Poeme - Poems
NU-I CEASUL…
- Ce o fi vrut să spună ciocârlia de a căzut fulgerată din cer? a întrebat floarea Soarelui - Ioan, ucenicul iubit.
Arde aerul că spicele grâului, de foc si-au îndoit vârful de ceară. Nici un drum, nici măcar o cărare nu sare din lan către moară. Ucenicii tac. La fel si Iisus.
Ioan întreabă din nou: - Ce o fi vrut să spună ciocârlia? Ce a spus… Invătătorul îsi odihneste zvâcnetul inimii pe profetia neînteleasă a rănilor de mac. Cu mâna răspunde la salutul plecatelor spice. Intors spre Ioan, numai cu ochii îi zice: (Cum ar putea îndrăznirea cu glasul?) ”- Nu-i încă timpul. N-a sosit ceasul!”
IT’S NOT THE TIME YET...
’’What would skylark want to say that she fell thunderstruck?’’ asked the sunflower - John, the beloved disciple.
Air is burning that is why even the wheat ears because of the fire bent their waxied tops. No road and not even a path jump from the wheatfield to the mill. Disciples keep quiet. So does Jesus.
John asks again: ’’What would skylark want to say? What did she say...’’ The Master is calming down His throbbing heart of the unspoken prophecy about wounded poppies. With His hand He blesses the prostrated wheat. Turned towards John, He tells almost whispering: (How dare one say loudly?) ”It’s not the time yet. The hour has not come!”
English version by Muguras Maria Petrescu
ADAMICĂ
Când mângâi părul noptii tale pare-mi-se că simt fiorul primului Adam când mărul prima dată-si înflorise întreaga lună plină.
Când mângâi părul noptii tale desfăcut, încă mai simt fiorul, pare-mi-se, al primului sărut - atât de-aproape de-nflorit!
Oare de ce nu-l îndrăznise?
Întreaga lună plină nu pentru ei pe crengi se spovedise? Adam îi mângâie doar părul; înfricosati ca noi - ispitei de lumină. Numai putin era si amândoi am fi-nflorit ca mărul întreaga lună plină din primul lor sărut. 8 decembrie 2012
ADAMIC
When I caress the hair of your night I think that I can feel first Adam’s thrill when apple had primarily bloomed its whole full moon.
When I caress your hair this night rivering down I think, I can still feel the thrill, of the first kiss which was about to bloom.
How come he did not dare?
Would it not be that the full moon on branches snowing down for them confession’s making? Adam her hair is caressing; as frightened as we were by the light of temptation. Little was left and both of us like apple had bloomed the whole full moon from their unique first kiss. December 8, 2012
English version by Muguras Maria Petrescu
ORHIDEEA
- Tu cine esti de vrei să-mi dai povată de noroc? m-a întrebat în seară orhideea ce încerca să-si scrie cu primul ei boboc, poemul rar si ne-ndrăznit lumirilor vreodată.
- Sunt singurul care-am iubit (mi-e martor cerul, dator la împrumut) cea mai frumoasă fată, de la primul până la ultimul sărut.
...si-apoi freamătul meu a tăcut.
Orhideea cu buze-ntredeschise, ca la primul sărut, cu numele ei deja înflorise.
THE ORCHID
’’Who are you advice to give to me for my good fortune?’’ the orchid asked me at dusk once trying to write with her first flower bud, to all worlds a rare and undaring poem.
’’I am the only one who loved the most beautiful girl, from the first to the last kiss.’’ (heaven’s my witness ’cause it trespasses my feelings)
…and then my sigh silent remained.
With slightly open lips, like in the first kiss, bearing her name the orchid had already bloomed.
English version by Muguras Maria Petrescu
IOV CEL NOU ÎSI IA RĂMAS BUN
Atât de singur era Iov, uitat de toti, sub un salcâm, dar într-o seară păianjenul, prietenul de sus, pe-un fir de borangic se coborî ca de pe-un alt tărâm; apoi lui Iov, grăindu-i rar, i-a spus: Un Om, cu ora lui amară, azi noapte, când dormeai, veni; parcă-nflorea o denie de prun în părinteasca Lui privire: ”M-am abătut pentru rămasul bun, că mâine Eu merg la răstignire Si-atunci când te-i trezi când o să-ti fie sete o să-ti întindă-n trestie – burete cu-otet si cu venin, dar Eu îti las în pânza lunii, la vecin, trei picături de rouă să te-adape.” Îsi sterse celelalte izvorâte-n pleoape, si plecând ne-a spus atât, doar: ”Pace vouă!”, te-a sărutat pe frunte Si s-a dus.
THE NEW JOB BIDS FAREWELL
So lonely was Job, and by all forgotten, under a locust tree, but one evening the spider, his friend from above, came down on a floss silk as if he were coming from another realm; and then to Job he slowly spoke up: A Man with his bitter hour, to you came last night in your sleep; a vesper plum tree seemed to bloom in His fatherly sight: ”For you I’m turning from my path to bid farewell, because tomorrow to crucifixion I will go and when awaked you’ll be when you will die with thirst to you they’ll give a reed topped by a sponge and then imbued with vinegar and venom, yet I will leave to you into the moon’s cobweb, at neighbor’s these only three dew drops for you to give and drink.’’ And then he wiped the others gushing from His eyelids, and right before going away He blessed us by tender whisper waving: ”Peace be with you!” and kissing your forehead He disappeared with a sigh.
English version by Muguras Maria Petrescu
ANIVERSAREA PUNTII ALBE Din nou pentru Florica Batu Ichim
Vezi, anii nostri cum s-au dus? O viată-ntreagă te-am iubit, si azi la fel, dar cu-n sonet în plus.
Si cum s-au dus prierii, vezi? Cât te-am iubit! Cum nu ti-au spus neîndrăznitele-mi livezi?
Opritul timp - umbrar floriu... De ce nu vii? Inel din lună ti-am cules - floare de colt - de lângă pinul de târziu ce nu mă lasi si eu să-l stiu.
Cad frunze-atinse de apus, ecouri acatistul tes Vezi, cerbii nostri cum s-au dus?
Răspund cu brad, soptind, încet cuvânt ce-o viată-am tăinuit Te-astept diseară-ntr-un sonet ce-abia a înflorit!
LONGING FOR THE WHITE WING PATH Once again for Florica Batu Ichim
Can you tell me how our years’gone? For a lifetime I have been loving you, And now the same I do, Yet with a sonnet more.
And can you see how April’s gone? How much I loved you! How come that my unspoken woods to you have never told it up till now?
Breath stealing time – shadowy flowers? Why don’t you come? A ring for you I picked from moon – an edelweiss – besides the late pine tree which, in your turn, you won’t let me see.
Touched by the twilight, leaves are falling, echoes in prayers are weaving: Can you see how our deer’s gone?
I’m answering with a fir tree, whispering slowly, a word which for a life time I kept in secret: I’ll wait for you tonight into a sonnet which has already bloomed!
English version by Muguras Maria Petrescu
|
Dumitru Ichim 4/5/2013 |
Contact: |
|
|