Herman Victorov : " Din viata unui om oarecara " ( Pagini de Jurnal )
Am avut bucuria să fiu la lansarea acestui volum "Din viata unui om oarecare" (Pagini de jurnal) apărut la Editura Maple Red, Publishing House din Toronto , semnat de autorul debutant la 81 de ani, Herman Victorov.
Era o întâlnire a publicatiei Observatorul din Toronto cu cititorii săi, când s-a înfătisat înaintea noastră un om a cărei personalitate puternică s-a impus din primul moment prin statura sa monumentală, prin pasul apăsat si sigur, prin vocea bine timbrată, clară, prin gesturi, prin aerul pe care-l degaja. Înalt, doar patru centimetri îi lipsesc din doi metri, cu miscări care surprindeau prin dinamism pentru anii purtati cu destoinicie, cu părul alb, vâlvorit, cu sprâncene negre, stufoase, cu aerul omului stăpân si sigur pe el, din care nu lipseau semnele de caldă omenie, totul făcea ca prezenta sa să fie remarcabilă.
Prima dată am auzit despre Domnia Sa cu mai multi ani în urmă de la niste prieteni de familie care ne îndemnau să ne mutăm la Windsor, fiindcă "este acolo un român, Herman Victorov, care angajează si sprijină emigrantii români priceputi si harnici ca să lucreze în compania sa producătoare de capsule tari si moi din gelatină, acele învelisuri în două culori, în interiorul cărora sunt prafurile-medicament din antibiotice". Prietenii acestia ne vorbeau atunci cu mare entuziasm despre inovatiile acestui inginer, inovatii care au schimbat industria echipamentelor medicale, revolutionând industria de profil, proiectând si construind un nou model de masini producătoare de capsule care au făcut dintr-un emigrant în Canada, în mai putin de sase ani de la sosire, un multi-milionar cunoscut prin investitiile făcute în toată lumea, inclusiv în România. Cum copiii mei aveau deja servicii bune, nu s-au oprit mai mult la această propunere. În următorii ani informatiile despre succesele avute s-au înmultit. Am aflat că a vândut si instalat "la cheie" masini si operatiuni de capsule în 26 de tări care au dus la recunoasterea performantelor si valorii companiei sale, a deschis noi oportunităti de afaceri si a ajuns unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri români din Canada. Câteva proiecte au fost semnate chiar în fata primului ministru al Canadei, Jean Chretien. Pe acesta l-a însotit în România în vizită la Cernavodă. Când avea 76 de ani, a vândut compania, producătorului de capsule Qualicaps, detinut de cel mai mare fond de investitii din lume, Carlyle, în al cărui consiliu de administratie se afla si George Bush senior. Desi s-a hotărât să dedice mai mult timp familiei, a revenit la preocupările sale din tinerete, îmbunătătiri în procesul de prelucrare a trestiei de zahăr, sprijinit de o echipă pe care el a format-o.
După 1989, a fost unul dintre primii investitori în România, construind câteva fabrici si astfel a creat locuri de muncă. Si astăzi, aceste masini performante sunt produse doar în două tări din lume: Canada si România. „Dacă vor echipamente trebuie să vină la noi!"
Până la plecarea din tară în 1975, a lucrat aproape 20 de ani în constructia hidrocentralelor electrice de la Bicaz, de pe Valea Bistritei, Arges, Portile de Fier si Valea Argesului.pe santierele de constructii ale hidrocentralelor din România, apoi a emigrat în Israel si trecând prin Grecia, a ajuns în Canada.
Cartea aceasta, pe care atunci o aveam în mână, concepută pe un suport autobiografic, asemenea jurnalelor, urma să îmi aducă noi si interesante aspecte de pe un tărâm pe care nu pot călca multi oameni. Dar mai mult, din această carte doream să deslusesc printre rânduri câte ceva din resortul interior al unei persoane alcătuite dintr-o plămadă deosebită, aceea a unui om născut pe meleagurile României, prin vene curgându-i sânge de evreu, construit parcă după tipare cocepute de americani, în piept o inimă în care încape dragostea de semeni de pretutindeni, dar rămânand un român adevărat. "M-am considerat totdeauna român. Acum, la 80 de ani, stiu că România este tara sufletului meu. Să ne ajute si binecuvânteze Dumnezeu pe fiecare dintre noi si neamul nostru românesc", notează autorul.
