Meteorologia privirii –Horea Pastina
Intr-unul din minunatele sale jurnale, extrem de atentul simt de observatie al lui Radu Petrescu, nota cu binecunoscuta lui concizie de a extrage esentialul din magma amorfă a realitătii diurne, un mic moment, aparent nesemnificativ.Un prieten pictor, alergînd după un tramavai, îi aruncă din fugă marelui artist al privirii care era autorul lui “Matei Iliescu”, vestea, aparent , anodină, dar dădătoare de noi sperante, în cenusiul vietii din acei ani:
“S-a dat drumul la peisaj!”
Ceea ce părea un mic înainte la sfîrsitul anilor 60 si inducea o doză de eliberare din chingile, deseori restrictive, ale artei oficiale, ceea ce părea o notă simpatică retinută de Radu Petrescu pentru a fi fixată în eternitatea efemeră, desigur, a unei pagini de viată în insectarul de evenimente mici/mari ale lumii, capătă astăzi, în perspectiva reîntoarecerii în timp oferită de expozitia recent închisă a lui Horea Pastina, o semnificatie cu totul deosebită. Liber la peisaj si iesirea în peisaj a pictorilor, a artistilor - si nu numai - din generatiile mai vechi sau din cele care-si căutau o identitate, care făceau ochi în lume si artă, a fost marea sansă a lui Horea Pastina de a-si găsi propriul drum si asterne propria cale. Artistul pe drumul său. Către sine, marea artă, Dumnezeul creatiei si al vietii însăsi. Natura, cosmosul, paideia, pneuma si leoforos, deopotrivă. Aici fiecare artist a avut a alege. A căuta. A găsi. Pentru arta sa, pentru meditatiile sale despre locul si rostul naturii (umane, artistice) în lume si în creatie. Expozitia retrospectivă, Horea Pastina, bilant si stare de etapă deopotrivă de la Sala Dalles a fost o mare reusită. Nu atît si nu doar pentru multi-putinii admiratori ai artei unui pictor discret pînă la smerenie cu arta sa, nu atît pentru imaginea de ansamblu - remarcabilă altfel - realizată asupra unei întregi cariere, de mare pictor, dar si prin lectia de rigoare si consecventă pe care Horea Pastină ne-a oferit-o. Prin sutele sale de lucrări expuse pe simezele, devenite prietenoase, dincolo de frigul interior al sălii Dalles care te tine în alertă – o mare lectie despre destinul unui artist. Pictură, grafică, desen, ulei, tehnici de apă.Patru decenii de căutări sI interogatii lăuntrice, patru decenii de pictură, grafică si căutări estetice ale unui artist care nu uită nici o clipă că a fost, este si va fi, o simplă fiintă. Vie. Un om. Mult, putin. Esential. Efemeritatea fiintei în fată artei sale.Lucrările lui Pastina, dincolo de varietatea stilurilor abordate, se dovedeste o răbdurie si tenace înclestare cu el însusi si lumea din jur. Si o smerită asezare în lumea naturii îndumnezeite de dreapta credintă – Orte Doxa – a unui Dumnezeu disipat în noua sa ordine. De multe ori edenică, a artei sale. Natura din preajmă, inventarul casnic imediat, grădina, florile, scaune mereu goale în asteptarea unei fiinte care întîrzie să apară, un porumbel stingher, două mere, faimoasa deja cană fără toartă – echivalentul obiectual al oamenilor de prisos din marea literatură rusă – case modeste, cupole de biserici, un întreg univers domestic cu valente cehoviene, peisajul uman indus, de multe ori, indirect. Portretele, nu foarte numeroase, sunt de mare fortă. Cele două ale mamei artistului, realizate in anii 70 , cînd paleta de griuri era organizată sever în jurul unei femei, impresionează si azi. De o covîrsitoare fortă de expresie ce refuză frumosul exploziv si deseori vidat de esente ni s-au părut de o mare si vitală combustie.Amintindu-ne, impresie personală, de o altă mamă, cu băiatul ei,de această dată, a lui Archile Gorky, de la Whitney Museum, cu un similar hieratism iconic.
