Interferentze - Cu sau fără pretentii ?
Trăim în era comunicatiilor.
Nu mai există bariere, stirile si mesajele parcurg în secunde tot globul. Si, evident, printre stirile mass-mediei, cele violente sunt pe primul loc. Suntem “agresati” de o invazie de asemenea stiri.
Am constatat, de la o vreme încoace, că aceasta nu e singura invazie la care suntem supusi.
Cei care folosesc internetul stiu: primim zilnic, fiecare dintre noi, zeci de mesaje –unele valoroase, nu zic nu!- la care sunt atasate montaje de fotografii poetico-muzicale sau liste de linkuri pentru sute de filme artistice sau documentare, zeci de muzee si multe altele. Am mai scris despre aceste mesaje retrimise –în bloc- de unele persoane unei intregi liste de “prieteni”. Repet, nu am nimic împotriva partajării unor informatii foarte utile, dar această “impunere” a petrecerii timpului cu niste selectii făcute de altii este o formă de agresiune. Nu-i vorbă că am descoperit recent, când am protestat, că expeditorul însusi e si el o “victimă” a aceluiasi sistem de difuzare a tonelor de informatii. Am obtinut mărturisirea lor că de fapt nici ei n-au deschis montajele si că sunt bombardati, la rândul lor, de altii.
Mă întrebam, zilele trecute, dacă violenta si agresivitatea la care asistăm sau suntem supusi astăzi nu stau la baza fenomenului din ce în ce mai întâlnit al manifestării “pretentiilor” în orice ocazie, gălăgios si, uneori, nejustificat.
Desigur, educatia îsi are importanta ei. Cum bine stim, la nastere copilul îsi cere viguros drepturile vitale. Aici nu e vorba de “pretentii”, ci de strictul necesar. Pe măsură ce creste, copilul îsi diversifică cerintele. La nevoile vitale, cum ar fi aerul sau hrana, se adaugă cele ale plăcerii, jocurile, care sunt utile si care, bine alese de părinti, contribuie la dezvoltarea mentală a copilului. Dar mai târziu, dacă părintii nu au suficient discernământ, copilul va începe să dezvolte abilitatea de a avea pretentii nejustificate.
Forma de manifestare a pretentiilor e diferită în functie de vârstă: între 3 si 5 ani, copiii pot face scene penibile în locuri publice dacă nu obtin ceea ce doresc. Liceenii au, de cele mai multe ori, pretentii vestimentare sau electronice. Mai târziu, unii adulti îsi pot manifesta pretentiile cu vehementă, ca de exemplu atunci când vor o promovare sau o recunoastere –să zicem artistică- nemeritată.
Cred însă că, la adult, aroganta în a avea pretentii nu provine numai din educatie. Conceptia “mi se cuvine”, care stă la baza multora din pretentii, se datorează si temperamentului, orgoliului, frustrărilor, dar si altor factori. De aceea, poate că ar fi intersant aici să reamintim una din teoriile filosofoei epicuriene.
Celebrul filosof grec (341-270 î. e.n) a clasificat dorintele omului în dorinte naturale (din care unele necesare, altele numai naturale) si dorinte în van, sau iluzorii. Dorintele necesare sunt cele fără de care viata nu e posibilă, ca mâncarea, băutura, somnul. Dorintele numai naturale sunt cele de a mânca exclusiv, de exemplu, numai un anumit fel de mâncare. Dar există si dorintele în van, cum sunt cele de îmbogătire, de glorie, de nemurire. Filosoful le consideră foarte importante, pentru că ele sunt de nesatisfăcut, nelimitate si fără sfârsit. Spre deosebire de dorintele naturale, care se termină imediat ce nevoia respectivă e satisfăcută (odată ce am băut nu mai mi-e sete), celelalte functionează pe principiul “mereu mai mult”. Si chiar dacă o asemenea dorintă –de exemplu o îmbogătire- e satisfăcută partial, ea nu face decât să alimenteze cresterea dorintei, iar plăcerea e de scurtă durată. Lectia dată de filosofia epicuriană este de a nu ceda dorintelor iluzorii, ci de a trăi în echilibru cu natura.
Platon compara omul cu dorinte iluzorii cu un “cos fără fund”, iar a ceda acestora e ca si cum plăcerile ar fi turnate într-un butoi perforat. Teoria epicuriană încurajează satisfacerea plăcerilor naturale – de exemplu un fel rafinat de mâncare- dar atrage atentia asupra pericolului ca luxul să devină obicei si lipsa lui să provoace suferintă. Teoria nu înlătură abstinentele care, prin compensatie, duc la plăceri.
De ce am amintit teoria de fată? Pentru că mi se pare că în ziua de azi, invazia si accesibilitatea informatională au dat nastere unei forme de plăceri care, desi nu naturală (nu “se moare” fără ea), constituie un “modus vivendi” de care nu ne putem lipsi si care e responsabil, în parte, pentru proliferarea pretentiilor. Unde este astăzi modestia omului? În societatea modernă, lăudărosul si pretentiosul are mai multe sanse de succes decât modestul care nu stie să “se vândă”. Sigur, succesul e o plăcere iluzorie în teroia epicuriană, dar astăzi cine mai trăieste numai din plăcerile naturale? E nevoie de un job pentru a-ti câstiga existenta. Ori succesul în obtinerea jobului se obtine prin competitie, un act violent care, ca si celelate, încurajează aparitia pretentiilor.
Si totusi eu mai sper ca, printre multimea coplesitoare de oameni cu pretentii nejustificate, să mai descopăr si astăzi persoane modeste si fără pretentii, în a căror valoare continui să cred cu tărie.
Mississauga ON
Veronica Pavel Lerner
|
Veronica Pavel Lerner 4/24/2013 |
Contact: |
|
|