Cartea a fost ademenitoare de la primele pagini. Am citit întotdeauna cu deosebit interes paginile de jurnal, fiindcă această specie literară aparte a genului memorialistic constituie o adevărată sursă, extrem de pretioasă, pentru cunoasterea unei epoci, a unui climat sau a unei personalităti deosebite, cu efecte psihologice foarte puternice asupra cititorului. Abia asteptam ca lectura acestui jurnal să-mi ofere un soi de schimb de experientă, un fel de colaborare, să-mi lumineze mai clar unele unghiuri mai umbrite ale vietii. "Jurnalul este cea mai strânsă formă de colaborare cu viata", spunea filozoful Gabriel Liiceanu, iar cartea autorului Herman Victorov este un strălucit exemplu. Pentru că nu am orgoliul unui critic literar, eu tocmai la aceste aspecte mă voi referi cu precădere în însemnările mele. Consider că nu se cuvine să adaug cuvinte acolo unde faptele vorbesc atât de grăitor. Cele 400 de pagini ale cărtii care prezintă concretizarea unui timp deja trăit, o vor face mult mai bine decât oricine. Prefata semnată de doamna Mihaela Victoria Ignat ne oferă si ea o oglindă demnă de apreciere la înăltimea operei prezentate, iar multimea altor însemnări sau emisiuni televizate făcute cu multă competentă, pot fi găsite cu usurintă pe internet.
Cea mai recentă transmisiune de la TVR International a avut loc . de pe 27 Martie a.c., în cadrul emisiunii "Investitii în România, Euroeconomia", realizată de domnii Sorin Burtea si Cristina Leorent, emisiune în care au prezentat activitatea si cartea domnului Herman Victorov.
Amploarea unui asemenea eveniment este subliniată si de prezenta unor remarcabile personalităti care au vorbit despre valoarea de exceptie a acestui român aflat pe pământ canadian, cu faimă în întreaga lume: consulul general al României la Toronto, doamna Antoanella Marinescu, directorul publicatiei "Observatorul" si a editurii care a tiparit cartea , domnul Dumitru Puiu Popescu, din Toronto, parohul catedralei "Sfântul Gheorghe" din Windsor, părintele Gheorghe Săndulescu, semnatara prefetei cărtii, doamna Mihaela Victoria Ignat si încă alte personalităti.
Lectura cărtii mi-a oferit secvente de viată, ca-ntr-un film, legate prin comentariile autorului si reusind să captiveze prin profunzimea si claritatea ideilor. Ajutat si de o memorie prodigioasă, autorul ne oferă o carte în care abundă observatiile judicioase si pertinente, ne invită la meditatii si reflectii si în acelasi timp, este un adevărat cod moral.
Savoarea acestei cărti creste si datorită credibilitătii autorului, impunând prin exprimarea liberă a unei subiectivităti supravegheate îndeaproape de rigoare, de franchete nestânjenită, de spontaneitate.
Sunt surprinzătoare deschiderile impuse de temperamentul si viziunea autorului, care pot să declanseze întrebările: De ce? Unde? Când, Cum? E o provocare adresată fiecăruia dintre noi având ca principal obiectiv împlinirea vietii prin muncă, respectând principiile morale. Aceste cuvinte ar putea suna ca un slogan din timpul "heirupismului" comunist dacă autorul nu ar fi sustinut ideea că se poate trăi frumos si cu succes aplicând aceste deziderate. Ne convinge, nu prin cuvinte, ci prin fapte, prezentând o întreagă succesiune de tablouri de viată trăită muncind frenetic din zori si până în noapte, îngăduindu-si putine momente de răgaz, lucrând de-a lungul vietii în diferite locuri, ba chiar în diferite tări cu diferite orânduiri sociale si în final, te lasă să tragi concluziile singur. Despre pasiunea pentru muncă ne vorbeste si prin copertele cărtii considerate un fel de răspuns al vibratiei textului. Coperta 1 – Închiderea Dunării la Portile de Fier, coperta 4 – Barajul Vidraru. Hidrocentrala de pe Arges.
