Salvati-ne copii !
Din ratiuni de logică si structură ideatică a textului folosesc termenul “ estetic”, desi este nepotrivit a-l asocia cu maternitatea. Pentru că, pe buna dreptate, spune o cunostintă că “esteticul” este frumosul artificial, omenesc, pus peste frumosul dumnezeiesc, natural. O pădure care creste natural, cu amestecul dezordonat de esente de arbori, de arbusti, de ierburi, de flori, este frumoasă; o pădure plantată, cu arbori aliniati milităreste, este estetică.
“Esteticul”, lucrul mintii si mâinilor noastre, ne dă un sentiment de mândrie, difuz sau puternic. De prea mult “estetic” si din cauza mândriei care ne invadează fiinta, frumosul nu se mai vede dar ni se poate revela, când nu ne asteptăm , în circumstante dintre cele mai obisnuite.
Pe aceste vremuri de criză , într-o dimineata, asteptând metroul, îmi atrage atentia un grup de trei fiinte. O tânără mamica, în jur 30 de ani, de constitutie robustă, poartă în rucsăcelul marsupiu de la piept un prunc , cam de un anisor. Lângă femeie, o fetită de 4-5 ani, se joacă cu manuta pruncului, pe care o săruta din când în când, iar acesta dă din picioruse si râde. Mama priveste la cei doi copii zâmbind, o bucurie luminoasă, adică frumoasă, inundându-i chipul, ca apa limpede a unui tainic izvor. Chipul femeii, cu trăsături armonioase, este de două ori frumos dar... inestetic. Si lipseste masca fardului, a rimelului, a rujului de buze.
Privesc la copii si la mama care-i îmbratisează cu privirea, ca la o minune. Maternitatea, darul lui Dumnezeu plăsmuit într-un grup statuar viu!
Dar de ce mi se pare un lucru normal, o minune? Poate, pentru că suntem bombardati informational, nu fără un anumit scop, numai cu exemple de mame care-si leapadă pruncii, care-si abandonează copii, care urăsc copiii, care îi maltrateaza etc., lăsându-ne impresia că aceasta este normalitatea.
Privind în vecinătătile personale, unde îl aflăm pe aproapele nostru, vom constata că lucrurile stau altfel. Ȋn conditii de viată modeste, chiar de sărăcie, maternitatea se manifestă ca darul frumos al lui Dumnezeu. Aceasta-i normalitatea majoritară dar, nu fără un anumit scop, mass media, cu rare exceptii, nu ne bombardează cu asemenea cazuri.
Frumosul dumnezeiesc, natural, este neschimbător si vesnic. “Esteticul” este în continuă stare de agitatie si degradabil, în sensul că acum e în vogă, acum e desuet. Omul caută mereu, experimentează forme si tot nu e multumit... Ȋn vremurile pe care le trăim, la modă, foarte gustat este “esteticul” urâtului. Din urât se “crează” opere cu succes de casă care pot aduce si premii nationale si internationale. Petrolul este o resursa naturală epuizabilă dar urâtul , se pare, ca nu. In acest “estetic”al urâtului global trăiesc si copiii.
Pentru a-i pregăti pe copii să facă fată, să se adapteze “esteticii” urâtului ( dar nu pentru a-i feri) organisme internationale si nationale, ONG-uri, asociatii, politicieni, oameni de cultură, VIP-uri cu sentimente filantropice, ambasadori ai bunăvointei etc.etc. urmăresc cu consecventă aplicarea unor programe centrate pe grija fată “drepturile copilului”. Din aceste programe , în mod suspect, lipseste grija pentru maternitate, pentru sprijinirea si protejarea familiei ( monogame si heterosexuale) ca mediu în care maternitatea îsi află sensul si implinirea iar copilul drepturile sale.
Orice făt, orice prunc , nu este numai un bot de carne ci, în primul rând, un sâmbure de viată, si viata o creaza si o dăruieste numai Dumnezeu . Omul, fie o acceptă ca un dar si multumeste, fie o refuza, o evită , o amână prin planning familial sau o curmă. De modul cum s-a purtat cu acest dar, cu viata, omul va da socoteală în fata lui Dumnezeu. Si asa este drept. La Nunta din Canaa Galileii, Hristos Dumnezeu instituie Taina cununiei si binecuvanteză: dragostea care leagă barbatul si femeia si face din două trupuri unul, copii care ar putea rezulta din această dragoste, abstinenta necesară o vreme si în anumite perioade pentru sănătatea trupului si sufletului. Tot omul este făcut si pentru dragoste, si pentru plăcere si pentru abstinentă. Rămâne la libera lui voie să facă uz de ele cu dreaptă chibzuintă.
Dar lumea nu s-a stricat de tot desi, stăpânitorul acestei lumi, face tot ce-i stă în putintă să-l piardă pe om. Ȋntotdeauna vor exista si capete limpezi. Pentru sustinerea optimismului si a bunei dispozitii a mamelor care au cunoscut si cunosc neplăcerile si bucuriile maternitătii, a mamelor cărora Dumnezeu le-a dăruit copii lepădati să-i crească, cu neplăcerile si bucuriile aferente, a bărbatilor care-si iubesc sotiile si copii, am selectat cateva texte din cartea lui Sřren Kirkegaard, „Legitimitatea estetică a căsătoriei.” Lectură plăcută si cu folos.
