate renunta total la principii si valori, atâta timp cât omul este moral si doreste binele lui si al societătii în care îsi duce traiul. Iar relatia corectă cu binele, necesară în determinarea compromisului, implică relatia corectă cu Dumnezeu!
– Raleigh, NC, USA
|
Vavila Popovici 4/24/2013 |
Contact: |
|
|