Nu de putine ori am reflectat la felul cum autorul a dat nume si sens într-un alt chip în care a evoluat într-o directie sau alta. M-a surprins măretia necunoscută a frumosului acolo unde nu mă asteptam, munca pe santierele de constructie, oglindită în ochii mei ca "munca de jos", un fel de "abnegatie" pentru o muncă înrobitoare, drept răspuns la lozinca răsunătoare a PCR-ului. Autorul pune altă culoare privită din cu totul alt unghi, cel al nobletei si al devenirii ca om. Având spiritul dreptătii, implicarea socială, uneori a mers până în pragul sacrificiului de sine si nu de putine ori s-a împotrivit regimului comunist, dar, din fericire, nu a suferit consecinte: "Nu mă suportau din cauza atitudinii mele, dar mă tolerau, aveau nevoie de mine".
Sunt multe de învătat de la acest un om: curajul si forta de a lupta, de a tine piept încercărilor vietii de tot felul, nedreptătilor sociale, ale vietii de emigrant, ale escrocheriilor sau concurentei acerbe din lumea capitalismului. Trezeste în cititor dorinta să semene acestui chip, asa cum se desprinde dintre rânduri: îndrăznet, neobosit în muncă, neconformist, priceput, cult, statornic în sentimente, inteligent, demn si modest. I-am admirat cutezanta, o trăsătură exersată ca pilot în tinerete, care mi-a fulgerat inima la amintirea celui care acum putea să stea lângă mine, dacă această trăsătură, cutezanta, i-ar fi purtat mai mult noroc si nu l-ar fi trimis în ultimul lui zbor ca pilot la vârsta de 29 de ani.
Desi este prima carte pe care o semnează, pentru că tot ce face, face bine, puternica vitalitate a autorului a dat viată acestui continut dinamic, cu multe valente în care a făcut usor de înteles treptele urcusului spre împlinire. Este o carte a determinării, un discurs cu putere de manifest, cu putere creativă, e un refugiu în care te poti imagina împlinit într-o lume ideală. E o carte a unui învingător care împărtăseste cu o modestie cuceritoare ce-l apropie de "oricare om" asa cum se consideră pe sine însusi. Despre inventia sa de milioane ne vorbeste cu simplitate, ca despre ceva firesc: „A fost o chestie de oportunitate, nu am făcut nimic grozav, am optimizat doar, nu e rocket science. Putea să fie alt inginer acolo căruia să îi vină ideea si o făcea el”. Dar ca să ajungă până la acest moment, drumul a fost anevoios, cu multe dificultăti si greutăti care-l făceau uneori să se întrebe: "Cum dracu am ajuns eu aici?"
Un plus de farmec se datorează acuratetii exprimării în mirabila limbă românească, în care cuvintele curg cu o usurintă naturală, parcă se astern singure pe hârtie. Limbajul e cuceritor prin simplitate si limpezime, lipsit de stereotipii si cu vocabularul controlat de bunul gust. La plăcerea lecturii mai contribuie si modul răspicat cu care autorul spune ce gândeste si usurinta cu care stabileste conexiuni între idei, subiecte, personaje. Stăpânind o logică si o viziune coerente, având exercitiul clasificărilor, analizelor, ordonării ideilor, te face să crezi că totul este usor de înfăptuit, de parcă-ti vine să zici: "ia să încerc si eu".
În timpul lecturii te simti confortabil, fiindcă nu pui nimic la îndoială din tot ce spune, îl crezi pe cuvânt si nu te îndoiesti că este un om cu mare valoare morală si spirituală, că e un om cu suflet cald si deschis, un om pe care fiecare din noi am vrea să-l avem în viata noastră.
E o plăcere să desprinzi dintre rânduri arta cu care stie să creeze punti spre sufletele oamenilor. Si-a ascultat salariatii sau partenerii nu numai cu mintea, ci si cu ochii si cu inima, a stat lângă ei punând umărul cu prietenie Având darul iubirii de semeni, simti prezenta plină de căldură a unui om puternic pe umărul căruia poti să îti asezi capul.