Nicusor Gliga
“Mă plimb uneori cu pasi mici pe stradă,cu gândurile duse la treburile mele, atent totusi la impresiile pe care mi le procură anturajul meu de moment. Am văzut cum o femeie sărmană, care-si tinea copilul la piept, vindea nu stiu ce nimicuri direct pe stradă, neadapostindu-se în nici un fel, desi ploua si era vânt. Era curată, amabilă, iar copilul avea scutece curate. Am văzut-o de mai multe ori. O distinsă doamnă, văzând scena, a certat-o că nu lăsase copilul acasă, pentru că, zicea ea, el nu putea decât s-o încurce. A trecut pe lângă ea si un pastor. Văzând-o, s-a apropiat de ea si a vrut să se ocupe personal de găsirea unui loc pentru copil, într-o cresă. Ea i-a multumit frumos dar trebuia să fi văzut tu însuti privirea pe care femeia i-a adresat-o copilului, aplecându-se asupra lui. Dacă micutul ar fi fost atins de ger, privirea ei l-ar fi încălzit pe loc; dac-ar fi fost mort de frig, privirea ei l-ar fi readus instantaneu la viată; dac-ar fi suferit de foame si de sete, binecuvântarea acestei priviri l-ar fi făcut să suporte povara. Copilul însă dormea, asa că surâsul lui n-o putuse recompensa pe mamă. Pentru această femeie, copilul era o binecuvântare. Dac-as fi fost pictor, n-as mai fi pictat niciodată altceva decât chipul acestei femei. Un astfel de spectacol este foarte rar; e ca o floare rară pe care n-o găsesti decât datorită unei întâmplări fericite. Dar lumea spiritului nu se supune rigorilor vanitătii; dac-ai găsit planta, o vei vedea mereu înflorită. Si eu am văzut acea femeie de mai multe ori. I-am arătat-o sotiei mele. Fără să-mi fi dat aere, fără să-i fi trimis cadouri scumpe, ca si cum as fi fost învestit cu un mandat divin să distribui recompense. M-am arătat umil în fata ei. Femeia aceasta nu are nevoie nici de aur, nici de distinse doamne, nici de crese, nici de pastori, nici de un biet consilier de tribunal al curtii si al orasului ori de sotia acestuia. Pe scurt, ea nu are nevoie de nimic, în afara dorintei ca copilul s-o iubească, mai târziu, tot asa de tandru. Poate că nici de asta nu are nevoie; ar fi însă o recompensă pe care o merită. Cerul nu va întârzia s-o recompenseze cu binecuvântarea sa. Nu poti nega că acest lucru este frumos si că îti poate misca si inima ta împietrită. Iată de ce, pentru a te determină să recunosti că un copil este o binecuvântare, n-am recurs la sperietorile pe care mai toată lumea le foloseste, când e vorba de celibatari: singurătatea în care se vor găsi mai târziu, nefericirea de care vor fi coplesiti pentru că nu sunt înconjurati de o droaie de copii.”
٭ ٭ ٭
“Copiii sunt însă o bincuvantare si din alt punct de vedere: datorită lor adultul învată nenumărate lucruri greu de descris. Am văzut oameni orgoliosi pe care nu-i umilise în nici un fel destinul.(...) I-am văzut apoi în rolul de tată; un mic accident întâmplat copiilor, o boală, au fost în măsură să-i facă să se umilească, convingându-i să se roage, în ciuda orgoliului lor. Am cunoscut oameni care-si făcuseră, aproape, o glorie din atitudinea lor de dispret la adresa Tatălui care este în ceruri, care aveau obiceiul să-i urmărească cu batjocurile lor pe toti cei care mărturiseau a crede în El, dar care, odată deveniti tati, îsi luau în serviciul lor numai persoane cu credintă în Dumnezeu. Am cunoscut tinere ale căror tinute mândre ar fi făcut să tremure si Olipmul, tinere al căror spirit vanitos le împingea să se intereseze doar de lux si podoabe; când au ajuns mame, le-am văzut suportând toate umilintele, insistând mult pentru a obtine ceea ce considerau ele c-ar fi bun pentru copii lor.”
٭ ٭ ٭
“La toate cele spuse, să adăugăm faptul că de la copii un părinte învăta multe lucruri. Fiecare copil are ceva original, numai al lui, care face inaplicabile uneori principiile ori maximele abstracte, pe care le vehiculăm. Si atunci este necesar că chiar părintii s-o ia de la zero, ceea ce pentru ei este foarte greu. Proverbul chinezesc “Educa-ti bine copiii si vei sti ce datorezi tu părintilor tăi”are o semnificatie profundă. (...) Trăim sau retrăim toată viata noastră prin copiii nostri; abia atunci ne întelegem propria viată. În sfârsit, cred că nu-ti serveste la nimic să-ti vorbesc de toate aceste lucruri; despre unele dintre ele, cum ar fi cea de a fi tată, nu-ti dai niciodată seama dacă nu le-ai trăit tu însuti.”
Extrase din “Legitimitatea estetică a căsătoriei” de Sřren Kirkegaard, Editura Masina de scris,
Somerville,MA /
aprilie 2013
|
Nicusor Gliga 4/13/2013 |
Contact: |
|
|