Portretele Părintelui Stăniloaie sau ale colectionarului Dan Nasta, la fel de percutante în viziunea lor austeră. Altfel Dan Nasta, personaj marcant al lumii artistice românesti din ultimele decenii a alimentat în mod cert, parte din motivele centrale ale marilor compozitii ale lui Horea Pastina.La rîndul lor, mari compozitii de lumină si culoare, au fost si ele puncte de reper într-o expozitie, să nu evităm să o spunem abrupt, si să amintim senin, foarte frumos panotată. Lucrările, unele de mari dimensiuni, altele mult mai mici, decupaje ce cuprind parcă esenta picturii, se completau reciproc, aglutinind, elementele constitutive ce alcătuiesc inventarul de teme – nu foarte mare - si modalităti de expresie stilistică. Si ar mai fi ceva de remarcat, dacă ar fi să urmărim prin decenii, modul pictorului de a percepe lumea ce se asază în vîrful penelului sau al bucătii de cărbune.
Bucuria creatiei. Bucuria de a picta. Evitarea spectaculosului sau a găselnitelor care fac ravagii în ultimele decenii. O bună scoală a privirii îsi pune pecetea pe arta acestui pictor care ar merita o retrospectivă si la MoMA sau Guggenheim, nu doar la Dalles. Nu ne jucăm cu vorbele. Orice e posibil. E păcat că iesirile în lume ale marilor nostri artisti sunt mediate de hazard, întîmplare sau micile relationări conjuncturale. O altă observatie liminară.
Ce priveste, pe de o parte grafica artistului, pe de alta, lucrările sale în ulei.Si parcursul efectiv al paletei. De la culorile vii – două naturi moarte din capul scării, cu vădite inflexiuni organizat cezanniene, apoi trecînd prin coloritul spectral din grădinile lui Nasta sau de aiurea, în lumea bucolică a unei naturi ce se repetă – “Eu am natura în cap, mă băieti, lăsati-mă pe mine, aici la terasă, ce să caut cu voi la pădure…” (I.L.Caragiale la Sinaia)- să se ajungă la o paletă extrem de restrînsă utilizată în lucrările ultimilor ani. Compozitia si desenul primează în fată culorii în multe din lucrările realizate în ultimii trei ani.In acest context, Pallady cîstigă vechiul pariu cu Matisse si prin Horia Pastina. Rigoarea este exprimată prin esentele oferite de căutarea sectiunii de aur. O atentă privire aruncată de pictor asupra lumii ne scoate de sub efectele, deseori devastatoare, ale spectaculosului. Poate că, tot amintind de programul celor din grupul Prolog căruia îi este asociat numele lui HP, asezat mereu cuminte sub semnul crucii, ezităm să-i oferim sansa unui parcurs personal. Lectia icoanelor bizantine, de la Sf. Ecaterina din Sinai, cu 200 de ani înainte de Giotto si a portretelor de la Fayum a fost bine asimilată sI rînduită în propria operă de Horia Pastina.Criticul de artă Acad.Dan Hăulică a împachetat în mestesugite si bine alese cuvinte, precum Hristo, Pont Neuf-ul parizian sau Reichstag-ul berlinez, între vernisaj si momentul emotionant-amical al închiderii expozitiei, esenta acestui eveniment artistic din viata culturală a unei Românii dominate de scrîsneli politice si zarvă retorică.
Închiderea expozitiei a beneficiat si de un alt moment de gratie. Aparitia si dăruirea celor prezenti a unei elegante mape ce cuprind 21 de reproduceri ale lucrărilor lui Horia Pastina, însotite de prezentarea lui Dan Hăulică sI de un racoursi-laudatio-situare-în-lume a criticul de artă, vechi sI discret/tenace sustinător al artistilor români, criticul de artă Oliv Mircea.
De apreciat efortul, demn de toată lauda al editurii clujene Eikon de a oferi sI un suport imagistic dincolo de parcursul strict limitat în timp al expozitiei propriu zise.
Ideea exprimată cu acelasi prilej de Radu Boroianu, Secretar de stat la Ministerul Culturii, de a face itinerantă – în tară si în lume - această expozitie nu ar fi rea deloc.
Să vedem cine se va încumeta s-o si pună în practică.Poate chiar îndîrjirea si tenacitatea lui Mihai Oroveanu, fost campion al României la aruncarea ciocanului, actualmente Directorul Muzeului de Artă Contemporană si amfitrion al unei frumoase închideri de expozitie să dea roade.
Doamne ajută. Horia Pastina. Un mare artist, contemporanul nostru.
|
Bedros Horasangian 4/14/2013 |
Contact: |
|
|