Pe lângă privirea atentă si măsurată asupra vietii, autorul are timp să-si arunce privirea si asupra florilor, a câmpului cu întinderi de porumb cu stiuletii plini de promisiuni, si-aruncă privirea destul de adânc asupra cărtilor, mângâie cu privirea frumusetile iesite în cale sau pe cele căutate, mănâncă fără să numere caloriile, nu se dă în lături nici de la un păhărut de coniac sau de la cescuta cu cafea, face daruri din prea plinul inimii, sare în ajutorul celor aflati în nevoie, nu-si uită obligatiile sociale, nici pe cele culturale, nici prietenii în compania cărora se simte bine, iar pe cei mai apropiati îi poartă în buzunarul inimii.
Pentru Canada are admiratie, dragoste si recunostintă: "Iubesc si Canada, tara libertătii mele, tara care mi-a dat oportunitatea să realizez fără restrictii, ceea ce mi-am dorit bun să fac." Dar oriunde s-ar afla, gândul si sufletul poartă aureola României.
Complexitatea vietii trăite a îndemnat autorul la însemnările unor fragmente de analiză spectrală a câtorva dimensiuni importante ale existentei omenirii. S-a oprit, nu de putine ori, asupra unor complexe probleme sociale care au răscolit viata oamenilor, multe dintre ele din România.
Din vizitele făcute în mai multe tări, inclusiv România, comentează pertinent despre diferentele de valori materiale sau morale. Îti oferă astfel, reflectie, că multe aspecte sunt repetabile în forme infinite: lupte, întorsături de situatii neasteptate, fapte care întorc pe dos orice logică omenească, forme de sclavagism incredibile... Si nu de putine ori, autorul face comparatie cu România. Sunt memorabile descrierile unor aspecte cutremuratoare de viată. În Vietnam, la câtiva ani după terminarea războiului, fostii combatanti trăiau într-un mod în care i-au creat halucinatii autorului. Aflându-se la un restaurant, Herman a "fost surprins de faptul că cei care stăteau la marginea platformei care dădea în stradă, aruncau oasele de la fripturile pe care le mâncau peste balustradă. Mânat de curiozitate, m-am îndreptat spre marginea terasei unde, îngrozit, am asistat la un scenariu grotesc. Oameni care purtau rămăsitele unor haine militare, invalizi de război asteptau sub geamurile restaurantului, aproape bătându-se ca să prindă un os de pe care luau ultimele fărâme de carne". În Bangladesh a fost puternic impresionat de efortul epuizant al tinerilor care cărau ricse. "Încep la 18 ani sau chiar mai repede si la 24 de ani «sunt arsi» , îi relatează un localnic. În acelasi timp, sunt si valori care durează... oamenii de pretutindeni au un cod moral nescris în care politetea, respectul, dorinta de a sări în ajutorul celui aflat în nevoie sunt norme care nu pot fi încălcate. Si nici măcar dictatura sau viciile unui sistem politic nu le pot distruge".
Pentru autor, amintirile sunt o iluminare continuă, oameni, fapte si întâmplari, totul este privit cu întelepciune si întelegere. Fără să fie didactic, ni se adresează, parcă vrând să împartă cu noi bucuriile si împlinirile lui si parcă ne ia de mână să intrăm în horă cu el si să fim pe acelasi pas. Ne aminteste că în spatiul de libertate individuală pe care îl avem, desigur, limitat, putem să luăm o decizie de viată care să ducă la împliniri, numai să vrem.
Închizând cartea, am credinta că ceva s-a schimbat, sau măcar s-a miscat în fiecare cititor. După ce ai terminat de citit, îti vine să iei lectura de la capăt si să urmăresti mai atent drumul pe care te-a adus, să deslusesti mai limpede cum se construieste calea care duce spre înaltimea succesului. Nu putem să ne desprindem usor de impresia că sinele nostru a fost cuprins în această posibilă lume a împlinirii marilor vise.
E un privilegiu si o bucurie lectura acestei cărti a zilelor noastre, profund gândită, care respiră autenticitate, redă încrederea în fortele proprii, ne convinge, trăim alături de autor care împărtăseste cu noi experienta dulce ori amară a exilului dintr-o tară în care oamenii nu se mai pot regăsi, dar rămâne locul pe care-l numim "acasă" oriunde ne-am afla.
Toronto ON
|
Elena Buică 4/1/2013 |
Contact: |
|
|
